Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.10.2013
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4288/2013

HOTĂRÂRE
07.10.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4288/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 297 din 19 septembrie 2012, Judecătoria Curtea de Argeș a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta SC C.E.O. SA și l-a obligat pe pârâtul I.I. la plata sumei de 1.316,95 RON cheltuieli de judecată în Dosarul nr. 7261/40/2010 al Tribunalului Botoșani și suma de 1.000,02 RON reprezentând cheltuieli în Dosarul nr. 761/40/2010 al Curții de Apel Suceava și 199 RON cheltuieli de judecată. Tribunalul Argeș, secția civilă, prin decizia nr. 723 din 14 martie 2013, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul I.I. împotriva sentinței civile nr. 297 din 19 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș. La data de 2 aprilie 2013, pârâtul I.I.

a formulat o cerere de revizuire a deciziei nr. 723 din 14 martie 2013 a Tribunalului Argeș, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivare, revizuentul s-a plâns de faptul că i s-a făcut o mare nedreptate, intimata SC C.E.O.

SA, parte cu care s-a judecat în mai multe litigii, nu i-a luat în considerare și nu i-a eliberat o adeverință din care să rezulte faptul că a fost încadrat în grupa a II-a de muncă în perioada 3 februarie 1989-1 mai 1999. A arătat că prin sentința civilă nr. 557 pronunțată în data de 23 februarie 2011 Tribunalul Botoșani i-a respins acțiunea formulată împotriva intimatei având ca obiect eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că a fost încadrat în grupa a doua de muncă în perioada cât a desfășurat activitate la această unitate, respectiv 3 februarie 1989-1 mai 1999. Revizuentul se arată nemulțumit și de faptul că prin decizia nr. 1233 din 3 noiembrie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins recursul pe care l-a declarat împotriva sentinței civile nr. 557 din 23 februarie 2011 a Tribunalului Botoșani, ca tardiv formulat.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul I.I. a dezvoltat circumstanțe de fapt privind munca desfășurată în condiții grele, în perioada reclamată, a precizat că nu a fost respectat de către intimată ordinul nr. 50/1990 și a subliniat că i-a fost afectată starea de sănătate, datorită condițiilor grele de muncă. Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă pentru considerentele ce succed: Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive numai în cazurile strict determinate de lege. Conform dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile prevăzute de pct. 1-9 C. proc.

civ. În sensul textului de lege citat, hotărârile date de instanțele de recurs pot constitui obiect al cererii de revizuire numai dacă evocă fondul, iar potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile privind cererea de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și faptele pe care se întemeiază. Revizuentul I.I. a solicitat revizuirea deciziei nr. 723 din 14 martie 2013 a Tribunalului Argeș în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., dar nu a indicat în cuprinsul cererii, cu care a fost învestită Înalta Curte în prezenta cauză, care sunt hotărârile potrivnice și în ce constă contrarietatea de natură a atrage incidența acestui caz de retractare. Simpla expunere a nemulțumirii cu privire la modul în care instanța de judecată a soluționat litigiile purtate între părți, finalizate prin deciziile enunțate în cuprinsul cererii (nr. 723 din 14 martie 2013 a Tribunalului Argeș; sentința civilă nr. 557 din 23 februarie 2011 a Tribunalul Botoșani; decizia nr. 1233 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă), nu este suficientă pentru a solicita revizuirea unei hotărâri, întrucât dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretar, iar exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Așa fiind, instanța nu poate proceda la verificări cu privire la faptul dacă ultima hotărâre, respectiv cea atacată, a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat sau dacă sunt întrunite cerințele triplei identități: de obiect, părți, cauză. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 723 din 14 martie 2013 a Tribunalului Argeș în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de I.I.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul I.I. împotriva deciziei civile nr. 723 din 14 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2013.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1282/2017
Asupra recursului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 955/civ din 18 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată
ÎCCJ 2014-06-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2064/2014
ționarea excepțiilor invocate și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtului P.I. A obligat-o pe pârâta SC F. SRL Botoșani să plătească reclamantei suma de 8.267,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată di
ÎCCJ 2014-10-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2649/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 310 din 29 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 1975/40/2010 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC
ÎCCJ 2013-11-19
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4019/2013
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 36 din 10 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a fost respins ca inadmisibil, apelul declarat de reclamanții U.G.O., R.G.G., R.G.I. împo
ÎCCJ 2013-11-20
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5361/2013
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 832 din 27 martie 2013, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul S.I. împotriva Sentinței civile nr. 1403 din
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă