ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4331/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 5 martie 2008,

reclamanta P.M a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București

prin Primarul General și Consiliul Local al Municipiului București și a

solicitat instanței să dispună prin hotărârea pe care o va pronunța, obligarea

pârâților să-i lase în deplina proprietate și posesie terenul în suprafață de

614 mp situat în București, str. P.

Ulterior, reclamanta

și-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că a mai solicitat la

data de 29 mai 2008, introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statului

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Prin Sentința civilă

nr. 87 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a constatat ca testamentul din anul 1960 și certificatul de

moștenitor emis în anul 2004, în lipsa unui titlu care să ateste dreptul de

proprietate pe care l-au avut autoarele reclamantei asupra terenului în

litigiu, nu reprezintă un titlu de proprietate valabil pentru formularea unei

acțiuni în revendicare de către reclamantă.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel reclamanta P.M și a criticat hotărârea tribunalului

ca nelegală deoarece prima instanță nu a analizat fondul cauzei și a apreciat

în mod greșit tardivitatea depunerii cererii de introducere în cauză a

Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile și a constatat că este formulată

după îndeplinirea procedurii legale când părțile pot depune concluzii, dar

această modificare fusese încuviințată la un termen anterior, iar

considerentele acestei hotărâri nu sunt în concordanță cu actele și lucrările

dosarului deoarece în nici o încheiere de ședință nu s-a pus problema depunerii

altor dovezi a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.

Apelanta a invocat

faptul că din istoricul de rol fiscal, rezultă că mama sa s-a înscris în

gospodăria agricolă colectivă Unirea cu suprafața de 614 m.p., situată în str.

P. și a fost expropriat terenul prin Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1988.

Prin Decizia civilă

nr. 590 din 18 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

admis apelul formulat de apelanta reclamantă P.M cu domiciliul ales la mandatar

R.C. din București, împotriva Sentinței civile nr. 87 din 22 ianuarie 2009

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a desființat

sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe -

Tribunalului București.

Pentru a pronunța

această decizie, curtea de apel a reținut următoarele:

Prima instanță a

respins acțiunea în revendicare, arătând că nu există nici un titlu care să

ateste dreptul de proprietate pe care l-au avut autoarele reclamantei asupra

terenului în litigiu și nu a fost prezentat nici un titlu de proprietate

valabil pentru formularea unei acțiuni în revendicare de către reclamantă.

Din înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, în fața instanței de fond rezultă că B.E. și-a lăsat

averea fiicelor sale, astfel cum rezultă din testamentul aflat la dosar fond și

din acest înscris rezultă că a avut în proprietate un teren situat în str. P.

fiind indicate și vecinătățile acestuia.

Calitatea de succesor

a fost demonstrată de către apelanta reclamantă cu certificatul de moștenitor

din 12 august 2004.

Din adresa existentă

la dosar de fond, rezultă că potrivit Decretului Consiliului de Stat nr.

143/1988, imobilul situat în str. P., era un teren particular, iar din

înscrisul existent la dosar de fond, rezultă că M.C. avea o suprafață de teren

614 m.p. în str. P., evidențiat în istoricul de rol fiscal de la 1962.

Din aceste înscrisuri

rezultă că autoarea apelantei reclamante a fost proprietara terenului situat în

str. P., sector 4, în suprafață de 614 m.p., iar actele depuse suplinesc lipsa

titlului de proprietate al terenului, pentru acest teren nefiind acordate

despăgubiri.

Pentru aceste motive,

Curtea a admis apelul și constatând că instanța a soluționat cauza fără a intra

în cercetarea fondului deoarece a apreciat că nu a fost prezentat un titlu de

proprietate valabil, deci s-a pronunțat numai asupra lipsei calității

procesuale a reclamantei în contradictoriu cu înscrisul existent la dosar de

fond, s-a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare,

aceleiași instanțe, Tribunalul București, pentru analizarea fondului.

Împotriva deciziei a

declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice care a criticat

decizia pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanței

de apel este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că în mod

greșit instanța de apel a admis apelul reclamantei pe considerentul că instanța

de fond nu a intrat în cercetarea fondului, deoarece a apreciat că nu a fost

prezentat un titlu de proprietate valabil, deci s-a pronunțat numai asupra

lipsei calității procesuale a reclamantei în raport cu înscrisurile existente

la dosar, fără a se avea în vedere faptul că cererea reclamantei este o acțiune

în revendicare.

Se consideră că

adresa depusă în fața instanței de apel nu poate face în nici un fel dovada

dreptului de proprietate a reclamantei asupra terenului revendicat și, în

consecință, în mod greșit instanța de apel a admis apelul reclamantei în

condițiile inexistenței unui astfel de titlu de proprietate.

Se invocă în drept

incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La dosarul cauzei

intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care solicita respingerea

recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice deoarece cu înscrisurile

depuse la dosarul cauzei (testamentul autentificat sub nr. 76/1960,

certificatul de moștenitor nr. 152/2004, istoricul de rol fiscal emis de

Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale sector 4 și scrisoarea SC A.

Berceni SA) s-a făcut dovada că autorii săi, respectiv mama și bunica sa, au

deținut în proprietate terenul în suprafața de 614 mp situat în București,

strada P., sector 4.

Analizând recursul

declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru

considerentele ce succed:

Prin Sentința civilă

nr. 87 din 22 ianuarie 2009 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins cererea formulată de reclamanta P.M, în contradictoriu cu pârâții

Primăria Municipiului București prin Primarul General, Consiliul local al

Municipiului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca

neîntemeiată.

Tribunalul a

constatat că acțiunea dedusă judecății este o acțiune în revendicare, prin care

reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâților chemați în judecata să-i

lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 614 mp,

constatându-se că testamentul din 1960 și certificatul de moștenitor emis în

2006, în lipsa unui titlu care să ateste dreptul de proprietate nu reprezintă

un titlu de proprietate valabil pentru admiterea unei acțiuni în revendicare.

Dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. prevăd că modificarea unei hotărâri poate fi cerută dacă

instanța a interpretat sau aplicat greșit dispozițiile legale incidente sau

hotărârea este lipsită de temei legal.

Criticile

recurentului - Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt fondate,

instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 480 C. proc. civ. și

art. 297 C. proc. civ., constatând în mod greșit că instanța de fond, prin

respingerea acțiunii formulate de reclamantă deoarece aceasta nu a prezentat

titlu de proprietate pentru imobilul revendicat, nu ar fi intrat în cercetarea

fondului.

Acțiunea în

revendicare este acea acțiune reală și petitorie prin care proprietarul

neposesor solicita de la neproprietarul posesor lăsarea în deplină proprietate

și posesie a bunului revendicat.

Temeiul juridic al

acțiunii în revendicare îl constituie dreptul de proprietate, pe baza căruia

proprietarul poate cere restituirea bunului ce alcătuiește obiectul dreptului

său de proprietate de la posesorul care-l deține nelegitim.

Principiul stabilit

de art. 1169 C. civ., potrivit căruia "cel ce face o propunere înaintea

judecății trebuie să o dovedească", de aplicație generală, se aplică și în

cazul acțiunii în revendicare întemeiate pe dreptul de proprietate. Astfel,

reclamanta trebuie să urmeze regulile obișnuite ale dreptului probator și să

facă dovada pretențiilor sale, și anume dovada dreptului său de proprietate.

Pentru dovedirea

dreptului său real asupra bunului, reclamanta trebuie să facă dovada unui mod

originar de dovedire a dreptului său (uzucapiunea, accesiunea) sau va putea

invoca titlu în temeiul căruia a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului

ce-l revendică.

În cazul în care

reclamanta invocă pentru dovedirea dreptului său de proprietate numai titlul,

dovada sa va fi relativă. Deși în dovedirea dreptului de proprietate, titlul

are un caracter de probabilitate, conferindu-i doar valoarea unui fapt

generator de prezumții, dovada dreptului de proprietate cel mai adesea se face

acele titluri. Din acest motiv titlul de proprietate a primit o accepție

proprie, considerându-se că întrunesc însușirile unui asemenea titlu, toate

actele juridice prin care se recunoaște existența dreptului de proprietate.

În cadrul unei

acțiunii în revendicare titlul de proprietate este socotit ca un fapt generator

de prezumție, din care judecătorul trage consecințe cât privește evidența

dreptului de proprietate.

Așa cum în mod just a

reținut și instanța de fond înscrisurile depuse la dosarul cauzei (testamentul

autentificat sub nr. 76/1960, certificatul de moștenitor nr. 152/2004, istoricul

de rol fiscal emis de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale sector 4 și

scrisoarea SC A. Berceni SA) nu fac dovada dreptului de proprietate al

reclamantei și al autorilor săi asupra terenului în suprafață de 614 mp situat

în București strada P., sector 4. Atâta timp cât reclamanta nu a putut face

dovada dreptului său de proprietate, acțiunea sa corect a fost respinsă de

Tribunalul București.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat

de Statul Român, în baza art. 312 C. proc. civ., va casa Decizia nr. 590 din 18

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și va respinge

apelul declarat de reclamanta P.M împotriva Sentinței civile nr. 87 din 22

ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția

Generală a Finanțelor Publice a municipiului București împotriva Deciziei nr. 590

din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care

o casează.

Respinge apelul

declarat de reclamanta P.M împotriva Sentinței civile nr. 87 din 22 ianuarie

2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 septembrie 2010.

Procesat

de GGC - NN