ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 423/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2019 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Craiova în numele și reprezentarea A.J.F.P. Gorj, a formulat cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x din 03 august 2016 emisă de DGRFP Craiova - AJFP Gorj până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei de către instanțele de judecată asupra contestației administrative formulată împotriva actului administrativ fiscal.

La data de 14 octombrie 2016 reclamanta a formulat cerere de completare a acțiunii introductive, solicitând și suspendarea executării Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 31 august 2016 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, cu privire la suma de 519.793 RON reprezentând accesorii aferente TVA, obligații fiscale accesorii ce au fost calculate pentru perioada 25 ianuarie 2014 - 31 august 2016 și sunt aferente obligației fiscale principale constând în TVA suplimentar, ce a fost stabilit prin Decizia de impunere nr. x din 03 august 2016, pentru aceleași considerente de fapt și de drept invocate prin acțiune.

Prin Decizia nr. 473/2016 pronunțată în data de 02 noiembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Craiova, în numele și reprezentarea, A.J.F.P. Gorj, având ca obiect "suspendare executare act administrativ", așa cum a fost completată la data de 14 octombrie 2016 și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 03 august 2016 emisă de AJFP Gorj și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 31 august 2016 emisă de DGRFP Craiova până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu și în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea cererii de suspendare a actelor administrative.

Recurenta a susținut că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, arătând următoarele:

În soluționarea cauzei instanța de fond reține inaplicabilitatea dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, texte de lege care sunt de natură să ducă la dezlegarea cauzei, dar a fost făcută o aplicare greșită a acestora, interpretarea dată textelor de lege fiind generală.

Consideră că instanța de fond nu a reținut în soluționarea cauzei motive care să conducă la concluzia că sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ-fiscal determină executarea acestuia din oficiu, actul administrativ-fiscal devenind titlu executoriu și, în consecință, suspendarea executării actelor administrativ-fiscale constituie o situație de excepție, care intervine când legea o prevede, dar cu îndeplinirea condițiilor anume reglementate de aceasta.

În consecință, instanța de fond trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condițiile prevăzute de lege determinându-se reciproc, logic, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii unei pagube și invers, despre iminența pagubei, în absența caracterului bine justificat al cazului.

A arătat că, în ceea ce privește condiția cazului bine justificat instanța de fond a reținut în soluționarea cauzei motivele de fond invocate de către reclamanta, ceea ce echivalează cu o antepronunțare asupra legalității actului administrativ-fiscal, în condițiile în care nu au fost administrate probe concludente cu privire la legalitatea actului a cărui suspendare s-a dispus.

Consideră că simpla expunere a unor argumente de fapt și de drept nu poate conduce la existența unei îndoieli asupra legalității actului administrativ și, implicit, la admisibilitatea cererii de suspendare așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

În acest context, a solicitat instanței de recurs să constate faptul că instituția pârâtă nu a susținut că împrejurările ce determină existența unui caz bine justificat ar trebui să fie întotdeauna ulterioare actului administrativ, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond în considerentele deciziei civile pronunțate.

Prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 reclamanta trebuia să dovedească acele împrejurări legate de efectele actului administrativ.

De asemenea, instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că până la anularea de către instanța de judecată, actul se bucură de prezumția de legalitate. În caz contrar, s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce instanța de fond a făcut, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A mai solicitat a se observa că motivele reținute de către instanța de fond nu dovedesc îndeplinirea condiției legale.

Instanța de fond a reținut fără temei că ar fi îndeplinite condițiile legale de admisibilitate a cererii de suspendare, impunându-se ca aceste acte să nu își producă efecte până la pronunțarea instanței de fond. Decizia de impunere comunicată reclamantei cuprinde ca temei juridic dispozițiile legale aplicabile situației de fapt stabilită în mod corect de către inspecția fiscală prin raportul de inspecție fiscală.

Consideră că judecătorul fondului nu a motivat îndeplinirea condiției referitoare la existența pericolului producerii unei pagube, nefiind nici dovedită condiția pagubei iminente, la care ar fi fost supusă reclamanta.

Simpla afirmație ca executarea silită împotriva societății-reclamante ar fi fost demarată și ar putea întâmpina serioase dificultăți în cazul punerii în executare a deciziei de impunere, în condițiile în care la dosarul cauzei nu au fost depuse documente din care să rezulte dificultățile ce ar rezulta din punerea în executare a actului administrativ fiscal, nu poate determina suspendarea actului.

Prejudiciul efectiv, nu a fost dovedit în niciun fel de către reclamantă, cu atât mai mult perturbarea activității sale, asemenea dovezi nefiind reținute nici de către instanța de fond.

În consecință, a apreciat ca fiind evident că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, instanța de fond limitându-se la a indica presupuse motive de nelegalitate sau demersuri care ar perturba activitatea reclamantei prin demararea executării silite.

Intimata-reclamantă A. SRL a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Se reține că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 14 și urm. din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale nr. x din 03 august 2016 prin care s-a stabilit de către inspecția fiscală în sarcina reclamantei obligații fiscale principale suplimentare în cuantum de 1994.360 (TVA) și datorate suplimentar în cuantum de 1.838.986 RON (pct. 2.2.1 coloanele 6 și 9 din decizie) și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 31 august 2016 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA determinată prin Decizia de impunere nr. x din 03 august 2016.

Prin actele administrativ contestate s-a reținut că în perioada 01 decembrie 2013 - 31 ianuarie 2016, DGRFP Craiova - AJFP Gorj - Activitatea de Inspecție Fiscală a efectuat la sediul reclamantei un control pentru taxa pe valoarea adăugată, fiind emis raportul de inspecție fiscală nr. x din 03 august 2016, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x din 03 august 2016 prin care a impus societății TVA suplimentar de plată 1.994.360 RON, întrucât a achiziționat de la diferiți furnizori, cu taxare inversă, deșeuri feroase și neferoase și ar fi făcut înregistrări de aprovizionări fictive de deșeuri.

Ulterior, la data de 31 august 2016 s-a emis și Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 31 august 2016 emisă de DGRFP Craiova - Administrația pentru contribuabili mijlocii cu privire la suma de 519.793 RON, reprezentând accesorii aferente TVA.

Prima instanță a admis cererea reclamantei, apreciind, în esență, că acesta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

Din înscrisurile depuse la dosar se constată că prin Decizia nr. 20 din 10 ianuarie 2017 emisă de DGRFP Craiova s-a decis suspendarea soluției contestației formulate de SC A. SRL pentru suma de 1.729.796 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată, sumă stabilită prin Decizia de impunere nr. x din 03 august 2016 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Județului Mehedinți, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală și a respins ca neîntemeiată contestația formulată de SC A. SRL pentru suma de 264.564 RON reprezentând TVA aferentă perioadei 01 decembrie 2013 - 31 ianuarie 2016 sumă stabilită prin Decizia de impunere nr. x din 03 august 2016 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Județului Mehedinți.

Intimata-reclamantă a sesizat la data de 21 martie 2017, instanța de contencios administrativ, Tribunalul Mehedinți cu acțiunea în anulare în parte a Deciziei nr. 20/2017, în ceea ce privește respingerea contestației administrative formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din 03 august 2016, Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 03 august 2016 și Procesului-verbal nr. x din 20 iulie 2016 emise de AJFP Gorj, cu privire la suma de 264.564 RON, reprezentând TVA, ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 Prin Sentința nr. 1115/2018 din 28 decembrie 2018 cauza a fost soluționată pe fond prin admiterea în parte a acțiunii în ceea ce privește suma de 264.564 RON reprezentând TVA și accesorii aferente TVA și suma de 71.082 RON reprezentând accesorii aferente TVA.

În acest context, Înalta Curte constată că pentru suma de 264.564 RON reprezentând TVA se face aplicarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă Sentința nr. 1115/2018 din 28 decembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Mehedinți nu este definitivă, întrucât măsura suspendării dispusă în condițiile art. 14 se prelungește de drept.

Totodată, la aceeași dată, 21 martie 2017 reclamanta a solicitat și Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, anularea în parte a Deciziei nr. 20 din 10 ianuarie 2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, cu privire la măsura de suspendare a soluționării contestației administrative formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din 03 august 2016, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 03 august 2016 și a Procesului-verbal nr. x din 20 iulie 2016 emise de AJFP Gorj, cu privire la suma de 1.729.796 RON, reprezentând TVA, până la soluționarea cauzei penale, ca fiind nelegală și netemeinică. De asemenea, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 62 din 10 februarie 2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, cu privire la măsura de suspendare a soluționării contestației administrative formulată împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 31 august 2016 emisă de DGRFP Craiova cu privire la suma de 448.711 RON, reprezentând accesorii aferente TVA, până la soluționarea cauzei penale și obligarea pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova la soluționarea pe fond a contestațiilor administrative formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 03 august 2016, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 03 august 2016 și a Procesului-verbal nr. x din 20 iulie 2016, ce are ca obiect obligații fiscale în cuantum de 1.729.796 RON, reprezentând TVA, respectiv împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 31 august 2016, cu privire la suma de 448.711 RON, reprezentând accesorii aferente TVA, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 364/2017 pronunțată la data de 22 iunie 2017 în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL. Cauza se află în recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen de judecată la data de 30 ianuarie 2020.

Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că aspectul care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ contestat vizează faptul că rezultatul inspecției fiscale "aparent se bazează exclusiv pe suspiciuni vizând potențiale nereguli constatate la societățile furnizoare cu privire la achizițiile acestora, fără a se dovedi participarea reclamantei la eventuala frauda săvârșită de furnizori".

În privința cazului bine justificat, Înalta Curte constată că există o aparentă contradicție între raționamentul juridic expus de organul de control și înscrisurile depuse la dosarul cauzei referitoare la tranzacțiile cu deșeuri încheiate de reclamantă cu diferite societăți.

Acestea constituie indicii temeinice, de natură să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condiția existenței unui caz bine justificat este realizată și raportat la complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ contestat, iar condiția referitoare la prejudiciu și la iminența producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ contestat, cu consecința imediată și directă a afectării activității intimatei, raportat la cuantumul sumei imputate în sumă de 1.729.796 RON.

Acest aspect rezultă și din faptul că s-a început executarea silită împotriva reclamantei prin Somația nr. x din 12 septembrie 2016 și Titlul executoriu nr. x din 12 septembrie 2016, aspecte necontestate de către instituția pârâtă.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată legalitatea hotărârii primei instanței, astfel că va fi menținută, iar recursul declarat de pârâta va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu și în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj împotriva Deciziei nr. 473/2016 din 02 noiembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT