Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2018
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4026/2018

HOTĂRÂRE
21.11.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4026/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Român la data de 18.12.2009 sub nr. x/2009 reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile succesorale rămase de la defuncții lor părinți D. și E., decedați la 29.05.1955 și respectiv la 14.11.1991. Prin Sentința nr. 2061/17.06.2010 Judecătoria Român a admis acțiunea, a constatat deschise succesiunile indicate în cerere, a constatat calitatea de moștenitori a părților, a constatat din ce se compune masa succesorală și a atribuit moștenitorilor bunurile respective conform dispozitivului. Prin Decizia nr. 13/RC/17.01.2011 Tribunalul Neamț, secția civilă a respins, ca nefondat, recursul pârâtei C. împotriva sentinței.

Prin Decizia nr. 1700/23.11.2011 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul aceleiași pârâte împotriva deciziei tribunalului. Prin Decizia nr. 624/18.06.2014 pronunțată în Dosar nr. x/2011 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a constatat perimată cererea de revizuire formulată de C. împotriva Deciziei nr. 1700/23.11.2011 a aceleiași instanțe. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, neîncadrat în drept, revizuenta C., arătând că în cauză au fost săvârșite abuzuri procesuale determinate de imposibilitatea medicală de prezentare, cu prilejul judecății, a revizuentei și soțului acesteia.

S-a mai arătat că prin soluțiile pronunțate, a fost încălcat dreptul fundamental la proprietate, principiul autorității de lucru judecat și că revizuenta este unica proprietară a terenului intravilan din str. x, județul Neamț, moștenit legal de la defuncta sa mamă, E. Revizuenta a mai arătat că în calea de atac a recursului de la dosarul cauzei au dispărut mai multe acte provenind de la Arhivele Naționale - Filiala Piatra Neamț. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 253 alin. (2) C. proc. civ. "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare". Acest text de lege este situat în Titlul III al C. proc. civ. - procedura înaintea primei instanțe.

Potrivit art. 298 și art. 316 C. proc. civ., dispozițiile de procedură privind judecata se aplică și în instanța de apel, iar cele privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice dispozițiilor care reglementează cele două căi de atac. Conform art. 299 C. proc. civ. "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod "sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii". Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac. O asemenea concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. În speță, Decizia nr. 624/18.06.2014 a Curții de Apel Bacău împotriva căreia revizuenta a declarat prezentul recurs, reprezintă o decizie prin care s-a constatat perimarea cererii de revizuire formulată de aceasta împotriva Deciziei nr. 1700/23.11.2011, pronunțată de aceeași instanță în Dosar nr. x/2009.

Decizia nr. 1700/23.11.2011 a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău ca instanță de recurs, în Dosarul nr. x/2009, fiind irevocabilă și, deci, nesusceptibilă de recurs. Perimarea este un simplu incident în judecarea cauzei, incident care se rezolvă în cursul judecății pe cale de excepție, astfel că nu se poate admite ca, pentru hotărârea prin care se rezolvă acest incident să existe o cale de atac pe care legea nu o îngăduie cu privire la hotărârea asupra fondului. Față de cele arătate, dispozițiile legale ce prevăd că hotărârea dată în perimare este supusă recursului nu sunt aplicabile atunci când perimarea este constatată de către o instanță de a cărei hotărâre este irevocabilă, cum este cazul în speță.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C. formulat împotriva Deciziei nr. 624 din 18 iunie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2018. Procesat de GGC - NN

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-30
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1771/2020
Ședința publică din data de 30 septembrie 2020 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la 20 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A.
ÎCCJ 2010-11-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6318/2010
litigiu și a faptului că pârâta nu se conformează dispozițiilor Legii nr. 10/2001; R.T. nu a fost citat legal, ca moștenitor al lui R.G.; în mod nelegal nu s-a admis atașarea dosarului nr. 974/C/2003, expertiza efectuată în acest dosar arăt
ÎCCJ 2020-11-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2471/2020
reclamantului A., învocată de pârâtă, precum și a reclamantelor D. și E., invocată de instanță, din oficiu, cu consecința, respingerii acțiunii de constatare nulitate absolută certificat de calitate de moștenitor, promovată de reclamanți, î
ÎCCJ 2010-10-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4968/2010
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 09 decembrie 2008 sub nr. 17856/180/2008, reclamanta P.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P.C.A. și P.C., să se constate deschisă succesiunea defunctului
ÎCCJ 2012-06-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4914/2012
cauză nu există motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu de instanță vizând eventuale aspecte de nelegalitate ale sentinței pronunțate de către prima instanță, Tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă