ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2329/2010

Asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a V-a civilă,

prin sentința civilă nr. 1588 din 14 octombrie 2008 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul G.M., în contradictoriu cu pârâta

Primăria Municipiului București prin Primar General.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că, nu există dovezi că N.M., proprietarul imobilului din București,

preluat de stat în 1962, este una și aceeași persoană cu M.G., tatăl

reclamantului.

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia civilă nr. 277 din 15 aprilie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul G.M., împotriva sentinței civile nr. 1588

din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu

intimata - pârâtă Primăria Municipiului București.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a

reținut că, nu s-a făcut dovada că G.M. este una și aceeași persoană cu M.N.

proprietar al terenului pentru care se solicită măsuri reparatorii în temeiul

Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei civile mai sus

menționată, a declarat recurs reclamantul G.M., criticând-o ca fiind nelegală –

invocând art. 304 pct. 9 cod.

- Instanțele de fond și apel făcând o

aplicare greșită a prevederilor art. 23.1 din Norma metodologică de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, au respins contestația formulată și în apel pe

considerentul că nu s-a dovedit că reclamantul este fiul lui M.N. cel care a

cumpărat terenul, în anul 1931.

- Certificatul de moștenitor nr. 395/1986

eliberat copiilor defunctului G.M. confirmă relatarea semnăturilor actului menționat

întrucât fiul lui G.M. este numit N.N., iar reclamantul, al doilea fiu este

trecut sub numele de G.M.

S-a depus la dosarul cauzei – fără să fie

luat în seamă de instanțe – certificatul emis în 1941 de Primăria comunei

Tărtășești, din care rezultă că fiul lui M.N.G., anume M., este una și aceeași

persoană cu N.M.G. și N.M.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o

propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

În speță, reclamantul G.M. a pretins că

este moștenitorul numitului G.M., cunoscut și cu numele de N.M., care a

dobândit terenul în suprafață de 70 mp, teren rămas liber din suprafața totală

de 456,50 mp, situat în București, în baza contractului de vânzare-cumpărare,

autentificat sub nr. 19778 din 8 iulie 1931.

Este adevărat că prin certificatul de

moștenitor nr. 305 din 16 iunie 1986, s-a făcut dovada că reclamantul este

moștenitorul defunctului G.M. - decedat la 8 februarie 1986, dar nu s-a făcut

dovada că G.M. este una și aceeași persoană cu M.N. proprietar al terenului

pentru care se solicită măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Actele pretins doveditoare, existente la

dosarul cauzei, nu au nicio relevanță juridică pentru stabilirea identității de

persoană, deoarece acestea vorbesc de un anume M., fiul lui M.N.G., care ar fi

una și aceeași persoană cu N.M.G. și N.M., în condițiile în care proprietarul

terenului se numește M.N.

Prin urmare, ceea ce trebuia să

dovedească reclamantul era faptul că el este fiul numitului M.N. și nu fiul lui

M.N.G.

Actul de la fila 8 dosar apel de care se

prevalează reclamantul, face vorbire despre un anume M., fiul lui M.N., însă

formularea din cuprinsul acestuia duce la concluzia că fiul poartă numele de

familie al tatălui, nefiind făcută în cuprinsul său mențiunea numelui de

familie al fiului.

Declarațiile autentificate ale unor

persoane conform cărora N.M. și G.M. sunt una și aceeași persoană nu au forța

probantă, deoarece pe de o parte, principiul mijlocirii impune ca proba

testimonială să fie adresată în faza instanței de judecată, iar pe de altă

parte, susținerile martorilor nu se coroborează cu nici o altă probă administrată

în cauză.

Prin urmare, reclamantul nu a reușit să

dovedească în condițiile art. 1169 C. civ., propunerea făcută înaintea

judecății în sensul că G.M. este una și aceeași persoană cu M.N. proprietar al

terenului pentru care solicită măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte va reține că motivele de recurs se circumscriu temeiurilor de drept

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și pe cale de consecință se va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

G.M. împotriva deciziei civile nr. 277 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2010.