ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3415/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Reclamantul C.M.A a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea hotărârii Inspecției Judiciare nr. 1743/ IJ/ 1343 /SIJ/2010. În motivarea acțiunii, reclamatul a arătat că Inspecția Judiciară a răstălmăcit, cu rea credință, cele reclamante de el, confirmând în acest fel un comportament abuziv. Cererea a fost inițial înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care prin Decizia nr. 4945 din 26 octombrie 2011 a admis excepția necompetenței materiale invocată de Consiliul Superior al Magistraturii și a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel Cluj.

2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 30 din 19 ianuarie 2012, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamant. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că răspunsul nr. 1743/ IJ/ 1343/ SIJ/2010, emis de Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, nu reprezintă un act administrativ, ci o operațiune administrativă, care ar fi putut fi contestată, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, doar odată cu rezoluția de clasare dată conform art. 45 1 alin. (5) din Legea nr. 317/2004. 3. Recursul reclamantului Nemulțumit de soluția pronunțată de această instanță, reclamantul Cadar Marcel Adrian a formulat recursul de față, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea căii de atac, recurentul - reclamant a arătat că sentința a fost pronunțată cu încălcarea principiului imparțialității, fără a-i fi fost ascultate argumentele, cu aplicarea greșită a art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 17 din Legea nr. 304/2004, validând o ignorare evidentă a drepturilor fundamentale și constituționale și a principiilor bunei administrări a justiției, statuate în art. 16 alin. (2) și art. 124 din Constituția României.

Motivele de recurs au fost dezvoltate și detaliate ulterior, prin notele scrise, intitulate „precizări”, atașate la dosar la data de 13 martie 2013. 4. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că soluția pronunțată de instanța de fond este judicioasă în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât răspunsul comunicat reclamantului nu poate fi asimilat noțiunii de act administrativ cu caracter individual. În altă ordine de idei, intimatul a arătat că soluția de inadmisibilitate a acțiunii se justifică și din perspectiva prevederilor cu caracter special și derogatoriu privind procedura cercetării disciplinare a judecătorilor și procurorilor, cuprinse în art. 44 și următoarele din Legea nr. 317/2004, în forma aplicabilă raportului juridic dedus judecății, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012.

În acest sens, intimatul – pârât a arătat că, așa cum a reținut și instanța de fond, în materie disciplinară, legiuitorul a optat în mod expres pentru soluția normativă potrivit căreia doar procedura atacării rezoluției de clasare trebuie să parcurgă etapele contenciosului administrativ, conform art. 46 alin. (12) teza 1 și alin. (13) din Legea nr. 317/2004. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta – reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul – reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune văzând răspunsul transmis prin adresa nr. 1743/ IJ/ 1343/ SIJ/2010 din 31 ianuarie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția judiciară, Serviciul de Inspecție Judiciară pentru judecători, cu privire la o petiție prin care a solicitat sancționarea disciplinară a judecătorului care a avut repartizat Dosarul nr. 5439/ 211/2010 al Judecătoriei Cluj Napoca. Potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, „orice persoană poate sesiza Consiliului Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia, a unor abateri disciplinare”.

Alineatul (2) al aceluiași articol limitează însă executarea dreptului prevăzut la alin. (1), în sensul că acesta „ nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac”. Prevederi similare se regăsesc în prezent în art. 45 1 din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora orice persoană interesată poate semnala inspecției judiciare aspecte în legătură cu activitatea ori conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, cu încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori cu săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. Aspectele semnalate sunt supuse unei verificări efectuate de inspectori din cadrul Serviciului de inspecție judiciară corespunzător, în cadrul cărora se stabilește dacă există indiciile unei abateri disciplinare.

Dacă în urma verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unor abateri disciplinare, rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Răspunsul pe care autoritatea sesizată l-a formulat cu privire la petiția recurentei – reclamante s-a circumscris cadrului normativ existent la acea dată, cu motivarea că pentru amenzile judiciare care i-au fost aplicate pentru atitudine ireverențioasă, în temeiul art. 198 alin. (4) C. proc. pen., procedura aplicabilă este cea reglementată în art. 199 C. proc. pen., iar încheierea prin care se soluționează cererea de scutire sau de reducere a amenzii poate fi atacată doar odată cu fondul cauzei, conform art. 361 alin. (2) și (3) și 385 1 alin. (2) și (3) C. proc.

pen. Petiționarului i s-a mai comunicat că inspecția judiciară nu are competența legală de a analiza soluția dată de judecătorul cauzei cu privire la ordinea strigării dosarelor în ședință, această măsură fiind circumscrisă atribuțiilor prevăzute în art. 296 alin. (1) și art. 298 alin. (1) și (4) C. proc. pen. și art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, iar din actele puse la dispoziția Inspecției judiciare nu a rezultat că judecătorul ar fi avut un comportament care a depășit limitele normelor de deontologie profesională. În fine, în ceea ce privește celelalte aspecte consemnate în memoriu, Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat că acestea sunt chestiuni legate de fondul cauzei și nu pot fi cenzurate de către Inspecția Judiciară, în considerarea principiului independenței judecătorului, prevăzut de art. 124 alin. (3) din Constituția României.

De aceea, răspunsul dedus judecății nu poate fi considerat unul nejustificat, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, soluția recurată fiind legală inclusiv prin prisma acestui considerent, care se adaugă celor reținute de prima instanță. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M.A. împotriva sentinței civile nr. 30 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2013.