ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 444/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 444/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cererii cu care a fost sesizată, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2019, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2019, petentul Consiliul Județean Hunedoara a solicitat acordarea unui termen de grație și eșalonarea pe o perioadă de 5 ani a obligațiilor de plată prevăzute în Decizia nr. 1689 din 10 mai 2018, respectiv suspendarea continuării executării silite începute în baza acestei decizii de către executorul judecătoresc A., în dosarul execuțional nr. x/2018.
În motivarea cererii, petenta a arătat că, prin Decizia nr. 1689 din 10 mai 2018, au fost obligați pârâții Consiliul Județean Hunedoara și Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Hunedoara să plătească reclamantei, în solidar, suma de 344.261,94 RON, reprezentând prejudiciu material.
Urmare a acestei decizii, având în vedere prevederile art. 1456 alin. (2) din C. civ., Consiliul Județean Hunedoara a achitat pârâtei suma de 194.850 RON, din care 172.130,97 RON reprezentând prejudiciu și 22.720 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare prin O.P. nr. x/2018 și, respectiv, nr. 1807/2018, urmând ca pârâta Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Hunedoara să achite restul din suma prevăzută în decizie.
Prin somația emisă de Biroul Executorului Judecătoresc A., înregistrată sub nr. x/14.01.2019, petentei i s-a pus în vedere să achite diferența sumei dispusă de instanța de recurs, cu toate că această obligație revenea codebitoarei Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național.
A mai arătat că a dat dovadă de bună credință și, în respectarea hotărârii instanței judecătorești, a prevăzut suma achitată în bugetul anului 2018, iar pentru suma datorată de codebitoarea Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național, reprezentând 171.130 RON debit și 8.373,26 RON cheltuieli de executare silită, este în imposibilitate de a o achita, întrucât nu a fost încă adoptată legea bugetului de stat pe anul 2019.
A apreciat că suma de 8.373,26 RON, reprezentând cheltuieli de executare silită, nu se datorează culpei Consiliului Județean Hunedoara, care a efectuat toate demersurile necesare achitării părții sale din datorie, ci reprezintă o consecință directă a nerespectării Deciziei civile nr. 1689/2018 de către codebitoarea Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național.
A considerat că executarea obligațiilor de plată trebuie să se desfășoare și cu respectarea prevederilor O.G. nr. 22/2002, solicitând eșalonarea sumei neachitate pe o perioadă de 5 ani și suspendarea continuării executării silite începute în baza Deciziei nr. 1689 din 10 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, luând în considerare buna-credință și faptul că petenta mai are în administrare și alte instituții subordonate, pentru care va trebui să aloce sume din bugetul local al anului 2019, precum: 4 unități spitalicești (Spitalul Județean de Urgență Deva, Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu, Unitatea de asistență medico-socială Baia de Criș), 5 instituții de cultură, precum și unități școlare pentru învățământ special.
A precizat că are o activitate complexă în domeniul elaborării, depunerii la finanțare și asigurarea eligibilității unui număr de 9 cereri de finanțare în cadrul Programul Operațional Regional 2014 - 2020, proiecte a căror cofinanțare va trebui suportată din bugetul anului 2019 și prin care se urmărește interesul public local în îndeplinirea serviciilor publice la nivelul județului Hunedoara.
Conchizând, a precizat că plata sumei, în condițiile în care nu deține prevederi bugetare aprobate pentru anul 2019, ar periclita în mod grav activitatea instituției, care în momentul de față dispune de fonduri limitate afectate doar pentru cheltuieli de organizare și funcționare, de personal.
În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile O.G nr. 22/2002, Legea nr. 273/2006 și Ordinul nr. 1792/2002.
La data de 27 februarie 2019, intimata SC B. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de acordarea a unui termen de grație și de eșalonare a obligațiilor de plată pe o perioadă de 5 ani.
A susținut că motivele invocate nu sunt de natură să justifice admiterea cererii, în condițiile în care obligația de plată solidară a fost stabilită printr-o decizie irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât petenta nu se poate prevala de imposibilitatea preconstituirii fondurilor necesare în vederea efectuării plății.
A precizat că, în speță, contestatoarea nu a formulat contestație la executare împotriva somației, iar dispozițiile O.G. nr. 22/2002 au fost invocate în procedura inițiată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A arătat că lipsa de fonduri poate fi opusă creditorului doar pentru un interval de 6 luni de la primirea somației de plată, neputându-se accepta ideea că, fiind vorba despre instituții publice, dificultățile de ordin financiar reprezintă o justificare pentru neplată, iar respectarea unor obligații stabilite prin hotărâri judecătorești are menirea de a asigura stabilitatea raporturilor juridice, indiferent de participanți și fără a impune un statut privilegiat statului sau instituțiilor publice.
În combaterea cererii a invocat jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului (cauza Ruianu c. României, cauza Pini ș.a contra României, Șandor c. României, V. Ionescu c. României, Sabin c. României) care a statuat că refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului prevăzut de art. 1 din Protocolul 1, iar statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor hotărâri judecătorești.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii deduse judecății:
Prin Decizia nr. 1910/Ap din data de 14 noiembrie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția I civilă, a admis, în parte, apelul declarat de reclamanta SC B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1834 din 19 mai 2011 a Tribunalului Hunedoara, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Hunedoara și Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Hunedoara, a obligat pârâta Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Hunedoara să plătească reclamantei SC B. SRL suma de 103.278,58 RON cu titlu prejudiciu material; a obligat pârâta Consiliul Județean Hunedoara să plătească reclamantei SC B. SRL suma de 240.983,26 cu titlu prejudiciu material; a respins cererea de acordare a beneficiului nerealizat și a daunelor morale; a obligat intimatele la plata către apelantă a cheltuielilor de judecată efectuate, în toate ciclurile procesuale în cuantum total de 45.440, din care 13.632 RON - intimata Direcția Județeană pentru Cultură Culte și Patrimoniu Cultural Național Hunedoara și 31.808 RON - intimata Consiliul Județean Hunedoara.
Prin Decizia civilă nr. 1689 din 10 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins excepția nulității; a admis recursurile declarate de reclamanta SC B. SRL Deva și de pârâtul Consiliul Județean Hunedoara împotriva Deciziei nr. 1910/Ap din data de 14 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția I civilă; a modificat, în parte, decizia recurată, în sensul că obligării pârâților Consiliul Județean Hunedoara și Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Hunedoara să plătească reclamantei, în solidar, suma de 344.261,94 RON, reprezentând prejudiciu material.
Prin aceeași decizie, a păstrat celelalte dispoziții ale deciziei atacate și a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Hunedoara împotriva Deciziei nr. 1910/Ap din data de 14 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția I civilă.
La cererea creditoarei SC B. SRL a fost demarată executarea silită, în baza acestei decizii, de către Biroul Executorului Judecătoresc A. împotriva debitorului Consiliul Județean Hunedoara, fiind emisă somația de executare pentru suma de 171.130,96 RON, reprezentând debit și 8.373,26 RON cheltuieli de executare.
Dispozițiile relevante din O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, sunt următoarele:
- art. 1 "(1) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
(2) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate"
- art. 4 alin. (1) "Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii".
- art. 6 alin. (1)-(2) "(1) În cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective.
(2) În cazurile în care obligația de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, instituția debitoare poate solicita instanței care a dat această hotărâre luarea măsurilor prevăzute la alin. (1), care se aplică în mod corespunzător".
Din analiza art. 1 din O.G. nr. 22/2002 rezultă că aceasta este aplicabilă instituțiilor și/sau autorităților publice, fără a se distinge dacă acestea sunt finanțate din bugetul de stat sau din venituri publice. Noțiunea de instituții publice este definită în art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 astfel "instituții publice - denumire generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea/coordonarea acestora, finanțate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2)".
Este neîndoielnic faptul că debitorul Consiliul Județean Hunedoara este o instituție publică care are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă.
Totuși, pentru motive temeinice, această instituție poate solicita instanței acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație și eșalonare a plății creanței stabilită prin titlul executoriu, iar motivele temeinice se apreciază în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei.
Așa fiind, se constată că petentul a dat dovadă de bună - credință și, în respectarea hotărârii judecătorești, a prevăzut în bugetul anului 2018 suma de 194.850 RON, din care 172.130,97 RON, reprezentând prejudiciu și 22.720 RON cheltuieli judiciare, achitate cu O.P. nr. x/21.06.2018 și nr. y/3.07.2018.
Se reține însă că, la acest moment, plata integrală a sumei stabilite prin Decizia civilă nr. 1689 din 10 mai 2018 de către codebitorul solidar Consiliul Județean Hunedoara nu este posibilă față de lipsa aprobării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019.
Prin urmare, neexistând sume prevăzute cu această destinație în bugetul ordonatorului de credite în perioada de referință, este evident că orice tip de executare silită pornită împotriva Consiliului Județean Hunedoara, în baza titlului executoriu, nu va putea viza decât sumele din conturile de cheltuieli de organizare și funcționare și de personal, deși acest lucru este expres prohibit de dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din O.G nr. 22/2002.
Având în vedere cuantumul sumei la care acesta este obligat solidar, dar și împrejurarea că realizarea obligației este subordonată aprobării legii bugetului de stat, instanța apreciază că acordarea unui termen de grație de 1 an, de la data pronunțării prezentei decizii, este suficient pentru debitor și rezonabil pentru creditoare.
Examinând cererea de suspendare a continuării executării silite, trebuie reamintite principiile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a subliniat constant că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie integrată ca parte a unui proces în sensul art. 6 din Convenția europeană, că dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea internă a statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă (cauza Sacaleanu c. României, cauza Virgil c. României), dar și că refuzul statului sau al instituțiilor publice de a executa creanțele pe care resortisanții le au împotriva lor reprezintă pentru autorități o imunitate de executare silită de natură să încalce dreptul de proprietate al creditorilor, drept prevăzut de art. 1 din Primul Protocol al Convenției (cauza Anghelov c. Bulgariei; cauza Hornsby c. Greciei).
Având în vedere soluția privind acordarea unui termen de grație codebitorului solidar, instanța apreciază că aceasta ar fi incompatibilă cu suspendarea continuării executării silite și cu garanțiile unui proces echitabil, sens în care consideră că nu se impune suspendarea continuării executării silite începute în dosarul nr. x/2018 de către executorul judecătoresc A..
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a continuării executării silite și va admite cererea de acordare a unui termen de grație, formulate de petentul Consiliul Județean Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 22/2002, respinge cererea de suspendare a continuării executării silite începute în baza Deciziei nr. 1689 din 10 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2009, de către executorul judecătoresc A., în dosarul execuțional nr. x/2018.
În temeiul art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, admite cererea formulată de petentul Consiliul Județean Hunedoara.
Acordă petentului un termen de grație de 1 an, de la data pronunțării prezentei decizii, pentru executarea obligației de plată stabilită prin Decizia nr. 1689 din 10 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2009.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2019.
Procesat de GGC - CL