ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 799/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 16 martie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună: anularea deciziei nr. 12/02.02.2015 referitoare la plata indemnizației de șomaj, până la recuperarea sumei/debitelor de la S.C. B. S.A.; în subsidiar, în situația în care instanța va considera că decizia este nelegală, a solicitat să se procedeze la suspendarea deciziei nr. 12/02.02.2015 privind plata indemnizației de șomaj, până la recuperarea sumei/debitelor de la S.C. B. S.A.; daune morale conform Noului C. proc. civ., capitolul II, art. 11 și 12, și, cheltuieli de judecată care i se vor ocaziona cu prezentul proces. În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Codului Muncii și ale Noului C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 10098 din data de 21.10.2015, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București; a anulat decizia nr. 12/02.02.2015, și a respins capătul de cerere ce a avut ca obiect daune morale, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, pârâta Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, la data de 05 ianuarie 2016, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată.

Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 2613, pronunțată la data de 20 mai 2016, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta- pârâtă Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București împotriva sentinței civile nr. 10098/21.10.2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata- reclamantă A..

Pârâta Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București a uzat în continuare de calea de atac a recursului, declarând recurs împotriva acestei decizii, prin care a solicitat admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate ca nelegală și netemeinică și menținerea deciziei nr. 12/02.02.2015, ca legală și temeinică.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) și alin. (2) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepțiunea conferită de legiuitor, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, …, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON, inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. s-a stabilit că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusive. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.".

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri definitive: 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, …;.".

În speță, recurenta- pârâtă Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, hotărâre care este definitivă, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ.

Astfel, dosarul de față are ca obiect un litigiu de asigurări sociale, respectiv, contestația formulată împotriva unei decizii de impunere privind indemnizația de șomaj- decizia nr. 12/02.02.2015 emisă de recurenta- pârâtă Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, prin care s-a imputat intimatei- reclamante A. suma de 10.596 RON reprezentând indemnizație de șomaj necuvenită.

Prezentul recurs are, deci, ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta- pârâtă Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București împotriva sentinței civile nr. 10098/21.10.2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata- reclamantă A..

Se constată că, cererea reclamantei A. este o acțiune de natura celei la care se referă art. 119 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cauza având ca obiect un litigiu privind o decizie de impunere emisă de pârâtă în vederea recuperării unor sume încasate cu titlul de indemnizație de șomaj (a restituirii plății).

Or, dispozițiile art. 119 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 prevăd că:

"Litigiile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit legii". În temeiul art. 119 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, "Litigiile privind stabilirea și plata indemnizației de șomaj se soluționează în regim de urgență, potrivit normelor procedurale prevăzute pentru conflictele de drepturi, chiar dacă prin lege specială se prevede altfel".

Cum, în cauză este pusă în discuție o decizie prin care s-a impus intimatei- reclamante obligația de restituire a sumelor încasate cu titlu de indemnizație de șomaj, se constată că, prezenta cerere reprezintă un litigiu reglementat de normele procedurale prevăzute pentru conflictele de drepturi.

Înalta Curte reține că, alin. (1) al articolului 269 din Legea nr. 53/2003 prevede că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii, prin Legea dialogului social nr. 62/2011, stabilindu-se, la art. 208, că se soluționează în primă instanță de către tribunal, conflictele individuale de muncă. Potrivit art. 214 din aceeași Lege nr. 62/2011, "Hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară".

Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că: "Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară"- cazul în speță.

Prin art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., legiuitorul a optat pentru înlocuirea căii de atac a recursului cu calea de atac a apelului, și nu pentru menținerea acestuia.

Pentru aceste considerente, și având în vedere că, acțiunea pendinte este o acțiune de natura celei enumerate la art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., fiind o acțiune privind asigurări sociale, menționată și de Legea nr. 2/2013, aplicabilă, procesul fiind început la 16 martie 2015, deci, după data de intrare în vigoare a Legii nr. 2/2013, se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel București nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

În atari condiții, în speță, decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Se reține, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta AGENȚIA MUNICIPALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 2613 din 20 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2017.