ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 288/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 288/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul excepției
de nelegalitate și cadrul procesual al invocării ei.
Prin acțiunea în contencios administrativ
înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul Y.A.H.A.M. a solicitat în
contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, anularea Deciziei nr. 2170276/TD/S2/D3
din 28 noiembrie 2008 prin care i s-a respins cererea de acordare a dreptului
de ședere permanentă în România.
l
a data de 16 iunie
2009, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției de părăsire
a teritoriului României din 30 noiembrie 2006.
În motivarea
excepției de nelegalitate reclamantul a susținut că a părăsit teritoriul
României imediat după miezul nopții zilei de 30 noiembrie 2006, la acel moment
dreptul său de ședere fiind legal, iar dispoziția contestată a fost emisă în
interiorul celor 60 de zile prevăzute de art. 58 alin.
(3) din O.U.G. nr. 194/2002.
În drept s-au invocat
prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin
încheierea pronunțată la data de 16 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția
a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,
a sesizat Curtea de Apel Alba Iulia cu
soluționarea excepției de nelegalitate.
Pârâtul, Oficiul
Român pentru Imigrări a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată
deoarece termenul de 2 zile acordat în vederea părăsirii teritoriului României
nu reprezintă un drept de ședere, drept ce nu este influențat de data
susținerii de către reclamant a examenului de specialitate.
Hotărârea Curții
de apel
Prin sentința nr. 202/F/
CA din 13 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios
administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamant
și a constatat nelegalitatea Dispoziției de părăsire a teritoriului României
din 30 noiembrie 2006 emisă de pârâtul Biroul pentru Străini Sibiu.
Pentru a hotărî
astfel prima instanță a reținut, în esență, că Dispoziția de părăsire a
teritoriului a cărei nelegalitate s-a invocat nu este conformă cu prevederile art.
80 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 și cu scopul acestui act normativ.
A observat că în
dispoziția de părăsire a teritoriului s-a apreciat greșit că la data de 30
noiembrie 2006 reclamantul avea o zi de ședere ilegală în țară, întrucât
adeverința care a stat la baza emiterii dispoziției de părăsire, emisă de
pârâtul Biroul pentru Străini Sibiu a confirmat dreptul valabil de ședere în
țară al reclamantului până la ora 24
00
din data de 30 noiembrie 2006,
astfel că motivele de nelegalitate ale dispoziției atacate au fost apreciate ca
fiind fondate în raport cu dispozițiile art. 80 alin. (1) lit. a) din O.U.G.nr.
195/2002.
Recursul pârâtului
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâtul, Oficiul Român pentru Imigrări, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac, recurentul - pârât a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor de fapt
și de drept avute în vedere la emiterea dispoziției de părăsire a teritoriului
României și a arătat că instanța de fond a reținut greșit că în momentul
emiterii actului atacat pe calea excepției de nelegalitate intimatul-reclamant
avea drept de ședere pe teritoriul țării.
A precizat că
autoritatea emitentă a avut în vedere împrejurarea viitoare, dar certă, previzibilă
a șederii ilegale de o zi, în considerarea cererii intimatului- reclamant de a
i se elibera dispoziția de părăsire a teritoriului României, formalitate
necesară pentru ca autoritățile poliției de frontieră să îi permită ieșirea din
țară.
În susținerea acestui
considerent a făcut referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și
Justiție, în care s-a reținut că legalitatea unui act administrativ se
apreciază prin raportare la situația de fapt și de drept existentă la momentul
emiterii ori adoptării sale, iar nu în funcție de evenimente ori împrejurări
ulterioare și imprevizibile (Decizia nr. 1210 din 21 martie 2008).
De asemenea,
recurentul-pârât a arătat că intimatul-reclamant a părăsit teritoriul României
ca urmare a emiterii dispoziției, deși avea posibilitatea să o conteste, în
temeiul art. 82 alin. (1) din O.U.G.nr. 194/2002.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin
prisma criticilor formulate de autoritatea publică recurentă și a prevederilor art.
304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este
fondat.
Argumente de fapt
și de drept relevante
Actul administrativ
supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios
administrativ pe calea excepției de nelegalitate reglementate de art. 4 din
Legea nr. 554/2004 este Dispoziția de părăsire a teritoriului României din 30
noiembrie 2006, emisă de Autoritatea pentru Străini - Biroul pentru Străini
Sibiu în temeiul art. 80 alin. (1) lit. a) din O.U.G.nr. 194/2002.
În fapt, actul
administrativ a fost motivat pe împrejurarea că destinatarul lui are o ședere
ilegală de o zi în România, întrucât nu a părăsit teritoriul țării la expirarea
dreptului de ședere conferit prin adeverința din 20 septembrie 2006.
Art. 80 alin. (1) din
O.U.G. nr. 194/2002, în forma în vigoare la data respectivă, definește
dispoziția de părăsire a teritoriului României ca fiind decizia autorității
competente sau a formațiunilor sale teritoriale de a obliga un străin să
părăsească teritoriul României într-un termen stabilit, litera a) referindu-se
la cazul străinului căruia i-a fost anulată sau revocată viza, care a intrat
ilegal în România sau a cărui ședere a devenit ilegală.
În speță,
intimatul-reclamant a avut drept de ședere în România până la data de 30
noiembrie 2006, dar întrucât și-a procurat bilet de avion pentru data de 1
decembrie 2006, ora 4
30
, a fost nevoit să solicite dispoziția de
părăsire a teritoriului României pentru că, în caz contrar, după cum arată
recurentul-pârât, poliția de frontieră nu i-ar fi permis ieșirea din țară.
Practic, șederea ilegală a durat 4 ore și 30 de minute.
În raport cu această
bază factuală, instanța de fond a reținut corect că, deși dispoziția
îndeplinește condițiile referitoare la competența autorității emitente și la
procedura de emitere, nu îndeplinește toate cerințele de legalitate.
Într-adevăr,
controlul de legalitate al actului administrativ nu se limitează la dimensiunea
lui formală, exigențele bunei administrări impunând ca autoritățile publice
să-și exercite dreptul de apreciere astfel încât să aleagă soluții adecvate
scopurilor urmărite, cu asigurarea unui just echilibru între măsurile
individuale dispuse și interesul public ocrotit.
l
imita legală a dreptului de apreciere este raportată la
scopul legii, astfel ca inconvenientele cauzate particularului să nu fie
excesiv de împovărătoare, disproporționate în raport de obiectivele propuse.
Tocmai de aceea,
Legea nr. 554/2004 a inserat expres excesul de putere printre temeiurile
acțiunii în contencios administrativ, conferind fundament normativ ideii că
oportunitatea este o componentă a legalității, iar nu o noțiune exterioară
acesteia.
Or, ținând seama de
contextul și motivele pentru care a fost emisă dispoziția de părăsire a
teritoriului României, efectele pe care le poate produce ea asupra demersurilor
ulterioare de reglementare a dreptului de ședere al intimatului - reclamant
sunt disproporționate în raport cu scopul urmărit.
Temeiul legal al
soluției pronunțate
Având în vedere toate
considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a aplicat în mod
corect regulile și principiile specifice controlului de legalitate al actului
administrativ, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
va respinge ca nefondat recursul formulat conform art. 4 alin. (2) din Legea nr.
554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări-Biroul pentru Imigrări Sibiu
împotriva sentinței nr. 202/F/ CA din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.