ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate București, anularea raportului de evaluare nr. x din 28 octombrie 2015, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 32 din 24 februarie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect "conflict de interese/incompatibilitate - constatate de ANI" formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate București.

Împotriva Sentinței nr. 32 din 24 februarie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat recurs invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În cadrul cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul a arătat că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, și anume dreptul de soluționare a cererii în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile (art. 5 C. proc. civ.), dreptul la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ.), dreptul de dispoziție al părților (art. 9 C. proc. civ.), principiul aflării adevărului (art. 22 C. proc. civ.).

A mai susținut recurentul că obiectul acțiunii îl constituie anularea raportului de evaluare încheiat de ANI și nu anularea unei sesizări penale. Însă instanța de fond nu a respectat dreptul de dispoziție al procesului civil schimbând obiectul și limitele învestirii instanței date de reclamant prin cererea de chemare în judecată, în scopul de a crea o inadmisibilitate a acțiunii.

Examinarea legalității actului administrativ este de competența exclusivă a instanței de contencios administrativ, procedura contenciosului administrativ fiind prioritară și garantată constituțional, constituind o chestiune prealabilă pentru organele de urmărire penală care nu pot fi mai presus de lege și de instanțele de contencios administrativ și care sunt obligate să țină seama de soluția ce va fi dată în acțiunea de contencios administrativ.

În cadrul cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul a susținut că interpretarea și aplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 în sensul excluderii de la controlul instanței de contencios administrativ a rapoartelor de evaluare comunicate și organelor de urmărire penală constituie o încălcare a disp. art. 1 alin. (4) și (5), art. 21, art. 52, art. 126 alin. (1) și (6) din Constituția României.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată arătând în plus că trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 astfel încât este nelegală respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în contencios administrativ pe motivul sesizării organelor de urmărire penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ.

Prin concluziile scrise transmise la dosarul cauzei recurentul a mai arătat că raportul de evaluare nu vizează exclusiv constatarea unor indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese ci, în primul rând așa cum rezultă din conținutul actului, se constată existența conflictului de interese.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat și îl va admite, va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare în ceea ce privește constatarea conflictului de interese administrativ.

Obiectul cauzei îl formează anularea raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Prin raportul de evaluare nr. x octombrie 2015, Agenția Națională de Integritate a constatat că în mandatul reclamantului de primar al comuna Brodina, jud. Suceava, în mandatul 2012-2016, (mandat încetat înainte de data de 16 martie 2015), nu a fost respectat regimul juridic al conflictelor de interese prevăzut de art. 70, art. 71 și art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 și au fost identificate indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii asimilată faptelor de corupție prevăzută de art. 12 din Legea nr. 78/2000 și a infracțiunii de conflict de interese incriminată de art. 301 C. pen., întrucât a semnat:

- 7 contracte de lucrări, 2 contracte de servicii, 3 acorduri cadru de servicii încheiate între Primăria Comunei Brodina și SC B. SRL, SC C. SRL precum și ordinele de plată prin care Primăria Brodina a efectuat plați către aceste societăți;

- 4 contracte de vânzare-cumpărare între Primăria Comunei Brodina și SC B. SRL, între Primăria Comunei Brodina și soția primarului (D.), respectiv fiul primarului (E.);

- a aprobat raportul procedurii nr. x din 9.07.2012 și raportul procedurii nr. x/04.04.2013 ce au stat la baza atribuirii a trei dintre contractele de lucrări menționate anterior, contracte de finanțare din fonduri europene nerambursabile.

S-a considerat, astfel, că reclamantul a avut posibilitatea să anticipeze realizarea unui folos material pentru soția și fiul său precum și pentru SC B. SRL și SC C. SRL societăți cu care s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani anterior alegerii sale ca primar la alegerile locale din iunie 2012.

În analizarea și admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de intimată, instanța de fond a reținut, față de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2004, potrivit cărora sancțiunea administrativă devine aplicabilă în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta și dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, că în mod evident raportul de evaluare nu produce niciunul dintre efectele conflictului de interese în materie administrativă, fiind exclusiv un act de sesizare a organelor de urmărire penală în înțelesul art. 288 și art. 290 C. proc. civ..pen. raportat la art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 "raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și după caz, organelor de urmărire penală și celor disciplinare.".

Art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 recunoaște persoanei care face obiectul evaluării dreptul de a contesta raportul de evaluare a conflictului de interese la instanța de contencios administrativ.

În conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 176/2010, "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ".

Înalta Curte constată că dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanța de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de ordin administrativ și nu la cel de natură penală, deși textul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără a face vreo distincție.

În condițiile în care raportul de evaluare ar fi conținut doar dispoziția de sesizare a parchetului cu privire la existența indiciilor infracțiunii de conflict de interese, cenzura instanței de contencios administrativ ar fi presupus a se pronunța cu privire la existența sau inexistența unei infracțiuni, competență pe care instanța de contencios nu o are.

Însă, prezentul raport de evaluare, a cărui anulare se solicită, conține atât concluzii în ceea ce privește constatarea nerespectării regimului juridic al conflictelor de interese ce fac obiectul Legii nr. 161/2003, cât și identificarea indiciilor privind posibila săvârșire de infracțiuni ce fac obiectul cadrului procesual penal.

Într-adevăr, aspectele din raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, reprezintă o sesizare a organelor penale și nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanței de contencios administrativ.

În acest context, rezultă că sesizarea pe care o face A.N.I. către organul de urmărire penală privește cercetarea existenței infracțiunii de conflict de interese, prevăzută și pedepsită de art. 301 C. pen., sau a infracțiunii asimilate faptelor de corupție, prev. de art. 12 din legea nr. 78/2000.

Sesizarea formulată de A.N.I. nu formează obiectul analizei judiciare de către instanța de contencios administrativ, existența faptei penale urmând a fi stabilită în cadrul procesului penal.

Această latură a raportului, în cauză act de sesizare a organelor de cercetare penală, nu îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, fiind un act de sesizare în înțelesul dat de dispozițiile art. 288 și art. 290 C. proc. pen.

Pentru a fi considerat act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, trebuie să fie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

Astfel, Înalta Curte constată că actul ce constituie obiectul cauzei cuprinde atât nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese prevăzut de art. 70, art. 71 și art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, cât și constatarea indiciilor de posibila săvârșire de infracțiuni, pârâta dispunând sesizarea parchetului în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor.

Într-adevăr, sesizarea parchetului nu face parte din categoria actelor cenzurabile pe calea acțiunii la instanța de contencios administrativ, ci este supusă regulilor de procedură penală, astfel încât în mod judicios instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă sub aspectul verificării legalității sesizării organelor de urmărire penală.

Prin urmare, Înalta Curte constată că poate forma obiectul unei acțiuni la instanța de contencios administrativ numai acea parte a raportului de evaluare prin care se concluzionează cu privire la existența conflictului de interese de natură administrativă, motiv pentru care instanța de control judiciar va admite recursul reclamantului doar sub acest aspect, va casa în parte hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare în ceea ce privește constatarea conflictului de interese administrativ, cu privire la care cererea de chemare în judecată nu a fost soluționată în fond.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 32 din 24 februarie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare în ceea ce privește constatarea conflictului de interese administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 32 din 24 februarie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare în ceea ce privește constatarea conflictului de interese administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL