ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 559/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 07 iunie 2017, sub nr. x/2017, petentul SC A. SRL Suceava, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Iași, a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. x din 13 aprilie 2017 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x din 13 aprilie 2017 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 127 din 19 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de petenta SC A. SRL Suceava pentru suspendare executare act administrativ, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Iași, ca nefondată.

Împotriva Sentinței nr. 127 din 19 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Suceava, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă susține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În esență, consideră că prima instanță în mod nelegal a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și prevenirii unei pagube iminente, pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ.

În ceea ce privește paguba iminentă, invocă precaritatea resurselor societății și susține că, în eventualitatea executării creanței consemnate în decizia de impunere, s-ar ajunge la blocarea activității și imposibilitatea îndeplinirii de către societate a obligațiilor asumate față de partenerii comerciali ori a plății drepturilor salariale către angajații societății.

Referitor la condiția cazului bine justificat, arată că invitația la discuția finală din 13 aprilie 2017 i-a fost comunicată abia la data de 12 aprilie 2017, fiindu-i încălcat în acest mod dreptul la apărare.

Invocă și Recomandarea nr. R/89 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, recurenta-reclamantă apreciind că executarea creanței se impune a fi efectuată doar după ce instanța se pronunță asupra legalității actului administrativ.

Pe fondul obligațiilor de plată stabilite prin decizia de impunere a cărei suspendare de la executare se solicită, apreciază ca fiind neîntemeiate susținerile organului fiscal cu privire la sumele reținute în sarcina sa.

Deși a fost legal citată, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Iași nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes în susținerea recursului, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.

Reclamanta SC A. SRL Suceava a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 13 aprilie 2017, emise în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x din 13 aprilie 2017, de către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Iași.

Cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 13 aprilie 2017, emise în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x din 13 aprilie 2017, de către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Iași, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei diferențe de obligații fiscale în sumă de 524.239 RON reprezentând impozit pe profit și de 753.636 RON reprezentând taxă pe valoarea adăugată.

Prin Sentința nr. 131 din data de 29 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Suceava, având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. x din 13 aprilie 2017 emise de instituția pârâtă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x din 13 aprilie 2017.

În aceste condiții, în ceea ce privește interesul în susținerea recursului de față, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție de exercitare a acțiunii care trebuie să subziste pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

În cauza de față, cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 13 aprilie 2017 a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Cum instanța de fond s-a pronunțat la data de 29 noiembrie 2018 asupra acțiunii în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin prezentul demers judiciar, în sensul respingerii acesteia, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efectele.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 248 alin. (1), art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de SC A. SRL Suceava împotriva Sentinței nr. 127 din 19 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL Suceava împotriva Sentinței nr. 127 din 19 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT