ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5271/2010

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția comercială și de contencios

administrativ-fiscal, petentul T.C.S., în contradictoriu cu intimatul

Inspectoratul de Politie al județului Vâlcea, a solicitat instanței să constate

nelegalitatea măsurii referitoare la suspendarea exercitării dreptului său de a

conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile începând

cu data de 23 februarie 2009 și să dispună suspendarea executării acestei

măsuri până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios.

Tribunalul Vâlcea,

prin Sentința nr. 580/CAF din 21 aprilie 2009, a admis excepția de necompetență

materială și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de petent

în favoarea Judecătoriei Brezoi reținând următoarele:

Art. 103 alin. (1)

lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că exercitarea dreptului de a conduce

se dispune pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de

autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației

pe drumurile publice, precum și în cazul accidentului de circulație din care a

rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de

judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmării penale, scoaterea de sub

urmărire penală sau încetarea urmării penale dacă pentru regula de circulație

încălcată prezenta Ordonanță de Urgență prevede suspendarea exercitării

dreptului de a conduce.

Din aceste dispoziții

legale s-a apreciat că se află în ipoteza existenței unei fapte care conform

ordonanței constituie contravenție, ce trebuie constatată conform O.G. nr.

2/2001, printr-un proces verbal de contravenție și care atrage și măsura

complementară a suspendării dreptului de a conduce. În acest sens sunt și

dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol care vorbesc despre

„contravenient".

Prin urmare prin

hotărârea contestată s-a dispus o măsură complementară contravențională, în

speță fiind aplicabile dispozițiile art. 31 și următoarele din O.G. nr. 2/2001,

competența de soluționare a unei astfel de cauze aparținând judecătoriei în

raza căreia s-a comis fapta și nu instanței de contencios administrativ.

Judecătoria Brezoi,

sesizată fiind cu soluționarea prezentei cauze, a admis excepția privind

necompetența materială a instanței invocată de intimat, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția de contencios

administrativ, și a constatat că s-a ivit un conflict negativ de competență,

sens în care a înaintat dosarul Curții de Apel Pitești pentru soluționarea

conflictului.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.

554/2004, republicată, privind contenciosul administrativ, orice persoană care

se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de

către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Ceea ce rezultă cu

claritate din susținerile ambelor părți, astfel cum anterior au fost

prezentate, este faptul că petentului nu i s-a întocmit un proces-verbal de

contravenție care să poată fi atacat cu o cerere în anulare, ci intimatul a

emis o adresă ce a avut ca urmare vătămarea dreptului petentului de a conduce

autovehicule pe drumurile publice timp de 90 de zile.

Potrivit

dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, republicată, această

adresă se circumscrie noțiunii de act administrativ în accepțiunea dată de

legiuitor, ca fiind un act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis

de o autoritate publică și care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice.

Subiectele de drept

specifice unei acțiuni în contencios se regăsesc și ele: pe de-o parte

petentul, persoană ce se consideră lezată într-un drept al său, iar pe de altă

parte autoritatea publică a I.P.J. Vâlcea, ca organ de stat care acționează în

regim de putere publică.

În fine, un ultim

argument pentru care instanța a reținut că excepția necompetenței materiale

invocată de părți este întemeiată, îl constituie însuși principiul

disponibilității părții de a opta pentru tipul de acțiune în justiție pe care

dorește să-l promoveze.

Sesizată fiind cu

soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Pitești, prin

Sentința civilă nr. 2/F-CC din 22 ianuarie 2010, în baza dispozițiilor art. 22

alin. (2) și (5) C. proc. civ., a stabilit competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Brezoi, reținând că, în speță ne aflăm în materia

contravențiilor, deoarece măsura luată de către intimat este motivată clar pe

dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 și ea

reprezintă, de altfel, o sancțiune contravențională complementară, care are ca

drept scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii

altor fapte interzise de lege, potrivit dispozițiilor art. 96 din cadrul O.U.G.

nr. 195/2002, iar la art. 96 alin. (2) lit. b) se arată în mod clar că

suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat face parte din

sancțiunile complementare.

În acest caz, nu are

nici un fel de relevanță că nu s-a întocmit un al doilea proces-verbal de

contravenție, atâta vreme cât s-a procedat la cercetări penale, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 86 alin. (2) din O.U.G.

nr. 195/2002, iar organul de urmărire penală a dispus, ulterior, neînceperea

urmării penale față de petent.

De altfel, atât

petentul cât și intimatul au indicat temeiul de drept al cererii lor, respectiv

dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, și este

adevărat că principiul disponibilității guvernează procesul civil, însă sub

aspectul competenței materiale de soluționare a cauzei, instanța, din oficiu,

trebuie să stabilească competența și cadrul procesual dedus judecății.

Numai în situațiile

prevăzute de art. 114 și 116 din O.U.G. nr. 195/2002, în care s-ar fi emis un

Ordin al Prefectului, instanța competentă să soluționeze cauza era cea de

contencios administrativ, situații care nu se regăsesc în cauza de față.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Inspectoratul de

Poliție Județean Vâlcea solicitând să se constate competența de a judeca

prezenta cauza în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția de contencios administrativ.

În motivarea

recursului, pârâtul a susținut că în speță nu a fost dispusă o măsură

complementară ca urmare a emiterii unui proces verbal de contravenție, ci a

fost emis un act administrativ ca urmare a cercetării penale a reclamantului

pentru săvârșirea unei infracțiuni, astfel că nu ne aflăm în materia

contravențională, ci în cea a contenciosului administrativ, fiind vorba de un

act unilateral emis de o autoritate publică, adică un act administrativ.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamantul T.C.S. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea să se constate nelegalitatea

măsurii referitoare la suspendarea exercitării dreptului său de a conduce

autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile începând cu data

de 23 februarie 2009.

Măsura luată de către

pârât se întemeiază pe dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr.

195/2002 privind circulația pe drumurile publice republicată, astfel cum

rezultă din actul prin care i s-a comunicat reclamantului luarea acestei măsuri

(fila 18 din dosarul Tribunalului Vâlcea).

Potrivit prevederilor

art. 96 alin. (2) lit. b) din același act normativ, suspendarea exercitării

dreptului de a conduce, pe timp limitat, face parte din categoria sancțiunilor

contravenționale complementare, care pot fi atacate cu plângere depusă la

judecătoria în raza căreia s-a comis fapta, în conformitate cu dispozițiile

art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale

art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002.

Ca urmare, Curtea de

Apel a reținut în mod corect faptul că prezenta acțiune se încadrează în

materia contravențiilor, interpretând și aplicând dispozițiile legale incidente

și stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Brezoi.

Față de

considerentele expuse, urmează a se respinge recursul declarat în cauză, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea împotriva

Sentinței civile nr. 2/F-CC din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești,

secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG