ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 761/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a formulat contestație împotriva raportului de evaluare nr. x/24.09.2014 emis de pârâtă, prin care a solicitat admiterea contestației, anularea raportului de evaluare și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 73 din 17 martie 2015, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării fondului, admiterea acțiunii în sensul anulării Raportului de evaluare nr. x/24.09.2014 al Agenției Naționale de Integritate.

În motivarea căii de atac contestatoarea a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței, respectiv a dispozițiilor art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, reținute ca temei al constatării stării de incompatibilitate în care s-a aflat recurenta.

În susținerea motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă arată că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că a existat situația de incompatibilitate constatată de A.N.I., începând cu data de 30.04.2013, în condițiile în care înscrisurile depuse la dosar dovedesc faptul că în toată această perioadă, recurenta, în calitate de medic primar psihiatru, a desfășurat activitate de cercetare în domeniul studiilor clinice în cadrul Cabinetului Medical de Psihiatrie Dr. B..

Afirmă recurenta-reclamantă că desfășurarea activității de cercetare științifică este permisă de Legea nr. 95/2006 pentru cei care dețin funcția de manager de spital, astfel încât, s-a aflat în situația de excepție prevăzută de lege și nu în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru argumentele în continuare prezentate.

Recurenta-reclamantă susține, în esență, prin criticile dezvoltate în cererea de recurs că instanța de fond a considerat, în mod eronat, faptul că aceasta s-a aflat în stare de incompatibilitate pe perioada exercitării funcției de manager al Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, aplicând greșit prevederile art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006.

Autoritatea pârâtă Agenția Națională de Integritate a constatat prin raportul de evaluare că, prin încheierea contractului individual de muncă de către reclamantă cu Cabinetul Medical de Psihiatrie "Dr. B." și exercitarea activităților specifice de medic primar psihiatru, pentru care a fost remunerată, a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, prevăzut de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Prin cererea de recurs, singura critică pe care recurenta-reclamantă înțelege să o aducă hotărârii atacate, vizează faptul că instanța de fond nu a luat în considerare că, în cadrul Cabinetului Medical de Psihiatrie "Dr. B.", a desfășurat exclusiv activități de cercetare științifică, fără a formula critici referitoare la constatările primei instanțe legate de contractul individual de muncă și prestarea de consultații ambulatorii remunerate.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, recurenta-reclamantă a desfășurat, începând din anul 2011, activitate de cercetare științifică, aspect necontestat de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, însă, situația de incompatibilitate a fost reținută în raport de încheierea contractului individual de muncă nr. 4 din 30.04.2013.

Obiectul contractului individual de muncă încheiat cu Cabinetul Medical de Psihiatrie Dr. B. constă în "Servicii medicale de specialitate" iar la Felul muncii - "Funcția/meseria - 221107 - medic primar psihiatrie conform Calificării Ocupațiilor din România".

De altfel, chiar recurenta-reclamantă a afirmat atât în punctul de vedere înaintat către A.N.I., precum și în acțiunea dedusă judecății că desfășoară și activitatea de medic psihiatru pentru asigurarea continuității serviciilor pacienților după externarea din spital, prin oferirea de consultații ambulatorii în regim contractual cu Casa de Asigurări de Sănătate în cadrul Cabinetului Medical de Psihiatrie Dr. B., fiind remunerată pentru 1/2 normă de medic.

Prin urmare, această din urmă activitate prestată de recurenta-reclamantă a condus la reținerea stării de incompatibilitate și nu activitatea de cercetare științifică desfășurată în cadrul aceluiași cabinet.

Argumentele recurentei-reclamante în sensul că exercitarea profesiei de medic psihiatru conform contractului individual de muncă nr. 4/30.04.2013 s-a desfășurat după orele de program de la spital și că remunerația primită era insignifiantă ca valoare, nu au relevanță asupra situației de incompatibilitate, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006.

Astfel, pentru a fi îndeplinită ipoteza textului legal, cum în mod corect a reținut și prima instanță, este suficient ca persoana care deține funcția de manager de spital să exercite orice altă funcție salarizată sau nesalarizată sau/și indemnizată în cadrul altei unități/instituții decât cea al cărei manager este.

Or, în mod evident, din ansamblul probatoriu administrat, atât în fața instanței de fond, precum și în cea a instanței de control judiciar, rezultă că recurenta-reclamantă a intrat în starea de incompatibilitate cu bună-știință, prin semnarea contractului individual de muncă în vederea exercitării funcției de medic primar psihiatru, pentru oferirea de consultații ambulatorii remunerate, dând astfel dovadă de lipsă de diligență în evitarea creării unei astfel de situații contrare Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul ca nefondat, constatând că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente speței, nefiind întrunită ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul căruia s-a formulat prezenta cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 73 din 17 martie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 martie 2017.