Decizia nr. 5516/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 382/2012 a Curții de Apel Iași

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 16 august 2012, sub nr. x/2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, invocând refuzul nejustificat de efectuare a cercetării disciplinare solicitate de reclamant și de sancționare disciplinară a judecătorilor și procurorilor de ședință care, în opinia reclamantului, au pronunțat, în mod ilegal, neîntemeiat, neglijent și abuziv, soluții de neîncepere a urmăririi penale prin rezoluțiile sau hotărârile judecătorești anexate memoriului transmis Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin sentința civilă nr. 382 din 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iași a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, pentru lipsa calității procesuale a acestui pârât și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin decizia civilă nr. 3124 din 3 iulie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 382 din 23 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 105 din 11 septembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin decizia civilă nr. 1466 din 19 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 105 din 11 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibile. II. Contestația în anulare exercitată în cauză 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, contestatorul A., în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1466 din 19 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, întemeiată în drept, în mod generic, pe dispozițiile art. 503 - 508 din Noul C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii atacate și rejudecarea în fond a recursului declarat de această parte, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. În motivare, contestatorul arată că în judecarea recursului nu s-a cercetat niciunul dintre motivele de casare invocate în termen. În acest sens, arată că instanța de recurs a declarat recursul ca inadmisibil în baza art. 5 alin. (3) C. proc. civ., în condițiile în care interpretarea acestui articol nu are nicio legătură cu prezenta cauză. Astfel, apreciază că, până la aplicarea în speță a unor dispoziții legale asemănătoare, instanța trebuia să cerceteze dacă pricina nu poate fi soluționată în baza legii sau a uzanțelor. Mai arată că dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) și art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 nu se referă la situații asemănătoare ci, dimpotrivă, la situații complet distincte. 2. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației în anulare, apreciind că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., întrucât instanța de recurs a respins recursul declarat de contestator ca inadmisibil pe motiv că recurentul a formulat recurs împotriva unei sentințe care, în conformitate cu rigorile legii, este definitivă. III. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte o constată nefondată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Mai înainte de a intra în examinarea contestației în anulare, Înalta Curte constată că, deși contestatorul a invocat în drept dispozițiile art. 503 și următoarele din noul C. proc. civ., prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, dosarul de fond fiind înregistrat pe rolul instanței judecătorești înainte de 15 februarie 2013 (dosar nr. x/2012), astfel încât, instanța va avea în vedere la soluționarea contestației în anulare prevederile art. 318 teza a doua din C. proc. civ. de la 1865. Motivul de anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., este neîntemeiat. Contestatorul critică decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând faptul că nu a cercetat niciunul din motivele de recurs invocate, fiind astfel incidente dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. Textul de lege menționat statuează în sensul că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Așadar, acest text se referă la examinarea pe fond a recursului. Prin decizia ce face obiectul prezentei căi de atac s-au soluționat recursurile declarate de ambele părți litigante în sensul respingerii acestora ca inadmisibile. Instanța a reținut caracterul inadmisibil al căii de atac declarate, fapt ce împiedică examinarea motivelor de casare. Excepția inadmisibilității unei căi de atac este o excepție absolută, peremptorie care face inutilă cercetarea fondului cauzei. Ca urmare, fiind soluționată calea de atac pe excepția de inadmisibilitate, nu se mai impunea în temeiul art. 137 C. proc. civ. analiza motivelor de recurs invocate, aspecte față de care nu sunt incidente dispozițiile art. 318 C. proc. civ., nefiind o omisiune în cercetarea motivelor de recurs. Prin criticile formulate, se observă că, în realitate, contestatorul tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010), ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca, în cadrul unei căi extraordinare de atac, să nu se realizeze o nouă judecare a cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată. PENTRU ACESTE MOTIVE,