ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4520/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 23.02.2016, înregistrată sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți și B., solicitând anularea Deciziei nr. 1/05.01.2016, cu cheltuieli de judecată.

La data 31.03.2016, reclamantul a depus completare a acțiunii, prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată și pe pârâta Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă, solicitând și anularea parțială a Procesului-verbal nr. x din 11.12.2015, sub aspectul constatării debitului de 3570 RON pe seama sa, în perioada anilor 2007-2009. A invocat excepția decăderii Autorității Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă din dreptul de a efectua controlul măsurilor asigurătorii și de executare silită și aplicarea măsurii imputației.

De asemenea, a invocat excepția prescripției dreptului a AJOFM din dreptul de a emite ordinul sau dispoziția/decizia de imputare a sumei de 3570 RON în sarcina sa, respectiv Decizia nr. 1/05.01.2016, întrucât aceasta trebuia emisă în maximum trei ani de la data producerii pagubei (care cel mai târziu poate fi considerată 27.03.2012), aceasta fiind emisă după împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art. 85 alin. (3) din Legea 188/2009 privind funcționarii publici.

Prin încheierea de ședință din data de 27.04.2016 s-a dispus conceptarea și citarea în cauză în calitate de pârâtă a ANOFM și s-a luat act de aspectul că în dosarul nr. x/2016 s-a admis excepția litispendenței și respectiva cauză a fost atașată prezentei cauze.

Prin sentința nr. 1012/2016 din data de 22 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Mehedinți invocată din oficiu.

A fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți, B. și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2016.

Prin încheierea de ședință din data de 27.09.2016 s-a dispus conceptarea și citarea în cauză în calitate de pârâtă a numitului C., parte în Decizia nr. 1/2016.

Prin sentința nr. 529 din 6 decembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

A admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului B. și a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calității procesual pasive.

A admis excepția lipsei calității procesual pasive a Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 1/05.01.2016, și a respins acțiunea formulată de reclamant în privința acestui capăt de cerere în contradictoriu pârâtul ANOFM pentru lipsa calității procesual pasive.

A respins capătul de cerere privind anularea Procesului-verbal nr. x/11.12.2015, ca inadmisibil.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți și C., anulând parțial Decizia nr. 1/05.01.2016 în ceea ce îl privește pe reclamant.

A respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiat.

A obligat pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți, la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2571 RON, onorariu avocat și cheltuieli de transport.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței instanței de fond și, rejudecând, respingerea acțiunii formulate de reclamant.

În motivarea recursului, recurenta - pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici.

A susținut recurenta că Decizia nr. 1/2016 nu este o decizie de imputare și că, pe cale de consecință, nu îi sunt aplicabile dispozițiile legale sus menționate.

A precizat că directorul executiv al AJOFM Mehedinți, care este funcționar public, conducător al unei instituții subordonate ANOFM, este obligat să respecte măsurile dispuse prin procesul-verbal de control al ANOFM, acesta fiind motivul pentru care în preambulul Deciziei nr. 1/2016 a fost menționată, printre altele, și Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Instanța de fond nu a supus dezbaterilor aceste aspecte și nu a solicitat clarificări cu privire la menționarea actelor normative din preambulul deciziei contestate.

Intimatul - reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței de fond ca fiind temeinică și legală, susținând, în esență că, în mod corect s-a reținut prin hotărârea pronunțată în cauză nelegalitatea Deciziei nr. 1/2016, în ceea ce îl privește.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs ce vor fi analizate, față de conținutul acestora, raportat la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul acțiunii în contencios administrativ soluționate de Curtea de Apel Craiova vizează anularea Deciziei nr. 1/2016 emisă de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți, în ceea ce privește suma imputată în sarcina intimatului-reclamant A..

Instanța de fond a argumentat soluția de admitere în parte a acțiunii și de anulare în parte a Deciziei nr. 1/05.01.2016, care reprezintă o decizie de imputare, pe faptul că aceasta a fost emisă după încetarea raportului de serviciu cu reclamantul, astfel încât procedura aplicabilă pentru recuperarea pagubei este cea a dreptului comun.

Susținerile recurentei referitoare la faptul că instanța de fond nu a solicitat clarificări cu privire la menționarea actelor normative din preambulul deciziei contestate, reținând în mod greșit că actul administrativ atacat reprezintă o decizie de imputare, sunt nefondate, în condițiile în care instanța de fond a analizat contestația formulată împotriva Deciziei nr. 1/05.01.2016 prin prisma motivelor invocate de reclamant, dar și a apărărilor formulate în cauză de către pârâtă.

Astfel, instanța de fond a apreciat ca fiind nefondată susținerea pârâtei AJOFM referitoare la faptul că decizia respectivă nu ar reprezenta o decizie de imputare, ci o decizie de constatare debit, reținând în mod corect că, în preambulul acesteia, se face referire la Legea nr. 188/1999, care reglementează modul de contestare al deciziei de imputare.

Pe acest aspect, verificând preambulul Deciziei nr. 1/2016, emisă de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că, într-adevăr, autoritatea publică emitentă a individualizat, printre temeiurile juridice care fundamentează măsura adoptată, și Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care nu cuprinde dispoziții referitoare la noțiunea de "decizie constatare debit".

Înalta Curte reține că nu există o justificare rezonabilă de a nu ține cont de actele normative indicate, respectiv de Legea nr. 188/1999, neexistând alte elemente de natură a pune sub semnul îndoielii emiterea de către recurentă a unei decizii de imputare.

De altfel, decizia contestată conține elementele necesare și suficiente constituirii unui act de imputare, prin indicarea sumei de plată, ce reprezintă prejudiciul, și a persoanei responsabile în sarcina căruia se constituie acesta.

Totodată, este de reținut și faptul că, în art. 2 al deciziei contestate, se menționează că aceasta va fi adusă la îndeplinire de Compartimentul control, îndeplinirea măsurilor asiguratorii și executare silită și Serviciul administrare buget, rezultând, astfel, caracterul de titlu executoriu al actului contestat, un asemenea caracter avându-l decizia de imputare.

Pe fond, Înalta Curte reține că interpretarea în ansamblu a normelor cuprinse în Legea nr. 188/1999 conduce la concluzia că raportul de serviciu ce ia naștere și se exercită ca urmare a numirii într-o funcție publică, potrivit art. 4 din lege, are ca părți funcționarul public și autoritatea publică în cadrul căreia acesta își exercită funcția.

În ipoteza tipică în care elementele raportului de serviciu rămân nemodificate, antrenarea răspunderii patrimoniale a funcționarului public pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează, are loc prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice, a unui ordin sau dispoziții de imputare, ori, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, conform normelor speciale cuprinse în art. 85 alin. (1) corelat cu art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999.

Însă, în cauză, deși fapta pretins generatoare de prejudiciu datează din perioada în care intimatul - reclamant se afla în raport de serviciu cu autoritatea recurentă, prevederile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 nu pot fi aplicate pentru că, la data constatării pagubei, respectiv la data emiterii Deciziei nr. 1/2016, funcționarul public nu se mai afla în raport de serviciu cu autoritatea sau instituția publică prejudiciată, iar angajarea răspunderii patrimoniale, fiind o răspundere civilă, nu poate fi făcută decât pe calea de drept comun a antrenării răspunderii civile delictuale.

Raportat la considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 și dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți împotriva sentinței nr. 529 din 06 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2019.