ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1466/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, invocând refuzul nejustificat de efectuare a cercetării disciplinare solicitate de reclamant și de sancționare disciplinară a judecătorilor și procurorilor de ședință care, în opinia reclamantului, au pronunțat, în mod ilegal, neîntemeiat, neglijent și abuziv, soluții de neîncepere a urmăririi penale prin rezoluțiile sau hotărârile judecătorești anexate memoriului transmis Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că din răspunsul dat petiției sale, rezultă că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat cercetarea disciplinară a magistraților și astfel a intervenit o încălcare a interesului public, având în vedere că pozițiile exprimate de Consiliul Superior al Magistraturii, în sensul că magistrații nu pot fi trași la răspundere în nici un fel pentru actul (serviciul) de justiție pe care îl prestează, au un efect devastator, pe de o parte asupra calității actului de justiție și, pe de altă parte, asupra încrederii cetățenilor în actul de justiție.

Prin precizările depuse la data de 4 septembrie 2012, reclamantul a arătat că, prin Răspunsul nr. x din 2012 din 16 august 2012, Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat practic cercetarea disciplinară a magistraților, cu motivația că petentul încearcă să reformeze rezoluțiile procurorilor și hotărâri judecătorești și că orice cercetare disciplinară a procurorilor ar viola principiul independenței acestora prevăzut în art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Prin Sentința civilă nr. 382 din data de 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, pentru lipsa calității procesuale a acestui pârât și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., care, fără a indica temeiul legal al recursului, a formulat critici circumscrise dispozițiilor art. 304

1

din C. proc. civ.

În esență, recurentul-reclamant a arătat că sentința recurată nu face nicio referire la cea de-a doua rezoluție contestată, respectiv Rezoluția nr. x din 16 august 2012.

Prin Decizia nr. 3124 din 3 iulie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 382 din 23 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că instanța de fond a apreciat în mod greșit că rezoluția de clasare nu are caracteristicile și elementele definitorii ale unui act administrativ, în sensul dat de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și nu este susceptibilă de a fi atacată în condițiile impuse de acest act normativ.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În pronunțarea acestei decizii, Înalta Curte a avut în vedere și soluția de unificare a practicii judiciare adoptată în ședința judecătorilor secției din 27 octombrie 2008, potrivit căreia rezoluția prin care, în temeiul art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată, Comisia de disciplină a Consiliului Superior al Magistraturii dispune clasarea dosarului având ca obiect acțiunea în răspundere disciplinară a magistraților, este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte a reținut că art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească. Astfel, chiar dacă rezoluția are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac, dreptul la acțiune al reclamantului nu este abolit, cum pretinde instanța de fond.

II. Soluționarea cauzei în al doilea ciclu procesual

Prin Sentința nr. 105 pronunțată la 11 septembrie 2018, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii.

Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, reclamantul și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu modalitatea în care a fost soluționat Dosarul penal nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prin scoaterea de sub urmărire penală/neînceperea urmăririi penale față de C., D. și E., soluție care a fost menținută prin Sentința penală nr. 1110 din 12 aprilie 2012 a Judecătoriei Iași.

Prin Rezoluția nr. x din 14 mai 2009 a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitori pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 246 și 289 C. pen., soluția fiind menținută prin Rezoluția nr. y din 25 septembrie 2009 a conducerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și ulterior, prin Sentința penală nr. 3444 din 9 noiembrie 2009 a Judecătoriei Iași.

Prin Decizia penală 231 din 29 martie 2010 a Tribunalului Iași s-a admis recursul formulat de A., a fost casată sentința Judecătoriei Iași și s-a admis plângerea împotriva soluției, cauza fiind trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași în vederea începerii urmăririi penale.

Prin rezoluția din 13 octombrie 2011 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților C., D. și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 și 289 C. pen., neînceperea urmăririi penale față de aceștia privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249, 291, 292, art. 25 raportat la art. 292, 205 și 206, neînceperea urmăririi penale față de E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen., apreciindu-se că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a), b), c) și d) C. proc. pen.

Această soluție a fost menținută prin Rezoluția x/2011 a conducerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, iar prin Sentința nr. 1110 din 12 aprilie 2012 s-a admis plângerea împotriva soluției, aceasta fiind infirmată doar prin modificarea temeiului juridic de netrimitere în judecată.

Situația mai sus arătată a fost reținută prin ambele rezoluții ale Inspecției Judiciare, contestate în prezenta cauză, statuându-se, totodată, că Inspecția Judiciară nu are competența de a efectua verificări privind legalitatea și temeinicia actelor de cercetare penală îndeplinite, nici în ceea ce privește interpretarea materialului probatoriu, interpretarea și aplicarea legii de către magistrații procurori și judecători.

Din documentația înaintată de către Inspecția Judiciară, Curtea de Apel a reținut că în cauză s-au respectat dispozițiile legale procedurale și materiale ce reglementează controlul pe care inspectorii judiciari îl pot exercita în ceea ce privește activitatea magistraților, în limitele prevăzute de lege, fără a afecta atributele esențiale ale actului de judecată.

Cât privește controlul finalizat prin rezoluțiile de clasare, Curtea a reținut că respectă întru totul Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară, iar concluziile exprimate în actele întocmite nu evidențiază aspecte de conduită necorespunzătoare a magistraților, de încălcare a obligațiilor profesionale ale acestora, de existență a unor abateri disciplinare.

Rezoluția nr. x/2012 a fost emisă în urma analizei temeinice a aspectelor sesizate, cu respectarea limitelor de competență, dar și a principiului independenței, atât a magistratului în desfășurarea urmăririi penale și în adoptarea soluției cât și a independenței inspectorilor judiciari, care își desfășoară activitatea în mod independent și imparțial.

Rezoluția x/2012 evidențiază că aspectele sesizate au fost examinate de către inspectorul judiciar, concluziile la care s-a ajuns sunt motivate și au la bază verificările prealabile prevăzute de lege.

Curtea de Apel a reținut și că nemulțumirea reclamantului cu privire la soluțiile date sesizărilor sale, atât de către magistrații procurori și judecători, cât și de către inspectorii judiciari, tinde la o reapreciere a situației de fapt în integralitatea ei, practic la o rejudecare a procesului penal și a sesizării, ceea ce excede atât atribuțiilor inspectorului judiciar, cât și competenței de verificare a instanței de judecată învestite cu cauza de față.

Împotriva Sentinței nr. 105 din 11 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinței, rejudecarea pe fond a cauzei și admiterea cererii sale.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material cuprinse în art. 99

1

din Legea nr. 303/2004.

A apreciat că cercetarea care trebuie efectuată de către inspectorii judiciari în baza art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 nu reprezintă în niciun caz o rejudecare a procesului penal, după cum afirmă instanța de fond ci o verificare a activității acestora, iar în speță nu poate fi vorba de o rejudecare a procesului, deci de o încălcare a autorității de lucru judecat, deoarece nu a existat o judecată în cauză, ci doar o sesizare administrativă.

Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident prin care a solicitat casarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive în ceea ce-l privește, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

III. Hotărârea și considerentele Înaltei Curți

Examinând atât recursul principal, cât și recursul incident, prin prisma prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte apreciază că acestea sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

În speță, recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând, în esență, examinarea legalității unei rezoluții de clasare a sesizării disciplinare pe care a formulat-o împotriva unor judecători și procurori care au instrumentat o plângere penală.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 397/2014, sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost declarată neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curții Constituționale, Înalta Curte reține că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică cea mai asemănătoare, în speță, a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Or, potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma aplicabilă în cauză, hotărârea prin care curtea de apel soluționează contestația împotriva rezoluției de respingere a sesizării disciplinare este definitivă.

În acest sens s-a cristalizat jurisprudența instanței supreme, conform procesului-verbal al ședinței din 9 octombrie 2017 a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, când a fost adoptată soluția de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării (...) în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, constatând că recurentul a formulat recurs împotriva unei sentințe care în conformitate cu rigorile Legii nr. 317/2004 este definitivă, recursul formulat fiind inadmisibil.

Chiar dacă instanța a cărei hotărâre a fost recurată a menționat în dispozitivul sentinței că aceasta se poate ataca cu recurs, Înalta Curte subliniază că principiul legalității căilor de atac, statuat în art. 129 din Constituția României, urmărește ca, în afară de căile de atac prevăzute de lege, să nu se poată apela la alte mijloace procedurale în scopul de a obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, or, în speță, sentința pronunțată de Curtea de Apel conform Legii nr. 317/2004 nu este atacabilă cu recurs.

În ceea ce privește recursul incident, Înalta Curte reține, pe de-o parte, că litigiul este supus prevederilor C. proc. civ. din 1865, unde recursul incident nu este definit, iar, pe de altă parte, dintr-o altă optică a raționamentului juridic, că recursul principal exercitat în speță este o cale extraordinară de atac inadmisibilă, astfel că recursului incident i se imprimă același caracter.

În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar urmează să respingă recursurile, ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva Sentinței nr. 105 din 11 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2019.

GGC - CP