ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 394/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă la 31.07.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu intervenientul-forțat C., să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 70.000 RON, cu titlu de daune materiale și de 2.262.200 RON, echivalentul a 500.000 euro, cu titlu de daune morale; reclamanta a mai solicitat ca pârâta să fie obligată să îi achite diferența dintre veniturile nete, ca urmare a vătămării integrității corporale și sănătății sale și indemnizația primită din fondurile angajatorului și din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, de la data de 20.02.2017 și până la data încetării stării de incapacitate de muncă (2.100 RON pentru perioada februarie- iulie 2017 și în continuare); contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, în cuantum de 4.261,68 RON pentru perioada 20.02.2017-02.03.2017, aferentă internării la secția Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova; la plata, în temeiul art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, a penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra sumelor cuvenite cu titlu de despăgubiri de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective a debitului principal și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

La data de 15.01.2018, reclamanta A. a formulat precizare la cererea de chemare în judecată, învederând că înțelege să solicite obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumelor de 70.000 RON, reprezentând daune materiale și de 2.262.200 RON, echivalentul a 500.000 euro la data evenimentului rutier, cu titlu de daune morale, la plata diferenței dintre veniturile sale nete, ca urmare a vătămării integrității corporale și sănătății și indemnizația primită din fondurile angajatorului și din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, de la data producerii evenimentului rutier și până la data acordării pensiei de invaliditate - 3.546 RON, pentru perioada 20.02.2017-25.09.2017; a solicitat plata penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra sumelor cuvenite cu titlu de despăgubiri de la data la care pârâta a primit hotărârea judecătorească definitivă în prezenta cauză și până la data plății efective, în temeiul art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, dar și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 11/01.02.2019, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea precizată și a obliga-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor de 8.225,36 RON, reprezentând daune materiale și de 142.500 RON, cu titlu de daune morale, precum și la plata penalităților de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului principal; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă și a sumei de 2.855,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta și pârâta au declarat apel, care au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 655/17.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta și pârâta au declarat recurs.

Recurenta-reclamantă a solicitat casarea în parte a deciziei recurate și a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii precizate și acordării daunelor materiale și morale la valoarea solicitată.

Un prim motiv de nelegalitate subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a art. 1.499 C. civ., raportat la art. 22 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 39/2016, având în vedere că prima instanță în mod eronat a reținut ca și petit al acțiunii cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de spitalizare, deși recurenta a înțeles să renunțe la acest capăt de cerere prin precizarea la acțiune, chestiune ce a fost pusă în discuție în fața instanței de apel, fiind ignorată greșeala de judecată.

Cu privire la suma solicitată cu titlu de daune materiale, recurenta a arătat că a prezentat dovada cheltuielilor efectuate după accident și că a învederat instanței imposibilitatea de preconstituire a tuturor înscrisurilor referitoare la cheltuieli, cu atât mai mult cu cât în privința unora preconstituirea de probe este imposibilă, date fiind stările de încordare psihică și tensiune emoțională de la acel moment.

A mai susținut că dispozițiile art. 22 alin. (1) lit. a) pct. IV și V din Norma A.S.F. nr. 39/2016 nu sunt limitative pentru instanță, acestea fiind aplicabile în ceea ce privește despăgubirea în baza învoielii părților, în situația în care asigurătorul înțelege să despăgubească persoanele păgubite, pe cei îndreptățiți la astfel de daune, la cererea lor, pe cale amiabilă. Această normă legală se coroborează cu art. 1.499 C. civ. și art. 249 C. proc. civ., iar raportat la art. 1.381 și urm. C. civ., prejudiciul trebuie reparat integral.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea probei cu doi martori și pentru dovedirea prejudiciului material actual și neacoperit solicitat cu titlu de daune materiale, pentru cheltuielile efectuate și pentru care nu au fost eliberate documente justificative, iar instanța de fond, deși a încuviințat aceste probe, la pronunțarea hotărârii a ignorat declarațiile martorilor.

A mai relevat că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile legale mai sus amintite, întrucât sub aparența acordării unei sume globale în care se include în mod eronat și valoarea câștigului nerealizat, respectiv suma de 3.930 RON, recurenta a fost păgubită de o bună parte a daunelor materiale solicitate și dovedite, iar suma globală reținută de instanțe este eronat calculată și apreciată în contextul probelor administrate și nu este de natură a acoperi sumele solicitate cu titlu de daune materiale, potrivit art. 22 alin. (1) pct. IV și V din Norma A.S.F. nr. 39/2016.

În consecință, recurenta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale în cuantum de 70.000 RON.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că hotărârea instanței de apel este contradictorie și străină de natura cauzei cu privire la dispoziția dată daunelor morale.

Sub acest aspect, recurenta a dezvoltat pe larg argumentele care au stat la baza solicitării daunelor morale, susținând că cuantumul acestora nu reprezintă o îmbogățire și că nu sunt exagerate, fiind în acord cu prevederile Normei A.S.F. nr. 39/2016, O.U.G. nr. 54/2016 și cu jurisprudența. Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

A mai susținut că daunele morale solicitate se situează mult sub limitele plafonului maxim al despăgubirilor datorate de către asigurătorul R.C.A. și că mecanismul de angajare a răspunderii se întemeiază pe existența unui contract de asigurare de răspundere, în vigoare la data producerii accidentului.

Recurenta-reclamantă a considerat că instanța de apel în mod nelegal i-a respins apelul cu motivarea că în cauză cuantumul daunelor morale a fost corect stabilit de instanța de fond, proporțional cu prejudiciul moral încercat.

Cea de-a treia critică vizează aplicarea greșită a art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ca urmare a menținerii dispoziției primei instanțe de diminuare a cheltuielilor de judecată acordate.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond nu a justificat în niciun fel suma totală de 2.855,85 RON, acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, iar instanța de apel a preluat în mod nelegal sarcina primei instanțe în motivarea dispoziției de diminuare a cheltuielilor de judecată, apreciind că sunt incidente prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, prin care s-a propus completului de filtru soluția de admitere în principiu a recursului declarat de reclamantă, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și anularea recursului declarat de pârâtă, pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Prin încheierea din 29.07.2020 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin decizia nr. 2047/20.10.2020, Înalta Curte a disjuns recursul reclamantei și a anulat recursul pârâtei, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În urma disjungerii, recursul reclamantei a fost înregistrat sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 21.10.2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul reclamantei și a stabilit termen în ședință publică când a invocat din oficiu excepția nulității recursului; se cuvine subliniat că aspectul nulității acestui recurs nu a fost tranșat în cadrul procedurii de filtru întrucât partea adversă nu a invocat această excepție și nici raportul asupra admisibilității în principiu nu a conținut o propunere de dispozitiv în sensul anulării, așa încât a fost necesară citarea părților, pentru ca acestea să nu fie luate prin surprindere de excepția astfel invocată.

Deliberând asupra excepției nulității, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă că recurenta-reclamantă nu a expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise celor două motive de recurs invocate, ci a urmărit să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

După ce a susținut că instanța de apel a reținut în mod nelegal că în cauză cuantumul daunelor morale a fost corect stabilit de prima instanță, proporțional cu prejudiciul moral încercat, recurenta a prezentat aspecte de ordin general sub aspectul factorilor ce stau la baza aprecierii și cuantificării daunelor morale, afirmații ce nu pot fi considerate că reprezintă o motivare a căii de atac din perspectiva exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Așadar, Înalta Curte constată că în conținutul cererii de recurs nu se identifică susțineri referitoare la faptul că hotărârea pronunțată nu ar corespunde cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sau la existența unor considerente contradictorii ori numai străine de natura cauzei, astfel că reține invocarea formală a acestui motiv de recurs.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sub aparența aplicării greșite a prevederilor art. 1.381 și art. 1.499 C. civ., art. 22 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 39/2016, art. 249 C. proc. civ., recurenta pune în discuție, prin argumentația expusă, modul în care instanța de apel a analizat cauza sub aspectul cuantumului daunelor materiale, prin raportare la situația de fapt și probele administrate, cu referire la ignorarea declarațiilor martorilor, la calculul eronat ori presupuse greșeli legate de cheltuielile de spitalizare.

Toate aceste chestiuni vizează aspecte de temeinicie și care nu mai pot fi repuse în discuție în calea extraordinară de atac a recursului, unde sunt supuse controlului judiciar exclusiv aspecte de legalitate.

Astfel, criticile expuse cu privire la daunele materiale nu conduc spre concluzia că decizia ar fi nelegală, câtă vreme chestiunile puse în discuție relevă nemulțumirea părții cu privire la eliminarea unor cheltuieli solicitate cu acest titlu față de probele administrate sau de imposibilitatea preconstituirii tuturor înscrisurilor.

Critica privind aplicarea greșită a art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ca urmare a menținerii dispoziției primei instanțe de diminuare a cheltuielilor de judecată acordate nu poate fi valorificată în recurs din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., deoarece presupune o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunțat decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181/05.03.2020, prin care a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Această decizie dată în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, în raport cu art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 655/17.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2021.