ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5882/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11.04.2016 sub numărul x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere x/25.06.2015 până la soluționarea în mod definitiv a cauzei și anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 3831/13.10.2015, a deciziei de impunere nr. x/25.06.2015 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/25.06.2015, cu consecința exonerării de la plata obligațiilor fiscale suplimentare stabilite de organele fiscale.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 81 din 8 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare a executării, ca neîntemeiată; a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., 3 în contradictoriu cu pârâții A.NA.A.F.-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și A.N.A.F.-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; a fost anulată decizia de soluționare a contestației nr. 3831/13.10.2015, decizia de impunere nr. x/25.06.2015 și raportul de inspecție fiscală nr. x/25.06.2015 în privința obligațiilor fiscale principale suplimentare stabilite cu titlu de impozit pe profit și taxă aferentă autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc și în privința obligațiilor fiscale accesorii aferente; a fost exonerată societatea de plata obligațiilor fiscale principale suplimentare stabilite prin decizia de impunere nr. x/25.06.2015 cu titlu de impozit pe profit și taxă aferentă autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc și de la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente, în lumina considerentelor hotărârii; s-a încuviințat cererea de majorare a onorariului de expert; a fost obligată reclamanta la plata diferenței de onorariu de expert în cuantum de 9980 RON.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 81 din 8 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili au formulat cereri de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.1 Recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin cererea de recurs formulată, a susținut că hotarârea instantei de fond este nelegală în parte, respectiv în ce priveste solutia de anulare în parte a actelor administrativ fiscale contestate, în privinta obligatiilor fiscale principale suplimentare stabilite cu titlu de impozit pe profit și taxă aferentă autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc și în privința obligațiilor fiscale accesorii aferente si de exonerare a reclamantei de la plata acestor obligatii fiscale, fiind data cu aplicarea gresita a normelor de drept material. Astfel, în opinia sa, referitor la modalitatea de calcul a impozitului pe profit în privința veniturilor realizate de organizatorul de jocuri de noroc de tip pariuri în cotă fixă, solutia instantei de fond a fost data cu incalcarea dispozitiilor art. 12 alin. (1) și alin. (3), art. 13 alin. (1) și alin. (2), art. 14 alin. (2) pct. iii lit. B) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, precum și cu interpretarea eronata a prevederilor art. 68 alin. (3), alin. (4), alin. (5) si alin. (8) din H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009. Contrar celor retinute de instanta de fond, pentru activitatea de jocuri de noroc de tipul pariuri in cota fixa si de tipul slot-machine, baza de impozitare pentru calculul impozitului pe profit este reprezentată de rulajul creditor al contului de venituri din activitatea de pariuri sportive, fără a fi diminuat cu sumele reprezentând premiile acordate jucătorilor, în acest sens enunțând dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 precum și ale deciziei nr. 19 din 15 ianuarie 2019 a curții Constituționale a României. În ce priveste taxa anuala aferenta autorizatiilor de exploatare, recurenta a susținut că solutia instantei de fond a fost data cu aplicarea si interpretarea gresita a dispozitiilor art. 14 alin. (2) lit. b) pct. iii) A si B din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc. Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, pentru stabilirea bazei de calcul a taxei anuale aferente autorizatiei de exploatare a jocurilor de noroc, în opinia sa, legiuitorul a avut în vedere noțiunea de "încasări efectiv realizate" la nivelul organizatorului de jocuri de noroc, respectiv "totalul veniturilor fără deducere premiilor sau a altor cheltuieli". 3.2 Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin cererea de recurs formulată a susținut că sentinta recurată este nelegală, în ceea ce priveste impozitul pe profit, fiind dată cu aplicarea gresita a prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, pct. 12 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 coroborate cu pct. 11 din H.G. nr. 44/2004, Întrucât reclamanta nu a înregistrat în contabilitate veniturile si cheltuielile totale rezultate din celelalte activități de pariuri si de exploatare slot-machine a condus la determinarea eronata a impozitului pe profit, atât pentru celelalte activități de pariuri, cât și pentru activitatea de exploatare slot-machine. Este nelegala solutia pronuntata de instanta de fond care are la baza, pe de o parte, modul de stabilire a bazei de impozitare statuat printr-un raport de expertiză, iar, pe de alta parte, prevederile unei hotărâri CJUE pronuntata pentru baza de impozitare a TVA. A mai susținut că instanta de fond, in mod nelegal, a avut in vedere faptul că prin O.U.G. nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea unor acte normative, legiuitorul a stabilit în mod expres că pentru calculul taxei aferente venitului operatorului se stabilește diferența între sumele încasate de la jucători cu titlu de taxă de participare la joc și premiile acordate care se aplică și perioadei anterioare, însa a omis faptul ca, în cazul reclamantei, perioada verificată a fost 2009 - 2013, astfel ca O.U.G. nr. 92/2014 nu este incidentă în speță. Sentinta atacata este nelegala, fiind data cu aplicarea gresită a prevederilor art. 12 alin. (1) și alin. (3), art. 13 alin. (1) și alin. (2), art. 14 alin. (2) pct. iii lit. B) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc și ale art. 68 alin. (3), alin. (4) și alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, precum și Anexa 12 din Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, "Situația lunară privind încasările din organizarea de pariuri în cotă fixă pentru luna ...", conform cărora taxa anuală aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se datorează și se plătește în cazul în care, în cursul anului de autorizare, încasările efective depășesc încasările estimate prin documentația prezentată la data autorizării și se recalculează lunar, începând cu prima lună în care se înregistrează depășirea rezultatelor estimate, prin aplicarea cotei procentuale prevăzute în anexă asupra încasărilor efective cumulate de la începutul perioadei de autorizare. În fine, în considerarea aspectelor anterior prezentate, recurenta a arătat că soluția instantei judecătorești are la bază un raport de expertiză care nu poate constitui un document exclusiv pe care sa-si argumenteze solutia, precum și hotărârea pronuntata de CJUE în materie de TVA utilizând, prin similitudine, principiul referitor la baza de impunere care poate fi diferit, în funcție de prevederile legale interne generale și specifie așa cum se precizează în Decizia nr. 383/13.10.2015 emisa de ANAF-DGSC si a carei anulare a dispus-o instanta.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursurilor, pe motiv că, în opinia sa, criticile formulate nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursurilor, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate de pârâte.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsurile la întâmpinare, recurentele au solicitat respingerea excepției nulității recursurilor și înlăturarea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererile de recurs.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 27 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea din data de 27 octombrie 2022, în baza art. 520 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecății până la soluționarea dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. La data de 13 iulie 2023, recurenta ANAF a formulat cerere de reluare a judecății având în vedere că nu mai subzistă motivul suspendării, dosarul nr. x/2022 fiind soluționat prin decizia nr. 16/13.03.2023, stabilindu-se termen de judecată la data de 26 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, când cauza a fost amânată la data de 7 decembrie 2023, la cererea lichidatorului judiciar al intimatei-reclamante, întrucât apărătorul ales al acesteia a renunțat la mandat. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. 1. Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursurilor invocată de intimata-reclamantă, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentele-pârâte privesc greșita interpretare și aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, pct. 12 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 coroborate cu pct. 11 din H.G. nr. 44/2004, a prevederilor art. 12 alin. (1) și alin. (3), art. 13 alin. (1) și alin. (2), art. 14 alin. (2) pct. iii lit. B) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, precum și a prevederilor art. 68 alin. (3), alin. (4), alin. (5) si alin. (8) din H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2. Argumente de fapt și de drept relevante În baza constatărilor cuprinse în raportul de inspecție fiscală, a fost emisă decizia de impunere nr. x/25.06.2015 prin care au fost stabilite în sarcina societății A. S.R.L. obligații suplimentare de plată, respectiv impozit pe profit în cuantum de 25.025.076 RON aferente perioadei 01.01.2009-31.12.2013 (bază impozabilă suplimentară de 156.406.725 RON), majorări de întârziere în cuantum de 6.336.323 RON aferent perioadei 26.04.2012-15.06.2015, penalități de întârziere în cuantum de 3.315.340 RON aferente perioadei 26.04.2012-15.06.2015, și taxă de autorizare a data de 01.01.2014 în cuantum de 32.674.922 RON aferentă perioadei 01.01.2009-31.12.2013 (bază impozabila suplimentară de 653.498.440 RON), majorări de întârziere în cuantum de 8.869.196 RON aferente perioadei 26.02.2012-15.06.2015 și penalități de întârziere în cuantum de 4.477.338 RON aferente perioadei 26.02.2012-15.06.2015. Societatea a formulat contestație ce a fost înregistrată la organul fiscal sub numărul x/14.07.2015 prin care a solicitat anularea deciziei de impunere nr. x/25.06.2015 ce a fost emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/25.06.2015. Contestația a fost soluționată prin decizia nr. 383/13.10.2015 în sensul respingerii ca neîntemeiată. În acest context factual, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere x/25.06.2015 până la soluționarea în mod definitiv a cauzei și anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 3831/13.10.2015, a deciziei de impunere nr. x/25.06.2015 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/25.06.2015, cu consecința exonerării de la plata obligațiilor fiscale suplimentare stabilite de organele fiscale. Prin sentința recurată, s-a admis în parte acțiunea, pârâtele formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că solutia instantei de fond a fost dată cu încălcarea dispozitiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, pct. 12 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 coroborate cu pct. 11 din H.G. nr. 44/2004, a prevederilor art. 12 alin. (1) și alin. (3), art. 13 alin. (1) și alin. (2), art. 14 alin. (2) pct. iii lit. B) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, precum și a prevederilor art. 68 alin. (3), alin. (4), alin. (5) si alin. (8) din H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009. Înalta Curte constată că sunt fondate criticile formulate de recurentele-pârâte, care, în esență sunt similare, astfel că se va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată, apreciind că prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei. Astfel, se reține că prin raportul de inspecție fiscală, în interpretarea dispozițiilor art. 3 alin. (3), art. 4 alin. (1) - alin. (2) și art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatare a jocurilor de noroc, organele fiscale au stabilit că veniturile realizate de organizatorul de jocuri de noroc reprezintă sumele percepute de la participanți în schimbul acordării dreptului de a participa la joc, iar cheltuielile aferente acestor venituri sunt sumele plătite participanților de către organizator, cu titlu de câștiguri sau premii, în timp ce reclamanta a susținut că veniturile organizatorului de jocuri de noroc se calculează ca diferență între valoarea biletelor de participare vândute și valoarea premiilor plătite aferente biletelor vândute. Înalta Curte reține că dispozițiile legale incidente în cauză sunt următoarele: - art. 10 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc: "Art. 10. - (1) Jocurile de noroc se clasifică după cum urmează: b) pariuri, dacă sunt folosite rezultatele unor evenimente ce se vor produce fără implicarea organizatorilor. Pariul este un joc de noroc în care participantul trebuie să indice rezultatele unor evenimente ce urmează să aibă loc sau care sunt generate aleatoriu de un sistem informatic independent. în această categorie se includ: (i) pariurile mutuale, în cadrul cărora premiul se distribuie participanților declarați câștigători proporțional cu numărul variantelor câștigătoare deținute de fiecare dintre aceștia, organizatorul fiind implicat doar în procesul de colectare a taxelor de participare și de distribuire a sumelor stabilite cu titlul de premii, în conformitate cu prevederile regulamentelor, de joc respective; (ii) pariurile în cotă fixă, în cadrul cărora organizatorul este cel care stabilește pe baza unor criterii proprii și aduce la cunoștința participanților cotele de multiplicare a mizei în cazul în care variantele jucate sunt declarate câștigătoare, în conformitate cu prevederile regulamentelor de joc respective. Valoarea fiecărui câștig este fixată prin regulament (sumă fixă sau multiplu de miză) independent de totalul mizelor." - art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate." - pct. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "11. Intră sub incidența prevederilor art. 18 din Codul fiscal contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, încadrați potrivit dispozițiilor legale în vigoare; aceștia trebuie să organizeze și să conducă evidența contabilă pentru a se cunoaște veniturile și cheltuielile corespunzătoare acestor activități. La determinarea profitului aferent acestor activități se iau în calcul și cheltuielile de conducere și administrare și alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporțional cu veniturile obținute din aceste activități. în cazul în care impozitul pe profitul datorat este mai mic decât 5% din veniturile obținute din aceste activități, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri. Acesta se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent celorlalte activități, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal. Veniturile care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5% sunt veniturile aferente activităților respective, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile." - art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc: "Organizatorii de jocuri de noroc sunt obligați să conducă evidenta contabilă cu respectarea prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată." - pct. 252 alin. (1) din OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, în vigoare până la data de 31.12.2014, menținute ca atare și prin pct. 431 alin. (1) din OMFP nr. 1802/2014, în vigoare începând cu data de 01.01.2015, "În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activități curente, cât și câștigurile din orice alte surse." - art. 23 alin. (7) și art. 68 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc: "Art. 23 (7) Evidența contabilă va fi ținută zilnic pe baza evidenței tuturor operațiunilor de exploatare." "Art. 68 (4) Prin încasări brute se înțelege suma totală încasată înainte de deducerea premiilor și a altor cheltuieli." - art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), art. 17 alin. (1) și alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, societățile comerciale au obligația să organizeze și să conducă evidenta contabila, astfel încât să se asigure înregistrarea cronologică și sistematică a operațiunilor efectuate, pe feluri de cheltuieli și pe feluri de venituri. Inalta Curte apreciază că enumerarea utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, și anume "activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive", nu are un caracter limitativ, exhaustiv, fiind astfel inclusă în categoria pariurilor sportive și pariurile în cotă fixă de tipul celor desfășurate de reclamantă. Această concluzie se bazează pe interpretarea gramaticală a textului legal redat anterior, din care rezultă că în cadrul enumerării categoriilor de activități se face referire la două dintre speciile jocului de noroc, fără însă a se limita categoria jocului de noroc la cele două specii mai sus indicate (cazinouri sau pariuri sportive). Prin urmare, noțiunea de pariu sportiv din cuprinsul art. 18 alin. (1) din Codul fiscal se impune a fi interpretată în sens larg, ca incluzând toate jocurile de noroc, astfel cum acestea sunt definite de art. 10 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 77/2009, cu consecința includerii în categoria menționată și a pariurilor practicate în speță de reclamantă. În ceea ce privește modalitatea de aplicare în concret a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, instanța de recurs are în vedere că, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin Decizia nr. 16 din 13 martie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 541 din 16 iunie 2023, a stabilit următoarele: "În interpretarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, baza de impozitare folosită la determinarea impozitului minim în cotă de 5% în cazul pariurilor în cotă fixă se constituie din totalitatea sumelor colectate de operatorul economic de la jucătorii participanți." Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale deciziei nr. 16/2023, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză: "96. (...) noțiunea fiscală de "venituri înregistrate" prevăzută de dispozițiile art. 18 din Codul fiscal din 2003 trebuie interpretată prin raportare la legislația fiscală, respectiv Codul fiscal și normele metodologice de aplicare a acestuia. 97. Art. 18 din vechiul Codul fiscal reglementează impozitul pe profit minim pentru anumite tipuri de activități expres enumerate (activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive), în situația în care impozitul pe profit calculat potrivit regulii generale este sub pragul de 5% din veniturile obținute din respectivele activități. 98. Norma metodologică, respectiv punctul 11, vorbește despre veniturile care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5% și statuează că acestea sunt veniturile aferente activităților respective, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile. Norma metodologică nu mai folosește noțiunea de "venituri înregistrate", ci se referă expres la "venituri obținute din aceste activități", venind, astfel, să clarifice noțiunea. 99. Textul art. 18 din vechiul Codul fiscal, trimițând la totalitatea veniturilor înregistrate, trimite, în esență, la profitul contabil, definit ca profitul brut, respectiv acel profit la care nu s-au adăugat cheltuielile nedeductibile și din care nu au fost excluse veniturile neimpozabile. 100. Ca urmare, criteriul de calcul al cotei minime de impozit nu este profitul fiscal, totalitatea profitului rezultat după excluderea veniturilor neimpozabile, a cheltuielilor deductibile și adăugarea celor nedeductibile care constituie bază de calcul pentru impozitul aferent, ci profitul contabil. 101. Impozitul minim pe profit se aplică numai atunci când impozitul pe profit datorat este mai mic de 5% din veniturile obținute din activitățile enumerate de dispozițiile art. 18 din Codul fiscal din 2003. 102. Art. 19 din Codul fiscal din 2003 edictează regula generală de calcul al profitului impozabil, care se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare. 103. În acest caz, veniturile realizate sunt cele obținute din vânzarea biletelor, iar premiile plătite ulterior jucătorilor câștigători se scad la calculul profitului impozabil, deoarece norma legală dispune expres în acest sens. 104. Se prevede, așadar, de către legiuitor că organul fiscal stabilește impozitul pe profit potrivit regulilor enunțate mai sus și, în cazul în care impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în art. 18 din vechiul Codul fiscal este mai mic de 5% din veniturile respective, contribuabilii în discuție sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate. 105. Dacă, însă, ne aflăm în situația de excepție prevăzută de dispozițiile art. 18 din Codul fiscal din 2003, în sensul că impozitul astfel calculat este mai mic de 5% și se plătește impozitul minim, norma legală nu mai prevede deducerea cheltuielilor reprezentate de premiile plătite. 106. Nicio dispoziție legală nu arată, în mod expres, faptul că venitul organizatorului, în cazul prevăzut de dispozițiile art. 18 din Codul fiscal din 2003, presupune diferența dintre încasări și premiile acordate jucătorilor, astfel că scăderea oricăror cheltuieli din veniturile obținute din activitățile enumerate de art. 18 din vechiul Codul fiscal ar reprezenta o adăugare la lege. 107. De asemenea, în ceea ce privește procentul din sumele avansate de jucători, se reține că redistribuirea unui procent din sumele avansate de jucători sub formă de premii reprezintă o condiție pentru autorizarea jocului de noroc, fără a fi relevantă pentru definirea noțiunii de venit al organizatorului. 108. Tot astfel, prestația reală la care se obligă organizatorul jocurilor de noroc în schimbul sumelor încasate de la clienți este reprezentată de activitatea de organizare a jocurilor, și nu de diferența dintre sumele brute încasate de la clienți și contravaloarea premiilor distribuite." În atare condiții, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesar a dezvolta considerentele instanței de recurs asupra criticilor formulate de recurentele-pârâte, având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii de îndrumare, stabilit de prevederile art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este dată cu greșita interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, urmând să fie reformată. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursurilor invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., va admite recursurile formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, va casa în parte sentința recurată, și, rejudecând, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.