ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1692/2021

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 02 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Dispoziției Șefului Serviciului Rutier Timiș nr. x/16.11.2020.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 99 din 02 februarie 2021, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

2.1. Prin sentința civilă nr. 297 din 16 aprilie 2021, Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Gorj a arătat că prin Dispoziția Șefului Serviciului Rutier Timiș nr. x/16.11.2020 s-a dispus măsura suspendării dreptului reclamantului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 30 de zile, pentru săvârșirea unei abateri prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002, la data de 04.10.2015, constatată prin procesul-verbal de contravenție împotriva căruia reclamant a formulat plângere contravențională, înregistrată sub nr. x/325/2015 pe rolul Judecătoriei Timișoara, soluționată definitiv prin decizia civilă nr. 1583 din 04 octombrie 2016.

Instanța a reținut că deși actul juridic prin care a fost luată măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule reprezintă un act administrativ tipic, având toate trăsăturile reglementate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, acesta este emis în materie contravențională, reglementată prin norme juridice derogatorii de la dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Cum obiectul acțiunii se circumscrie dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Timișoara, instanța care a analizat și plângerea contravențională formulată de reclamant.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Timișoara, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 8214 din 22 iunie 2021, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal. Totodată, a constatat ivit conflictul de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la dispozițiile art. 31 alin. (1) și art. 32 din O.G. nr. 2/2001, instanța a reținut că judecătoria are competența materială de a soluționa plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de contravenție, însă reclamantul a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect anularea unui act administrativ constând în Dispoziția Șefului Serviciului Rutier Timiș nr. x din 16 noiembrie 2020.

Prin urmare, acțiunea în anularea Dispoziției este de competența materială a instanțelor de contencios administrativ, fiind aplicabile prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin acțiunea dedusă judecății, s-a solicitat anularea Dispoziției Șefului Serviciului Rutier Timiș nr. x/16.11.2020, prin care s-a dispus măsura suspendării dreptului reclamantului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 30 de zile, pentru săvârșirea unei abateri prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, săvârșită la data de 04.10.2015, abatere contestată și respinsă de Tribunalul Timiș, definitiv la data de 04.10.2016, precum și majorarea perioadei de suspendare cu 30 de zile pentru nerespectarea prevederilor art. 118 alin. (5) și (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Înalta Curte constată că Tribunalul Gorj și Judecătoria Timișoara și-au declinat reciproc competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a dispozițiilor legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă material a soluționa pricina.

Astfel, Tribunalul Gorj a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este cea care a soluționat și plângerea contravențională formulată împotriva actului sancționator în raport de care s-a dispus, prin dispoziția contestată, măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 30 de zile și, totodată, majorarea perioadei de suspendare, pe când Judecătoria Timișoara a reținut că soluționarea cauzei revine instanței de contencios administrativ având în vedere obiectul acțiunii - anulare act administrativ.

Potrivit art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, "încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2)", iar art. 96 alin. (2) prevede, printre sancțiunile contravenționale complementare, măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat.

Înalta Curte constată că cererea cu care reclamantul A. a învestit instanța de judecată, în prezenta cauză, are ca obiect, în esență, executarea unei sancțiuni contravenționale complementare, aplicată în temeiul O.U.G. nr. 195/2002, republicată, situație în care devin incidente, dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001privind regimul juridic al contravențiilor, referitoare la instanța competentă să controleze aplicarea și executarea sancțiunilor contravenționale principale și complementare, anume judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Cum obiectul acțiunii se circumscrie dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Timișoara, instanța care a analizat plângerea contravențională formulată de reclamant împotriva procesului-verbal prin care a fost sancționat pentru abaterea prevăzută de art. 100 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002, în raport de care s-a dispus prin dispoziția contestată măsura suspendării suspendării dreptului reclamantului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 30 de zile și, totodată, majorarea perioadei de suspendare.

Nu are relevanță, în acest context, faptul că reclamantul a înțeles să indice dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, ca temei de drept al cererii sale, câtă vreme parcursul procesual al plângerii contravenționale este clar conturat de dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001, la care primul act normativ face trimitere, iar instanța este ținută să soluționeze litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Deși actul juridic prin care este luată măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule prezintă trăsăturile unui act administrativ tipic în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este de menționat că acesta este emis în materie contravențională reglementată prin norme juridice derogatorii de la dispozițiile Legii nr. 554/2004.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Timișoara, secția I civilă este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2021.