ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 327/2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 5 februarie 2015, reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (A.N.O.F.M.) a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României (C.C.R.):

1) anularea măsurii prevăzute la punctul I.8. din Decizia CCR nr. 18 din 29 octombrie 2014, denumită în continuare Decizie, precum și a punctului 1 din Încheierea nr. 2 din 08 ianuarie 2015 emisă de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul CCR, denumită în continuare Încheiere;

2) anularea în parte a măsurii prevăzute la parag. (1) al punctului I.15. din Decizie, potrivit căreia recepția dispusă a fi efectuată se impune a fi realizată în condițiile Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, precum și a punctului 2 din Încheiere;

3) anularea măsurii prevăzute la punctul II.16. din Decizie precum și a punctului 3 din Încheiere;

4) anularea în parte a măsurii prevăzute la punctul II.18. din Decizie, în ceea ce privește extinderea verificărilor la nivelul tuturor agențiilor teritoriale în vederea identificării situațiilor similare celei constatate de echipa de auditori în Procesul-verbal de constatare nr. 40730 din 02 octombrie 2014 încheiat de CCR și înregistrat sub nr. 3644 din 30 septembrie 2014, denumit în continuare Proces-verbal, în care s-a reținut efectuarea de plăți nejustificate din bugetul asigurărilor pentru șomaj precum și în ceea ce privește stabilirea întinderii prejudiciului, evidențierea în contabilitate, recuperarea acestuia conform prevederilor legale și virarea sumelor la buget, pe măsura recuperării, având în vedere inclusiv aplicarea prevederilor art. 731 și art. 751 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, precum și a punctului 4 din Încheiere;

5) anularea măsurii prevăzute la punctul II.19. din Decizie precum și a punctului 5 din Încheiere.

Prin Sentința nr. 2322 din data de 22 septembrie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a admis în tot cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta accesorie Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, a anulat în parte Decizia nr. 18 din 29 octombrie 2014, numai în ceea ce privește măsura prevăzută la punctul II.18, referitor la extinderea verificărilor la nivelul tuturor agențiilor teritoriale în vederea identificării situațiilor similare celei constatate de echipa de auditori în Procesul-verbal de constatare nr. 40730 din 02 octombrie 2014 încheiat de C.C.R. și înregistrat la instituția reclamantă sub nr. 3644 din 30 septembrie 2014, precum și în ceea ce privește stabilirea întinderii prejudiciului, evidențierea în contabilitate a acestuia, recuperarea prejudiciului, conform prevederilor legale și virarea sumelor la buget, pe măsura recuperării, având în vedere inclusiv aplicarea prevederilor art. 731 și art. 751 din Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice, cu modificări și completări, a anulat în parte Încheierea nr. 2 din 08 ianuarie 2015, numai în ceea ce privește punctul 4, a menținut în rest actele administrative contestate, a admis în parte cererea intervenientei privind cheltuielile de judecată, a obligat pârâta la plata către intervenientă a onorariului de avocat de 1.400 lei și a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, cât și pârâta Curtea de Conturi a României, ambele părți criticând-o pentru nelegalitate.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a solicitat casarea în parte a hotărârii și, în rejudecare, admiterea în integralitate a acțiunii astfel cum a fost formulată, iar Curtea de Conturi a României a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a sentinței cu privire la soluția de admitere în parte a cererii de anulare a actelor contestate și, în rejudecarea, respingerea în tot a acțiunii dar și a cererii de intervenție accesorie, ambele fiind neîntemeiate.

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul declarat de Curtea de Conturi a României este admisibil în principiu, iar cel declarat de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este promovat cu depășirea termenului de 15 zile de la data comunicării, reglementat de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit încheierii de ședință din data de 5 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, arătând că sentința instanței de fond a fost comunicată instituției la data de 12 octombrie 2015, comunicarea fiind înregistrată sub nr. 12892 din 12 octombrie 2015, astfel cum rezultă din copia acesteia și din extrasul din registrul de evidență al A.N.O.F.M. anexate.

Invocând dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 și art. 182 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la modul de calcul al termenelor, dar și programul de lucru al instituției în zilele de vineri între orele 8 - 14, recurenta a susținut că neînregistrarea comunicării în data de 9 octombrie 2015 poate fi justificată de împrejurarea depunerii sentinței la sediul A.N.O.F.M. după ora 14, ora la care activitatea instituției încetează în mod legal, astfel încât data comunicării sentinței este prima zi lucrătoare ce urmează datei de 9 octombrie 2015, respectiv ziua de luni 12 octombrie 2015.

Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României nu a depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

În materia contenciosului administrativ, conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Sentința nr. 2322 din data de 22 septembrie 2015 recurată în prezenta cauză a fost comunicată recurentei Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă la data de 9 octombrie 2015, conform dovezii de comunicare aflate la dosar fond. Această dovadă este semnată de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței și poartă ștampila registraturii instituției.

Susținerile recurentei referitoare la înregistrarea comunicării sentinței la data de 12 octombrie 2015 și la presupusa depunere a acesteia în data de 9 octombrie 2015 după încheierea programului de lucru, sunt neîntemeiate și nu pot fi avute în vedere de instanța de control judiciar, câtă vreme dovada existentă la dosar este completată cu respectarea dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., iar conform dispozițiilor art. 165 alin. (1) C. proc. civ. procedura de comunicare a sentinței se socotește îndeplinită la data semnării dovezii de înmânare.

Termenul de 15 zile se calculează, așadar, pe zile libere, de la data comunicării sentinței - 9 octombrie 2015, ultima zi de declarare a căii de atac este 26 octombrie 2015, astfel încât recursul depus la data de 27 octombrie 2015 este declarat cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Întrucât recurenta a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, în cauză operează sancțiunea decăderii, iar completul de filtru, în conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (1) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă ca tardiv formulat.

În privința recursului declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, se apreciază că acesta îndeplinește condițiile de admisibilitate și, având în vedere mențiunile din raport, în sensul că nu există o jurisprudență constantă, conturată la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal, care să dezlege unitar problema de drept dedusă judecății, completul de filtru constată că recursul nu poate fi soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau (6) C. proc. civ., astfel încât în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. îl va admite în principiu și va fixa termen pentru soluționarea pe fond a acestuia, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva Sentinței nr. 2322 din data de 22 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Admite în principiu recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 2322 din data de 22 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fixează termen de judecată pe fond a recursului declarat de Curtea de Conturi a României la 15 martie 2018, cu citarea părților.

Fără cale de atac, în ceea ce privește soluția de respingere ca tardiv a recursului declarat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2018.