ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3459/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3927 din 8 decembrie 2017, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins recursul formulat de A. împotriva încheierii din 9 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 3927 din 8 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare contestatorul A. invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. (2) din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor invocate, contestatorul arată că în aprecierea doctrinei relevantă procesual civilă, sintagma "greșeală materială" care a fost analizată de Înalta Curte de Casație și Justiție în opoziție cu greșeala de judecată, stabilindu-se că vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei se omit norme legale obligatorii soluționării legale a litigiului, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate și solicită să se constate că instanța de recurs și-a depășit atribuțiile de control judecătoresc prin nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (1) și (6) din C. proc. civ., a prevederilor art. 488 și art. 517 din același act normativ, deoarece a soluționat recursul prin reexaminarea fondului, prin prisma reaprecierii selective a probelor administrate pe fond la care nu avea dreptul a recurge, fără a observa dispozițiile legale aplicabile unei soluționări legale a cererii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca fiind inutilă, logic și rațional, aprecierea limitativă de către instanță a condiției "oricare ar fi obiectul acestuia".

Întrucât, conform dispozițiilor Deciziei nr. XXXVI/2006 instanța în fața căreia s-au invocat excepțiile de neconstituționalitate formulează motive nejustificate în temeiul principiului fundamental de drept "specialia generalibus derogant", potrivit căruia în situația în care legea generală și cea specială vin în concurs, adică sunt incidente pentru rezolvarea unui raport juridic conflictual, se aplică legea specială concluzie ce se desprinde din considerentele Deciziei RIL nr. 33/2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ar contraveni voinței legiuitorului care a atribuit caracter de ordine publică examinării de către Curtea Constituțională a excepțiilor ridicate în fața oricărei instanțe judecătorești, în temeiul garanțiilor dispozițiilor art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 teza I-a din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene cu privire la dreptul la un recurs efectiv, în baza art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., solicită anularea Hotărârii nr. 3927 din 08 decembrie 2017.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 raportat la art. 503 și art. 504 din C. proc. civ., excepția inadmisibilității contestației în anulare, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată pentru considerentele arătate în continuare.

În reglementarea C. proc. civ., aplicabil prezentului litigiu, dispozițiile referitoare la contestația în anulare prevăd următoarele:

"Art. 503 - Obiectul și motivele contestației în anulare:

(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) - Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Dispozițiile art. 504. alin. (1) din același cod prevăd următoarele: "Contestația în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului.

(2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părții, a fost respins fără a fi cercetat în fond."

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, prin intermediul contestației în anulare se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Greșelile materiale care ar fundamenta admisibilitatea unei contestații în anulare speciale trebuie să constea în greșeli pe care instanța de recurs le-ar comite prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată, respectiv în greșeli de ordin formal sau cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul contestației în anulare contestatorul își exprimă nemulțumirea cu privire la modul de soluționare al excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 considerând că în mod greșit instanța de recurs a reținut că aceste dispoziții nu au legătură cu obiectul cauzei.

Deci, contestatorul critică soluția dată prin decizia contestată, fără a arăta în concret care sunt greșelile materiale săvârșite de instanța de recurs cu ocazia soluționării cererii cu care a fost învestită.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi utilizată calea contestației în anulare speciale pentru reexaminarea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate atât timp cât aceste condiții au fost analizate atât de instanța de fond, cât și de către instanța de recurs.

Argumentele puse în discuție exced cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestației în anulare și nu deschid calea contestației în anulare, deoarece acestea converg spre concluzia că, practic, se solicită printr-o cale extraordinară de atac, rejudecarea cauzei, ceea ce, potrivit normelor legale ce reglementează această cale de atac, nu este admisibil.

Or, în condițiile în care criticile formulate de contestator vizează modul în care instanța de recurs a verificat legalitatea hotărârii prin care prima instanță a soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și a considerat că recursul este nefondat, Înalta Curte constată că acestea nu se încadrează în ipotezele strict reglementate de art. 503 din C. proc. civ., pentru a fi admisibilă prezenta contestație în anulare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția pronunțată prin decizia ce face obiectul prezentei contestații în anulare nu este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul acreditat de contestator.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 503 și art. 504 din C. proc. civ., va admite excepția inadmisibilității, invocată de instanță din oficiu, și va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3927 din 8 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2017/a1, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV