ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2227/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2227/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petenta G.M. a chemat în judecată Inspectoratul de Poliție al Județului Vâlcea, solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să dispună anularea procesului verbal de contravenție Seria C1. nr. CC1. încheiat la data de 13 iulie 2010 de către Inspectoratul de Poliție al Județului Vâlcea Postul de Poliție Slătioara. În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin procesul verbal a cărei anulare o solicită a fost sancționată cu amendă în sumă de 360 RON și 6 puncte penalizare, fiindu-i reținut și permisul de conducere pe motiv că în data de 13 iulie 2010, orele 17:30 în localitatea Slătioara, Județul Vâlcea, ar fi condus autoturismul marca S.F.
cu nr. de înmatriculare GGG. pe DN 67, efectuând manevra de depășire pe un sector de drum unde depășirea era interzisă, că cele consemnate în procesul verbal nu corespund realității, întrucât nu a săvârșit fapta contravențională la data și orele indicate în procesul verbal, iar sancțiunile aplicate sunt nelegale. La termenul de judecată din 11 octombrie 2010, la prezenta cauză s-a dispus conexarea Dosarului nr. 16319/318/2010, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 163 și 164 C. pen., cele două dosare având aceleași părți și aceeași cauză. În Dosarul nr. 16319/318/2010 IPJ Vâlcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat conexarea celor două dosare, să se pronunțe instanța cu privire la competența teritorială, iar pe fondul cauzei respingerea plângerii și menținerea procesului verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul necompetenței teritoriale, instanța a reținut că prin procesul-verbal de contravenție seria C1., nr. CC1. încheiat la data de 13 iulie 2010, petenta a fost sancționată contravențional întrucât a efectuat o depășire neregulamentară pe raza localității Slătioara, județul Vâlcea, încălcând astfel dispozițiile art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 R. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta, criticând-o ca nelegală, cu motivarea că Judecătoria Târgu-Jiu este competentă să soluționeze plângerea deoarece domiciliul petentei este în Târgu-Jiu. Prin decizia nr. 60 din 18 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 15123/318/2010 s-a admis excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimata IPJ Vâlcea.
S-a respins recursul declarat de recurenta petentă G.M. împotriva sentinței civile nr. 7157 din 01 noiembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în Dosarul nr. 15123/318/2010, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Vâlcea. Pentru a pronunța această decizie Tribunalul a reținut că sentința recurată, nr. 7157 din 01 noiembrie 2010, aflată la dosarul de fond, a fost pronunțată la data de 01 noiembrie 2010, așa cum rezultă din cuprinsul acesteia, însă recursul a fost promovat la data de 11 noiembrie 2010, cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut expres de art. 158 alin. (3) din C. proc.
civ., anterior modificării sale prin Legea nr. 202/2010, dar aplicabil speței deduse judecății în prima instanță, la data de 29 iulie 2010, data înregistrării plângerii contravenționale la Judecătoria Târgu-Jiu, potrivit căruia „dacă instanța se declară necompetentă împotriva hotărârii se poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii”. Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta G.M., care a susținut ca in mod eronat a fost admisa excepția tardivității, recursul fiind formulat in termen legal, iar in ceea ce privește competenta de soluționare a plângerii, aceasta aparține Judecătoriei Tg. Jiu. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 1517 din 18 aprilie 2011 a respins ca inadmisibil recursul declarat de G.M.
împotriva deciziei nr. 60 din 18 ianuarie 2011 reținând că în cauză a fost recurată o decizie a Tribunalului Gorj, în soluționarea recursului declarat împotriva unei hotărâri dată fără drept de apel, decizie care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. Împotriva deciziei nr. 1517 din 18 aprilie 2011 a formulat recurs reclamanta G.M. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, excepție de procedură peremptorie și absolută care face de prisos expunerea și analiza criticilor din cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.
Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs ,,hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.” Aceste dispoziții delimitează, expres și exclusiv, categoria hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul căii de atac a recursului. Înalta Curte constată faptul că hotărârea atacată cu recurs-decizia civilă nr. 1517 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova are caracter irevocabil. Cum decizia nr. 1517 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ.ă, întrucât este irevocabilă, constatându-se întemeiată excepția inadmisibilității recursului, acesta urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de G.M. împotriva deciziei nr. 1517 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2012.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.