ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2118/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal și declinată la Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 375 din 5 februarie 2015, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/06.10.2014 emis de pârâtă, prin care s-a reținut existența unei stări de incompatibilitate, ca urmare a încălcării prevederilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, considerându-l netemeinic și nelegal.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 78 din 19 martie 2015, a admis contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect conflict de interese/incompatibilitate - constatate de ANI.

A anulat raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate nr. x/6.10.2014.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 78 din 19 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., republicat.

Recurenta-pârâtă susține, în esență, că hotărârea atacată este rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a normelor de drept material incidente speței, respectiv a art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

În acest sens arată că prin interpretarea făcută, instanța de fond nu a făcut altceva decât să adauge la lege, având în vedere că dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003 nu condiționează existența stării de incompatibilitate de valoarea achizițiilor efectuate și nici de gradul de implicare al reclamantului care deține dublă calitate, respectiv consilier județean în cadrul Consiliului Județean Suceava și administrator și membru în consiliul de administrație al S.C. B. S.R.L.

Mai susține recurenta-pârâtă că intimatul-reclamant a stabilit raporturi comerciale în temeiul unor contracte încheiate în formă simplificată, reprezentate de facturi fiscale, în temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006.

Susține că, deși instanța de fond a reținut că factura fiscală este un contract în formă simplificată, a înlăturat starea de incompatibilitate, motivând că valoarea modică înlătură răspunderea privind incompatibilitățile.

Arată că, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, rezultă fără dubiu că nu prezintă importanță valoarea ori suma pe care societatea, în cadrul căreia consilierul județean deține și calitatea de administrator, a încasat-o.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului precum și la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Prin Raportul de evaluare nr. x/6.10.2014 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate s-a reținut stare de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul A., ca urmare a încălcării prevederilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, motivat de faptul că în perioada 27.04.2010 - 21.06.2012, acesta a deținut concomitent calitatea de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Suceava și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al S.C. B. S.A. Suceava, iar Spitalul Județean Suceava, instituție subordonată Consiliului Județean Suceava a achiziționat în această perioadă bioxid de carbon lichefiat de la S.C. B. S.A.

Potrivit art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003:

"Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective".

Enumerarea cuprinsă în art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 trebuie interpretată ținând seama că scopul reglementărilor cuprinse în Legea nr. 161/2003 și Legea nr. 176/2010 a fost acela de asigurare a unui climat de integritate și de transparență în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoanele care ocupă astfel de funcții ori demnități să-și exercite prerogativele doar în scopul pentru care le-au fost conferite, evitând deturnarea acestora printr-o conduită lipsită de orice fundament juridic și străină de realizarea interesului public.

Problema de drept ce trebuie dezlegată în speță, respectiv dacă intimatul-reclamant s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 sau nu, trebuie analizată prin raportare la intenția vădită a legiuitorului, astfel cum aceasta a fost definită în expunerea de mai sus și care, nu îngăduie extinderea nejustificată la situații ale căror efecte juridice se îndepărtează de la înțelesul normei legale.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în mod contrar argumentelor dezvoltate de autoritatea pârâtă, instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt dedusă judecății, astfel cum aceasta rezultă din actele și lucrările dosarului, precum și din probatoriul administrat în cauză.

În concret, operațiunea întreprinsă de Spitalul Județean Suceava de achiziționare directă de la S.C. B. S.A. Suceava a 2 butelii de bioxid de carbon în anul 2010, 3 butelii în anul 2011 și 1 butelie în anul 2012 nu poate fi asimilată încheierii unui contract de prestări servicii sau de furnizare produse, în înțelesul acestor termeni, avut în vedere de textul art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Astfel, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, operațiunea de achiziționare a buteliilor a fost finalizată prin emiterea unei facturi fiscale, care reprezintă un contract comercial în formă simplificată, însă, cele trei tranzacții efectuate nu au fost precedate de vreo aprobare expresă din partea Consiliului de administrație al societății.

Pe de altă parte, vânzarea-cumpărarea directă a buteliilor nu a avut caracter de continuitate, trăsătură ce definește un contract de prestări servicii sau de furnizare produse, pentru ca să se contureze cazul de incompatibilitate reținut de ANI prin Raportul de evaluare întocmit pe numele intimatului-reclamant.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că sintagma "nu pot încheia contracte" din textul art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 presupune intenția și o manifestare de voință expresă a persoanelor vizate de norma legală de a încuviința sau participa la încheierea unor astfel de acte juridice de natură comercială.

Or, în speță, îmbutelierea bioxidului de carbon și vânzarea buteliilor reprezintă o tranzacție ocazională, care nu presupune aprobarea membrilor Consiliului de administrație, și antrenarea puterii de decizie a acestora, astfel încât, în mod evident, intimatul-reclamant nu a putut avea cunoștință de livrările sporadice pe care S.C. B. S.A. le-a efectuat către Spitalul Județean de Urgență Suceava a produsului "bioxid de carbon" și cu atât mai puțin să își exprime acordul în acest sens.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond nu este viciată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, soluția pronunțată fiind temeinică și legală.

În consecință, reținându-se că motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 78 din 19 martie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 iunie 2017.