ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4331/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 5 martie 2008, reclamanta P.M a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General și Consiliul Local al Municipiului București și a solicitat instanței să dispună prin hotărârea pe care o va pronunța, obligarea pârâților să-i lase în deplina proprietate și posesie terenul în suprafață de 614 mp situat în București, str. P. Ulterior, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că a mai solicitat la data de 29 mai 2008, introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Prin Sentința civilă nr. 87 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat ca testamentul din anul 1960 și certificatul de moștenitor emis în anul 2004, în lipsa unui titlu care să ateste dreptul de proprietate pe care l-au avut autoarele reclamantei asupra terenului în litigiu, nu reprezintă un titlu de proprietate valabil pentru formularea unei acțiuni în revendicare de către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta P.M și a criticat hotărârea tribunalului ca nelegală deoarece prima instanță nu a analizat fondul cauzei și a apreciat în mod greșit tardivitatea depunerii cererii de introducere în cauză a Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile și a constatat că este formulată după îndeplinirea procedurii legale când părțile pot depune concluzii, dar această modificare fusese încuviințată la un termen anterior, iar considerentele acestei hotărâri nu sunt în concordanță cu actele și lucrările dosarului deoarece în nici o încheiere de ședință nu s-a pus problema depunerii altor dovezi a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu. Apelanta a invocat faptul că din istoricul de rol fiscal, rezultă că mama sa s-a înscris în gospodăria agricolă colectivă Unirea cu suprafața de 614 m.p., situată în str. P. și a fost expropriat terenul prin Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1988.

Prin Decizia civilă nr. 590 din 18 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta reclamantă P.M cu domiciliul ales la mandatar R.C. din București, împotriva Sentinței civile nr. 87 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalului București. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele: Prima instanță a respins acțiunea în revendicare, arătând că nu există nici un titlu care să ateste dreptul de proprietate pe care l-au avut autoarele reclamantei asupra terenului în litigiu și nu a fost prezentat nici un titlu de proprietate valabil pentru formularea unei acțiuni în revendicare de către reclamantă.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în fața instanței de fond rezultă că B.E. și-a lăsat averea fiicelor sale, astfel cum rezultă din testamentul aflat la dosar fond și din acest înscris rezultă că a avut în proprietate un teren situat în str. P. fiind indicate și vecinătățile acestuia. Calitatea de succesor a fost demonstrată de către apelanta reclamantă cu certificatul de moștenitor din 12 august 2004. Din adresa existentă la dosar de fond, rezultă că potrivit Decretului Consiliului de Stat nr. 143/1988, imobilul situat în str. P., era un teren particular, iar din înscrisul existent la dosar de fond, rezultă că M.C. avea o suprafață de teren 614 m.p.

în str. P., evidențiat în istoricul de rol fiscal de la 1962. Din aceste înscrisuri rezultă că autoarea apelantei reclamante a fost proprietara terenului situat în str. P., sector 4, în suprafață de 614 m.p., iar actele depuse suplinesc lipsa titlului de proprietate al terenului, pentru acest teren nefiind acordate despăgubiri. Pentru aceste motive, Curtea a admis apelul și constatând că instanța a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului deoarece a apreciat că nu a fost prezentat un titlu de proprietate valabil, deci s-a pronunțat numai asupra lipsei calității procesuale a reclamantei în contradictoriu cu înscrisul existent la dosar de fond, s-a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, Tribunalul București, pentru analizarea fondului.

Împotriva deciziei a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice care a criticat decizia pentru următoarele considerente: Hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că în mod greșit instanța de apel a admis apelul reclamantei pe considerentul că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului, deoarece a apreciat că nu a fost prezentat un titlu de proprietate valabil, deci s-a pronunțat numai asupra lipsei calității procesuale a reclamantei în raport cu înscrisurile existente la dosar, fără a se avea în vedere faptul că cererea reclamantei este o acțiune în revendicare.

Se consideră că adresa depusă în fața instanței de apel nu poate face în nici un fel dovada dreptului de proprietate a reclamantei asupra terenului revendicat și, în consecință, în mod greșit instanța de apel a admis apelul reclamantei în condițiile inexistenței unui astfel de titlu de proprietate. Se invocă în drept incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La dosarul cauzei intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care solicita respingerea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice deoarece cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (testamentul autentificat sub nr. 76/1960, certificatul de moștenitor nr. 152/2004, istoricul de rol fiscal emis de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale sector 4 și scrisoarea SC A. Berceni SA) s-a făcut dovada că autorii săi, respectiv mama și bunica sa, au deținut în proprietate terenul în suprafața de 614 mp situat în București, strada P., sector 4. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Prin Sentința civilă nr. 87 din 22 ianuarie 2009 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta P.M, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General, Consiliul local al Municipiului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Tribunalul a constatat că acțiunea dedusă judecății este o acțiune în revendicare, prin care reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâților chemați în judecata să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 614 mp, constatându-se că testamentul din 1960 și certificatul de moștenitor emis în 2006, în lipsa unui titlu care să ateste dreptul de proprietate nu reprezintă un titlu de proprietate valabil pentru admiterea unei acțiuni în revendicare. Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevăd că modificarea unei hotărâri poate fi cerută dacă instanța a interpretat sau aplicat greșit dispozițiile legale incidente sau hotărârea este lipsită de temei legal. Criticile recurentului - Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt fondate, instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 480 C. proc.

civ. și art. 297 C. proc. civ., constatând în mod greșit că instanța de fond, prin respingerea acțiunii formulate de reclamantă deoarece aceasta nu a prezentat titlu de proprietate pentru imobilul revendicat, nu ar fi intrat în cercetarea fondului. Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală și petitorie prin care proprietarul neposesor solicita de la neproprietarul posesor lăsarea în deplină proprietate și posesie a bunului revendicat. Temeiul juridic al acțiunii în revendicare îl constituie dreptul de proprietate, pe baza căruia proprietarul poate cere restituirea bunului ce alcătuiește obiectul dreptului său de proprietate de la posesorul care-l deține nelegitim. Principiul stabilit de art. 1169 C. civ., potrivit căruia "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească", de aplicație generală, se aplică și în cazul acțiunii în revendicare întemeiate pe dreptul de proprietate.

Astfel, reclamanta trebuie să urmeze regulile obișnuite ale dreptului probator și să facă dovada pretențiilor sale, și anume dovada dreptului său de proprietate. Pentru dovedirea dreptului său real asupra bunului, reclamanta trebuie să facă dovada unui mod originar de dovedire a dreptului său (uzucapiunea, accesiunea) sau va putea invoca titlu în temeiul căruia a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului ce-l revendică. În cazul în care reclamanta invocă pentru dovedirea dreptului său de proprietate numai titlul, dovada sa va fi relativă. Deși în dovedirea dreptului de proprietate, titlul are un caracter de probabilitate, conferindu-i doar valoarea unui fapt generator de prezumții, dovada dreptului de proprietate cel mai adesea se face acele titluri.

Din acest motiv titlul de proprietate a primit o accepție proprie, considerându-se că întrunesc însușirile unui asemenea titlu, toate actele juridice prin care se recunoaște existența dreptului de proprietate. În cadrul unei acțiunii în revendicare titlul de proprietate este socotit ca un fapt generator de prezumție, din care judecătorul trage consecințe cât privește evidența dreptului de proprietate.

Așa cum în mod just a reținut și instanța de fond înscrisurile depuse la dosarul cauzei (testamentul autentificat sub nr. 76/1960, certificatul de moștenitor nr. 152/2004, istoricul de rol fiscal emis de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale sector 4 și scrisoarea SC A. Berceni SA) nu fac dovada dreptului de proprietate al reclamantei și al autorilor săi asupra terenului în suprafață de 614 mp situat în București strada P., sector 4. Atâta timp cât reclamanta nu a putut face dovada dreptului său de proprietate, acțiunea sa corect a fost respinsă de Tribunalul București. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de Statul Român, în baza art. 312 C. proc.

civ., va casa Decizia nr. 590 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și va respinge apelul declarat de reclamanta P.M împotriva Sentinței civile nr. 87 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București împotriva Deciziei nr. 590 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează. Respinge apelul declarat de reclamanta P.M împotriva Sentinței civile nr. 87 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2010. Procesat de GGC - NN