ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1282/2017

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 955/civ din 18 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Suceava, în contradictoriu cu pârâta B. Bârlad, fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în considerarea dispozițiilor art. 1201 C. civ., că în speță, între părți a mai existat o judecată în Dosarul nr. x/99/2010 al Tribunalului Iași, având același obiect și în care au fost invocate aceleași motive ca și în prezenta cauză, dosar în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 2.677 din 15 noiembrie 2011, devenită irevocabilă și din care rezultă că instanța a analizat și capătul de cerere, precizat ulterior de reclamantă prin cererea completatoare, privind nulitatea absolută a Actului adițional nr. x/2009 de modificare a Contractului nr. x/2007, capăt de cerere ce face obiectul principal și în prezentul dosar.

Reclamanta SC A. SRL Botoșani a declarat apel și a criticat sentința tribunalului ca fiind nelegală.

Prin Decizia nr. 148 din 18 noiembrie 2013 Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins apelul declarat de apelanta SC A. SRL Botoșani împotriva Sentinței civile nr. 955/civ din 18 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași și a obligat apelanta să achite intimatei B. Bârlad suma de 4000 cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că atât în prezenta cauză, cât și în Dosarul nr. x/99/2010, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a Anexei nr. 1/2009, prin raportare la frauda la lege motivat de faptul că la momentul încheierii anexei reclamanta nu a cunoscut că acumularea Pârcovaci este rezervație naturală, fiind înștiințată de acest fapt prin Adresa din 22 octombrie 2010 a G.N.M.

Astfel, constatând că există identitate de părți, obiect și cauză, potrivit art. 1201 C. civ. cu privire la primul capăt de cerere între prezenta acțiune și cea soluționată în Dosarul nr. x/99/2010, motivul de apel referitor la lipsa identității de cauză s-a apreciat a fi nefondat.

A mai reținut instanța de apel că autoritatea de lucru judecat există însă cu privire la capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor efectuate pentru concesiunea acumulării Pârcovaci, constatând că în cauză există identitate de părți, obiect, cauză cu privire la obligarea pârâtei la plata concesiunii acumulării Pârcovaci între prezenta cauză și Dosarul nr. x/99/2010, reținându-se astfel ca fiind întemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta-intimată.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC A. SRL prin administrator C.

Prin Decizia nr. 136/2017 din 21 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a anulat ca netimbrată cererea de revizuire formulată de SC A. SRL prin administrator C., fiind obligată revizuienta să plătească intimatei suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că instanța a pus în vedere revizuientei să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, potrivit art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, până la termenul de judecată din 13 decembrie 2016, revizuienta fiind citată cu această mențiune.

În cauză, revizuienta a formulat cerere de acordare de facilități, sub forma reducerii, eșalonării sau amânării la plata taxei judiciare de timbru, însă ulterior a renunțat la această cerere, astfel că obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON a rămas în sarcina acesteia.

Totodată, s-a reținut că revizuienta a formulat cerere de renunțare la judecată, fără însă să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuienta SC A. SRL Suceava solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

În argumentarea memoriului de recurs, revizuienta SC A. SRL arată că a renunțat la judecarea cererii de revizuire deoarece situația economico-financiară a societății nu permitea achitarea taxei judiciare de timbru, sens în care renunțarea la judecată s-a făcut până la primul termen stabilit pentru data de 31 ianuarie 2017, când instanța de judecată trebuia să ia act de cererea formulată și nu să acorde un nou termen în vederea depunerii unor precizări privind acordarea facilitaților referitoare la plata taxei de timbru.

Mai susține recurenta în considerarea dispozițiilor art. 406 alin. (3) din Noul C. proc. civ. că instanța, la cererea pârâtului îl poate obliga pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată pe care pârâtul le-a făcut, ori B. Bârlad nu a făcut dovada achitării onorariului de avocat și, chiar dacă acest lucru s-ar fi făcut, angajarea de către o instituție publică a unui avocat în vederea reprezentării în instanță este ilegală, în condițiile în care instituția pârâtă are angajați trei consilieri juridici care beneficiază de salarii consistente.

În acest sens, recurenta susține că pârâta nu a demonstrat că a făcut alte cheltuieli în afara celor solicitate prin apărătorul ales, suma solicitată depășind cu mult posibilitățile financiare ale societății și, având în vedere că administratorul societății nu înregistrează venituri, solicită ca societatea să fie obligată doar la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 12 mai 2017, intimata-pârâtă B. Bârlad a invocat excepția inadmisibilității recursului, prin prisma motivelor formulate care exced dispozițiilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., precum și excepția lipsei de interes în promovarea prezentei căi de atac, având în vedere că recurenta a renunțat la judecata cererii de revizuire.

Înalta Curte va examina cu precădere excepția inadmisibilității, calificată ca excepția nulității recursului invocată de intimată, prin întâmpinare, care stabilește condițiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Raportând dispozițiile de mai sus la cererea de recurs se constată că prin recursul promovat de revizuientă, deși nu s-au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. de la 1865, ci cele ale Noului C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurenta a expus în fapt greșelile, care în opinia sa, au dus la pronunțarea unei soluții nelegale cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă, prin încălcarea dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 26/2012, critică ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 din același cod.

Aprecierea acestor argumente și măsura în care se încadrează în cerințele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea acestora de către instanța de recurs, așa încât, în situația dată nu va putea fi reținută excepția invocată de intimată privind nulitatea recursului în conformitate cu art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea prezentei căi de atac, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, având în vedere că recurenta are interes în cauză, deoarece prin recursul formulat aceasta urmărește înlăturarea obligației de la plata cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa de către Curtea de Apel Iași în cadrul soluționării cererii de revizuire.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de revizuienta SC A. SRL este fondat și va fi admis, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se impune subliniat că, deși recurenta a indicat în cererea de recurs dispozițiile art. 406 alin. (3) din Noul C. proc. civ., conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit căruia dispozițiile Noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, în speță sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, prin prisma cărora va fi examinat recursul formulat în cauză.

În susținerea memoriului de recurs, recurenta consideră că în mod greșit instanța a apreciat că în cauză se impune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârât, constând în onorariu de avocat, în condițiile în care angajării de către o instituție publică a unui avocat în vederea reprezentării în instanță în contextul în care societatea pârâtă are asigurată asistența juridică prin consilierii juridici din cadrul unității.

Această susținere a recurentei este întemeiată pe dispozițiile Ordonanței de urgență nr. 26/2012 - privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative.

Acest act normativ prevede la art. I alin. (1) "Autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare", iar la alin. (2) "În situații temeinic justificate, în care activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, necesare autorităților și instituțiilor publice prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități, pot fi achiziționate servicii de această natură, în condițiile legii, numai cu aprobarea: ordonatorilor principali de credite pentru autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale, respectiv consiliilor locale, consiliilor județene sau Consiliului General al Municipiului București, după caz, pentru autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice locale".

În această situație, Înalta Curte constată că se impune verificarea situației de fapt de către instanța de apel, cu referire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență nr. 26/2012, în sensul de a se stabili dacă intimata-pârâtă B. Bârlad face parte din societățile reglementate de aceste dispoziții.

Tot în același context, se constată că este necesară și verificarea îndeplinirii condițiilor aceluiași act normativ, privind activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, necesare autorităților și instituțiilor publice prevăzute la alin. (1), care nu au putut fi asigurate de către personalul de specialitate juridică angajat în societatea pârâtă.

Astfel, în speță se impune completarea probatoriului administrat în sensul menționat, întrucât din considerentele deciziei pronunțate se constată că soluția adoptată nu a fost analizată din această perspectivă, sens în care urmează ca aceste aspecte să fie lămurite de instanța de trimitere.

Așa fiind, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de revizuienta SC A. SRL Suceava să caseze decizia atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității și excepția lipsei interesului invocate de intimata B. Bârlad.

Admite recursul declarat de revizuienta SC A. SRL Suceava împotriva Deciziei nr. 136/2017 din 21 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2017.

Procesat de GGC - N