ÎCCJ, Decizia nr. 285/2017

Decizia civilă nr. 285/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Hotărârea atacată În fapt, prin încheierea din 21 iunie 2017, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/P/2017, în temeiul dispozițiilor art. 139 alin. (1) din C. proc. civ., s-a admis excepția de conexitate și s-a dispus conexarea dosarului nr. x1/P/2017 la Dosarul nr. x/P/2017. Totodată, în baza art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecății acțiunilor disciplinare, formulată de apărătorul ales al pârâtului procuror și s-a amânat judecarea cauzei pentru termenul din data de 27 septembrie 2017. 1.2.

Cererea de recurs La data de 11 iulie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 21 iunie 2017, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/P/2017. 2. Procedura de filtrare a recursului Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ. Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a constatat că recursul dedus judecății nu este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 9 octombrie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat și a dispus comunicarea acestuia către părți, care nu au formulat puncte de vedere. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță. Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed. Potrivit art. 49 alin. (7) teza întâi din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu cele ale C. proc.

civ. În conformitate cu dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) teza întâi C. proc. civ.: "Asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară", iar conform alin. (2), recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Trebuie menționat și că actul de procedură prin care se dispune măsura suspendării, respectiv încheierea de suspendare are, în conformitate cu art. 235 din codul menționat, indiferent de felul suspendării, un caracter interlocutoriu. Noul C. proc. civ. are în art. 414 o redactare aproape identică celei a art. 244 1 din vechiul cod. Față de vechea reglementare, există totuși o noutate, în sensul că art. 414 alin. (1) teza a doua prevede, în mod expres, că atunci când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea (încheierea de ședință) este definitivă. Acest unic element de noutate nu prezintă, însă, relevanță, în speță, hotărârea atacată nefiind pronunțată de instanța supremă, astfel încât, cele stabilite la nivel doctrinar și jurisprudențial sub imperiul vechii reglementări în materie sunt valabile mutatis mutandis și în privința noilor norme procedurale.

În cauză, problema de drept care se pune vizează admisibilitatea recursului exercitat împotriva unei încheieri prin care instanța de disciplină a respins cererea de suspendare a judecății. În acord cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, (de exemplu, sub incidența vechiului C. proc. civ.: Decizia nr. 4678/2002 a Secției civile, Decizia nr. 1198/2005 a Secției civile și de proprietate intelectuală, Decizia nr. 3162/2005 a Secției comerciale, Decizia nr. 1731/2008 a Secției a II-a civile, Decizia nr. 1017/2012 a Secției de contencios administrativ și fiscal, iar, sub incidența noului C. proc. civ., Decizia nr. 1666/2015 a Secției I civile), se constată că încheierea de respingere a cererii de suspendare a judecății nu este supusă recursului.

Regimul juridic comun al încheierilor premergătoare (atât a celor preparatorii, cât și a celor interlocutorii) este reglementat de dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., care stipulează că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel. Aceste dispoziții, care consacră principiul accesorium sequitur principale, sunt aplicabile, în mod corespunzător, și în calea de atac a recursului, în conformitate cu art. 494 C. proc. civ. Este adevărat că dispozițiile art. 414 C. proc. civ. reprezintă o normă specială, derogatorie, care instituie reguli diferite în ceea ce privește calea de atac și posibilitatea exercitării acesteia împotriva încheierii de suspendare a judecății.

Această normă specială este, însă, de strictă interpretare și aplicare și vizează exclusiv ipoteza în care cursul judecății se întrerupe, iar nu și situația în care cererea de suspendare este respinsă. Această reglementare are o premisă rațională și obiectivă și este justificată de necesitatea de a nu se produce nicio prelungire nejustificată a procesului, de natură să afecteze termenul optim de soluționare a cauzei, componentă a dreptului la un proces echitabil și de efectele diferite produse de încheierea de admitere a suspendării, respectiv, de respingere, a suspendării judecății. Respectiva normă nu contravine principiului constituțional al liberului acces la justiție și nici nu instituie vreo discriminare, întrucât și aceste din urmă încheieri pot fi atacate, potrivit art. 494, cu referire la art. 466 alin. (4) C. proc.

civ., iar, în cazul contenciosului disciplinar al magistraților, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere toate considerentele menționate și ținând cont și de caracterul supletiv al dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a formulat cererea de suspendare a judecății în discuție, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 21 iunie 2017, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/P/2017. Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2017. Procesat de GGC - GV