ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4552/2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. J. S.R.L. Gălănești a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 21.07.2014, înregistrat la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sub nr. x/21.07.2014 (Anexa 1), până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; anularea Deciziei nr. 32.741/24.09.2014 a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (Anexa 2), prin care s-a respins contestația împotriva Procesului-verbal de constatare și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.07.2014 formulată de către S.C. J. S.R.L și anularea Procesului-verbal de constatare și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.07.2014, emis de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 29 din 28 ianuarie 2015, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 21.07.2014 și înregistrat la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sub nr. 25.163/21.07.2014, ca inadmisibilă.

A respins acțiunea în anulare formulată de către reclamanta S.C. J. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, împotriva Deciziei nr. 32.741/24.09.2014 emisă de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a Procesului-verbal de constatare și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.07.2014, ca nefondată.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs reclamanta S.C. J. S.R.L., invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

- încălcarea principiului neretroactivității legii și aplicarea greșită a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 precum și neconstituționalitatea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 conform Deciziei Curții Constituționale nr. 66 din 26 februarie 2015.

Prin Decizia nr. 66/26.02.2015 publicată în M.Of. nr. 236/07.04.2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Conform acestei decizii, calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare se face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii, fără a se putea combina dispozițiile de drept substanțial din O.G. nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G. nr. 66/2011.

În prezenta cauza, Contractul de finanțare cu nr. x din data de 28.04.2011 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile programului național de dezvoltare rurala privind "Modernizare fabrica procesare lapte, comuna Gălănești, județul Suceava", intervenit între intimata-pârâtă și recurenta-reclamantă, reprezintă un contract sinalagmatic supus prevederilor O.G. nr. 79/2003, în vigoare la data încheierii lui.

Contractul de finanțare a fost realizat în integralitate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, iar Procesului-verbal de constatare și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.07.2014 și Decizia nr. 32741/24.09.2014 au fost încheiate cu mult după împlinirea termenului contractului și a perioadei de monitorizare, termene strict stabilite de părți în cuprinsul Articolului 2 punctele 2.1 - 2.8 din contract.

Față de această situație, în speță nu pot fi reținute ca fiind incidente prevederile O.U.G. nr. 66/2011 decât cu încălcarea principiului neretroactivității pentru toate motivele reținute de Curtea Constituțională în decizia sus-menționată la care achiesam.

Totodată, răspunderea pentru neregularități în utilizarea fondurilor comunitare, reglementată de O.G. nr. 79/2003 abrogată prin art. 65 din O.U.G. nr. 66/2011, este o specie a răspunderii civile delictuale. Dispozițiile prin care sunt stabilite faptele pentru care se răspunderea autorității contractante, precum și condițiile în care se angajează răspunderea, respectiv cele referitoare la prejudiciu și la legătura de cauzalitate dintre fapta și prejudiciu sunt dispoziții de drept material.

În raport de cele reținute anterior și de data comiterii pretinselor nereguli, în ceea ce privește reținerea faptelor și a sancțiunilor aplicabile, sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 79/2003. Ca urmare a abrogării O.G. nr. 79/2003 prin O.U.G. nr. 66/2011, începând cu data de 3 iulie 2011, data intrării în vigoare a acestui din urma act normativ, controlul se efectuează după procedura reglementată de O.U.G. nr. 66/2011, însă stabilirea condițiilor de atragere a răspunderii și stabilirea sancțiunilor nu se poate face decât în raport de legea în vigoare la momentul comiterii pretinsei nereguli, în caz contrar sunt încălcate dispozițiile consacrate de art. 15 din Constituție.

- încălcarea prevederilor Contractului de finanțare nr. x din data de 28.04.2011 - și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Conform dispozițiilor Articolului 8 din Contractul de finanțare nr. x din data de 28.04.2011, temeiul legal al acestuia îl constituie art. 969 C. civ., în vigoare la data încheierii actului, conform căruia convenția încheiată de părți are putere de lege între părțile contractante. Față de prevederile menționate. Condițiile respectării clauzelor contractuale precum și cauzele încetării contractului sunt raportate la voința părților semnatare.

Fiind în situația unui contract cu executare succesivă, rezilierea acestuia se realizează în condițiile vechiului C. civ. în vigoare la data încheierii actului. Prin urmare, în situația intervenirii unor eventuale nereguli pe perioada executării Contractului nr. x din data de 28.04.2011, rezilierea acestuia nu poate opera pentru trecut, astfel ca prestațiile deja executate nu pot fi restituite, ceea ce face ca sancțiunea aplicată prin procesul-verbal de control să fie nelegală.

Lipsa oricărei culpe în activitatea societății recurente este confirmată și prin aceea că toate documentele și plățile au fost verificate și aprobate de către autoritatea contractantă.

Din probele solicitate de către recurenta reiese ca Autoritatea Contractantă nu a demonstrat cu argumente pertinente ca societatea beneficiară ar fi avut vreo implicare în procedura de subcontractare.

- interpretarea greșită a prevederilor art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011 privind neefectuarea controlului și lipsa motivării procesului-verbal de constatare

În analiza legalității Procesul-verbal nr. x/21.07.2014, instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că acesta este în primul rând un act administrativ unilateral cu caracter individual, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/3004.

Pentru a putea să exercite controlul legalității actelor administrative în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de judecata trebuia să cunoască rațiunile pentru care autoritatea publică, în îndeplinirea puterii sale discreționare, a ales soluția adoptată prin actul atacat, astfel încât motivarea trebuia să fie intrinseca actului administrativ.

Procesul-verbal nr. x/21.07.2014 este dat cu încălcarea prevederilor art. 20 și art. 21 alin. (2

1

) din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât la Capitolul 5 - Prezentarea aspectelor verificate s-au inserat în integralitate reținerile din Nota de control DLAF nr. 1501/2013/15.05.2014, ceea ce denotă că autoritatea de control nu a efectuat verificări ci și-a însușit fără verificare constatările DLAF.

Or, art. 21 alin. (25) din O.U.G. nr. 66/2011 amintește despre obligativitatea efectuării de verificări după emiterea de către DLAF a actului de control, nicidecum nu exonerează autoritatea de control de la efectuarea verificărilor.

- încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil și rolului judecătorului în aflarea adevărului

În prezența cauza, recurenta reclamantă a solicitat prin acțiune încuviințarea probei cu înscrisuri și efectuarea unei expertize tehnico-economice de specialitate.

Instanța de fond nu a dat curs cererii privind probatoriile așa cum acestea au fost solicitate în temeiul prevederilor art. 254 alin. (1) C. proc. civ. reținând în considerentele sentinței recurate, pag. 35 ultimul aliniat, ca reclamanta nu a solicitat proba cu expertiza în etapa scrisă a procesului civil.

- instanța a interpretat și aplicat greșit legea (art. 2 alin. (2) lit. m) din H.G. nr. 224/2008) și prevederile Contractului de finanțare nr. x din data de 28.04.2011 - art. 1 alin. (3) parag. final din anexa 1 la Contractul de finanțare.

În considerentele sentinței recurate instant de fond reține ca neregulă în derularea contractului de finanțare "subcontractarea" raportând această faptă la societatea A. S.R.L.

Fapta de subcontractare de către societatea A. S.R.L. nu poate fi imputată recurentei întrucât așa cum a motivat în contestația formulată, subcontractarea, după încheierea contractului, nu a influențat cu nimic prețul lucrărilor și executarea contractului încheiat cu câștigătorul procedurii de achiziție.

Totodată, nu există prevederi legale sau contractuale care să interzică subcontractarea lucrărilor de către societatea câștigătoare a procedurii de achiziție.

Instanța de fond a interpretat greșit art. 1 alin. (3) paragraful final din anexa I la Contractul de finanțare, conform căruia "Subcontractarea totală sau parțială a proiectului este strict interzisă". Conform actelor dosarului, recurenta a respectat această obligație, subcontractarea realizându-se de antreprenorul general și nu de către recurentă.

De asemenea, în mod greșit s-a reținut existența unei nereguli constând în "conflictul de interese". Motivul reținut de instanța de fond în considerentele sentinței recurate, ca și de autoritatea pârâtă, nu este definit ca neregulă de H.G. nr. 224/2008, act normativ care reglementează conflictul de interese.

Conflictul de interese este definit la art. 2 alin. (2) lit. m) din H.G. nr. 224/2008, iar situația reținută de instanța nu se încadrează în aceste dispoziții legale.

În mod greșit a reținut instanța de fond ca declararea neeligibilității sumei de 4.638.221,30 RON nu este condiționată de probarea existenței unui prejudiciu. Așa cum a demonstrat prin înscrisurile depuse la dosarul de fond, în cauză nu s-a încălcat nici o normă privind accesarea fondurilor europene și nici nu s-a produs un prejudiciu.

Prin Decizia nr. 418/7 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul declarat de reclamanta S.C. J. S.R.L. ca nefondat.

În motivarea soluției s-a arătat că recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 32.741/24.09.2014, prin care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a respins contestația împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.07.2014, prin care în sarcina recurentei-reclamante s-a stabilit o creanță bugetară în cuantum de 4.638.221,30 RON, din care 3.710.577,04 RON contribuție din fonduri UE și 927.644,26 RON contribuție publică națională de la bugetul de stat.

Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentei-reclamante în derularea Contractului de finanțare nr. x/28.04.2011 privind proiectul "Modernizare fabrică procesare lapte, com. Gălănești, jud. Suceava", neeligibilitatea proiectului fiind justificată de autoritatea intimată urmare a controlului documentar, efectuat în perioada 26.05.2014 - 08.07.2014, ce a vizat verificarea aspectelor menționate în Nota de control DLAF nr. 1501/2013/15.05.2014.

Urmare aspectelor cuprinse în Nota de Control înregistrata la APDRP sub nr. 16.644/21.05.2014, Direcția Control și Antifraudă a efectuat verificări în urma cărora s-au reținut următoarele:

La data de 29.06.2010, S.C. J. S.R.L. a depus la OJDPRP Suceava Cererea de Finanțare pentru proiectul nr. x - "Modernizare fabrica procesare lapte, comună Gălănești, județul Suceava", finanțat prin Programul FEADR, Măsura 123.

Prin proiect s-a propus modernizarea și construirea unei fabrici procesare lapte în comună Gălănești, județul Suceava prin lucrări de construcții, achiziții utilaje și dotări și de asemenea adaptarea la noile standarde comunitare. Beneficiarii produselor realizate de către S.C. J. S.R.L. vor fi în special supermarketurile și magazinele din Regiunea Moldovei.

În urma selecției proiectului, a fost încheiat Contractul de Finanțare nr. C 123Px din 28.04.2011, între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), în calitate de Autoritate Contractantă și S.C. J. S.R.L., comună Gălănești, județul Suceava, în calitate de Beneficiar. APDRP s-a angajat să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 4.653.763 RON, echivalentul a maxim 1.093.100 EUR.

Pe parcursul implementării proiectului, conform Notificării nr. x/04.08.2011, emisă de CRPDRP 1 Iași, s-a încheiat Act adițional x/04.08.2011 prin care se aprobă renunțarea la avans.

Procedurile de achiziții s-au derulat în baza prevederilor din Anexa IV la Contractul de finanțare nerambursabilă nr. C 123Px.

Valoarea eligibilă totală a Proiectului a fost de 9.307.527 RON, din care Autoritatea Contractantă s-a angajat să acorde o finanțare nerambursabilă de 4.653.763 RON, reprezentând maxim 50% din valoarea totală eligibila a proiectului C 123Px.

Autoritatea Contractantă a decontat prin Programul FEADR cheltuieli în valoare totală de 4.638.221,30 RON, aferente celor 4 tranșe de plată, respectiv: tranșa I - 1.510.647,80 RON (05.08.2011); tranșa III -426.000 RON (18.08.2011); tranșa III - 1.678.795 RON (31.10.2011); tranșa IV - 1.022.778,50 RON (02.12.2011).

Beneficiarul a derulat în cadrul proiectului 5 proceduri de achiziție, respectiv o procedură de achiziție de lucrări și bunuri cu montaj, 2 proceduri de achiziție de bunuri și 2 proceduri de achiziție de servicii. Prin Deciziile de numire nr. 3/15.04.2009, nr. 16.7/19.05.2011, nr. 19/23.05.2011, nr. 34/07.07.2011 și nr. 118/19.10.2011, reprezentantul legal ai proiectului, B., a constituit comisia de evaluare a ofertelor, aceasta fiind formată din C. - președinte, D. - membru, E. - membru.

Doamna B. precum și domnii F., G. și H. au dat declarații în fața echipei de control DLAF cu privire la relațiile comerciale dintre beneficiarul S.C. J. S.R.L., declarând că aveau cunoștințe de procedurile de achiziții de lucrări de construcții, bunuri și lucrări de montaj, respectiv de bunuri cu montaj (turbine eoliene).

Având în vedere constatările cuprinse în Nota de control DLAF nr. 1585/2014/15.05.2014 precum și constatările AFIR, aceasta a concluzionat că se impune aplicarea prevederilor art. 11 alin. (3) din Anexa I la Contractul de Finanțare, Prevederi Generale, care menționează "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, (...) în situația în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele/autorizațiile/avizele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realității, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate de către recurenta-reclamantă, soluție însușită în integralitate și de instanța de control judiciar.

Efectuând propria evaluare a întregului material probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a interpretat și aplicat corect prevederile legale incidente în cauză, reținând legalitatea actelor contestate.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a reținut următoarele:

Cu privire la pretinsa încălcare a principiului neretroactivității legii, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 66 din 26 februarie 2015, publicată în M. Of. nr. 236/7.04.2015, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora sunt neconstituționale.

O abordare mai nuanțată, din perspectiva regulilor aplicării legii în timp, a avut Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Camera a cincea) în Hotărârea din 26 mai 2016, pronunțată în cauzele conexate C209; 260/14 și C209; 261/14, în procedurile Județului Neamț (C209;260/14), Județului Bacău (C209;261/14) împotriva Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Având în vedere inclusiv principiul priorității dreptului comunitar, interpretarea Curtea de Justiție a Uniunii Europene stabilește că nu numai procedura de control urmată în baza legii noi - îngăduită de Curtea Constituțională, ci și corecția definită potrivit noului act normativ când aceasta poate fi privită ca un efect în curs al unei situații anterioare, sunt permise.

Criticile recurentei-reclamante vizând interpretarea greșită de către instanța de fond a noțiunii de "neregulă" apărută în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, sunt nefondate, în sentință reținându-se în mod corect că încălcarea obligațiilor contractuale rezultate din formalismul procedurii de selecție, a activităților prestate, existența conflictului de interese precum și subcontractarea lucrărilor atrage caracterul neeligibil al sumelor acordate ca finanțare nerambursabilă, indiferent dacă a fost aprobată sau nu producerea vreunei pagube, obligația de recuperare a fondurilor europene existând în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenței vreunui prejudiciu.

Lipsa culpei, la care se referă art. 31 alin. (1) teza a III-a din Regulamentul CE 1975/2006, deși invocată de către recurentă, rămâne la stadiul unui simple afirmații, nefiind susținută de probele administrate în cauză.

Prin urmare, instanța de control judiciar reține că finalizarea și recepționarea proiectului nu au consecințe exoneratoare asupra debitului stabilit în sarcina beneficiarului contractului de finanțare.

Totodată, rezilierea contractului de finanțare este prevăzută în norma contractuală consacrată în art. 11 alin. (3) din Anexa I la Contractul de Finanțare care dă dreptul autorității contractante ca "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă."

Criticile referitoare la nelegalitatea procedurilor administrative de verificare, în raport de prevederile art. 21 alin. (21) și 25 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt, de asemenea, nefondate.

Cele două alineate reglementează obligația autorității de a efectua activitatea de control într-un termen procedural de 60 de zile de la data comunicării de către DLAF a actului de control emis în conformitate cu procedurile proprii, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

În speță, nota de control DLAF nr. 1501/2013/15.05.2014 referitoare la recurenta-reclamantă, privind proiectul analizat, a fost transmisă Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit care a procedat la verificarea suspiciunii de fraudă, activitate ce s-a finalizat prin încheierea unui proiect de proces-verbal de constatare transmis recurentei-reclamante.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că reluarea argumentelor din cuprinsul notei de control DLAF nu echivalează cu nemotivarea actului administrativ, întrucât resorturile decizionale rezultă cu claritate din cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, care a fost comunicat recurentei-reclamante, aceasta având posibilitatea de a exprima un punct de vedere, potrivit art. 21 alin. (15) din O.U.G. nr. 66/2011.

Totodată, procesul-verbal contestat respectă cerințele prevăzute de art. 21 alin. (21) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011.

Referitor la criteriile vizând încălcarea de către instanța de fond a principiilor fundamentale ale procesului civil și rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, Înalta Curte reține că, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ. judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

În cauză, curtea de apel a analizat punctual motivele invocate de recurenta-reclamantă, judecătorul fondului expunând considerentele de fapt și de drept care i-au format convingerea pentru respingerea cererii de chemare în judecată.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul soluționării cu superficialitate a cererii deduse judecății în lipsa ordonării unei expertize tehnico-economice de specialitate sunt apreciate ca nefondate, întrucât instanța dispune, din oficiu, asupra necesității administrării unei probe numai atunci când dovezile administrate nu sunt suficiente pentru formarea convingerii sale.

Or, în speță, instanța a argumentat că neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentei-reclamante în derularea contractului de finanțare, investiția realizată devenind neeligibilă ca urmare a prevederilor legale și contractuale încălcate.

Astfel, motivarea actelor administrative contestate și documentația care a stat la baza emiterii acestora oferă suficiente elemente care, corelate între ele, conduc la concluzia că recurenta-reclamantă a încălcat dispozițiile legale ce reglementează procedurile de achiziție publică.

În aceste coordonate, sentința curții de apel respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., redând într-o manieră logică și coerentă argumentele pentru care au fost respinse susținerile recurentei-reclamante.

Nu pot fi primite nici criticile potrivit cărora au fost interpretate și aplicate greșit prevederile art. 1 alin. (3) din contractul de finanțare.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) din anexa 1 a contractului de finanțare "Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața Autorității Contractante pentru implementarea proiectului. Subcontractarea totală sau parțială a proiectului este strict interzisă".

Așa fiind, Înalta Curte reține încălcarea de către recurenta-reclamantă a prevederilor art. 1 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanțare, precum și a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008, potrivit cu care "în cazul subcontractării operațiunilor de furnizare de bunuri, lucrări sau servicii, contractorul răspunde în integralitate de respectarea prevederilor contractuale față de beneficiarii cofinanțării prin FEADR și este obligat să furnizeze APDRP toate informațiile legate de subcontractori, conform cerințelor APDRP. Subcontractarea totală a achiziției nu este permisă pentru operațiunile derulate pentru cofinanțarea din FEADR".

Împotriva aceste decizii a fost formulată cererea de revizuire de către reclamanta-recurentă S.C. J. S.R.L. întemeiată pe disp. art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.

În motivarea cererii de revizuire s-a susținut că instanța de recurs a încălcat dispozițiile art. 47 alin. (1) și (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. care este anexă la Tratatul privind U.E. și art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Una din garanțiile implicite ale desfășurării procedurii unui proces echitabil în constituie ascultarea părților și încuviințarea probatoriilor solicitate de către acestea, în condițiile normelor de procedură.

Revizuenta susține că a solicitat instanței de recurs admiterea acestuia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru rejudecarea fondului, având în vedere motivele de recurs.

Au fost invocate prevederile art. 254 alin. (1) C. proc. civ., art. 254 alin. (5) C. proc. civ. și cele ale art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și a arătat că reclamanta a solicitat prin acțiune încuviințarea probei cu înscrisuri și efectuarea unei expertize tehnico-economice de specialitate, dar instanța de fond a respins această probă.

S-a invocat în recurs încălcarea principiului neretroactivității legii civile și greșita aplicare a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015, dar aceste aspecte nu au fost analizate de către instanța de recurs.

În recurs au fost invocate și încălcarea prevederilor Contractului de finanțare nr. x din 28.04.2011 și greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 și s-a subliniat că reclamanta a respectat întocmai obligațiile asumate prin contract.

În recurs a invocat și dispozițiile art. 31 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1975/2006 și pe cele ale art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, dar instanța de recurs nu a făcut nicio cercetare pe fond a cauzei, fiind încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 alin. (1) și (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E.

Revizuenta consideră că hotărârea judecătorească încalcă dispozițiile art. 17 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale ale U.E. raportat la art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/18.05.1994.

S-au făcut referiri la aceste prevederi și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 1 din Protocolul 1 în legătură cu noțiunea de "bun" și s-a apreciat că hotărârea a cărei revizuire se solicită nu este conformă cu Convenția Europeană întrucât conduce în mod abuziv prin exces la menținerea efectelor Procesului-verbal nr. x/21.07.2014 încheiat de AFIR.

Cererea se consideră a fi admisibilă în raport de Decizia nr. 45/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a solicitat admiterea cererii de revizuire, modificarea în tot a Deciziei nr. 418/7.02.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul admiterii recursului formulat de S.C. J. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 29/28.01.2015 a Curții de Apel Suceava .

Intimata AFIR a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Cu privire la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se impune a fi făcute următoarele precizări:

Art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004:

"Căile extraordinare de atac (...) - (2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare".

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 70/27.01.2011, prevederile art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 au fost declarate neconstituționale.

Prin Legea nr. 299/2011, publicată în M. Of. nr. 916/22.12.2011, a fost abrogat alin. (2) al art. 21 din Legea nr. 554/2004, iar ulterior, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în M. Of. nr. 61/29.01.2013, dispozițiile Legii nr. 299/2011, care au abrogat alin. (2) al art. 21 din Legea nr. 554/2004, au fost declarate neconstituționale, iar prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi și a treia din Legea nr. 554/2004, reintrate în fondul activ al legislației, conform acestei decizii a Curții Constituționale, subsecvent, au fost declarate neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.

În consecință, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este în continuare în vigoare, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, însă numai în ceea ce privește tezele întâi și a treia, iar teza întâi este constituțională numai în măsura în care se interpretează în sensul că pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, indiferent dacă acestea evocă sau nu fondul cauzei (consecință rezultând, per a contrario, din aceeași decizie a Curții Constituționale).

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este o cale extraordinară de atac, ca și cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și are menirea de a asigura respectarea de către instanțele de contencios administrativ a principiului priorității normelor dreptului comunitar față de normă internă, principiu care are și o consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne.

Principiul priorității dreptului european la care face referire art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vizează aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii, în integralitatea sa, indiferent de rangul normei de drept a Uniunii, față de dreptul național, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituția României.

În raport de aceste considerente, în speță, se constată că în prezența cerere de revizuire s-a invocat încălcarea de către instanța de recurs a art. 47 alin. (1) și (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin raportare la încălcarea principiului neretroactivității legii și aplicarea greșită a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 conform Deciziei Curții Constituționale nr. 66/26.02.2015.

Practic, revizuenta a reluat în cadrul cererii de revizuire aceleași critici de nelegalitate a actelor contestate ca și în fața instanței de recurs, aspecte asupra cărora s-a pronunțat instanța de control judiciar.

Revizuenta a apreciat că este aplicabilă în speță Decizia nr. 45/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar fără a preciza care dintre considerentele acestei decizii ar fi incidente.

Din analiza considerentelor Deciziei nr. 45/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Complet pentru dezlegarea unor probleme de drept rezultă că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă.

Astfel, conform pct. 72 și următoarele din această decizie:

"72. În lumina considerentelor precedente este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene sau dispoziții de drept unional neinvocate în cauză sau, deși invocate, netratate de instanță), se urmărește revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorității de lucru judecat.

Prin urmare, revizuenta nu a dovedit în cauză cerința esențială legată de neaplicarea cu prioritate a dreptului comunitar și, astfel, nu este îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Motivele invocate de către revizuent sunt considerente care vizează rejudecarea cauzei și nu ipoteză juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, din motivele invocate de revizuent rezultă că prezența cerere de revizuire tinde, în realitate, la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

De aceea, va fi respinsă cererea de revizuire formulată ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. J. S.R.L., prin administrator judiciar I. IPURL, împotriva Deciziei nr. 418 din 07 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN