ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1726/2023

Ședința publică din data de 28 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2021, la data 22 martie 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Rutieră Română din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, solicitând obligarea pârâtei la eliberarea atestatului ca profesor de legislație rutieră, în condițiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză, acordarea daunelor moratorii de către pârât, în temeiul dispozițiilor art. 1536 C. civ., cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 19 mai 2021, pârâta a invocat excepția necompetenței Tribunalului Timiș raportat la prevederile H.G. nr. 625/1998 și art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 cu modificările ulterioare, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise de instituțiile publice centrale se soluționează în fond de Curțile de Apel.

Prin sentința civilă nr. 643/15.06.2021 pronunțată în dosar nr. x/2021, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021 la data de 01.09.2021.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 551 pronunțată în data de 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Autoritatea Rutieră Română, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond a exercitat calea de atac a recursului, în condițiile art. 493 din C. proc. civ., reclamantul A. și, fără a încadra criticile sale în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.., invocând generic dispozițiile art. 483 și următoarele din C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței civile recurate și pe cale de consecință constatarea faptului că este în drept a fi atestat ca profesor de legislație rutieră în condițiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 și acordarea daunelor moratorii de către pârâtă, în condițiile art. 1536 C. civ.

În dezvoltarea criticilor sale susține recurentul că și-a desfășurat activitatea în MAI - poliție, în calitate de subofițer pe perioada 01.09.1990-25.10.1996 și ofițer în perioada 01.11.1996-31.11.2006, moment în care raporturile sale de serviciu au încetat, intrând la pensie cu gradul de comisar șef de poliție.

În momentul în care a intrat la pensie, a înțeles să solicite și să beneficieze de prevederile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, conform cărora, pentru emiterea atestării ca profesor de legislație rutieră, este necesar a fi îndeplinite 3 condiții în mod cumulativ, respectiv: a fi polițist rutier cu grad de ofițer, cu acest grad să se fi intrat la pensie, iar în ultimii 10 ani să se fi desfășurat activitatea neîntreruptă în structurile poliției rutiere.

Astfel, îndeplinind condițiile mai sus menționate, i s-a emis de către Autoritatea Rutieră Română atestatul de pregătire profesională a profesorilor de legislație rutieră. Cum valabilitatea acestuia este limitată de lege pe o perioadă de 5 ani, a procedat la "prelungirea" acestuia pentru mai multe perioade succesive, astfel cum prevăd dispozițiile legale în materie.

Astfel, ultimul atestat de pregătire profesională a fost emis în data de 22.01.2016, cu o valabilitate de până la 21.01.2021. În data de 18.01.2021, a adresat o cerere ARR -Agenția Teritorială Timiș, căreia i-a solicitat a fi atestat ca profesor de legislație rutieră, în condițiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002.

Răspunsul celor de Ia ARR, înregistrat cu nr. x/12.02.2021, a fost unul de respingere, pe considerentul că nu este îndeplinită ultima condiție din cele 3 mai sus menționate, anume s-a apreciat că în ultimii 10 ani recurentul nu și-a desfășurat activitatea neîntreruptă în structurile poliției rutiere, deși, pentru emiterea atestatelor anterioare s-a apreciat că sunt îndeplinite toate 3 condițiile pentru eliberarea acestuia, fiind avute în vedere aceleași circumstanțe faptice.

Față de acest aspect, susține recurentul că acest termen trebuie raportat la ultimii 10 ani lucrați în structurile poliției rutiere, iar nu ultimii 10 ani anterior formulării cererii. Dacă s-ar raporta la cea din urmă ipoteză, s-ar ajunge la situația ilogică și în contradicție cu cea de-a doua condiție, respectiv intrarea la pensie, care să fie cu grad de ofițer în cadrul poliției rutiere. De asemenea, nu înțelege cum s-ar putea activa 10 ani neîntrerupți în structurile poliției rutiere, dacă în această perioadă este necesar a fi în pensie.

În aceeași ordine de idei, chiar dacă textul legal nu este suficient de clar și concis formulat, din interpretarea logică a acestuia reiese fără îndoială că acest termen de 10 ani trebuie raportat strict la ultimii ani lucrați în sistem, nu la cei anterior formulării cererii de acordare a atestatului.

În ceea ce privește considerentele primei instanțe, în sensul că "reclamantul a beneficiat deja de prevederile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 la eliberarea atestatului de profesor de legislație rutieră din anul 2007, iar după atestarea profesională inițiala sunt aplicabile disp. OMT nr. 733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto", arată recurentul că acestea nu pot fi reținute, având în vedere că partea a mai solicitat anterior prelungirea atestatului pentru mai multe perioade succesive iar aceste solicitări i-au fost aprobate, reținându-se că îi sunt aplicabile disp. art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002. Neconcordanța a intervenit în momentul în care a formulat ultima solicitare de prelungire a atestatului, urmând aceeași procedură ca cele anterioare, raportându-se la aceleași condiții îndeplinite, solicitare care i-a fost respinsă, apreciindu-se că îi sunt aplicabile disp. OMT nr. 733/2013.

Cât privește reținerea primei instanțe, în sensul că "se impune a preciza că legiuitorul a reglementat doar situația obținerii atestatului inițial de profesor de legislație rutieră (prin disp. art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002) situația reînnoirii acestuia fiind reglementată de disp. OMT nr. 733/2013"., susține recurentul că, dacă ar fi să abordeze această logică, părții ar fi trebuit să i se respingă de prima dată solicitarea de prelungire a atestatului și să se aprecieze că îi sunt aplicabile disp. OMT nr. 733/2013. Consideră că este îndreptățit să aprecieze că refuzul autorității este unul abuziv, care nu urmărește atingerea unor rigori legale, ci simpla apreciere benevolă a autorității publice.

Mai mult decât atât, consideră că dispozițiile art. 20 alin. (1) din Anexa 2 a Ordinului M.T. nr. 733/2013 se aplică persoanelor care îsi doresc să obtină/reînoiască atestatul de instructor auto și nu fac parte din structura poliției rutiere cu grad de ofițer și cărora nu le-au încetat raporturile de serviciu desfășurându-și activitatea neîntrerupt timp de 10 ani în structurile poliției rutiere. Așadar, acest text legal se aplică persoanelor care nu îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: să fie în structura poliției rutiere cu grad de ofițer; raportul de serviciu să fie încetat; să-și fi desfășurat activitatea neîntrerupt timp de 10 ani în această structură. De asemenea, textul de lege antemenționat se aplică persoanelor care fie doresc să obțină inițial atestatul de instructor auto, sau l-au obținut potrivit acestui act normativ și doresc să-1 reînoiască.

În ceea ce privește persoanele care au făcut parte din cadrul poliției rutiere cu grad de ofițer, cărora le-au încetat raporturile de serviciu și care și-au desfășurat activitatea neîntrerupt timp de 10 ani în structurile poliției rutiere, textul de lege aplicabil este cel reglementat de art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002. Din modalitatea logică de formulare a acestui text de lege, se observă cu certitudine faptul că legiuitorul a creat o excepție de la regula în materia legislației rutiere și instructorilor auto, anume de la Anexa 2 a Ordinului M.T. nr. 733/2013.

Prima instanță a precizat că, într-adevăr disp. art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 reprezintă excepția de la regula în ceea ce privește obținerea atestatului de profesor de legislație rutieră, dar "pentru reînnoirea atestatului, legiuitorul nu a mai reglementat nicio excepție pentru respectivele persoane, apreciindu-se așadar necesară urmarea și de către acestea a unui curs de perfecționare profesională și verificarea cunoștințelor lor printr-un examen". Susține recurentul că aceste considerente nu pot fi primite, având în vedere și atitudinea pârâtului, care a aprobat solicitările anterioare, apreciind ca fiind aplicabile disp. art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 și în ceea ce privește reînnoirea atestatului.

De asemenea, prima instanță a îmbrățișat opinia pârâtului și în ceea ce privește faptul că "pentru a beneficia de recpectivele prevederi legale (art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002), anterior obținerii atestatului se impunea ca solicitantul să își fi desfășurat activitatea neîntrerupt în ultimii 10 ani în structurile poliției rutiere". Față de acest aspect, recurentul arată că își menține punctul de vedere, potrivit căruia acest termen trebuie raportat la ultimii 10 ani lucrați în structurile poliției rutiere, nu la ultimii 10 ani anterior formulării cererii. Dacă s-ar raporta la cea din urmă ipoteză, s-ar ajunge la o situație ilogică și în contradicție cu cea de-a doua condiție, respectiv intrarea la pensie, care să fie cu grad de ofițer în cadrul poliției rutieree, astfel, nu înțelege cum s-ar putea activa 10 ani neîntrerupți în structurile poliției rutiere, dacă în această perioadă este necesar a fi în pensie.

Față de aceste considerente recurentul apreciază că este în drept a fi atestat ca profesor de legislație rutieră.

Deopotrivă, solicită și acordarea daunelor moratorii, astfel cum prevede art. 1536 C. civ. "în cazul altor obligații decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală, calculată de Ia data la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligației, cu excepția cazului in care s-a stipulat o clauzăpenală ori creditorul poate dovedi unprejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligației". Astfel, solicită acordarea daunelor-interese egale cu dobânda legală pentru fiecare zi de întârziere, dacă pârâtul nu va proceda la emiterea atestatului de pregătire profesională a profesorilor de legislație rutieră, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii care se va pronunța în prezenta cauză.

În concluzie, solicită admiterea recursului, desființarea sentinței recurate, iar pe cale de consecință să se dispună constatarea faptului că este în drept a fi atestat ca profesor de legislație rutieră, în condițiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002. De asemenea, solicită acordarea daunelor moratorii, în temeiul disp. art. 1536 C. civ.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat întâmpinare intimata- pârâtă Autoritatea Rutieră Română -ARR în cadrul căreia a invocat inadmisibilitatea recursului și nulitatea acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate, ca temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea intimatei Autoritatea Rutieră Română -ARR i-a fost comunicată recurentului A. în termenul legal, acesta nu a combătut apărările intimatei printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 01.02.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, după soluționarea cu prioritate a excepțiilor inadmisibilității și nulității recursului, invocate de intimata - pârâtă în cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acestora, pentru considerentele expuse în practicaua acestei hotărâri, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de reprezentanții ambelor părți pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de casare invocat, cu apărările din cuprinsul întâmpinării și cu normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul -reclamant A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele în continuare arătate:

Astfel, se reține că reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Rutieră Română la " eliberarea atestatului ca profesor de legislație rutieră în condițiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în cauză, precum și acordarea daunelor moratorii de către pârât, în temeiul dispozițiilor art. 1536 C. civ..".

Prima instanță a respins acțiunea reclamantului, reținând în esență reclamantul a beneficiat deja de prevederile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 la eliberarea atestatului de profesor de legislație rutieră în anul 2007, iar după atestarea profesională inițială sunt aplicabile dispozițiile OMT nr. 733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, dispoziții potrivit cărora reînnoirea atestatului de profesor de legislație rutieră se poate efectua doar pe baza unui examen de către persoanele care au absolvit în prealabil un curs de perfecționare profesională.

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, respectiv a dispozițiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 și OMT nr. 733/2013, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, analizând recursul promovat de recurentul-reclamant se constată că, deși acesta nu a invocat expres în cererea sa niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., făcând trimitere doar generic la dispozițiile art. 483 și următoarele din C. proc. civ., în esență a criticat interpretarea greșită dată de instanță dispozițiilor art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, iar această critică poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, potrivit art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 " pot fi atestați ca profesori de legislație sau instructori auto pentru pregătirea practică, fără școlarizare și susținerea examenului de atestare, polițiștii rutieri cu grad de ofițer cărora le-au încetat raporturile de serviciu și care și-au desfășurat activitatea neîntrerupt în ultimii 10 ani în structurile poliției rutiere".

Recurentul - reclamant și-a desfășurat activitatea ca ofițer în cadrul MAI în perioada 01.11.1996 - 31.11.2006, moment în care raporturile sale de serviciu au încetat, iar la acel moment acesta a înțeles să solicite și să beneficieze de prevederile 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, Autoritatea Rutieră Română emițându-i un prim atestat de pregătire profesională în anul 2007 care, având valabilitate limitată de lege pe o perioadă de 5 ani, după expirarea acestei perioade, a solicitat emiterea altui atestat, ultimul atestat de pregătire profesională fiind emis în data de 22.01.2016, cu valabilitate până la data de 22.01.2021.

Deși reclamantul, atât prin cererea adresată intimatei - pârâte cât și prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul litigiului de față, solicită "eliberarea atestatului ca profesor de legislație rutieră", în realitate este vorba de o reînnoire a atestatului, dat fiind faptul că atestatul (inițial) i-a fost acordat (eliberat) de intimata - pârâtă încă din anul 2007.

Astfel, în condițiile în care reclamantul a beneficiat deja de prevederile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, la eliberarea atestatului de profesor de legislație rutieră din anul 2007, după atestarea profesională inițială sunt aplicabile dispozițiile Ordinului Ministerului Transporturilor Nr. 733/2013 din 25 aprilie 2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, respectiv dispozițiile art. 13 alinea (1), conform cărora "Reînnoirea atestatului de instructor auto sau profesor de legislație rutieră se face numai în condițiile absolvirii cursului de perfecționare profesională."

Relevante sunt deopotrivă și dispozițiile art. 9, 12, 13 și 14 și 20 din același act normativ conform cărora:

"(1) Pregătirea și perfecționarea profesională necesare pentru obținerea/reînnoirea atestatului de instructor auto sau de profesor de legislație rutieră se face în cadrul unor centre de pregătire de pregătire și perfecționare autorizate în condițiile legii.

(2) Programele de pregătire și perfecționare profesională aferente cursurilor prevăzute la art. 2, sunt elaborate de centrele de pregătire și perfecționare profesională și vor fi avizate de către Ministerul Transporturilor prin Direcția Generală Transport Terestru.

ART. 12

(1) Cursul de pregătire profesională în vederea obținerii atestatului de profesor de legislație rutieră va avea o durată de 90 de ore de pregătire teoretică.

ART. 13

(1) Reînnoirea atestatului de instructor auto sau profesor de legislație rutieră se face numai în condițiile absolvirii cursului de perfecționare profesională.

(3) Cursul de perfecționare profesională în vederea reînnoirii atestatului de profesor de legislație rutieră va avea o durată de 30 de ore.

(4) Pentru urmarea cursurilor de perfecționare profesională în vederea reînnoirii atestatului, titularul trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 5 sau, după caz art. 7, cu excepția condiției de studii. Condiția de studii menționată trebuie să fie îndeplinită la data obținerii primului atestat de către titularii acestora.

ART. 14

ART. 20

(1) Examenul în vederea reînnoirii atestatului de instructor auto sau profesor legislație rutieră se poate susține numai de către persoanele care au absolvit în prealabil cursul de perfecționare profesională și constă în susținerea probelor prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a) sau, după caz, art. 18 alin. (2) lit. a).

(2) Condițiile pentru promovarea examenului de reînnoire a atestatului sunt cele prevăzute la art. 19 alin. (1) în cazul instructorilor auto, respectiv art. 19 alin. (2) în cazul profesorilor de legislație rutieră."

Astfel, se constată că, deși prevederile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 invocate de recurentul - reclamant reprezintă o excepție de la regula instituită prin OMT nr. 733/2013, totuși, prin aceste norme legiuitorul a reglementat doar această situație, respectiv obținerea atestatului (inițial), situația reînnoirii acestuia fiind reglementată doar de dispozițiile OMT nr. 733/2013, astfel că, aplicarea prevederilor art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, nu exclude aplicarea prevederilor din OMT nr. 733/2013, pentru reînnoirea atestatului de profesor de legislație rutieră, fiind două situații diferite, scopul reglementării condițiilor necesare pentru reînnoirea atestatului, fiind acela al verificării periodice a cunoștințelor în domeniu a persoanelor ce își doresc să își continue activitatea de profesor de legislație rutieră.

Din interpretarea dispozițiilor anterior menționate rezultă în mod neechivoc voința legiuitorului care, prin dispozițiile OMT nr. 733/2013 a reglementat atât situația obținerii atestatului (inițial) de profesor de legislație rutieră, cât și situația reînnoirii acestuia, în sensul că, pentru obținerea atestatului (inițial) se impune absolvirea unui curs de pregătire profesională, iar pentru reînnoirea atestatului se impune absolvirea în prealabil a unui curs de perfecționare profesională, iar prin dispozițiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 legiuitorul a reglementat o excepție de la dispozițiile OMT nr. 833/2013, însă doar în situația obținerii atestatului (inițial) de profesor în legislația rutieră, situația reînnoirii acestuia fiind reglementată de dispozițiile OMT nr. 733/2013.

În acord cu prima instanță și Înalta Curte reține că aplicarea prevederilor art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, nu exclude aplicarea prevederilor din OMT nr. 733/2013, pentru reînnoirea atestatului de profesor de legislație rutieră, fiind două situații diferite, scopul reglementării condițiilor necesare pentru reînnoirea atestatului, respectiv absolvirea unui curs de perfecționare, fiind acela al verificării periodice a cunoștințelor în domeniu a persoanelor ce își doresc să își continue activitatea de profesor de legislație rutieră.

Astfel, dacă legiuitorul a apreciat că un ofițer de poliție rutieră care și-a desfășurat activitatea neîntrerupt în ultimii 10 ani în structurile Poliției Rutiere are cunoștințele profesionale necesare obținerii atestatului (inițial) de profesor de legislație rutieră, astfel încât nu se mai impune absolvirea de către acesta a unui curs de pregătire profesională și promovarea unui examen de atestare, pentru reînnoirea atestatului, legiuitorul nu a mai reglementat nici o excepție pentru respectivele persoane, apreciindu-se așadar necesar ca și aceste persoane să urmeze un curs de perfecționare profesională și verificare a cunoștințelor lor printr-un examen.

Prin urmare, Înalta Curte constată că dispozițiile invocate de recurentul - reclamant, respectiv dispozițiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 reglementează o excepție de la regula obținerii atestatului (inițial) de profesor în legislație rutieră, nefiind aplicabile însă în situația reînnoirii atestatului.

Cum acesta a dobândit încă din anul 2007 atestatul (inițial) de pregătire profesională a profesorilor de legislație rutieră, în temeiul art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în mod corect instanța de fond a reținut că refuzul intimatei - pârâte de a proceda la reînnoirea atestatului, în condițiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 este un refuz justificat, deoarece, după atestarea profesională inițială sunt aplicabile dispozițiile OMT nr. 733/2013, respectiv art. 13 din acest act normativ, excepția prevăzută de art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2006 reglementând doar situația obținerii atestatului inițial, nu și situația reînnoirii acestuia, cum este cazul recurentului - reclamant.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentul-reclamant în cadrul acestui motiv de nelegalitate nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care, astfel cum s-a reținut, a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Cât privește solicitarea recurentului-reclamant, de obligare a intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține, ca o primă observație, că acestea reprezintă suma de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a efectuat în cadrul litigiului soluționat prin hotărârea judecătorească.

Potrivit art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului".

Astfel, se observă că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți în procesul civil și, totodată, au caracter de sancțiune procedurală, iar ca fundament răspunderea civilă delictuală și culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

În speță, recurentul-reclamant a promovat calea extraordinară de atac a recursului, solicitând și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, astfel cum a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar. Însă, prin raportare la modalitatea de soluționare a recursului reclamantului, care va fi respins, ca nefondat, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurentul-reclamant, având în vedere că este partea care a pierdut procesul.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 551 din 21 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.