ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 343/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 349 din 5 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția

a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul

Român pentru Imigrări, prin care solicita obligarea acestei autorități la

acordarea dreptului de ședere permanentă în România, refuzat prin adresa nr. 750755/VA

din 9 iulie 2007.

Prin aceeași sentință, instanța de judecată a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.I.R.A. și,

reținând că această autoritate nu are calitatea de autoritate emitentă a

actului contestat și nici competența de a se pronunța cu privire la cererea

reclamantului, a respins acțiunea formulată împotriva acestui pârât, pentru lipsa

calității procesuale pasive.

Pe fond, instanța de judecată a reținut, în

esență, că reclamantul s-a aflat în evidența pârâtei cu drept de ședere

temporară în scop de studii, calitate în care a beneficiat de prelungiri

succesive ale dreptului de ședere, în perioada 27 ianuarie 1997 - 25 iulie 2006.

Cum, la data solicitării dreptului de ședere permanentă, 20 decembrie 2006,

reclamantul era posesorul unui drept de ședere temporară pentru reîntregirea

familiei, acordat la data de 17 august 2006, perioada de ședere legală și

continuă se calculează conform art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 3 din O.U.G. nr. 194/2002,

în sensul că se ia în calcul jumătate din perioada de ședere în scop de studii,

respectiv 4 ani și 3 luni, din perioada 27 ianuarie 1997 - 25 iulie 2006 (8 ani

si 6 luni).

În concluzie, se arată în considerentele

sentinței recurate, întrucât de la obținerea dreptului de ședere în scopul

reîntregirii familiei până la depunerea solicitării trecuseră 4 luni,

reclamantul nu îndeplinea condiția referitoare la o ședere temporară legală și

continuă de 5 ani, anterioară depunerii cererii.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, arătând, în esență, că

hotărârea instanței de fond se întemeiază pe o eroare de calcul a perioadei de

ședere temporară legală și continuă, anterioară depunerii cererii.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu critica invocată de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în

continuare.

Conform prevederilor O.U.G. nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, în forma în vigoare la data formulării

cererii reclamantului, „Dreptul de ședere permanentă se acordă, la cerere, în

condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioadă nedeterminată,

străinilor titulari ai unui drept de ședere" [art. 69 alin. (1)] iar

„Dreptul de ședere permanentă se acordă străinilor prevăzuți la art. 69 alin. (1),

dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții (...)" [art. 70 alin. (1)],

printre care și aceea referitoare la „o ședere continuă și legală pe teritoriul

României în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii" [lit. a)], la stabilirea

acestei perioade luându-se în calcul Jumătate din perioada de ședere în scop de

studii" [lit. a) pct. 3].

Așa cum rezultă din actele dosarului și cum a

reținut și instanța de fond, în perioada 27 ianuarie 1997 - 25 iulie 2006

reclamantul s-a aflat în evidența autorității pârâte cu drept de ședere

temporară în scop de studii iar la data solicitării dreptului de ședere

permanentă, 20 decembrie 2006, era posesorul unui drept de ședere temporară

pentru reîntregirea familiei, acordat la data de 17 august 2006.

Deși a reținut, în mod corect, că perioada de

ședere legală și continuă se calculează conform art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 3

din O.U.G. nr. 194/2002, în sensul că se ia în calcul jumătate din perioada de

ședere în scop de studii, instanța de fond a calculat în mod eronat această

perioadă, reținând că este de 4 ani și 3 luni, în loc de 4 ani și 9 luni.

Astfel, perioada cuprinsă între 27 ianuarie 1997

și 25 iulie 2006, cât reclamantul a avut drept de ședere temporară în scop de

studii, este de 9 ani și 6 luni, jumătatea acesteia fiind, evident, 4 ani și 9

luni.

Or, din însumarea acestei perioade, de 4 ani

și 9 luni - reprezentând jumătate din perioada de ședere în scop de studii - cu

perioada de 4 luni, cuprinsă între 17 august 2006 și 20 decembrie 2006 - în

care reclamantul a avut drept de ședere temporară pentru reîntregirea familiei

- rezultă o perioadă de peste 5 ani, anterioară formulării cererii, ceea ce

înseamnă că, în speță, condiția referitoare la șederea continuă și legală pe

teritoriul României este îndeplinită.

Cum și celelalte condiții prevăzute de art. 70

alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, în forma în vigoare [în forma în vigoare în

prezent, republicată în baza O.U.G. nr. 55/2007 în M. Of. nr. 421/5.06.2008,

O.U.G. nr. 194/2002 prevede condițiile de acordare a dreptului de ședere

permanentă în România la art. 71 alin. (1)] la data formulării cererii, au fost

îndeplinite, așa cum rezultă din raportul întocmit, conform art. 72 alin. (2)

din actul normativ sus menționat, de Comisia special constituită în cadrul

autorității pârâte, a cărei propunere a fost în sensul aprobării cererii

reclamantului, acesta este îndreptățit la acordarea dreptului de ședere

permanentă în România.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art.

312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., constatând că soluția instanței de fond

este greșită, va fi admis recursul și modificată sentința atacată, în sensul

admiterii cererii de chemare în judecată, anulării actului de respingere a

cererii de acordare a dreptului de ședere permanentă în România și obligării

pârâtului Oficiul Român pentru Imigrări să acorde reclamantului acest drept;

vor fi menținute dispozițiile sentinței recurate, în ceea ce privește

respingerea acțiunii față de pârâtul M.I.R.A., pentru lipsa calității

procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul B.A.

împotriva sentinței nr. 349 din 5 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că

admite acțiunea formulată de reclamant, anulează decizia de respingere a

cererii de acordare a dreptului de ședere permanentă în România, comunicată

reclamantului cu adresa nr. 750755/VA din 9 iulie 2007 a Oficiului Român pentru

Imigrări.

Obligă pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări

să acorde reclamantului dreptul de ședere permanentă în România.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței,

în ceea ce privește respingerea acțiunii față de pârâtul M.I.R.A., pentru lipsa

calității procesuale pasive.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

ianuarie 2009.