ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 288/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul excepției de nelegalitate și cadrul procesual al invocării ei. Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul Y.A.H.A.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, anularea Deciziei nr. 2170276/TD/S2/D3 din 28 noiembrie 2008 prin care i s-a respins cererea de acordare a dreptului de ședere permanentă în România. l a data de 16 iunie 2009, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției de părăsire a teritoriului României din 30 noiembrie 2006. În motivarea excepției de nelegalitate reclamantul a susținut că a părăsit teritoriul României imediat după miezul nopții zilei de 30 noiembrie 2006, la acel moment dreptul său de ședere fiind legal, iar dispoziția contestată a fost emisă în interiorul celor 60 de zile prevăzute de art. 58 alin. (3) din O.U.G.

nr. 194/2002. În drept s-au invocat prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin încheierea pronunțată la data de 16 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a sesizat Curtea de Apel Alba Iulia cu soluționarea excepției de nelegalitate. Pârâtul, Oficiul Român pentru Imigrări a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată deoarece termenul de 2 zile acordat în vederea părăsirii teritoriului României nu reprezintă un drept de ședere, drept ce nu este influențat de data susținerii de către reclamant a examenului de specialitate. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 202/F/ CA din 13 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamant și a constatat nelegalitatea Dispoziției de părăsire a teritoriului României din 30 noiembrie 2006 emisă de pârâtul Biroul pentru Străini Sibiu.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că Dispoziția de părăsire a teritoriului a cărei nelegalitate s-a invocat nu este conformă cu prevederile art. 80 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 și cu scopul acestui act normativ. A observat că în dispoziția de părăsire a teritoriului s-a apreciat greșit că la data de 30 noiembrie 2006 reclamantul avea o zi de ședere ilegală în țară, întrucât adeverința care a stat la baza emiterii dispoziției de părăsire, emisă de pârâtul Biroul pentru Străini Sibiu a confirmat dreptul valabil de ședere în țară al reclamantului până la ora 24 00 din data de 30 noiembrie 2006, astfel că motivele de nelegalitate ale dispoziției atacate au fost apreciate ca fiind fondate în raport cu dispozițiile art. 80 alin. (1) lit. a) din O.U.G.nr.

195/2002. 3. Recursul pârâtului Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, Oficiul Român pentru Imigrări, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul - pârât a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor de fapt și de drept avute în vedere la emiterea dispoziției de părăsire a teritoriului României și a arătat că instanța de fond a reținut greșit că în momentul emiterii actului atacat pe calea excepției de nelegalitate intimatul-reclamant avea drept de ședere pe teritoriul țării. A precizat că autoritatea emitentă a avut în vedere împrejurarea viitoare, dar certă, previzibilă a șederii ilegale de o zi, în considerarea cererii intimatului- reclamant de a i se elibera dispoziția de părăsire a teritoriului României, formalitate necesară pentru ca autoritățile poliției de frontieră să îi permită ieșirea din țară.

În susținerea acestui considerent a făcut referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a reținut că legalitatea unui act administrativ se apreciază prin raportare la situația de fapt și de drept existentă la momentul emiterii ori adoptării sale, iar nu în funcție de evenimente ori împrejurări ulterioare și imprevizibile (Decizia nr. 1210 din 21 martie 2008). De asemenea, recurentul-pârât a arătat că intimatul-reclamant a părăsit teritoriul României ca urmare a emiterii dispoziției, deși avea posibilitatea să o conteste, în temeiul art. 82 alin. (1) din O.U.G.nr. 194/2002. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de autoritatea publică recurentă și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ pe calea excepției de nelegalitate reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 este Dispoziția de părăsire a teritoriului României din 30 noiembrie 2006, emisă de Autoritatea pentru Străini - Biroul pentru Străini Sibiu în temeiul art. 80 alin. (1) lit. a) din O.U.G.nr. 194/2002. În fapt, actul administrativ a fost motivat pe împrejurarea că destinatarul lui are o ședere ilegală de o zi în România, întrucât nu a părăsit teritoriul țării la expirarea dreptului de ședere conferit prin adeverința din 20 septembrie 2006. Art. 80 alin. (1) din O.U.G.

nr. 194/2002, în forma în vigoare la data respectivă, definește dispoziția de părăsire a teritoriului României ca fiind decizia autorității competente sau a formațiunilor sale teritoriale de a obliga un străin să părăsească teritoriul României într-un termen stabilit, litera a) referindu-se la cazul străinului căruia i-a fost anulată sau revocată viza, care a intrat ilegal în România sau a cărui ședere a devenit ilegală. În speță, intimatul-reclamant a avut drept de ședere în România până la data de 30 noiembrie 2006, dar întrucât și-a procurat bilet de avion pentru data de 1 decembrie 2006, ora 4 30 , a fost nevoit să solicite dispoziția de părăsire a teritoriului României pentru că, în caz contrar, după cum arată recurentul-pârât, poliția de frontieră nu i-ar fi permis ieșirea din țară.

Practic, șederea ilegală a durat 4 ore și 30 de minute. În raport cu această bază factuală, instanța de fond a reținut corect că, deși dispoziția îndeplinește condițiile referitoare la competența autorității emitente și la procedura de emitere, nu îndeplinește toate cerințele de legalitate. Într-adevăr, controlul de legalitate al actului administrativ nu se limitează la dimensiunea lui formală, exigențele bunei administrări impunând ca autoritățile publice să-și exercite dreptul de apreciere astfel încât să aleagă soluții adecvate scopurilor urmărite, cu asigurarea unui just echilibru între măsurile individuale dispuse și interesul public ocrotit. l imita legală a dreptului de apreciere este raportată la scopul legii, astfel ca inconvenientele cauzate particularului să nu fie excesiv de împovărătoare, disproporționate în raport de obiectivele propuse.

Tocmai de aceea, Legea nr. 554/2004 a inserat expres excesul de putere printre temeiurile acțiunii în contencios administrativ, conferind fundament normativ ideii că oportunitatea este o componentă a legalității, iar nu o noțiune exterioară acesteia. Or, ținând seama de contextul și motivele pentru care a fost emisă dispoziția de părăsire a teritoriului României, efectele pe care le poate produce ea asupra demersurilor ulterioare de reglementare a dreptului de ședere al intimatului - reclamant sunt disproporționate în raport cu scopul urmărit. 2. Temeiul legal al soluției pronunțate Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a aplicat în mod corect regulile și principiile specifice controlului de legalitate al actului administrativ, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul formulat conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări-Biroul pentru Imigrări Sibiu împotriva sentinței nr. 202/F/ CA din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.