ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3867/2017

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 27 octombrie 2014, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. 38320/G/II/02.10.2014, întocmit de pârâtă, solicitând anularea acestuia.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 31 din data de 29 ianuarie 2015, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 31 din 29 ianuarie 2015 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reținut prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, solicitând casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii contestației. În susținerea recursului, reclamantul susține că instanța de fond a aplicat în mod greșit norma de drept material prevăzută de art. 70 din Legea nr. 161/2003, sub aspectul stabilirii interesului patrimonial, care putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor, considerând că, prin participarea la adoptarea unei hotărâri de consiliu local, prin care se reglementa, la nivel general, metodologia de atribuire în concesiune a pășunilor, nu a fost respectat regimul juridic al conflictului de interese. Recurentul-reclamant arată că, la nivelul consiliului local, exista cerința imperioasă a implementării Ordinului M.A.P.D.R. nr. 541/2009, care prevedea metodologia de concesionare a pășunilor, care până la acel moment erau închiriate ori concesionate, neexistând o practică unitară din partea consiliilor locale. Recurentul-reclamant consideră că interesul patrimonial nu există atunci când actul normativ are caracter general, de reglementare a unei activități specifice. Totodată, recurentul-reclamant susține că instanța de fond a încălcat prevederile art. 292 alin. (2) și art. 300 C. proc. civ., în ceea ce privește înscrisurile depuse în probațiune, referitoare la dovada faptului că soția sa nu mai deținea calitatea de asociat la data de 28.02.2011, când a fost prelungit contractul de concesiune cu Cooperativa B. Astfel, instanța era obligată să ordone înfățișarea în original și în întregime a registrului în cauză, iar, pe de altă parte, intimata nu a avut obiecțiuni față de veridicitatea consemnărilor, astfel încât înscrisurile sunt pe deplin câștigate cauzei, urmând a li se da forța probatorie cuvenită, în sensul de a demonstra că contestatorul nu se afla în conflict de interese la data adoptării HCL nr. 6 din 28 februarie 2011.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11.06.2015, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 08 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 20 septembrie 2017, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat pentru următoarele considerente: Prin raportul de evaluare contestat în cauză, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut incidența dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, apreciind că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, întrucât, în calitate de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local Știubieni nr. 14 din 17 martie 2010 privind concesionarea activității de gestiune a pășunilor aparținând domeniului public al comunei Știubieni, în baza căreia s-a încheiat contractul de concesiune nr. 1658 din 27 mai 2010, între Primăria comunei Știubieni și Cooperativa Agricolă B., în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține funcția de administrator și calitatea de membru cooperator fondator, cu o cotă de participare la beneficii de 11,111%. Totodată, reclamantul a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului local Știubieni nr. 6 din 28 februarie 2011, privind prelungirea contractului de concesiune nr. 1658 din 27 mai 2010. Situația de fapt relevată de aceste înscrisuri nu a fost contestată de către recurentul-reclamant în fața instanței de fond și nici în cuprinsul cererii de recurs, criticile formulate în fața instanței de control judiciar fiind circumscrise interpretării eronate, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, din perspectiva inexistenței vreunui interes patrimonial al recurentului. Pentru a răspunde motivelor de nelegalitate expuse de reclamant prin cererea de recurs, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003: " Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.", iar conform art. 77 din același act normativ: " Conflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene sau consilierii locali și județeni sunt prevăzute în art. 47 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare." Dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 prevăd că: " Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local." Din cuprinsul acestor dispoziții legale, rezultă că interdicția participării la deliberarea și adoptarea hotărârilor consiliului local este una generală, necondiționată de ordinea de zi dezbătută, fiind relevantă doar existența interesului patrimonial al consilierului local vizat prin raportul de evaluare. Ca urmare, faptul că prin Hotărârea Consiliului Local Știubieni nr. 14 din 17 martie 2010, s-a aprobat studiul de oportunitate privind concesionarea suprafeței de 609,05 ha pășuni comunale aparținând domeniului public și s-a aprobat concesionarea prin licitație publică a acestei suprafețe, conform Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 246/2008, nu reprezintă o justificare aptă, prin ea însăși, să înlăture existența unui interes patrimonial al recurentului-reclamant A. Această hotărâre a constituit fundamentul desfășurării procedurii licitației publice și a încheierii contractului de concesiune nr. 1658 din 27 august 2010, între unitatea administrativ-teritorială comuna Știubeni și Cooperativa Agricolă B., în cadrul căreia soția recurentului-reclamant deținea o cotă de 11,111% din capitalul social, fiind membru fondator al persoanei juridice. Instanța de fond a analizat în mod corect efectele Hotărârii Consiliului Local, în raport de înscrisurile ce atestă înființarea și înmatricularea la Oficiul Național al Registrului Comerțului a Cooperativei concesionare și data întocmirii lor, constatând că, la data adoptării Hotărârii nr. 14 din 17 martie 2010, soția recurentului-reclamant semnase actul de înființare al Cooperativei Agricole "B.", astfel cum rezultă din încheierea de autentificare nr. 820 din 12 martie 2010, emisă de Biroul Notarilor Publici Asociați C. - D. Cooperativa Agricolă B. a dobândit personalitate juridică prin înmatricularea în Registrul Comerțului Botoșani la data de 24.03.2010, iar la data de 19.04.2010 a depus oferta pentru concesionarea suprafeței de 609,05 ha pajiști, fiind, de altfel, singurul ofertant și participant la licitație, potrivit Procesului-verbal nr. 1551 din 17 aprilie 2010 privind deschiderea ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de concesiune. Prezumția primei instanțe în sensul că recurentul-reclamant ar fi cunoscut, la data la care a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii nr. 14 din 17 martie 2010, faptul că soția sa a semnat actul de înființare a Cooperativei și iminenta înregistrare a acestei persoane juridice, nu este una nerezonabilă, interesul patrimonial al reclamantului existând în raport de beneficiile de ordin financiar pe care soția sa le-ar fi obținut, în calitate de membru cooperator, din exploatarea suprafețelor de teren concesionate. Prin urmare, chiar dacă obiectul Hotărârii nr. 14 din 17 martie 2010 privea punerea în executare a unui act administrativ emis de ministerul de resort, în ceea ce privește concesionarea unor suprafețe de teren din domeniul public, astfel cum susține recurentul, obligația de abținere de la dezbatere și adoptare subzistă, în raport de participarea soției sale la înființarea unei persoane juridice al cărei obiect de activitate era circumscris obiectului de reglementare al Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 246/2008. Cât privește Hotărârea Consiliului Local nr. 6 din 28 februarie 2011, acesta a avut ca obiect prelungirea contractului de concesiune nr. 1658 din 27 mai 2010. În temeiul acestei hotărâri a fost încheiat Actul adițional din data de 29.04.2011, prin care Cooperativa concesionară a menținut beneficiul concesiunii, fapt ce profită tuturor membrilor cooperatori, inclusiv soției recurentului-reclamant. Așadar, interesul patrimonial al recurentului este evident și acesta avea, de asemenea, obligația de a se abține de la dezbaterea și adoptarea hotărârii. Cea de-a doua critică dezvoltată de recurent privește modalitatea în care instanța de fond a înțeles să aprecieze forța probatorie a înscrisurilor depuse în dovedirea pierderii calității de membru cooperator de către soția recurentului, anterior prelungirii termenului contractului de concesiune, apreciind că au fost încălcate dispozițiile art. 292 alin. (2) și art. 300 C. proc. civ. prin nesolicitarea, de către judecătorul fondului, a originalelor acestor înscrisuri. Dispozițiile legale apreciate a fi încălcate, reglementează procedura de prezentare, în fața instanței de judecată, a înscrisului original depus în copie la dosarul cauzei, respectiv procedura prezentării registrelor profesioniștilor, la cererea unei părți ori a instanței de judecată, din oficiu. Critica recurentului-reclamant nu este fondată, întrucât prima instanță nu a contestat existența acestor înscrisuri, pentru a fi necesară prezentarea originalelor în vederea confruntării cu copiile existente la dosar, ci a apreciat că aceste înscrisuri nu se coroborează cu celelalte înscrisuri administrate în probațiune, existând dubii cu privire la data efectivă a întocmirii lor, care conduc la ideea preconstituirii. Astfel, cererea depusă de soția recurentului-reclamant, E., prin care a solicitat a-i fi aprobată retragerea din Cooperativa Agricolă B. este datată la 15.01.2011, având atașat un accept al Președintelui Cooperativei, datat 16.01.2011 și o copie a unei pagini dintr-un registru, care nu cuprinde elemente de natură a identifica deținătorul. Potrivit art. 1182 din C. civ. de la 1864 (în vigoare la data indicată a cererii de retragere), cât privește forța probantă a înscrisurilor sub semnătură privată, terților le este opozabila numai data certă, care se dobândește printr una din cele patru modalități reglementate de acest text normativ. În speță, actului sub semnătură privată privind retragerea din funcția de membru cooperator, nu i-a fost conferită dată certă în modalitățile prevăzute de art. 1182 C. civ., aspect care, coroborat cu faptul neînscrierii acestei retrageri la Oficiul Național al Registrului Comerțului până la momentul declanșării evaluării de către intimata-pârâtă, conduce la concluzia inopozabilității sale față de terți și justifică aprecierea primei instanțe referitoare la caracterul de înscris preconstituit. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate. Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.