Decizia nr. 1123/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 2810/2020 a Tribunalului Hunedoara

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28 martie 2019 pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara la plata sumei de 88.000 euro (câte 1.000 euro pentru cele 88 de zile în care a fost legat în lanțuri), cu titlu de despăgubiri morale, pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, ca victimă a torturii. La 20 august 2019 reclamantul a transmis prin e-mail precizări, arătând că înțelege să solicite despăgubiri morale în cuantum de 128.000 euro .

Sentința pronunțată de Tribunalul Hunedoara Prin sentința civilă nr. 2810 din 4 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, au fost respinse excepțiile tardivității depunerii precizării de acțiune, a lipsei calității procesuale pasive, a prescripției și a autorității lucrului judecat - invocate de pârât prin întâmpinare. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul A. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 euro sau contravaloarea în RON la data plății, cu titlul de despăgubiri morale. A fost respinsă, în rest, acțiunea civilă precizată. Cuantumul onorariului cuvenit curatorului special în sumă de 940 RON a rămas în sarcina Ministerului Justiției.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia Prin decizia civilă nr. 1574 din 28 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, au fost admise apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 2810 din 4 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă. A fost schimbată, în parte, sentința atacată, numai sub aspectul modului de soluționare a excepției prescripției și rejudecând cauza în aceste limite: A fost admisă excepția prescripției invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost respinsă, ca prescrisă, acțiunea formulată și precizată de reclamantul A. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate. A fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 1537 din 21 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondate, recursul principal declarat de reclamantul A. și recursul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva deciziei civile nr. 1574 din 28 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare recurentul reclamant A.. În cuprinsul cererii, contestatorul a susținut că a fost achitat în mai multe dosare, nr. x/2010 care s-a aflat pe rolul Tribunalului Arad, nr. x/2012 care s-a aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, nr. x/2014 care s-a aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 6694/97/2014 care s-a aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia. A mai indicat că a câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului două procese având ca obiect tortura. A expus că a suferit violențe fizice și că nu a avut posibilitatea de a lucra, întrucât avea cazier. În drept, a invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză În data de 01 martie 2023, intimatul pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, întrucât nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin încheierea din 7 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea judecării contestației în anulare formulată de contestator în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ. La 15 mai 2022, contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei și acordarea unui termen de judecată. Prin rezoluția din 18 mai 2023 a fost acordat termen la 13 iunie 2023, cu citarea părților, pentru discutarea cererii de repnere pe rol a cauzei.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cererea din perspectiva dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare, se constată următoarele: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor. Contestația în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi introdusă împotriva hotărârilor pronunțate în recurs în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. În cauză, contestatorul s-a întemeiat pe ipoteza prevăzută de punctul 2 al art. 503 alin. (2) C. proc. civ., și anume dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Înalta Curte constată însă că nu există în cuprinsul cererii argumente care să poată fi încadrate în cazul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care să vizeze hotărârea judecătorească atacată. Astfel, prin cererea dedusă judecății, contestatorul a expus că a suferit violențe fizice și că nu a avut posibilitatea de a lucra, întrucât avea cazier. De asemenea, a mai arătat că a fost achitat în anumite dosare nominalizate și că a câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului două procese. Date fiind solicitările contestatorului, se observă că acestea nu vizează decizia atacată. Pentru considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1537 din 21 septembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.