ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2047/2020

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31.07.2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu intervenientul-forțat C., să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 70.000 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 2.262.200 RON, echivalentul a 500.000 euro, cu titlu de daune morale; reclamanta a mai solicitat ca pârâta să fie obligată să îi achite diferența dintre veniturile nete, ca urmare a vătămării integrității corporale și sănătății sale și indemnizația primită din fondurile angajatorului și din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, calculată de la data de 20.02.2017 până la data încetării stării de incapacitate de muncă (2.100 RON pentru perioada februarie- iulie 2017 și în continuare); contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, în cuantum de 4.261,68 RON, pentru perioada 20.02.2017-02.03.2017 în care a fost internată la secția Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova; la plata, în temeiul art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, a penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra sumelor cuvenite cu titlu de despăgubiri de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăților efective, cu cheltuieli de judecată.

La 15.01.2018 reclamanta A. a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că înțelege să solicite obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 70.000 RON, reprezentând daune materiale și a sumei de 2.262.200 RON, echivalentul a 500.000 euro la data evenimentului rutier, cu titlu de daune morale, la plata diferenței dintre veniturile sale nete, ca urmare a vătămării integrității corporale și sănătății și indemnizația primită din fondurile angajatorului și din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, de la data producerii evenimentului rutier până la data acordării pensiei de invaliditate - 3.546 RON, pentru perioada 20.02.2017-25.09.2017; a solicitat plata penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra sumelor cuvenite cu titlu de despăgubiri de la data la care pârâta a primit hotărârea judecătorească definitivă în prezenta cauză până la data plății efective, în temeiul art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, dar și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 11/01.02.2019, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.225,36 RON, reprezentând daune materiale și a sumei de 142.500 RON, cu titlu de daune morale, precum și la plata penalităților de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului principal; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă și a sumei de 2.855,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, A. și S.C. B. S.A. au declarat apel, căile de atac astfel exercitate fiind respinse ca nefondate prin decizia nr. 655/17.09.2019 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, A. și S.C. B. S.A. au declarat recurs.

Prin memoriul său de recurs, recurenta-reclamantă A. a solicitat casarea în parte a deciziei recurate și a sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii precizate și acordării daunelor materiale și morale la valoarea solicitată.

O primă critică, încadrată de această recurentă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greșită a art. 1.499 C. civ., raportat la art. 22 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 39/2016, având în vedere că prima instanță în mod eronat a reținut ca și petit al acțiunii cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de spitalizare, deși reclamanta a înțeles să renunțe la acesta prin precizarea la acțiune, chestiune ce a fost pusă în discuție, dar ignorată, în apel.

Cu privire la suma solicitată cu titlu de daune materiale, recurenta a arătat că a prezentat dovada cheltuielilor efectuate după accident și că a învederat instanței imposibilitatea de preconstituire a tuturor înscrisurilor referitoare la cheltuieli, cu atât mai mult cu cât în privința unora este imposibilă preconstituirea de probe, date fiind stările de încordare psihică și tensiune emoțională de la acel moment.

A mai susținut că dispozițiile art. 22 alin. (1) lit. a) pct. IV și V din Norma A.S.F. nr. 39/2016 nu sunt limitative pentru instanță, acestea fiind aplicabile în ceea ce privește despăgubirea în baza învoielii părților, în situația în care asigurătorul înțelege să despăgubească persoanele păgubite, pe cei îndreptățiți la astfel de daune, la cererea lor, pe cale amiabilă. Această normă legală se coroborează cu art. 1.499 C. civ. și art. 249 C. proc. civ., iar raportat la art. 1.381 și urm. C. civ., prejudiciul trebuie reparat integral.

A mai subliniat recurenta-reclamantă că a solicitat încuviințarea administrării probei testimoniale și pentru dovedirea prejudiciului material actual și neacoperit solicitat cu titlu de daune materiale, pentru cheltuielile efectuate și pentru care nu au fost eliberate documente justificative, însă instanța de fond, deși a încuviințat administrarea acestor probe, a ignorat declarațiile martorilor.

În opinia autoarei acestei căi de atac, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile legale mai sus amintite, întrucât, sub aparența acordării unei sume globale în care se include în mod eronat și valoarea câștigului nerealizat, respectiv suma de 3.930 RON, recurenta a fost păgubită de o parte însemnată a daunelor materiale solicitate și dovedite, iar suma globală reținută de instanțe este eronat calculată și apreciată în contextul probelor administrate și nu este de natură a acoperi sumele solicitate cu titlu de daune materiale, potrivit art. 22 alin. (1) pct. IV și V din Norma A.S.F. nr. 39/2016.

Pe cale de consecință, recurenta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale în cuantum de 70.000 RON.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea instanței de apel este contradictorie și străină de natura cauzei, cu privire la dispoziția dată cererii de acordare a daunelor morale.

Sub acest aspect, a dezvoltat argumentele care au stat la baza solicitării daunelor morale, susținând că nu sunt exagerate, iar cuantumul lor nu reprezintă o îmbogățire fără just temei, fiind în acord cu prevederile Normei A.S.F. nr. 39/2016, O.U.G. nr. 54/2016 și cu jurisprudența instanțelor naționale. Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

A mai susținut că daunele morale solicitate se situează mult sub limitele plafonului maxim al despăgubirilor datorate de către asigurătorul R.C.A. și că mecanismul de angajare a răspunderii se întemeiază pe existența unui contract de asigurare de răspundere, în vigoare la data producerii accidentului.

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel în mod nelegal i-a respins apelul în motivarea căruia a reținut că în cauză cuantumul daunelor morale a fost corect stabilit de instanța de fond, proporțional cu prejudiciul moral suferit.

Cea de-a treia critică vizează aplicarea greșită a art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ca urmare a menținerii dispoziției primei instanțe de diminuare a cheltuielilor de judecată acordate.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond nu a justificat în niciun fel suma totală de 2.855,85 RON, acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, iar instanța de apel a preluat în mod nelegal sarcina primei instanțe în motivarea dispoziției de diminuare a cheltuielilor de judecată, apreciind că sunt incidente prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cererea sa de recurs, S.C. B. S.A. a susținut că daunele morale acordate în cuantum de 142.500 RON sunt exagerate, astfel că se impune reducerea acestora în conformitate cu jurisprudența din România.

Potrivit acestei recurente, suma corectă ce ar putea fi acordată este cea de 10.000 euro.

În continuare, recurenta-pârâtă a relevat argumente de ordin teoretic cu privire la prejudiciul moral și cuantificarea acestuia, aspecte privind determinarea cuantumului daunelor și jurisprudența relevantă sub acest aspect.

A arătat că împrejurarea că despăgubirile morale urmează să fie preluate de asiguratorul R.C.A., în baza unui contract de asigurare, nu poate constitui un motiv de amplificare a nivelului acestora, întrucât o astfel de abordare, lipsită de suport legal, creează grave inechități și discrepanțe între diversele categorii de persoane prejudiciate, deși nu se poate considera că suferința pricinuită este mai mică în cazul infracțiunilor pentru care nu există un asigurător care să preia plata despăgubirilor morale. De aceea, a apreciat că la soluționarea unor asemenea cereri de despăgubire, trebuie să se țină seama și de faptul că fapta a fost săvârșită din culpă, iar nu cu intenție.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de A..

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, prin care s-a propus completului de filtru soluția de admitere în principiu a recursului declarat de recurenta-reclamantă, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și anularea recursului declarat de recurenta-pârâtă, pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Prin încheierea din 29.07.2020 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

La 20.08.2020 S.C. B. S.A. a formulat punct de vedere la raport, prin care a susținut că motivele invocate pot fi circumscrise celor de casare indicate în mod expres prin memoriul de recurs.

Având în vedere că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. nu poate fi soluționat în procedura prevăzută la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va disjunge judecata acestuia și va dispune formarea unui nou dosar, în vederea soluționării lui.

Analizând recursul declarat de S.C. B. S.A., din perspectiva măsurii în care motivele de casare invocate de această recurentă se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii și încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deși a indicat motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulțumirea părții față de cuantumul daunelor morale acordate reclamantei.

Recurenta a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, solicitând, în baza dispozițiilor art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma A.S.F. nr. 39/2016, diminuarea cuantumului daunelor morale, însă nu a formulat nicio critică la adresa deciziei instanței de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt; astfel, recurenta a arătat că daunele morale acordate în cuantum de 142.500 RON sunt exagerate, astfel că se impune reducerea acestora în conformitate cu jurisprudența din România, a prezentat o serie de considerente teoretice cu privire la definirea prejudiciilor morale și la modalitățile de reparare a acestora și a susținut că la soluționarea unor asemenea cereri de despăgubire, trebuie să se țină seama și de faptul că fapta a fost săvârșită din culpă, iar nu cu intenție; toate aceste susțineri reprezintă însă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestită cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor părților de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv.

Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă prin motivele de recurs hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, susținerile recurentei, circumscrise de aceasta motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Pe de altă parte, deși a indicat în mod expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac nu a indicat criticile sau apărările părților care nu ar fi fost luate în analiză și nici eventualele motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

De asemenea, recurenta a invocat art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma A.S.F. nr. 39/2016 fără a argumenta aplicarea greșită a acestuia, fiind, în realitate, nemulțumită de modul în care, statuând asupra faptelor, instanța a stabilit cuantumul daunelor morale.

Așa fiind, nu sunt întrunite nici exigențele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

De aceea, contrar celor susținute de autoarea căii de atac prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilității recursului, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

De aceea, recursul declarat recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. urmează să fie anulat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 655/17.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și dispune formarea unui nou dosar în vederea soluționării acestuia.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2020.