ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 244/2020

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă la 29 decembrie 2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 7.612 RON cu titlu de daune materiale, obligarea la plata unei prestații periodice lunare începând cu luna iulie 2016 în sumă de 700 RON lunar și la plata sumei de 50.000 euro daune morale. A solicitat, de asemenea, obligarea la plata dobânzii legale penalizatorii și la actualizarea cu indicele de inflație la data plății efective a sumelor reprezentând daune materiale și daune morale.

Prin Decizia civilă nr. 820 din 23 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. și s-a dispus obligarea pârâtei SC B. SA la plata către reclamantă a următoarelor sume:

- 7612 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor de îngrijire medicală efectuate și echivalentul câștigului din muncă de care a fost lipsita reclamanta în perioada octombrie 2015 - iulie 2016, suma urmând a fi actualizată cu indicele inflație la data plății efective;

- 700 RON cu titlu de prestație periodică lunară începând cu luna august 2016 până la intervenția unei cauze modificatoare;

- 50.000 euro echivalent în RON la data plății cu titlu de daune morale.

A fost obligată pârâta SC B. SA la plata către reclamantă a dobânzii legale la sumele anterior menționate, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.

S-a dispus obligarea pârâtei SC B. SA la plata către reclamanta a sumei de 7.722 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 1627 din 5 iunie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 820 din 23 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă.

A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta SC B. SA la plata către reclamantă A. a sumelor de 7029 RON - daune materiale, suma actualizata cu indicele de inflație la data plătii efective și 10.000 euro, echivalent în RON la data plății cu titlu de daune morale.

A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate privind prestația periodică, plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta A., cât și pârâta SC B. SA au declarat recurs, cu a cărui soluționare a fost învestită înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Cererea de recurs formulată de reclamanta A. este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, reclamanta a arătat că instanța de apel a aplicat greșit art. 50, pct. l lit. a), lit. d) și lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, precum și art. 1357 alin. (1) și art. 1385 C. civ. Recurenta-reclamantă a susținut că nu toate cheltuielile îndepărtate de instanță reprezintă venituri diminuate și nu toate sunt diferențe de venituri nete.

Prima critică dezvoltată de reclamantă vizează daunele materiale, susținându-se că reținerea de către instanță că anumite cheltuieli pentru recuperare sau tratament medical sunt în sarcina asigurătorului reprezintă o motivație străină de prevederile legale, întrucât toate aceste cheltuieli au fost suportate de către reclamantă urmare a evenimentului asigurat.

Al doilea motiv de recurs vizează soluția instanței de reducere a cuantumului daunelor morale de la 50.000 euro la 10.000 euro, recurenta-reclamantă arătând că, deși instanța a reținut că urmare a evenimentului produs, a fost supusă la suferințe fizice și morale, a înțeles totuși să diminueze daunele morale acordate de prima instanță pe considerentul ca ar fi exagerat de mari, invocând jurisprudența în materie, fără însă a indica vreo decizie de speță sau orice altă practică judiciară care să orienteze soluția spre diminuarea efectuată.

Principiul reparării integrale (prevăzut de art. 1357 alin. (1) și art. 1385 C. civ.) și principiul reparării în natură (art. 1387 alin. C. civ.) se aplică și în cazul reparării prejudiciilor nepatrimoniale și a daunelor morale.

Criteriul general de acordare a despăgubirilor trebuie să reprezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă victimei, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. În situația daunelor morale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin raportare la elementele de fapt, apreciate în complexitatea lor.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a invocat drept practică judiciară:

- Sentința nr. 219 din 7 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosar nr. x/2011, menținută prin Decizia nr. 79 din 5 iunie 2012 de Curtea de Apel Craiova și prin Decizia Înaltei Cruți de Casație și Justiție nr. 2720 din 19 septembrie 2013;

- Decizia 352 din 16 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014;

- Sentința penală nr. 2367 din 6 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Pitești în Dosar nr. x/2010 și menținută prin Decizia din data de 22 martie 2011 de Curtea de Apel Pitești

- Sentința penală nr. 124 din 20 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Horezu în Dosar nr. x/2014 și modificata în sensul majorării daunelor morale prin Decizia nr. 542 din 13 noiembrie 2014 de Curtea de Apel Pitești;

- Sentința nr. 830 din 12 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București în Dosar nr. x/2012 și menținută prin Decizia nr. 1827 din 11 iunie 2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție;

- practica Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, Decizia civilă nr. 11 din 30 ianuarie 2013 și Sentința civilă nr. 1901 din 18 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/2012 de Tribunalul Arad.

În finalul cererii de recurs, recurenta-reclamantă arată că, deși instanța de apel a invocat practica judiciară și orientarea jurisprudenței spre un cuantum diminuat al daunelor morale, totuși decizia pronunțată nu conține niciun fel de trimitere la vreo hotărâre concretă de speță, prin care să se justifice diminuarea daunelor acordate.

Cererea de recurs formulată de pârâta SC B. SA este motivată, invocându-se motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei instanței de apel spre o nouă judecată, în sensul acordării daunelor materiale până la limita celor dovedite cu înscrisuri, exonerării sale de la plata prestației periodice în cuantum de 700 RON/lună, începând cu luna august 2016 și până la intervenția unei cauze modificatoare și exonerării sale de la plata dobânzii legale pentru daunele materiale și morale acordate de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.

Prin criticile formulate, pârâta a arătat că despăgubirile RCA pentru accidentul de circulație ce face obiectul dosarului se acordă conform prevederilor Normei ASF nr. 23/2014, și nu conform răspunderii civile delictuale, acest text de lege fiind nelegal aplicat.

În raport de art. 50 din aceeași normă invocată, pârâta nu putea fi obligată decât la plata sumei de 3.799,55 RON, doar acestea fiind cheltuieli materiale efectuate de reclamantă în legătură cu accidentul - suma reprezentând daune materiale fiind justificată prin înscrisurile depuse la dosar.

Recurenta-pârâtă arată că despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează în totalitate despăgubirea pe care persoana vinovată este obligată să o plătească în conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1349 C. civ.

A susținut, totodată, referitor la diferența de câștig nerealizat, că reclamanta nu a făcut dovada diferenței dintre veniturile nete și indemnizația primită.

Acordarea prestației lunare în cuantum de 700 RON este nelegală, întrucât reclamanta nu a probat diminuarea capacității de muncă pentru a fi incidente dispozițiile art. 1386 alin. (3) C. civ., iar solicitarea pârâtei de efectuare a unei expertize a fost respinsă de instanța de apel.

Pârâta a mai arătat că actualizarea sumelor datorate reclamantei cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale contravine art. 37 și art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 3 octombrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursurile și a fixat termen de judecată în ședință publică 30 ianuarie 2020 pentru soluționare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

a) Cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale, se constată că recurenta-reclamantă nu dezvoltă practic o critică, limitându-se a preciza doar faptul că instanța a stabilit greșit cuantumul acestor despăgubiri prin "neprimirea tuturor cheltuielilor", fără a arăta în ce a constat, în mod concret, nelegalitatea soluției pronunțate și care au fost cu exactitate dispozițiile legale încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel.

Modalitatea în care instanța a înțeles să valorifice sau să interpreteze materialul probator existent în dosar privitor la repararea daunelor de natură materială, nu reprezintă o critică de nelegalitate ce poate fi dedusă judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci o critică de netemeinicie ce nu poate fi cenzurată de către instanța de control judiciar, reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

b) În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, reclamanta a arătat că, deși a reținut că, urmare a evenimentului produs, a fost supusă la suferințe fizice și morale, instanța de apel a înțeles totuși să diminueze daunele morale pe considerentul ca ar fi exagerat de mari, invocând jurisprudența în materie, fără însă a indica vreo decizie de speță sau orice altă practică judiciară care să orienteze spre diminuarea daunelor acordate de prima instanță.

Acest motiv de recurs este fondat, Înalta Curte urmând a admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. și a trimite cauza curții de apel spre rejudecarea apelului în privința daunelor morale, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 1357 C. civ. "cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă". Aceste dispoziții legale sunt aplicabile cauzei, fiind necontestat în prezentul litigiu că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Esența răspunderii civile delictuale constă în existența unui prejudiciu cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane.

Ca element al răspunderii civile delictuale, prejudiciul îmbrăcă și forma prejudiciului moral (daunelor morale) - atunci când rezultă dintr-o atingere adusă prerogativelor ce constituie atributul personalității umane și se manifestă prin suferința fizică sau morală pe care o resimte victima.

Este adevărat că în cazul daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu există criterii precise pentru determinarea lor, art. 49 alin. (1) lit. f) Ordinul CSA nr. 14/2011, invocat prin motivele de recurs, stipulând că despăgubirile pentru daunele morale în cazul vătămării corporale a unei persoane se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Instanța de judecată este suverană în a-și forma propria convingere asupra aspectelor deduse judecății, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, dar ținând seama de principiile de drept și de practica judiciară în materie.

Astfel cum a reținut și curtea de apel, la nivel legislativ nu există criterii obiective, clare, de cuantificare a despăgubirilor bănești ce pot fi acordate pentru repararea prejudiciilor morale, tocmai de aceea jurisprudența în materie - în ceea ce privește prejudiciului nepatrimonial rezultat din aceeași categorie de fapte ilicite (accidente cauzate de autovehicul) - are un rol determinat în stabilirea cuantumului despăgubirilor.

În cauză, nu este contestat faptul că reclamanta a suferit un prejudiciu care o îndreptățește la acordarea daunelor morale. Ceea ce se contestă este întinderea acestui prejudiciu, evaluarea lui prin raportare la criterii valorificate în jurisprudență.

Curtea de Apel a reținut că "deși este incontestabil că deturnarea neașteptată a cursului normal al vieții reclamantei către o perioadă marcată de traume fizice și psihice, care a culminat cu declanșarea unei depresii severe, a produs acesteia emoții violente și suferințe care se circumscriu unui prejudiciu moral, raportat concret la numărul de zile de îngrijiri medicale și la procedurile medicale care au fost necesare pentru însănătoșire, fără a minimaliza în vreun fel suferințele reale ale reclamantei, suma acordată de prima instanță este disproporționată, apropriindu-se de nivelul daunelor morale acordate, în jurisprudența națională, rudelor celor decedați în accidente sau victimelor infracțiunilor de omor."

În exercitarea controlului de legalitate cu care a fost învestită cu privire la această chestiune - a evaluării daunelor morale, Înalta Curte are în vedere faptul că în determinarea cuantumului despăgubirilor morale, interpretarea normelor aplicabile răspunderii civile delictuale, principiile aplicabile în această materie și soluțiile pronunțate în jurisprudență, conturează aplicarea unor criterii ce vizează gravitatea suferinței, echitatea și al proporționalitatea.

Instanța de apel s-a limitat în a menționa, cu titlu generic jurisprudența națională, diminuând daunele morale acordate de prima instanță cu argumentul că suma acordată se apropie de nivelul daunelor morale acordate rudelor celor decedați în accidente sau victimelor infracțiunilor de omor, fără a arăta, în concret, care este jurisprudența în materie referitoare la repararea prejudiciului nepatrimonial rezultat din aceeași categorie de fapte ilicite - accidente cauzate de autovehicul ce au avut ca urmare vătămarea corporală și diminuarea capacității de muncă a victimei.

Pentru că întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor reguli matematice sau economice, instanța de apel urmează a evidenția care este jurisprudența în materie, în raport de dispozițiile art. 49 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/2011, jurisprudență în funcție de care se poate stabili un cuantum rezonabil al daunelor morale ce se impun a fi acordate reclamantei A..

a) Cuantumul despăgubirilor materiale - în dezvoltarea acestei critici recurenta-pârâtă contestă cuantumul sumei acordate de instanța de apel (7029 RON), cu referire la documentele justificative existente la dosar, apreciind că în raport de art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, nu putea fi obligată decât la plata sumei de 3.799,55 RON - doar acestea fiind cheltuieli materiale efectuate de reclamantă în legătură cu accidentul, justificate prin înscrisurile depuse la dosar. A arătat, de asemenea, că reclamanta nu a făcut dovada diferenței dintre veniturile nete și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice la care își desfășura activitatea sau din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical.

Pentru considerentele expuse cu prilejul examinării criticii formulate de recurenta-reclamantă referitoare al cuantumul daunelor materiale, considerente care nu se mai impun a fi reluate, se reține că aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate ce poate fi dedusă judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci o critică de netemeinicie ce nu poate fi cenzurată de către instanța de control judiciar.

Tot cu referire la daunele materiale, nu poate fi primită susținerea pârâtei conform căreia despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează în totalitate despăgubirea pe care persoana vinovată este obligată să o plătească în conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1349 C. civ.

În recunoașterea dreptului la despăgubiri al reclamantei trebuie avute în vedere condițiile restrictive instituite de art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 (adică, repararea prejudiciului la nivelul venitului mediul lunar net realizat de persoana vătămată, probat cu documente justificative), însă Norma ASF menționată nu poate avea caracter de normă legală specială, cu prevalență în aplicarea ei față de normele C. civ., întrucât ea are doar caracterul unei norme explicative, date în aplicarea unei legi, fără a putea limita sau modifica aplicarea regulilor impuse de C. civ., ca act normativ superior.

În ce privește "dezdăunarea", adică stabilirea întinderii prejudiciului, trebuie să se aibă în vedere principiile și reglementarea specifică răspunderii civile delictuale.

b) A doua critică se referă la prestația periodică lunară în cuantum de 700 RON începând cu luna august 2016 și până la intervenția unei cauze modificatoare, pe care recurenta-pârâtă o apreciază ca fiind nelegală întrucât reclamanta nu a făcut dovada certă a faptului că s-a produs o diminuare a capacității de muncă. Se arată, totodată, că s-a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale care să confirme sau nu diminuarea capacității de muncă, solicitare respinsă cu totul nejustificat de instanța de apel.

Dincolo de faptul că aspectele evidențiate de recurenta-pârâtă ating chestiuni legate de administrarea probatoriului - ce nu pot face obiectul cenzurii în această etapă procesuală, se constată că, în mod judicios curtea de apel a respins proba solicitată, apreciind că nu prezintă utilitate întrucât în speță s-a făcut dovada incapacității de muncă a reclamantei - prin Decizia asupra capacității de muncă nr. 3300 din 1 iulie 2016, emisă în urma examinării medicale a reclamantei și cercetării actelor medicale eliberate acesteia de către medicul expert al asigurărilor sociale, s-a stabilit că în cazul reclamantei, capacitatea de muncă este redusă, cu posibilitatea revizuirii periodice a stării medicale și a capacității de muncă.

c) O ultimă critică inserată în cuprinsul cererii de recurs vizează acordarea actualizării și dobânzii legale, prin raportare la prevederile art. 37 și art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014.

Dobânda legală și actualizarea sunt menite a asigura repararea integrală a prejudiciului încercat de creditor - art. 1531 alin. (1) și alin. (2) teza I C. civ. dispune că dobânda legală reprezintă o daună moratorie pentru neexecutarea obligației de plată, în timp ce prin actualizarea cu indicele de inflație se urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plății, având un caracter compensatoriu.

Față de natura dobânzii legale și a actualizării, Curtea a apreciat în mod corect că reținerea incidenței dispozițiilor art. 37 și 38 din Norma ASF nr. 23/2014 nu exclude acordarea acestora.

În speță, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat, astfel că acesta se impune a fi obligat la plata despăgubirii conform art. 37 alin. (2) din Norma.

Dispozițiile art. 37 din Norme, invocate de pârâtă, se referă la plata despăgubirilor deja stabilite fie de instanță, fie chiar de asigurător - executarea creanței în despăgubire, după stabilirea răspunderii și cuantificarea certă a prejudiciului.

Aceste prevederi nu au în vedere evaluarea cuantumului despăgubirilor în baza principiului răspunderii civile delictuale, inclusiv celui al reparării integrale a prejudiciului, prin acordarea dobânzii legale și actualizării, în raport de data la care obligația de despăgubire a devenit scadentă (3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat).

În ceea ce privește incidența art. 38 din Norma, Curtea a arătat că apelanta pârâtă nu are interesul în a critica nestabilirea daunelor moratorii și compensatorii conform acestui text de lege, întrucât o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere care curge de la data la care asigurătorul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 37, în speță obligația de a notifica părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire (în termen de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat) este în cuantum mai mare decât dobânda legală la suma stabilită ca despăgubire, acordată de prima instanță de la data introducerii acțiunii.

Având în vedere cele constatate, instanța urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SA.

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A., va dispune casarea în parte a Deciziei civile nr. 1627 din 5 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și va trimite cauza instanței de apel, pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtă, în privința daunelor morale, urmând a se analiza și evidenția care este jurisprudența în materie referitoare la repararea prejudiciului nepatrimonial rezultat din aceeași categorie de fapte ilicite - accidente cauzate de autovehicule care au avut ca urmare vătămarea corporală și diminuarea capacității de muncă a victimei.

Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale deciziei recurate, referitoare la daunele materiale, la prestația periodică, la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1627 din 5 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Casează în parte decizia recurată.

Trimite cauza la aceeași instanță spre rejudecarea apelului în privința daunelor morale.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.

GGC - LM