ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 391/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x, reclamantul A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate București a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare din 02.12.2014 înregistrat cu nr. x/02.12.2014.

Prin sentința nr. 176 din data de 15 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate București.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii și anulării parțiale a raportului de evaluare nr. x din 2 decembrie 2014, aceasta fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a apreciat de către recurent că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora, se impunea suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2013 al DNA - Serviciul Teritorial Suceava, în cadrul căruia s-a dispus începerea urmăririi penale față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 253

1

C. pen., faptă care este identică cu cea reținută în raportul de evaluare întocmit de ANI contestat în prezenta cauză.

S-a mai considerat că prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 70, 76 din Legea nr. 161/2003 și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 republicată.

Astfel, s-a susținut că în raport de aceste dispoziții legale și de prevederile statutare ale Asociației B., înființată potrivit O.G. nr. 26/2000, ca organizație cu scop nepatrimonial, calitatea reclamantului de membru al asociației nu era de natură să îi aducă vreun folos de natură materială sau patrimonială, întrucât veniturile entității nu puteau profita și nu puteau fi repartizate membrilor săi.

S-a arătat, de asemenea, că reclamantul nu a avut calitatea de crescător de animale, astfel că este nereală prezumția judecătorului fondului că acesta ar fi avut avantaje materiale rezultate din încheierea contractului de închiriere încheiat în Temeiul HCL nr. 11/2010, precum și faptul că, în calitate de președinte al acestei asociații, nu a fost remunerat, astfel că s-a reținut în mod greșit că prin participarea reclamantului la deliberarea și adoptarea acestei Hotărâri a Consiliului local ar fi încălcat dispozițiile art. 70, 76 din Legea nr. 161/2003 sau pe cele ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 republicată.

A fost criticată de către recurentul-reclamant și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. f), art. 77 din Legea nr. 393/2004, întrucât, în opinia sa, având în vedere faptul că, la data adoptării hotărârii nr. 11/2010 Asociația B. nu exista ca persoană juridică, acesta nu avea posibilitatea obiectivă de a anticipa că asociația ce urma să fie înființată va îndeplini criteriile de departajare prevăzute de Ordinul nr. 541/2009.

În fine, s-a considerat că în mod nelegal i s-a imputat reclamantului că ar fi încălcat prevederile art. 77 alin. (2) și (3) din Legea nr. 393/2004, în contextul în care din probele administrate în cauză rezultă că acesta și-a îndeplinit atribuțiile mandatului de consilier local și de viceprimar și că s-a abținut în toate cazurile în care au fost supuse dezbaterii Consiliului local chestiuni în care putea avea un interes personal.

Recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata-pârâtă s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică.

În esență, s-a susținut că evidența conflictului de interese a fundamentat soluția instanței de fond, apreciind că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 70, 71 din Legea nr. 161/2003, respectiv art. 75 lit. f) și art. 77 din Legea nr. 393/2004.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 septembrie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 176 din 15 septembrie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

La data de 5 mai 2017, prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar o cerere de intervenție în interes propriu de către C., care a fost comunicată părților.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea de intervenție, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție voluntară în interesul Agenției Naționale de Integritate.

La termenul din data de 6 februarie 2018 Înalta Curte, având în vedere modul în care este formulată, a calificat cererea înregistrată la dosar de C. ca fiind o cererea de intervenție în interes propriu, pe care a respins-o ca inadmisibilă.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei - pârâte, la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente de fapt și de drept relevante

În fapt, reclamantul A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate București a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare din 02.12.2014 înregistrat cu nr. x/02.12.2014.

Prin Raportul de evaluare nr. x/02.12.2014, Agenția Națională de Integritate a constatat că reclamantul, în perioada 17.06.2009 - 13.06.2011, nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese întrucât, în calitate de consilier local al orașului Broșteni, a participat la deliberarea și adoptarea HCL Broșteni nr. 11/21.04.2010 privind organizarea pășunatului în anul 2010 la nivelul orașului Broșteni, jud. Suceava, în temeiul căreia a fost încheiat Contractul de închiriere nr. 1989/07.05.2010 între Consiliul Local Broșteni și Asociația B. "B." Broșteni.

În motivarea raportului s-a reținut că, în perioada evaluată, reclamantul a avut calitatea de consilier local al orașului Broșteni, iar prin dispoziția primarului orașului Broșteni nr. 245/30.06.2009 privind delegarea atribuțiilor de serviciu viceprimarului, reclamantul a avut atribuții privind buna administrare a pășunilor și izlazurilor localității, precum și de organizarea pășunatului.

La data de 21.04.2010, reclamantul a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local al orașului Broșteni nr. 11/21.04.2010 privind organizarea pășunatului în anul 2010 la nivelul orașului Broșteni, jud. Suceava prin care s-au stabilit criteriile de atribuire a contractului de închiriere în sensul că vor fi avuți în vedere crescătorii de animale sau asociațiile B. care dețin cel mai mare număr de animale și care pot asigura încărcătura de UVM/ha conform Ordinului MAPDR/MAI nr. 541/210/2009. Prin aceeași hotărâre s-au stabilit și prețurile de închiriere a pășunilor.

Ulterior emiterii acestei hotărâri, prin cererea înregistrată la Primăria orașului Broșteni sub nr. x/2010, reclamantul, în calitate de președinte al Asociației "B." Broșteni, a solicitat închirierea suprafețelor de pășune și izlaz necesare pentru organizarea pășunatului animalelor aparținând membrilor asociației.

În ceea ce privește cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de recurentul reclamant A. până la soluționarea dosarului penal înregistrat cu nr. x/2014 la DNA - Serviciul Teritorial Suceava, Înalta Curte reține că pentru a opera suspendarea facultativă prevăzută de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., trebuie îndeplinită condiția ca dezlegarea dată în dosarul penal să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Or această condiție nu este îndeplinită în speță, intrucât există o distincție intre conflictul de interese de natură administrativă și conflictul de interese de natură penală, distincție ce a reprezentat chiar opțiunea legiuitorului atunci când a reglementat cele două tipuri de răspundere, penală și administrativă, instituind, de altfel, pentru fiecare dintre acestea, și un regim sancționator diferit.

În prezenta speță, situația de fapt este necontestată și materialul probator administrat, instanța de contencios administrativ fiind chemată să constate dacă faptele reclamantului se încadrează în dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 cu referire la art. 75 alin. (1) lit. f) din Lega nr. 393/2014.

Pe fondul cauzei, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul - reclamant a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 70 și 76 din Legea nr. 161/2003, art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 75 alin. (1) lit. f) și art. 77 din Legea nr. 393/2004.

In esență, criticile formulate de către recurentul - reclamant nu privesc greșita aplicare de către curtea de apel a normelor de drept material, fiind practic reiterate susținerile dezvoltate în motivarea acțiunii în fața primei instanțe, pe care instanța de recurs la va analiza din perspectiva art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției prevede că "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

Pentru a evita ivirea unui conflict de interese în privința consilierilor locali, prin art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 li s-a interzis acestora de a "lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local".

Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali explică înțelesul noțiunii de "interes personal", iar potrivit art. 75 lit. f) din această lege "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (…) f) o asociație sau fundație din care fac parte.".

Totodată, conform art. 77 alin. (2) și (3) din Legea nr. 393/2004 în situațiile în care consilierii locali au un interes personal în problema supusă dezbaterii "sunt obligați să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. Anunțarea interesului personal și abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al ședinței".

Or, în raport de aceste prevederi, Înalta Curte, însușindu-și pe deplin argumentele primei instanțe, reține că recurentul - reclamant nu a formulat cerere de abținere de la adoptarea hotărârii nr. 11/2010, încălcând-și obligația de imparțialitate și obiectivitate.

Prima apărare susținută și în fața instanței de fond o constituie lipsa interesului patrimonial, în măsura în care asociația înființată este o asociație cu scop nepatrimonial, având ca obiect de activitate ajutarea B., precum și față de împrejurarea că nu a fost remunerat pentru exercitarea funcției de conducere.

Din această perspectivă raportat la dispozițiile art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004, instanța de recurs constată că cerința textului de lege este întrunită prin faptul că recurentul - reclamant, el însuși crescător de animale, în calitate de președinte al unei asociații de crescători de animale, a încheiat un contract de închiriere a unei suprafețe de 1.771,1 ha, în baza unei hotărâri de consiliu local, la adoptarea căreia a participat, prin care s-a organizat- pășunatul la nivelul Orașului Broșteni.

De asemenea, nu trebuie neglijat nici aspectul privind subvențiile acordate de APIA, în baza contractului de închiriere, împrejurare ce rezultă din litigul care face obiectul dosarului nr. x aflat pe rolul acestei instanțe.

Apreciază, Înalta Curte, că recurentul nu doar că avea posibilitatea să anticipeze, dar, in calitate de consilier local și în raport de atribuțiile primite privind buna administrare a pășunilor și izlazurilor localității, precum și de organizarea pășunatului, avea obligația să verifice documentația aflată la baza hotărârii de consiliu local, neputând invoca eroarea, care in această calitate trebuia să fie nu numai comună, ci și una irezistibilă, greu de descoperit și de evitat.

De altfel, această prezumție simplă, judecătorească, este întărită și de împrejurarea că, între data adoptării hotărârii de consiliu local, respectiv 21 aprilie 2010 și data formulării, personal, a cererii de închiriere, respectiv 4 mai 2010, s-a scurs un termen foarte scurt.

Nici considerentul că asociația nu avea personalitate juridică la momentul adoptării hotărârii de consiliu local, nu rezistă unei analize logico-juridice, instanța constatând că cererea de dobândire a personalității juridice era înregistrată, iar încheierea s-a pronunțat la două zile de la data hotărârii prin care s-au stabilit condițiile în care suprafețele de pășune urmau să fie închiriate asociațiilor de crescători de animale.

Totodată, comportamentul invocat de către recurentul reclamant privind alte situații în care acesta și-a îndeplinit atribuțiile mandatului de consilier local și de viceprimar, în sensul că s-a abținut în toate cazurile în care au fost supuse dezbaterii Consiliului local chestiuni în care putea avea un interes personal, nu prezintă nicio relevanță în stabilirea conflictului de interese dedus judecății.

6.2 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de recurentul reclamant A..

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 176 din 15 septembrie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2018.