ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1602/2017

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 martie 2012, sub nr. de dosar nr. x/2012, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a formulat cerere de anulare a Deciziei de impunere nr. 37 din 04.04.2011, emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (denumită în continuare A.N.A.F. - D.G.A.M.C.), a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 04.04.2011, care a stat la baza Deciziei de impunere nr. 37 din 04.04.2011, respectiv a secțiunilor III.9, III.10 și III.11 ale acestuia, precum și a Deciziei nr. 384 din 28.09.2011 privind soluționarea contestației formulată de reclamantă, solicitând și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1900 din 26 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosar nr. x/2012, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B. București, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Agenția Națională de Administrare Fiscală (DGAMC-ANAF). În consecință, instanța a dispus anularea parțială a actelor administrative, respectiv Decizia de impunere nr. 37 din 04.04.2011 emisă de ANAF-DGAMC, Raportul de inspecție fiscală nr. x din 04.04.2011, care a stat la baza Deciziei de impunere nr. 37 din 04.04.2011, cu privire la secțiunile III.9 și III.11 ale acestuia și Decizia nr. 384 din 28 septembrie 2011, emisă de pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1900 din data de 26.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B. București, și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Soluția instanței de recurs Prin decizia civilă nr. 2608 din data de 13 octombrie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a pronunțat următoarea soluție: - Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 1900 din 26 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. - Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar B. București împotriva aceleiași sentinței civile, cu nr. 1900, din 26 iunie 2015, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, - Modifică în parte sentința atacată în sensul că, admițând în parte acțiunea reclamantei, dispune anularea parțială a actelor administrative, respectiv: (i) Decizia de impunere nr. 37 din 04.04.2011 emisă de ANAF-DGAMC, (ii) Raportul de inspecție fiscală nr. x din 04.04.2011 și (iii) Decizia nr. 384 din 28 septembrie 2011 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor pentru sumele de: - 4.114.044 RON impozit pe profit, plus 4.042.210 RON dobânzi/majorări și penalități de întârziere aferente; - 316.211 RON impozit pe profit, plus 237.158 RON dobânzi/majorări și penalități de întârziere aferente, - menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Pentru a respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală (potrivit încheierii de ședință din data de 23.09.2015, care face parte integrantă din decizia nr. 2608 din 13 octombrie 2016), Înalta Curte a avut în vedere ca acesta este tardiv, în esență, pe considerentul că, în raport de data comunicării sentinței recurate (14 octombrie 2015) recursul expediat prin poștă, la 3 noiembrie 2015, apare ca fiind promovat cu depășirea termenului de recurs prevăzut de lege, documentele adiționale depuse de recurenta ANAF (un tichet de recomandată) nefăcând dovada că pretinsele operațiuni ar fi fost efectuate în legătură cu dosarul cauzei.

Calea extraordinară de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 2608 din 13 octombrie 2016 pronunțată în dosar nr. x/2012, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat contestație în anulare la data de 24 februarie 2017, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă A. S.A., solicitând anularea deciziei, rejudecarea recursului, sau admiterea acestuia, modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Susținând incidența dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., contestatoarea învederează că hotărârea atacată este rezultatul unor erori materiale, instanța reținând în mod eronat că recursul Agenției Naționale de Administrare Fiscală este depus peste termenul de 15 zile, respingându-l, astfel, ca tardiv formulat. Sentința civilă nr. 1900 din 26 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată contestatoarei la data de 15.10.2015, astfel încât ultima zi pentru declararea recursului era data de 02.11.2015. Tichetul privind corespondența recomandată probează că plicul conținând recursul declarat de contestatoare a fost înregistrat la oficiul poștal în data de 02.11.2015. Astfel arată contestatoarea, în mod eronat instanța de recurs a reținut că recursul a fost depus la data de 04.11.2015, data poștei fiind 02.11.2015. Mai mult, recursul a fost înregistrat la instanța de fond la data de 03.11.2015, nefiind posibilă, așadar, depunerea recursului la data de 04.11.2015. Contestatoarea a anexat cererii sale, în copie, tichetul privind corespondența recomandată la care a făcut referire, precum și extras de pe portalul instanțelor de judecată privitor la dosar nr. x/2012.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 martie 2017 intimata A. S.A. a solicitat: - Respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, întrucât eroarea materială invocată de contestatoare reprezintă, în realitate, o eroare de judecată; - Respingerea contestației în anulare ca tardiv formulată, fiind depășit termenul de 15 zile de la data la care contestatoarea a luat cunoștință de hotărâre; - Respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată și menținerea, ca legală și temeinică, a deciziei civile nr. 2608 din data de 13 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal; - Pe fond, în cazul rejudecării recursului, se solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 1900 din 26 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Probatoriile administrate în cauză. La termenul de judecată din data de 03.05.2017, Înalta Curte a încuviințat pentru contestatoare proba cu înscrisuri, în condițiile arătate prin partea introductivă a prezentei hotărâri. II. Soluția asupra contestației în anulare Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente și a probatoriilor administrate în cauză, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate excepțiile tardivității și inadmisibilității contestației în anulare, invocate de intimata A. S.A., iar cât privește contestația în anulare formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, o va respinge ca nefondată, pentru următoarele considerente. II.1. Referitor la excepția tardivității formulării contestației în anulare Intimata A. S.A. a invocat, în susținerea excepției, prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că, în raport de data luării la cunoștință, de către contestatoare, de soluția instanței de recurs, termenul de 15 zile este depășit. În opinia intimatei, data luării la cunoștință este aceeași cu data pronunțării soluției (13 octombrie 2015), iar contestația a fost expediată de contestatoare abia la data de 24 februarie 2017. Potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865: " Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. " Așadar, textul procedural instituie un termen de 15 zile înăuntrul căruia trebuie formulată contestația în anulare, termen care începe să curgă de la momentul subiectiv la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre. Asupra acestui moment intimata a exprimat opinia că el coincide cu data pronunțării soluției, opinie pe care Înalta Curte nu o poate primi. Soluția pronunțată de instanța de judecată este consemnată în minuta întocmită potrivit art. 258 C. proc. civ., și cuprinde doar dispozitivul hotărârii, respectiv rezultatul deliberărilor. Argumentele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului sunt cuprinse în motivarea hotărârii, ce se poate face, potrivit art. 264 C. proc. civ., într-un termen (de recomandare) de 30 de zile de la pronunțare. Prin urmare, cunoașterea soluției (minutei) nu echivalează cu cunoașterea hotărârii, minuta consemnând, pe scurt, rezultatul deliberărilor, părțile fiind în imposibilitatea de a cunoaște eventualele greșeli materiale pe care instanța le-a săvârșit cu ocazia judecării recursului și care ar putea constitui fundamentul unei contestații în anulare. După motivarea hotărârii și, eventual, comunicarea acesteia către părți, acestea pot formula calea extraordinară de atac a contestației în anulare, având posibilitatea de a se raporta în concret la argumentele instanței de judecată. Așadar, chiar dacă soluția a fost cunoscută de contestatoare la data de 13 octombrie 2015 (data pronunțării deciziei nr. 2608 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), termenul de 15 zile nu se poate calcula de la acest moment, la acea dată nefiind aduse la cunoștință și motivele hotărârii. De altfel, textul art. 319 alin. (2) C. proc. civ. se referă la momentul luării la cunoștință de "hotărâre", făcând trimitere, astfel, la prevederile art. 261 C. proc. civ., și nu la "soluție", "minută" ori "dispozitiv", care se circumscriu prevederilor art. 258 C. proc. civ. Pe de altă parte, în cauza de față Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu era supusă niciunei căi de atac, fiind irevocabilă, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (3) C. proc. civ., nu se comunică părților, caz în care contestația în anulare nu trebuie introdusă la mai mult de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii atacate. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României care, prin decizia nr. 184 din 08 mai 2003, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ., a statuat că: " …față de împrejurările că hotărârile irevocabile nu se comunică, în cazul acelora care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, art. 319 alin. (2) C. proc. civ. instituie două termene pentru exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare, și anume un termen subiectiv de 15 zile, care începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, și un termen obiectiv de un an, care curge de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. " Înalta Curte reține că hotărârea atacată a rămas irevocabilă la data de 13 octombrie 2016, iar contestația în anulare a fost adresată instanței la data de 24 februarie 2017. Din actele și lucrările dosarului nu rezultă data exactă la care contestatoarea ANAF a luat cunoștință, efectiv, de cuprinsul deciziei civile nr. 2608 din 13 octombrie 2016, astfel încât nu pot fi efectuate verificări sub aspectul tardivității formulării contestației în anulare, din perspectiva termenul de 15 zile stabilit de art. 319 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, singurul termen verificabil este termenul maxim de un an care curge de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, înăuntrul căruia contestatoarea putea promova calea extraordinară de atac, termen care a fost respectat în prezenta cauză. Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată respectat termenul legal de depunere a contestației în anulare și respinge excepția tardivității formulării contestației în anulare, invocată de intimata A. S.A., ca neîntemeiată. II.2. Referitor la excepția inadmisibilității contestației în anulare În susținerea excepției, intimata A. S.A. a apreciat contestația în anulare ca fiind inadmisibilă întrucât motivul invocat (existența unei greșeli materiale), astfel cum este dezvoltat de către contestatoare, vizează, în fapt, o greșeală de judecată a instanței de recurs, care nu poate fi analizată pe calea contestației în anulare. Înalta Curte va respinge această excepție ca neîntemeiată, reținând că argumentele invocate în susținerea ei țin de fondul contestației în anulare. Pentru ca o cerere adresată instanței de judecată să fie considerată inadmisibilă, trebuie să-i lipsească (să nu îndeplinească) una dintre condițiile necesare promovării sale, potrivit temeiului de drept în baza căruia este formulată. Dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., pe care contestatoarea și-a fondat cererea, oferă posibilitatea părților de a formula contestație în anulare împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs, pentru motivele indicate în text. Din analiza contestației rezultă că aceasta a fost formulată împotriva deciziei civile nr. 2608 din 13 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosar nr. x/2012, în calea de atac a recursului, iar motivele invocate se raportează la existența unei pretinse greșeli materiale a instanței de recurs, fiind indicate și aspectele asupra cărora ar fi purtat această eroare, potrivit art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Așadar, cererea contestatoarei se încadrează în condițiile prevăzute de textul de lege, iar temeinicia sau netemeinicia motivelor invocate, respectiv constatarea existenței unei greșeli materiale, ține de analiza contestației în fond, și nu constituie un aspect de inadmisibilitate al cererii, care să tindă la respingerea acesteia fără antamarea fondului cauzei. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare, ca neîntemeiată. II.3. Referitor la fondul contestației în anulare Contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală a apreciat că hotărârea pronunțată în recurs este rezultatul unei erori materiale, întrucât nu s-a observat data corecta a trimiterii poștale ce cuprindea cererea de recurs, instanța reținând o altă dată decât cea înscrisă pe plic și în tichetul de corespondență recomandată, aflate la dosarul cauzei. În dovedirea motivelor contestației în anulare, contestatoarea a depus la dosar o copie a tichetului de recomandată, precum și o adeverință eliberată de Oficiul Poștal București 5, făcând trimitere și la plicul aflat la fila 44 din dosarul instanței de recurs. Înalta Curte constată că înscrisurile pe care contestatoarea și-a întemeiat cererea au fost depuse în dosarul de recurs, fiind analizate sub aspectul conținutului cu ocazia punerii în discuție a excepției tardivității formulării recursului, conform încheierii de ședință din data de 23 septembrie 2016 . Instanța de recurs a analizat și plicul ce a conținut cererea de recurs, și tichetul de corespondență recomandată, reținând, pe larg, neconcordanțele între acestea și arătând motivele pentru care singura dată ce poate fi reținută, fără dubiu, ca reprezentând data formulării recursului, este data de 03.11.2015, la o zi după împlinirea termenului de recurs. În ceea ce privește adeverința eliberată de Oficiul Poștal, aceasta nu poate constitui temei al admiterii contestației în anulare, înscrisul nefiind prezentat instanței de recurs, astfel încât nu poate susține incidența unei eventuale erori materiale. Analiza cazului de contestație în anulare pe motivul existenței unor greșeli materiale vizează acte și situații pe care instanța de recurs le-a avut la dispoziție și le-a putut analiza la momentul soluționării cauzei, și nu aspecte, probe sau înscrisuri depuse ulterior de partea interesată. Noțiunea de "greșeală materială", stipulată de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., a fost analizată în doctrină și jurisprudență prin opoziție cu greșeala de judecată, arătându-se că textul vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate. Or, aspectul invocat prin contestația în anulare (stabilirea datei formulării cererii de recurs de către contestatoare) a fost analizat și dezlegat de instanța de recurs pe baza înscrisurilor existente la dosar, iar repunerea acestuia în discuție urmărește reanalizarea probelor administrate cu privire la tardivitatea căii de atac, constituind un veritabil "recurs la recurs". Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei nr. 2608 din 13 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosar nr. x/2012.