ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1847/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.01.2017, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B.A.A.R. România, ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata următoarele sume: suma de 1.383,36 RON reprezentând daune materiale, justificate cu înscrisurile anexate; suma de 150.000 lire sterline, în echivalent RON la cursul BNR din data plății reprezentând daune morale; dobânda legală de la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, până la data plății efective, asupra daunelor materiale, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, prin Sentința civilă nr. 137 LP din 29 iunie 2017 a admis, în parte, acțiunea și, în consecință, a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 36.383,36 RON reprezentând despăgubiri civile, constând în 1.383,36 RON daune materiale și 35.000 RON daune morale, ca urmare a accidentului din data de 26.12.2014, provocat de către numitul B., la care se va adăuga dobânda legală calculată pentru suma de 1383,36 RON începând cu data de 16.01.2017 până la data plății efective a acestui debit, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta.

În cursul judecății apelului, respectiv la 09.12.2017, reclamanta A. a decedat, fiind introdus în cauză moștenitorul acesteia, numitul C.

Prin Decizia nr. 13C din 25 ianuarie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de apelantă, continuat prin succesorul său C., și a schimbat sentința apelată, în sensul majorării cuantumului daunelor morale la suma de 50.000 RON. A obligat pârâta să-i plătească succesorului reclamantei cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță, în cuantum de 250 RON. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A obligat intimata să-i plătească apelantului, în calitate de succesor al reclamantei, cheltuieli de judecată parțiale în apel, în cuantum de 250 RON, cu titlu de onorariu avocațial parțial.

Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs succesorul apelantei, C.

Invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut nelegalitatea deciziei atacate exclusiv prin prisma capătului de cerere accesoriu vizând acordarea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat solicitat în primă instanță, recurentul face o succintă prezentare a parcursului procesual în care aceste cheltuieli au fost pretinse, arătând că tribunalul a respins cererea de acordare a acestora, chestiune ce a fost invocată ca motiv de apel, alături de majorarea cuantumului daunelor morale. A susținut, în dezvoltarea motivului de apel pe aspectul cheltuielilor de judecată, că pârâta nu s-a opus acordării cheltuielilor de judecată, justificate prin chitanțele depuse la dosar. Mai mult, prin întâmpinarea depusă, în cadrul pct. 2.2., s-a solicitat expres obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, fiind exclusă, așadar, reducerea cheltuielilor sau respingerea acestora. Or, în aceste condiții și ținând cont de faptul că asigurătorul străin a fost pus în întârziere pentru plata despăgubirilor, în mod neîntemeiat, instanța a acordat suma de 250 RON pentru etapa fondului.

Recurentul mai arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în vigoare la data accidentului rutier, potrivit cărora asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată, inclusiv pentru cheltuielile de judecată efectuate.

O altă critică privește reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată de către instanța de apel, de la suma de 4000 RON, la suma de 500 RON, pentru fond și apel, în condițiile în care procesul a durat peste 4 ani, au fost prestate servicii de reprezentare juridică în relația cu asigurătorul, au fost purtate cu pârâta negocieri în vederea obținerii despăgubirilor pe cale amiabilă timp îndelungat, fiind depusă la dosar dovada corespondenței purtate.

Totodată, recurentul arată că decizia din apel conține o argumentație sumară în ceea ce privește stabilirea cheltuielilor de judecată în fond și în apel, motiv de recurs care se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar la termenul de judecată din 17 octombrie 2019 s-a dispus admiterea în principiu a acestuia.

Intimatul nu a depus întâmpinare în cauză și nici nu a formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul invocă, în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dispozițiile art. 26 din Ordinul CSA nr. 14/2011, incident în cauză în raport data producerii evenimentului rutier, dispoziții care conferă vocație părții prejudiciate să obțină, alături de despăgubirile pentru prejudiciul suferit în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, cheltuielile de judecată realizate pentru recuperarea acestora. Norma invocată are un conținut identic cu dispozițiile de principiu cuprinse în art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât asigurătorul nu poate fi obligat la cheltuielile de judecată decât în situația în care pierde procesul, fiind aplicabile, și în aceste categorii de litigii, regulile de drept comun în materia cuantificării cheltuielilor de judecată, stabilite în C. proc. civ.

Conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ., când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorul stabilește măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. În speță, acțiunea a fost admisă în parte, în ce privește capătul de cerere privind daunele morale, astfel încât nu poate fi reținută susținerea recurentului, în sensul că ar fi trebuit să i se acorde cheltuieli de judecată în întregime. Ca atare, motivul de recurs invocat pe acest aspect este nefondat.

Înalta Curte reține, din actele dosarului, că prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în cuantum de 1.383,36 RON, a daunelor morale în cuantum de 150.000 lire sterline, în echivalent RON la cursul BNR din data plății, cu dobândă legală, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu, pentru care au fost depuse la dosarul cauzei Chitanțele nr. x/09.01.2017 și nr. 113/20.04.2015 ce atestă plata sumei de 2500 RON.

Prin Sentința civilă nr. 137/2017, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, a admis, în parte, acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata daunelor materiale solicitate, în totalitate, precum și la plata unei sume reprezentând daunele morale, respectiv 35.000 RON. A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere poziția pârâtei, care nu s-a opus acordării prejudiciului material solicitat și ca urmare a lipsei culpei în ceea ce privește prejudiciul moral admis.

În cadrul motivelor de apel formulate de reclamantă și însușite de succesorul acesteia, C., au fost deduse judecății critici în legătură cu criteriile de determinare a cuantumului daunelor morale, precum și critici privind greșita respingere a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la Curtea de Apel, intimatul Biroul Național Carte Verde din Marea Britanie, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, a considerat că apelul în cauză este întemeiat numai din perspectiva motivului vizând cheltuielile de judecată, solicitând în acest sens obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere pretențiile admise prin acțiune.

Curtea de apel, analizând motivul în discuție, a interpretat poziția procesuală a pârâtului, din întâmpinare, ca fiind un act de achiesare parțială la cererea reclamantei prin apel și a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată în primă instanță la suma de 250 RON, în raport cu cuantumul pretențiilor admise, fără a motiva, însă, modalitatea în care a ajuns la această sumă. În aceeași manieră, cu o motivare sumară, din care nu rezultă de ce s-a procedat la diminuarea onorariului avocațial, deși apelul a fost admis, instanța de apel a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată în apel la suma de 250 RON.

Or, procedând astfel, fără a detalia criteriile în baza cărora au fost reduse sumele respective, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. referitor la nemotivare.

Instanța reține că, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Constatând că, în speță, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, critica recurentului este întemeiată, urmând a fi admisă, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 488 pct. 6 din același cod, cu consecința casării, în parte, a deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel. Cu ocazia rejudecării, în conformitate cu art. 501 C. proc. civ., instanța de trimitere urmează a aprecia motivat asupra cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate în primă instanță și în apel de reclamant în raport de poziția procesuală exprimată de pârât prin întâmpinarea din apel și de prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., invocate în cuprinsul acesteia.

Cea de-a doua critică ce vizează diminuarea onorariului de avocat, la suma de 500 RON, din totalul de 4.000 RON, cât se pretinde că s-a plătit în prezentul dosar, în raport de durata procesului și serviciile prestate de avocat, nu poate face obiect al controlului în calea de atac, întrucât reprezintă o chestiune de apreciere, de competența instanței în fața căreia a avut loc prestația avocatului.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul exercitat în cauză, urmând să caseze, în parte, decizia atacată și să trimită pricina spre rejudecare la instanța de apel în ceea ce privește cheltuielile de judecată. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul C. împotriva Deciziei nr. 13/C din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în ceea ce privește cheltuielile de judecată.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2019.

GGC - NN