ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1664/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1664/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii deduse judecății
Prin cererea înregistrată la data de 16 august 2016, sub nr. x/2016, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimații Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și societatea B. S.R.L., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1739 din 02 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2012.
Contestația în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, contestatorul susținând că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea prevederilor art. 144
1
alin. (3) C. proc. civ., întrucât citația pentru primul termen de judecată, stabilit la data de 02.06.2016, nu a fost comunicată cu cel puțin 5 zile anterior acestui termen.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 ianuarie 2017, intimata B. S.R.L. a solicitat respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată, învederând că la dosarul instanței de recurs se află citația emisă pentru termenul de judecată din 02.06.2016, din care rezultă că procedura de citare a contestatorului A. a fost îndeplinită la data de 11.02.2016, cu patru luni anterior primului termen de judecată.
Încheierea de suspendare a judecății cauzei
Prin încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2017, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării contestației în anulare formulată de contestatorul A., în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.
II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.(...)."
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:
"(1) Instanța va suspenda judecata: 2. dacă nici una din părți nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă."
Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 25.01.2017, a fost dispusă suspendarea judecării contestației în anulare, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.
Încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2017 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de un an prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 25 ianuarie 2018.
Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 245 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură, conform art. 249 C. proc. civ. și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 250 C. proc. civ.
În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de un an, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 248 și art. 252 din C. proc. civ. de la 1865.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția perimării.
Constată perimată contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1739 din 2 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2018.