ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3605/2018

Prin Decizia nr. 2658 din data de 27 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii nr. 73/CA/2017 pronunțată la data de 14 iunie 2017 de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 2658 din 27 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare contestatorul A. invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor invocate, contestatorul arată că potrivit doctrinei și jurisprudenței, în categoria "greșelilor materiale" care deschid calea contestației în anulare se numără greșelile în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, de o asemenea gravitate încât au dus la pronunțarea unei soluții greșite, greșeli apreciate ca involuntare, iar nu "greșeli de judecată", deci nu de interpretare a dispozițiilor legale, de apreciere a probelor administrate ori de apreciere asupra necesității administrării de noi probe. Calea contestației în anulare poate fi exercitată în scopul retractării hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale de interes public privind aplicarea unitară a legii stabilite prin dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituția României și prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Contestatorul susține că nu s-au avut în vedere de către completul de soluționare a recursului dispozițiile Deciziei R.I.L. nr. XXXVI/2006 care limitează competența de apreciere a unei instanțe de drept comun asupra invocării excepției de neconstituționalitate altfel decât cele impuse strict de prevederile alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992. Față de aceste aspecte invocă săvârșirea unei "greșeli materiale" în soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Solicită sesizarea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se pronunța prin RIL asupra problemelor de drept soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești referitoare la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 35 din C. proc. civ.

Din interpretarea dată de principiul fundamental de drept "specialia generalibus derogant" deslușită de către dispozițiile Deciziei R.I.L. a Î.C.C.J. nr. 33/2009, încheierile de ședință date în aplicarea prevederilor Legii nr. 47/1992 sunt echivalente hotărârilor judecătorești, iar numărul de trei hotărâri judecătorești sunt suficiente pentru îndeplinirea condiției unice impuse de prevederile art. 514 din C. proc. civ. pentru ca Î.C.C.J. "să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești".

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Examinând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În reglementarea C. proc. civ., aplicabil prezentului litigiu, dispozițiile referitoare la contestația în anulare prevăd următoarele:

"Art. 503 - Obiectul și motivele contestației în anulare:

(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) - Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, prin intermediul contestației în anulare se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Greșelile materiale care ar fundamenta admisibilitatea unei contestații în anulare speciale trebuie să constea în greșeli pe care instanța de recurs le-ar comite prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată, respectiv în greșeli de ordin formal sau cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul contestației în anulare contestatorul își exprimă nemulțumirea cu privire la modul de soluționare al excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 din C. proc. civ., considerând că în mod greșit instanța de recurs a reținut că aceste dispoziții nu au legătură cu obiectul cauzei.

Deci, contestatorul critică soluția dată prin decizia contestată, fără a arăta în concret care sunt greșelile materiale săvârșite de instanța de recurs cu ocazia soluționării cererii cu care a fost învestită, ci invocă, în fapt, greșeli de judecată.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi utilizată calea contestației în anulare speciale pentru reexaminarea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate atât timp cât aceste condiții au fost analizate atât de instanța de fond, cât și de către instanța de recurs.

Argumentele puse în discuție exced cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, deoarece acestea converg spre concluzia că, practic, ar fi necesară o nouă soluționare a cauzei, transformând calea de atac extraordinară într-o cale ordinară de atac, care să presupună reluarea argumentelor de fond ale litigiului, ceea ce, potrivit normelor legale, citate mai sus, nu este admisibil.

Or, în condițiile în care criticile formulate de contestator vizează modul în care instanța de recurs a verificat legalitatea hotărârii prin care prima instanță a soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 din C. proc. civ. și a considerat că recursul este nefondat, Înalta Curte constată că acestea nu se încadrează în ipotezele strict reglementate de art. 503 din C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția pronunțată prin decizia ce face obiectul prezentei contestații în anulare nu este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul acreditat de contestator.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 503 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestator A. împotriva Deciziei nr. 2658 din 27 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2017/a1, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL