ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4074/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4074/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată. Prima instanță învestită.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 3 ianuarie 2018, înregistrată sub nr. x/2018 reclamantul A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Nord-Vest a solicitat anularea deciziei nr. 1709 din 6 iunie 2017 emisă de pârât, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare pentru programele operaționale în carul obiectivului convergență nr. 935 din 30 martie 2017, reținerea caracterului eligibil al sumelor ce fac obiectul Deciziei și Procesului-verbal anterior menționate, obligarea autorității la restituirea sumelor achitate în temeiul Deciziei și al Procesului-verbal.
Prin sentința civilă nr. 2831 din 2 mai 2018 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale în cauza privind pe reclamantul A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Nord-Vest și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
De asemenea, art. 10 alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004 prevede că "Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."
Interpretând coroborat aceste două texte, instanța a reținut că primul alineat al art. 10 reprezintă norma generală de stabilire a competenței de soluționare a cauzelor în materia contenciosului administrativ, reglementând două criterii în raport de care se stabilește această competență, respectiv criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ atacat - autoritate centrală sau locală și criteriul valoric.
Pe de altă parte, alin. (1)
1
din același articol reprezintă norma specială de stabilire a competenței de soluționare a litigiilor având ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, care este de strictă interpretare și aplicare. Conform acestui text, criteriul valoric nu este relevant sub aspectul stabilirii competenței de soluționare a cauzei numai în ceea ce privește acte administrative emise de autoritățile publice centrale, ipoteză în care competența revine curților de apel. Însă, în situația în care actul administrativ atacat este emis de o autoritate publică locală, competența de soluționare se stabilește în raport de criteriul valoric, conform normei generale prevăzută în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere că atât Decizia nr. 1709/2017, cât și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 935/2017, prin care s-a stabilit că valoarea creanței bugetare rezultată din aplicarea corecției este în sumă de 1.558.336,97 RON, au fost emise de OIR POSDRU Regiunea Nord-Vest, așadar o autoritate publică locală, având în vedere că atribuțiile exercitate de acestea au o acoperire regională, iar nu națională, competența instanței de contencios administrativ este determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor generale de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Întrucât creanța bugetară stabilită prin actul administrativ a cărui anulare se solicită în prezenta cauză este de 1.558.336,97 RON, deci peste plafonul de 1.000.000 RON la care face referire teza a I-a a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a prezentei cauze, în raport de cuantumul creanței bugetare, aparține curții de apel ca instanță de contencios administrativ și fiscal.
A doua instanță învestită
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal la data de 6 septembrie 2018 sub nr. dosar x/2018.
Prin Sentința civilă nr. 4217 din data de 19 octombrie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. S.R.L. și pe pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Nord-Vest, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că obiectul litigiului dedus judecății îl constituie anularea Deciziei nr. 1709 din 6 iunie 2017 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x din 30 martie 2017, ambele emise de OIRPOSDRU Regiunea Nord Vest.
Aceste acte administrative, au fost emise în temeiul dispozițiilor art. 21 și art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.
Potrivit art. 51 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac. Alin. (2) prevede ca Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 10 alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004, toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
Această dispoziție legală nu este însă incidentă în cauză deoarece Decizia nr. 1709 din 6 iunie 2017 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x din 30 martie 2017 au fost emise de o autoritate publică de nivel regional, devenind astfel aplicabile disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice locale, se soluționează în fond de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Nu este aplicabil criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu este un litigiu care privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora.
În raport de toate aceste împrejurări, constatând că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unor acte administrative emanând de la o autoritate publică locală/regională, Curtea, prin raportare la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și O.U.G. nr. 66/2011, a constatat că, din punct de vedere material, competent în soluționarea cauzei este tribunalul administrativ fiscal.
Pe cale de consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 132 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, ținând seama din punct de vedere teritorial de faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a optat pentru instanța de la sediul său.
Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.
În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă anularea Deciziei nr. 1709 din 6 iunie 2017 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x din 30 martie 2017, ambele emise de OIRPOSDRU Regiunea Nord-Vest.
Aceste acte administrative, au fost emise în temeiul dispozițiilor art. 21 și art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.
Potrivit art. 51 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac. Alin. (2) prevede ca Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
Conform art. 10 alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004, toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
Înalta Curte constată că acțiunea de față nu reprezintă o cerere de natura celor descrise de art. 10 alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004, deoarece nu privește un act emanând de la o autoritate publică centrală ce are ca obiect finanțarea nerambursabilă, ci urmărește executarea unui contract de achiziție publică privind prestarea unor servicii publice, prin acordarea de despăgubiri pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor contractuale.
Așadar, nu natura fondurilor ce asigură plata prețului face obiectul litigiului dintre părți, ci modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de autoritate și aplicarea clauzei penale inserată în contract.
Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că în interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:
criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;
criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Atât Curtea de Apel București, cât și Tribunalul București au apreciat că în cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretențiile reclamantei nu fac parte din categoriile enumerate de textul de lege (taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora), urmând a da prevalență criteriului rangului autorității emitente. Totuși, aplicând acest criteriu, cele două instanțe au dat dezlegări deosebite asupra competenței de soluționare a cauzei, pornind de la interpretarea diferită a obiectului dedus judecății și a cadrului procesual pasiv.
Prin urmare, având în vedere că obiectul principal al cererii îl reprezintă anularea actului administrativ emis de OIRPOSDRU Regiunea Nord-Vest, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de față OIRPOSDRU Regiunea Nord-Vest, autoritate publică locală.
Soluția Înaltei Curți
Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Nord-Vest, în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2019.