ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5201/2023

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 19.06.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și B. S.A.,

- anularea Deciziei nr. 104/07.04.2015 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, privind soluționarea cererii de intervenție voluntară formulate de A. S.A. în soluționarea contestației formulate de B. S.A.;

- anularea Deciziei nr. 173/02.04.2012 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, privind soluționarea contestației formulate de B. S.A. împotriva Deciziei de Impunere nr. x/07.05.2009 privind obligații fiscale suplimentare de plată și împotriva Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/06.05.2009 emise de ANAF-Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală;

- admiterea cererii de intervenție formulate de A. S.A. în soluționarea contestației formulate de B. S.A., cu consecința respingerii contestației formulate de B. S.A. și menținerii ca legale și temeinice a Deciziei de impunere nr. x/07.05.2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.05.2009 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală;

- constatarea caracterului de operațiune taxabilă din perspectiva TVA a Contractului de Transfer de Activitate Petrolieră încheiat la 18 septembrie 2007 între A. S.A. (în prezent B.) și A. S.A. (în prezent A.), astfel cum a fost modificat prin actele subsecvente;

- obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală la plata cheltuielilor de judecată generate de litigiu.

Prin încheierea de ședință din 26 octombrie 2015, Curtea a admis excepția autorității de lucru judecat a capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 173/02.04.2012 emise de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Prin sentința civilă nr. 3339 din 14 decembrie 2015, Curtea a respins pentru existența autorității de lucru judecat capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 173/02.04.2012 emise de ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (dând efect, astfel, celor hotărâte prin încheierea interlocutorie din 26.10.2015).

A admis excepția lipsei de interes a capetelor de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 104/07.04.2015 emise de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor privind soluționarea cererii de intervenție voluntară formulate de A. S.A. în soluționarea contestației formulate de B. S.A., cu consecințele juridice aferente, respectiv admiterea cererii de intervenție formulate de A. S.A. în soluționarea contestației formulate de B. S.A. cu consecința respingerii contestației formulate de B. S.A. și menținerii ca legale și temeinice a Deciziei de impunere nr. x/07.05.2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.05.2009 emise de ANAF-Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală și constatarea caracterului de operațiune taxabilă din perspectiva TVA a Contractului de Transfer de Activitate Petrolieră încheiat la 18 septembrie 2007 între A. S.A. (în prezent B.) și A. S.A. (în prezent A.), și a respins aceste capete de cerere ca fiind lipsite de interes.

Împotriva încheierii de ședință din 26 octombrie 2015 și a sentinței nr. 3339 din 14 decembrie 2015, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a încheierii și a sentinței recurate cu consecința respingerii excepției autorității de lucru judecat a capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 173/02.04.2012 emise de ANAF - DGSC și a excepției lipsei de interes a celorlalte capete de cerere și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Prin Decizia nr. 2052 din 18 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta A. S.A., a casat sentința și încheierea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

A reținut instanța de control judiciar că cele două cauze juridice care au stat la baza introducerii acțiunii în Dosarul nr. x/2012 și, respectiv, în cadrul prezentului dosar, sunt diferite, astfel că nu se regăsește situația repunerii în discuție a unei situații soluționate în mod definitiv, apărările intimatelor nefiind întemeiate. O cauză diferită a cererilor de chemare în judecată nu justifică reținerea autorității de lucru judecat, nefiind întrunită condițiile prevăzute de art. 430 și 431 C. proc. civ., nefiind întemeiată excepția autorității de lucru judecat.

A mai apreciat Înalta Curte că și excepția lipsei de interes este neîntemeiată, pentru că Decizia nr. 104/07.04.2015 a fost emisă în vederea respectării hotărârii judecătorești prin care a fost obligată ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să soluționeze pe fond cererea de intervenție, soluționare care implică pentru organul fiscal să analizeze argumentele expuse de A. S.A. în ceea ce privește regimul fiscal al tranzacției din punctul de vedere al stabilirii taxei pe valoarea adăugată.

Cauza a fost înregistrată în rejudecare după casare pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015*, la data de 10.08.2018.

Prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2019, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției General de Administrare a Marilor Contribuabili.

Prin sentința civilă nr. 187 din 16 august 2022, Curtea a respins acțiunea reclamantei A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și B. S.A. prin lichidator judiciar C. și D., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, și în consecință:

- anularea Deciziei nr. 104/07.04.2015 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, privind soluționarea cererii de intervenție voluntară formulate de A. S.A. în soluționarea contestației formulate de B. S.A.;

- anularea Deciziei nr. 173/02.04.2012 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, privind soluționarea contestației formulate de B. S.A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/07.05.2009 privind obligații fiscale suplimentare de plată și împotriva Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/06.05.2009 emise de ANAF - Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală;

- admiterea cererii de intervenție formulate de A. S.A. în soluționarea contestației formulate de B. S.A., cu consecința respingerii contestației formulate de B. S.A. și menținerii ca legale și temeinice a Deciziei de impunere nr. x/07.05.2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.05.2009 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală;

- constatarea caracterului de operațiune taxabilă din perspectiva TVA a Contractului de Transfer de Activitate Petrolieră încheiat la 18 septembrie 2007 între A. S.A. (în prezent B.) și A. S.A. (în prezent A.), astfel cum a fost modificat prin actele subsecvente;

- obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală la plata cheltuielilor de judecată generate de litigiu.

Recurenta-reclamantă critică soluția primei instanțe din perspectiva motivelor de nelegalitate de ordin procedural, respectiv nulitatea Deciziei nr. 173/02.04.2012 și Deciziei nr. 104/07.04.2015 pentru lipsa semnăturii persoanei împuternicite de organul fiscal și lipsa mențiunilor din cuprinsul Deciziei nr. 173/02.04.2012 privind calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată, instanța competentă, precum și motive de nelegalitate de ordin substanțial, respectiv greșita aplicare a disp. art. 128 alin. (7) din Codul fiscal și pct. 6 alin. (6) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Recurenta-reclamantă susține că Decizia nr. 173/02.04.2011 nu este semnată de directorul general al Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, la acel moment dl. E., ci de un șef serviciu, dna F., iar aprecierea instanței de fond, în sensul că este rezonabil să se presupună că semnătura aparține înlocuitorului, este greșită.

Intimatele-pârâte nu au prezentat niciun mandat în acest sens, iar disp. art. 46 Codul de procedură fiscală sunt în sensul atragerii nulității actului administrativ-fiscal.

Cu privire la inexistența mențiunilor din cuprinsul Deciziei nr. 173/02.04.2012, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată și instanța competentă, recurenta-reclamantă invocă disp. art. 211 alin. (4), art. 218 Codul de procedură fiscală, pct. 7.4., pct. 1.3.1 din Instrucțiunile pentru aplicarea Titlului IX din Codul de procedură fiscală susținând că decizia nu a fost comunicată reclamantei, iar lipsa mențiunilor se sancționează cu nulitatea.

Mai arată recurenta-reclamantă că cele reținute de prima instanță privind lipsa unei vătămări sunt eronate, cât timp aceasta rezultă tocmai din faptul că A. s-a văzut nevoită să conteste direct decizia, iar după trei ani să demareze o nouă procedură ce formează obiectul prezentului dosar.

În ceea ce privește nulitatea Deciziei nr. 104/07.04.2015 pentru lipsa semnăturii, recurenta-reclamantă invocă încălcarea disp. art. 211 Codul de procedură fiscală și pct. 7.1. din Instrucțiunile pentru aplicarea Titlului IX din Codul de procedură fiscală aprobate prin OPANAF nr. 2906/2014, decizia nu este semnată de directorul general al Direcției Generale de Soluționare a Contestației din cadrul ANAF, funcție ocupată de dl. G., ci de o persoană a cărei semnătură nu a putut să fie identificată.

Pe fondul cauzei potrivit dispozițiilor legale menționate, precum și jurisprudenței europene, cauzele C-444/10, C-497/01, rezultă că un transfer de active nu este supus regimului de taxare TVA dacă sunt îndeplinite cumulativ trei condiții: primitorul activelor să fie persoană impozabilă; activele transferate, investite într-o anumită ramură a activității economice, să constituie din punct de vedere tehnic o structură independentă, capabilă să efectueze activități economice separate - activitatea transferată să poată să funcționeze independent, de sine-stătător; activitatea respectivă să fie continuată de cesionar la fel ca înainte de transfer - activitatea să continue să producă venituri.

Recurenta-reclamantă susține că prima condiție este îndeplinită, însă cu privire la cea de-a doua și a treia condiție, prima instanță, în mod nelegal, a reținut că și acestea sunt îndeplinite deși activele transferate de B. către A. nu constituie o structură independentă, capabilă să efectueze activități economice separate, în lipsa novării contractelor privind activitatea petrolieră, iar activitatea de mentenanță nu a fost continuată de cesionarul A. la fel ca înainte, în scopul producerii de venituri din servicii prestate către terți, ci a fost integrată în propria structură organizațională, ca centru de cost, în scopul realizării activităților de mentenanță la propriile utilaje petroliere.

Prima instanță, în privința acestor condiții, a arătat doar că noțiunea de "independent" nu înseamnă o autonomie absolută, putând intra în relații comerciale pentru procurarea pieselor de schimb.

Deși în Contractul de transfer de Activitate Petrolieră se convenise ca activele mobile și imobile și angajații să fie novate în favoarea A., întrucât până la data Finalizării nu s-a reușit novarea lor, reclamanta a renunțat la această condiție suspensivă.

Părțile au încheiat astfel un contract separat, Contractul de furnizare de piese de schimb din data de 15.01.2008, prin care, B. se obligă să asigure în continuare furnizarea de piese de schimb către A., pe care le achiziționase de la furnizorii săi, în baza acelor contracte care ar fi trebuit să fie novate în beneficiul reclamantei.

Contrar celor reținute de prima instanță, încheierea acestui contract nu dovedește intenția A. de a continua pe termen lung această activitate, ci, dimpotrivă, demonstrează că B. nu a transferat către reclamantă toate activele necesare pentru ca activitatea de întreținere/mentenanță utilaje petroliere să poată funcționa independent, de sine-stătător, respectiv nu a transferat contractele cu furnizorii de piese de schimb.

Activitatea transferată a rămas în continuare dependentă de cea a B., atâta vreme cât aceasta asigura către reclamantă piesele de schimb necesare activității de întreținere, reparații, mentenanță transferate.

Transferul contractelor cu furnizorii de piese de schimb reprezintă un demers esențial al transferului de active, în măsura în care, fără a avea acces la acești furnizori, activitatea transferată nu a fost capabilă să funcționeze în mod independent de activitatea vânzătorului, nefiind îndeplinită cea de-a doua condiție legală pentru un transfer neimpozabil de active.

Lipsa caracterului independent al structurii transferate este probată chiar de împrejurarea că părțile au fost nevoite să încheie un contract separat, iar piesele de schimb nu puteau fi livrate decât de anumiți furnizori, limitați ca număr, tehnologia fiind învechită.

Din perspectiva acestui criteriu și al jurisprudenței CJUE, pentru a fi în afara sferei de aplicare a TVA, transferul ar fi trebuit să cuprindă totalitatea activității economice a B. sau o ramură a acestei activități, iar ansamblul elementelor transferate să constituie o structură independentă, capabilă să desfășoare activități economice separat.

La momentul încheierii Contractului de transfer, intenția reclamantei a fost aceea de a-și procura mijloacele necesare pentru a-și putea asigura singură mentenanța/întreținerea utilajelor sale petroliere, fără a mai apela la un contract cu o terță parte.

Instanța de fond a interpretat greșit voința expresă a părților, astfel cum rezultă din "Scopul tranzacției" descris în art. 2.4 din Contractul de transfer, acela ca reclamanta să dețină capacitatea de a continua să desfășoare activitatea petrolieră realizată de B. până la momentul încheierii contractului de transfer.

Recurenta-reclamantă nu a intenționat să dezvolte activitatea de mentenanță utilaje petroliere transferată, astfel încât să deservească alți clienți, ci doar să folosească activele și angajații transferați pentru a-și asigura singură mentenanța utilajelor.

Astfel cum s-a arătat și prin raportul de expertiză, nu există niciun client al A. pentru care societatea să fi prestat activitatea de mentenanță.

Recurenta-reclamantă a luat și decizia casării utilajelor, deoarece erau generatoare de costuri ridicate.

Referitor la jurisprudența CJUE invocată, prima instanță nu a respectat dezlegările acesteia și a aplicat greșit la speța dedusă judecății prevederile Directivei privind TVA, în sensul că nu a reținut și condiția ca activitatea economică autonomă să fie continuată în scopul obținerii de venituri/profit, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, activitatea fiind transferată dintr-una comercială, într-o activitate internalizată în scopul închiderii acesteia, transformată într-un centru de cost, nefiind realizate venituri.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili solicită respingerea recursului ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, instanța de fond, prin încheierea de ședință din data de 01.10.2019, a admis această excepție, iar recurenta-reclamantă nu a atacat și încheierea.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală solicită respingerea recursului ca nefondat, reclamanta încercând să preconstituie probe în Dosarul nr. x/2013.

Se mai susține că se încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1133/12.03.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal .

II. Soluția instanței de recurs

Analiza motivelor de casare

Referitor la motivele de nelegalitate de ordin procedural, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate.

Deciziile nr. 173/02.04.2012 și nr. 104/07.04.2015 au fost semnate de înlocuitorul directorului general al Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, neexistând nicio probă la dosar care să demonstreze contrariul, astfel încât cele două acte administrativ-fiscale sunt legale din acest punct de vedere.

Lipsa mențiunilor din cuprinsul Deciziei nr. 173/02.04.2012 privind calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată și instanța competentă, conținute de disp. art. 211 alin. (4) Codul de procedură fiscală, nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.

Încălcarea acestor dispoziții legale conduce la o nulitate relativă a actului administrativ-fiscal, condiționată de dovedirea vătămării părții care o invocă, dovadă ce nu s-a realizat în cauză.

Cu privire la necomunicarea Deciziei nr. 173/02.04.2012, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a contestat actul, astfel că nu i s-a produs acesteia nicio vătămare.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate de ordin substanțial ale deciziilor contestate, Înalta Curte urmează să constate că sunt întrunite, conducând la admiterea acestora.

Pe fondul cererii, prima instanță, pornind de la disp. art. 128 alin. (7) din Codul fiscal, Titlul VI pct. 6 alin. (6) din H.G. nr. 44/2004, jurisprudența CJUE din cauzele C-497/01 și C-444/10, a concluzionat că aspectul esențial, în cauză este acela de a stabili dacă în raport de situația de fapt de la data finalizării tranzacției, reclamanta putea continua activitatea în mod independent.

Din acest punct de vedere s-a reținut că încheierea contractului de furnizare piese de schimb putea să fie realizată cu un terț, iar împrejurarea că acesta este încheiat chiar cu transmițătorul fondului de comerț nu poate avea semnificația că a avut loc o livrare de bunuri.

Instanța de fond a considerat că sunt nerelevante împrejurările necontinuării activității de mentenanță pe termen lung sau în aceleași condiții ca B., ci doar pentru sine și nici lichidarea activității ca urmare a faptului că activele transferate erau într-o stare avansată de degradare.

Înalta Curte, reamintind disp. art. 128 alin. (7) din Codul fiscal și pct. 6 alin. (6) din Titlul II la Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004, constată că nu este îndeplinită condiția ca activele transferate, investite într-o anumită ramură a activității economice, să constituie din punct de vedere tehnic o structură independentă, capabilă să efectueze activități economice separate.

Ca urmare a încheierii Contractului de Transfer de Activitate Petrolieră, B. a transferat către A., activele petroliere mobile și imobile, precum și angajații, iar activitatea a fost integrată în propria structură organizațională.

Instanța de fond consideră că A. ar fi putut să încheie contracte cu alți furnizori, fără să depindă de cele încheiate de B., astfel că din acest punct de vedere activitatea de mentenanță este independentă.

Susținerea primei instanțe este greșită, întrucât disp. art. 128 alin. (7) din Codul fiscal, precum și pct. 6 alin. (6) din Normele metodologice cer ca activitatea economică să se constituie din punct e vedere tehnic, ca o structură independentă, capabilă să efectueze activități economice separate, condiție ce în speță nu este întrunită, în absența pieselor de schimb nu se poate desfășura o activitate de mentenanță.

Faptul că se putea încheia un contract de furnizate piese de schimb cu alte entități nu are relevanță în cauză, deoarece se discută despre un transfer de active mobile și imobile, care prin el însuși să fie capabil să desfășoare o activitate independentă.

Înalta Curte constată că nu este îndeplinită nici condiția ca activitatea să fie continuată de cesionar la fel ca înainte de transfer, avându-se în vedere că A. nu a continuat activitatea de mentenanță în scopul obținerii de venituri din serviciile prestate către terți, ci a fost integrată în propria structură pentru a se realiza mentenanța propriilor utilaje petroliere, aspect arătat și prin raportul de expertiză.

Activitatea de mentenanță nu a fost concepută pentru a deservi alți clienți, iar într-un timp relativ scurt, utilajele au fost casate, tehnologia fiind învechită.

În ceea ce privește jurisprudența europeană, Înalta Curte reține, din cuprinsul hotărârilor din cauzele C-497/01 și C-444/10, că ansamblul elementelor transferate trebuie să fie suficient pentru a permite continuarea unei activități economice autonome, aspect neîndeplinit în speța de față, iar activele transferate să fie suficiente pentru ca cesionarul să poată continua pe termen lung o activitate economică autonomă, condiție neîndeplinită în cauză.

Cu privire la cele reținute de prima instanță, considerate de aceasta esențiale pentru stabilirea activității ca fiind independente, respectiv faptul că la data la care a fost finalizată tranzacția (04.02.2008), între cele două societăți, intervenise deja încheierea contractului de furnizare de piese de schimb (15.01.2008), Înalta Curte apreciază că activitatea de mentenanță nu se putea desfășura independent, încheierea contractului de furnizare piese de schimb o dovedește, iar aceasta nu a adus niciun venit, nu a fost continuată în sensul producerii de profit, prin urmare transferul este supus regimului de taxare a TVA.

Referitor la apărările formulate de intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, în sensul că, în prezenta cauză se reanalizează aspecte statuate definitiv prin decizia civilă nr. 1133/12.03.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2012, se reține că acestea sunt nefondate, admiterea excepției lipsei de interes a A. privind anularea Deciziei nr. 173/02.04.2012, Deciziei de impunere nr. x/07.05.2009, RIF nr. x/2009 a intervenit în urma constatării împrejurării neemiterii la data introducerii acțiunii și la data soluționării excepției, a Deciziei de impunere nr. x/27.02.2013, prin care TVA în sumă de 228.943.708 RON, aferentă tranzacției, fusese impusă A..

Cu privire la o încercare de preconstituire de probe în sprijinul soluționării Dosarului nr. x/2013, Înalta Curte constată că această cauză a fost suspendată până la soluționarea prezentului dosar, astfel că apărarea este nefondată.

Față de cele sus-menționate, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul declarat, se va casa sentința recurată și, în rejudecare, urmează să se admită acțiunea, să se anuleze actele administrativ-fiscale atacate, și în consecință, se va admite cererea de intervenție voluntară principală și se va respinge contestația formulată de societatea B. S.A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/07.05.2009 și RIF nr. x/06.05.2009.

În temeiul disp. art. 453 C. proc. civ., vor fi obligate pârâtele, în solidar, la plata sumei de 354.576,90 RON cheltuieli de judecată aferente tuturor stadiilor procesuale, către recurenta-reclamantă A. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 187 din 16 august 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (fostă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor) și B. S.A. (fostă A.).

Anulează Decizia nr. 104/07.04.2015 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor privind soluționarea cererii de intervenție voluntară principală formulate de A. S.A. în soluționarea contestației formulate de B. S.A..

Anulează Decizia nr. 173/02.04.2012 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor privind soluționarea contestației formulate de B. S.A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/07.05.2009 privind obligații fiscale suplimentare de plată și împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.05.2009 emise de ANAF-Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală.

Admite cererea de intervenție voluntară principală formulată de A. S.A. în soluționarea contestației formulate de B. S.A., cu consecința respingerii contestației formulate de B. S.A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/07.05.2009 și împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.05.2009 emise de ANAF - Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală.

Obligă pârâtele în solidar la plata sumei de 354.576,90 RON către recurenta-reclamantă A. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată aferente tuturor stadiilor procesuale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.