ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2557/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul A. a solicitat să se dispună trimiterea dosarului nr. x/2010 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Murgeni, acum la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, pe motiv că Prim Procurorul B. nu i-a permis să facă copii xerox.

Prin sentința nr. 755/08.09.2014 Tribunalul Vaslui a admis excepția calității procesuale pasive a pârâtului B. și a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât.

Prin Decizia nr. 220/17 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția nulității recursului și s-a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 755/CA/08.09.2014 a Tribunalului Vaslui, pe care a menținut-o.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs, reclamantul a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că recursul declarat de către reclamant este inadmisibil.

Raportul a fost analizat în completul filtru și a fost comunicat părților potrivit încheierii de ședință din data de 29 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar părțile nu au formulat punct de vedere referitor la concluziile acestuia.

II. Considerentele și soluția completului de filtru cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului

Înalta Curte sesizată cu cererea de recurs de față, procedând la verificarea acesteia, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.:

"(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii" principiul legalității căilor de atac, consacrat expres de dispozițiile mai sus arătate, coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac legal reglementate, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituția României precizând că mijloacele procedurale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească, ca și procedura de judecată sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea căilor de atac trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

C. proc. civ. reglementează în Titlul II - Capitolul III, recursul (art. 483 - 502), cale extraordinară de atac, iar în art. 483 alin. (1) se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului, respectiv "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Apreciază Înalta Curte că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile art. 457 alin. (3) din același Cod dau expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției.

Așadar, reține Înalta Curte că, în cauză, decizia civilă nr. 220/17 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal este o hotărâre definitivă, pronunțată în recurs, aceasta nefăcând parte din categoria hotărârilor supuse recursului conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 220 din 17 februarie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2017.