ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 518/P din 22 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția penală și pentru cauzele cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 621 din data de 07.04.2023 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr. x/2021 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. rap. la art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (infracțiune săvârșită la 31.12.2020, cu reținerea culpei comune).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen. a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce vehicule cu propulsie mecanică, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile interzise cu titlu de pedeapsă complementară, ce se va executa de la rămânerea definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. rap. la art. 335 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. rap. la art. 338 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) rap. la art. 38 C. pen., s-a aplicat cea mai mare dintre pedepse (2 ani și 6 luni) la care adaugă o treime din totalul celorlalte (1 an), urmând ca inculpatul să executate o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

Pedeapsa se va executa în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., care se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 25 și art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 alin. (1) C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile B., C., D., E., F. și G., reținând culpa de 60% a inculpatului în producerea accidentului.

A fost obligată partea responsabilă civilmente Biroul Național Carte Verde din Spania prin mandatar legal Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România la plata, cu titlu de daune morale, a următoarelor sume de bani:

- Suma de 12.000 Euro cu titlu de daune morale, către partea civilă B., în calitate de soț al decedatei;

- Suma de 12.000 Euro cu titlu de daune morale, către partea civilă D., în calitate de fiică a decedatei;

- Suma de 6.000 Euro cu titlu de daune morale, către partea civilă F., în calitate de nepoată a decedatei;

- Suma de 12.000 Euro cu titlu de daune morale, către partea civilă C., în calitate de fiu al decedatei;

- Suma de 12.000 Euro cu titlu de daune morale, către partea civilă E., în calitate de fiică a decedatei;

- Suma de 6.000 Euro cu titlu de daune morale, către partea civilă G., în calitate de nepot al decedatei.

De asemenea, a fost obligată partea responsabilă civilmente Biroul Național Carte Verde din Spania prin mandatar legal Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România la plata către partea civilă B. a sumei de 2.700,77 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 2250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de expert și expert-parte).

S-a respins în rest acțiunea civilă ca neîntemeiată.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive din prezenta cauză respectiv din data de 01.01.2021 până la data de 14.06.2021.

S-a constatat că inculpatul s-a aflat sub control judiciar de la data de 14.06.2021 până la data de 05.05.2022.

În temeiul art. 7 raportat la art. 3 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Baze Genetice Judiciare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare față de stat, din care suma de 4.000 RON aferentă fazei de urmărire penală.

S-a dispus avansarea sumei de 300 de RON către expert ing. H., cu titlu de onorariu suplimentar și cheltuieli de transport.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpatul A., părțile civile E., G., D., F., B., C. și partea responsabilă civilmente Biroul Național Carte Verde din Spania prin mandatar legal Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România.

Prin decizia nr. 518/P din 22 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția penală și pentru cauzele cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate de inculpatul A. și partea responsabilă civilmente Biroul Național "Carte Verde" Spania, prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) împotriva sentinței penale nr. 621 din data de 07.04.2023 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) și (4) C. proc. pen., au fost obligați apelanții inculpat și parte responsabilă civilmente la plata a câte 750 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de apelantele părți civile B., D., E., C., F. și G. împotriva aceleiași sentințe penale, pe care a desființat-o în parte, și, rejudecând:

- au fost majorate pedepsele principale aplicate inculpatului A. de la 2 ani și 6 luni la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea din culpă, prev. de art. 192 alin. (1)-(2) C. pen., de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., și de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.

- în baza art. 38 alin. (1) C. pen. – art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în cauză pentru cele trei infracțiuni concurente – 4 ani închisoare, 3 ani închisoare și 4 ani închisoare - și a fost aplicată inculpatului pedeapsa mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 2 ani și 4 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă principală de 6 ani și 4 luni închisoare;

- au fost majorate sumele acordate părților civile cu titlu de daune morale și obligă partea responsabilă civilmente Biroul Național " Carte Verde" Spania, prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), la plata sumei de 32000 euro către partea civilă B., soțul victimei, câte 32000 euro către fiecare dintre părțile civile D., E. și C. și câte 8000 euro către fiecare dintre părțile civile F. și G.;

- au fost majorate suma acordată cu titlu de daune materiale de la 2700,77 RON la 3601,03 RON.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate care nu contravin deciziei penale.

S-a apreciat de către Curtea de apel că starea de fapt expusă în actul de sesizare a instanței și reținută în sarcina inculpatului rezultă de o manieră neechivocă din probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală și în faza de judecată, în sensul că, la data de 31.12.2020, în jurul orei 23:55, inculpatul A., având dreptul de conducere suspendat, a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare în Spania 1377-BXG, cu farurile stinse, pe Str. x din Mun. Medgidia și ajungând în zona imobilului nr. 40 a surprins și accidentat pe numita I., care se afla pe partea carosabilă. În continuare, inculpatul A. și-a continuat deplasarea și a părăsit locul faptei, fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului care efectuează cercetarea la fața locului, deplasându-se în comuna Cuza Vodă, la locuința numitului J., unde și-a parcat autoturismul avariat, cu intenția de a-l lua din acel imobil cu o platformă și de a-l vinde, tocmai pentru a îngreuna urmărirea penală.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului la data de 27 mai 2024, la domiciliu, deși acesta se afla încarcerat la Penitenciarul Slobozia începând cu data de 23 mai 2024.

În raport cu art. 424 alin. (5) C. proc. pen., întrucât nu i-a fost comunicată decizia la locul de deținere, pentru inculpat nu a început să curgă termenul de recurs în casație.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul a declarat recurs în casație la data de 11 iunie 2024, prin apărător ales, avocat K., cu împuternicire avocațială depusă la dosar .

În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat de recurentul inculpat că au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, sub un prim aspect s-a arătat că ar fi trebuit sa beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsa cu o treime pentru toate cele 3 infracțiuni pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată și, ulterior, condamnarea, în condițiile în care a contestat faptul că ar fi vinovat în totalitate pentru decesul victimei, iar instanțele au reținut că vina este comună, însă, cu toate acestea, nu s-a reținut beneficiul prevăzut de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Sub un alt aspect, s-a apreciat că majorarea pedepselor pentru infracțiunile prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. și art. 338 alin. (1) C. pen. s-a făcut cu încălcarea principiului non refomatio in pejus, având în vedere că, pe de o parte, în cauză au formulat apel doar părțile civile și partea responsabilă civilmente, iar apelurile acestora nu pot privi decât infracțiunea de ucidere din culpă, iar, pe de altă parte, subiectul pasiv în cazul celor două infracțiuni pentru care s-a dispus majorarea pedepselor nu poate fi decât statul.

Astfel, s-a susținut că exercitarea acțiunii civile în procesul penal este un beneficiu acordat persoanei vătămate de a recupera prejudiciul suferit ca urmare a săvârșirii infracțiunii de către inculpat. Instanța penală poate dispune asupra raporturilor juridice civile atunci când acestea izvorăsc din săvârșirea infracțiunii, la cererea persoanei vătămate, prin cererea de constituire ca parte civilă, în cazurile prevăzute de lege, cu condiționarea ca partea respectivă să aibă calitatea de subiect pasiv al respectivei infracțiuni.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10 iulie 2024, iar la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație era îndeplinită.

La data 27 august 2024 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpat, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., prin încheierea din data de 10 septembrie 2024 a dispus admiterea în principiu a acesteia și a trimis cauza în vederea judecării în compunere de 3 judecători, cu termen la data 22 octombrie 2024.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel, recursul în casație nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, pornind de la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", se constată că acest caz de casare este incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel și prin raportare la principiile ce au influență asupra tratamentului sancționator, inclusiv cel referitor la non reformatio in pejus.

Astfel, pornind de la scopul recursului în casație reglementat de dispozițiile art. 433 C. proc. pen., se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se analizează legalitatea pedepsei sub aspectul felului și limitelor speciale, respectiv aplicarea acesteia în afara limitelor prevăzute de lege sau stabilite în condițiile legii.

Critica formulată de recurentul inculpat, în sensul că, deși a recunoscut săvârșirea faptelor, nu i-au fost reținute dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., este nefondată.

Pentru a proceda la judecarea cauzei în condițiile procedurii abreviate a recunoașterii învinuirii, trebuie îndeplinite cumulativ patru condiții: inculpatul să fi fost acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede numai pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii sau numai pedeapsa închisorii; inculpatul să fi declarat personal sau prin înscris autentic că recunoaște în totalitate fapta descrisă în rechizitoriu sau în încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-a dispus începerea judecății în urma admiterii plângerii formulate împotriva soluției de clasare, recunoaștere care trebuie să aibă loc înainte de începerea cercetării judecătorești; inculpatul să fi solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor noi pe care le pot prezenta părțile și persoana vătămată; instanța de judecată să aprecieze că probele administrate în cursul urmăririi penale, precum și înscrisurile încuviințate în această procedură sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 01 septembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Medgidia, s-a luat act că inculpatul nu a recunoscut situația de fapt în ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă, ci doar în ceea ce privește infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului, motiv pentru care prima instanță a dispus judecarea cauzei în procedura de drept comun, fiind efectuată cercetarea judecătorească.

Astfel, una dintre exigențele obligatorii ce trebuie satisfăcută în vederea incidenței prevederilor referitoare la procedura simplificată, potrivit art. 349 alin. (2) teza I și art. 374 alin. (4) raportat la art. 375 alin. (1) și (11) din C. proc. pen., care se referă la solicitarea inculpatului, făcută personal sau prin înscris autentic, anterior începerii cercetării judecătorești în cauză, ca judecata să se realizeze numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (bineînțeles, a celor care nu au fost excluse în procedura de cameră preliminară, potrivit art. 346 alin. (5) din C. proc. pen., sau în procedura plângerii împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, în conformitate cu art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din același cod) nu a fost îndeplinită în cauză. Se constată că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, astfel cum au fost reținute în actul de sesizare, motiv pentru care nu s-a putut da eficiență dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., constând în reducerea limitelor speciale de pedeapsă cu o treime.

În atare condiții, se observă că inculpatul critică aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală ca urmare a nereținerii beneficiului prevăzut de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ceea ce, în acest stadiul procesul, nu se mai poate invoca.

Aplicarea dispozițiilor referitoare la beneficiul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă este o chestiune de fond, ce implică analiza condițiilor prevăzute de lege pentru această instituție în raport cu actele dosarului și poziția inculpatului și apoi trebuie avută în vedere de instanță la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un criteriu obiectiv. Aplicarea acestor prevederi legale are consecințe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea dedusă judecății, în sensul reducerii cu o treime a acestora și stabilirii unei pedepse între aceste limite în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.

Critica recurentului inculpat în sensul că instanța de fond și de apel nu au dat eficiență acestor dispozițiilor, pentru care, în opinia sa, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, nu se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege.

Prin urmare, astfel de susțineri nu urmăresc să supună cenzurii Înaltei Curți legalitatea pedepsei aplicate în speță prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată, ci tind la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități, în scopul recunoașterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancționator, ceea ce excedează scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de art. 433 și art. 447 C. proc. pen.

Înalta Curte menționează că, dacă în cauză, instanțele ar fi reținut incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și nu ar fi redus, în mod corespunzător, limitele de pedeapsă ca urmare a acestor prevederi, atunci s-ar fi putut considera că s-ar fi aplicat o pedeapsă nelegală, în accepțiunea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Or, această situație nu se regăsește în contextul cauzei, întrucât instanța de fond sau de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor mai sus invocate de către recurent.

Totodată, Înalta Curte constată că, doar din această perspectivă, pedepsele stabilite prin decizia penală atacată, pentru fiecare dintre fapte, dar și pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectului cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege.

În schimb, Înalta Curte găsește întemeiat motivul de recurs în casație privind majorarea pedepselor de către instanța de apel pentru infracțiunile prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. și art. 338 alin. (1) C. pen.

Astfel, instanța supremă constată că prin sentința penală nr. 621 din data de 07.04.2023 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr. x/2021, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1)-(2) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. și la pedeapsa de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpatul A., părțile civile E., G., D., F., B., C. și partea responsabilă civilmente Biroul Național Carte Verde din Spania prin mandatar legal Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România.

Prin decizia penală recurată au fost admise apelurile declarate de apelantele părți civile B., D., E., C., F. și G. și, printre altele, au fost majorate pedepsele principale aplicate inculpatului A. de la 2 ani și 6 luni la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea din culpă, prev. de art. 192 alin. (1)-(2) C. pen., de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., și de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 409 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. "pot face apel partea civilă, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă".

În prezenta cauză alăturat acțiunii penale, constând în trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (1)-(2) C. pen., art. 335 alin. (2) C. pen. și art. 338 alin. (1) C. pen., a fost exercitată și acțiunea civilă de către părțile civile B., D., E., C., F. și G.. Art. 19 alin. (1) C. proc. pen. prevede că "acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale".

Într-o atare situație, legitimarea procesuală izvorăște din faptul că partea civilă a suferit un prejudiciu direct urmare a săvârșirii unei infracțiuni de către inculpat, astfel că este necesar ca partea (persoana vătămată) să aibă calitatea de subiect pasiv al infracțiunii.

Or, infracțiunile prevăzute de art. 335 alin. (2) și de art. 338 alin. (1) C. pen. sunt infracțiuni de pericol, îndreptate împotriva statului, valoarea juridică ocrotită fiind siguranța circulației pe drumurile publice, urmarea imediată constând în starea de pericol pentru traficul rutier și pentru valorile sociale ocrotite, nu și în producerea unui rezultat, așa cum este în situația infracțiunii de ucidere din culpă.

Având în vedere urmarea imediată a celor două infracțiuni, nefiind produs un rezultat material prin săvârșirea celor două infracțiuni, victima nu se poate constitui parte civilă în procesul penal din această perspectivă și, pe cale de consecință, în cazul decesului victimei, nici moștenitorii acesteia nu au posibilitatea de a se constitui parte civilă în procesul penal.

Întrucât în cauză procurorul nu a exercitat apel, instanța de apel, în apelurile declarate de părțile civile și față de dispozițiile art. 417 alin. (1) C. proc. pen., nu avea posibilitatea legală de a modifica, în defavoarea inculpatului, aspectele legate de limitele individualizării judiciare stabilite de instanța de fond, evident, cu excepția infracțiunii de ucidere din culpă.

Astfel, soluția adoptată de instanța de apel cu privire la majorarea pedepselor, în apelul părților civile, pentru infracțiunile prevăzute de art. 335 alin. (2) și de art. 338 alin. (1) C. pen., pentru care nu aveau legitimare procesuală, este contrară dispozițiilor art. 417 alin. (1) C. proc. pen. și, implicit, principiului non reformatio in pejus, consacrat prin dispozițiile art. 418 alin. (1) C. proc. pen., cu influență asupra limitelor de pedeapsă.

În consecință, Înalta Curte constată nelegalitatea hotărârii atacate întrucât pedepsele au fost aplicate inculpatului în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin stabilirea unui regim sancționator mai sever, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. în contextul căruia instanța poate evalua incidența principiilor ce au influență asupra cuantumului pedepsei, cum este non reformatio in pejus, care stabilește limite ale pedepsei sau modalitatea de executare, ce nu pot fi ignorate sau nesocotite de instanțe.

În atare situație, Înalta Curte notează că în calea extraordinară de atac a recursului în casație instanța înlătură majorarea pedepselor pentru cele două infracțiuni pentru care apelantele părți civile nu aveau legitimare procesuală și se raportează pentru stabilirea pedepsei rezultante într-un cuantum legal la pedepsele aplicate de prima instanță pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 335 alin. (2) și de art. 338 alin. (1) C. pen., ca fiind singurul criteriu de stabilire a pedepsei în limite legale.

Pedeapsa rezultantă aplicată fiind rezultatul exclusiv al calculului aritmetic, fără alte posibilități de reindividualizare, aducerea pedepsei principale în matca de legalitate se realizează direct de instanța de recurs în casație, fără a fi oportună sau necesară trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanța de apel.

În același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, statuată prin decizia nr. 116/RC din 27 februarie 2024, dosar nr. x/2022, nr. 521/RC din 25 octombrie 2022, dosar nr. x/2019, decizia nr. 660/RC din 09 decembrie 2022, dosar nr. x/2019, decizia nr. 144/RC/2015, decizia nr. 390/RC/2015, decizia nr. 98/RC/2018, decizia nr. 333/RC/2018, decizia nr. 150/RC/2019.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 518/P din 22 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția penală și pentru cauzele cu minori și de familie, în dosarul nr. x/256/202.

Va casa, în parte, decizia penală atacată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii:

Va înlătura dispoziția de majorare a pedepselor de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., și de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. – art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele aplicate în cauză pentru cele trei infracțiuni concurente – 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea din culpă, prev. de art. 192 alin. (1)-(2) C. pen. (pedeapsă stabilită în mod legal de către instanța de apel), 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. și 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen. (pedepse stabilite în mod legal de către instanța de fond) - și va aplica inculpatului pedeapsa mai grea de 4 ani închisoare la care va adăuga sporul obligatoriu de 1 an închisoare, urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă principală de 5 ani închisoare.

Va deduce perioada executată în baza MEPI nr. 717 din 22.05.2024, de la data 22.05.2024 de la zi.

Va dispune anularea MEPI nr. 717 din 22.05.2024 emis în baza deciziei penale recurate și emiterea unui nou MEPI în baza prezentei decizii.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de inculpatul A. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 518/P din 22 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția penală și pentru cauzele cu minori și de familie, în dosarul nr. x/256/202.

Casează, în parte, decizia penală atacată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii:

Înlătură dispoziția de majorare a pedepselor de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., și de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. – art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate în cauză pentru cele trei infracțiuni concurente – 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea din culpă, prev. de art. 192 alin. (1)-(2) C. pen., 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. și 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen. - și aplică inculpatului pedeapsa mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1 an închisoare, urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă principală de 5 ani închisoare.

Deduce perioada executată în baza MEPI nr. 717 din 22.05.2024, de la data 22.05.2024 de la zi.

Dispune anularea MEPI nr. 717 din 22.05.2024 emis în baza deciziei penale recurate și emiterea unui nou MEPI în baza prezentei decizii.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de inculpatul A. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2024.