ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2672/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2672/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursului de față,

din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 955/civ din 18 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul lași s-a

admis excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă și, în

consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Suceava în

contradictoriu cu pârâta A.B.A. Prut Bârlad.

A fost obligată reclamanta să

plătească pârâtei suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință

tribunalul a reținut următoarele:

În speță, s-a constatat că între părți

a mai existat o judecată în Dosarul nr. 4495/99/2010 al Tribunalului lași,

având același obiect și în care au fost invocate aceleași motive ca și în

prezenta cauză, dosar în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 2677 din 15

noiembrie 2011, devenită irevocabilă și din care rezultă fără putință de tăgadă

că instanța a analizat și capătul de cerere, precizat ulterior de reclamantă

prin cererea completatoare, privind nulitatea absolută a actului adițional nr.

1/2009 de modificare a contractului din 2007, capăt de cerere ce face obiectul

principal și al prezentului dosar.

Raportat celor prezentate excepția a

fost admisă și pe cale de consecință acțiunea reclamantei a fost respinsă.

Reclamanta SC D. SRL Botoșani a

declarat apel și a criticat sentința tribunalului ca fiind nelegală, în motivarea

căruia a susținut că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat.

Prin memoriul intitulat „completare a

motivelor de apel", depus la 23 octombrie 2013, reclamanta-apelantă a

reluat argumentele inexistenței autorității de lucru judecat și prin raportare

la considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiției.

Prin Decizia civilă nr. 148 din 18

noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, a fost respins

ca nefondat apelul reclamantei și a fost obligată la plata sumei de 4.000 lei

efectuate de către intimată în apel.

În prezentul Dosar nr. 1647/99/2012,

reclamanta SC D. SRL Botoșani a chemat în judecată pe pârâta A.B.A. Prut Bârlad

și a solicitat:

1.- constatarea nulității absolute a

anexei nr. 1/2009 încheiată la contractul din 2007;

2.- obligarea pârâtei la plata

prejudiciului cauzat în cazul acumulării Pârcovaci privind nefolosirea acesteia

pe o perioadă de 10 ani;

3.- obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor făcute de către SC D. SRL privind plata concesiunii pentru

acumularea Pârcovaci.

În motivarea cererii reclamanta a

descris situația de fapt, dar nu a indicat ca și temei juridic nici un act

normativ.

La solicitarea instanței, la data de 4

aprilie 2012, reclamanta a făcut precizări la cererea de chemare în judecată,

în sensul că a indicat ca și temei juridic dispozițiile art. 966, 998, 999 C.

civ., iar ca motive de nulitate absolută a anexei nr. 1 : lipsa cauzei,

caracterul ilicit/imoral al acesteia, frauda legii (filele 54-58 dosar apel).

La alin. (3) de la fila 57 din dosarul de apel, reclamanta a susținut că, la

data preluării acumulării Pârcovaci, nu avea cunoștință că această acumulare

are regim de rezervație naturală.

Instanța de apel a constatat că în

Dosarul nr. 4495/99/2010 reclamanta SC D. SRL în contradictoriu cu pârâta

A.B.A. Prut Bârlad a solicitat constatarea nulității absolute a anexei nr.

1/2009 la contractul din 2007, deoarece anexa s-a încheiat prin fraudă la lege,

acumularea Pârcovaci fiind rezervație naturală și nu se putea concesiona.

Prin sentința civilă nr. 2677 din 15

noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul lași, în Dosarul nr. 4495/99/2010

păstrată prin Decizia nr. 42 din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel lași, s-a

respins acest capăt de cerere.

Tribunalul lași a reținut că anexa nr.

1 la contractul din 2007 este încheiată cu respectarea condițiilor de fond și

de formă, cât și cu respectarea dispozițiilor imperative.

În apelul declarat împotriva sentinței

nr. 2677/2011 pronunțată de Tribunalul lași, reclamanta SC D. SRL a invocat

faptul că actul adițional din 2009 a fost încheiat peste voința sa, acumularea

Pârcovaci este rezervație naturală și nu a cunoscut că nu poate exploata lacul.

În considerentele deciziei pronunțată

în apel, instanța de apel a reținut că nu s-a dovedit încheierea actului adițional

din 2009 cu încălcarea normelor de ordine publică. Comunicarea Gărzii de Mediu

la solicitarea reclamantei este ulterioară încheierii contractului, în speță, a

actului adițional. Actul normativ nu impune, ca o condiție de validitate, un

aviz emis de Garda de Mediu.

Instanța de apel a mai reținut că

reclamanta, cu minime diligente (actele normative fiind publicate) putea obține

informațiile ce-i erau utile. Semnarea actului adițional și încheierea

procesului-verbal de predare a acumulării Pârcovaci constituie înțelegerea prin

care părțile litigante din Dosarul nr. 803/99/2011 au aprobat să fie

soluționat.

De altfel, și în încheierea de ședință

din 12 iunie 2012 (fila 177 dosar apel), reprezentantul reclamantei a invocat

frauda la lege care constă în faptul că acumularea Pârcovaci este rezervație

naturală.

Instanța de apel a reținut că atât în

prezenta cauză, cât și în Dosarul nr. 4495/99/2010 reclamanta a solicitat

constatarea nulității absolute a anexei nr. 1/2009 prin raportare la frauda la

lege motivat de faptul că la momentul încheierii anexei reclamanta nu a

cunoscut că acumularea Pârcovaci este rezervație naturală, fiind înștiințată de

acest fapt prin adresa din 22 octombrie 2010 a Gărzii Naționale de Mediu.

În atare condiții, instanța de apel a constatat

că există identitate de părți, obiect și cauză (art. 120

1

C. civ.)

cu privire la primul capăt de cerere între prezenta acțiune și cea soluționată

în Dosarul nr. 4495/99/2010, așa încât motivul de apel referitor la lipsa

identității de cauză a fost respins ca nefondat.

Referirea instanței de apel în Decizia

nr. 42/2012 la dispozițiile O.U.G. nr. 54/2006 și O.U.G. nr. 34/2006 s-a făcut

pentru calificarea obiectului contractului din 2007 și stabilirea competenței

materiale a instanței și nu pentru stabilirea temeiului juridic al acțiunii.

Cu privire la motivul de apel

referitor la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la

celelalte două capete de cerere, instanța de apel a reținut că instanța de fond

nu a intrat în cercetarea fondului, conform art. 297 C. proc. civ., deoarece

s-a pronunțat numai asupra primului capăt de cerere.

Or, instanța de apel ar fi putut

trimite cele două capete de cerere spre rejudecare dacă prin motivele de apel

sau prin întâmpinare vreuna din părți ar fi solicitat în mod expres acest

lucru.

Raportat speței de față, instanța de

apel a reținut că motivul de apel este întemeiat în sensul că instanța de fond

nu a analizat legalitatea și temeinicia capetelor de cerere nr. 2 și 3.

Cu privire la capătul nr. 2 de cerere,

reclamanta a precizat că valoarea prejudiciului suferit este de 25.000 lei,

urmând ca prejudiciul real să fie stabilit printr-o expertiză tehnică de

specialitate (fila 54 dosar apel).

Însă, soluționarea acestui capăt de

cerere depinde de soluția dată în capătul de cerere privind constatarea

nulității absolute a anexei nr. 1/2009 la contractul din 2007.

Cum acest înscris este valabil (aspect

reținut cu autoritate de lucru judecat), culpa pentru un eventual prejudiciu pe

care l-ar fi suferit reclamanta nu aparține pârâtei, astfel că acest capăt de

cerere a fost respins ca nefondat.

Autoritatea de lucru judecat există

însă cu privire la capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor efectuate

pentru concesiunea acumulării Pârcovaci.

În Dosarul nr. 4495/99/2010,

reclamanta a formulat această cerere, efectuându-se în cauză și o expertiză.

Tribunalul lași, prin sentința nr.

2677/2011, a respins acest capăt de cerere.

Prin motivele de apel formulate

împotriva sentinței nr. 2677/2011 a Tribunalului lași, reclamanta a criticat și

valoarea pretențiilor stabilită prin expertiza întocmită de S.V.

În considerentele Deciziei nr. 42/2012

se mențin argumentele instanței de fond în respingerea acestui capăt de cerere

motivat de faptul că prejudiciul calculat este ipotetic.

Constatând că în cauză există

identitate de părți, obiect, cauză cu privire la obligarea pârâtei la plata

concesiunii acumulării Parcovaci între prezenta cauză și Dosarul nr.

4495/99/2010, așa încât instanța de apel a constatat ca fiind întemeiată excepția

autorității de lucru judecat invocată de pârâta-intimată.

Împotriva deciziei pronunțate în apel,

reclamanta a declarat recurs. Recurenta susține că hotărârea instanței de apel

a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 120

1

C.

civ., în speță neexistând identitate de obiect și cauză între cererea de

chemare în judecata ce face obiectul prezentului dosar și acțiunea soluționată

în cadrul Dosarului nr. 4495/99/2010.

Recurenta sub acest aspect, precizează

că nu există identitate de obiect, deoarece în Dosarul nr. 4495/99/2010 la

termenul din 30 noiembrie 2010 SC D. SRL a renunțat la plata despăgubirilor în

cazul acumulării Parcovaci lucru recunoscut chiar de pârâtă în întâmpinarea

depusa din 22 octombrie 2013. De asemenea, recurenta precizează că prin cererea

depusă la termenul din 25 septembrie 2012 pârâta A.B.A. Prut -Bârlad a invocat

excepția autorității de lucru judecat a două dintre capetele de cerere

formulate de reclamantă respectiv: constatarea nulității absolute a actului

adițional încheiat la contractul din 2009 încheiat la contractul din 2007 și

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor făcute de SC D. SRL privind

concesiunea în cazul acumulării Parcovaci.

În considerarea dispozițiilor art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, rezultă că nu există autoritate

de lucru judecat, atunci când între elementele acțiunii pendinte și o altă

acțiune soluționată definitiv, nu există tripla identitate prevăzuta de lege,

întrucât diferă cauza celor doua acțiuni cât și obiectul dedus judecății.

Prin hotărârea atacata a fost

analizata autoritatea de lucru judecata doar prin prisma identității de părți

și de obiect, judecătorul fondului omițând a analiza cauza fiecărei cereri de

chemare în judecata în parte.

Astfel, prin Decizia civila nr. 1835

din 25 aprilie 2013 pronunțata de secția a II-a civilă, a Înaltei Curți de

Casație și Justiție în Dosarul nr. 4495/99/2010 s-a reținut ca „aspectul legat

de nerespectarea dispozițiilor legale in materia contractelor de concesiune si

a achizițiilor publice a fost invocat direct in calea de atac a apelului

instanța de judecata fiind ținută în analiza sa de limitele de judecată impuse

de art. 294 C. proc. civ., neputându-se cenzura valabilitatea actului juridic

atacat prin prisma acestei cauze de nulitate absolută.

Or, prin cererea de chemare în

judecată ce face obiectul prezentului dosar s-a solicitat constatarea nulității

absolute tocmai pentru nerespectarea procedurilor legale în materia

contractelor de concesiune și a achizițiilor publice indicând în mod expres, la

fila 4 din cererea de chemare în judecată nesocotirea dispozițiilor O.G. nr.

34/2006.

Este evident ca nu există autoritate

de lucru judecat în condițiile în care cele două instanțe învestite cu

verificarea legalității actului adițional din 2009 de modificare a contractului

din 2007 sunt chemate a cerceta cauze de nulitate diferite.

În acest sens, recurenta arată că prin

hotărârile pronunțate in Dosarul nr. 4495/99/2010 nu a fost analizată nici

lipsa cauzei actului juridic a cărui nulitate absoluta s-a solicitat a fi

constatată, relevante fiind în acest sens considerentele hotărârii precitată a

Înaltei Curți de Casație și Justiție. Obiectul contractului din 2007, astfel

cum a fost modificat prin actul adițional din 2009 nu se poate îndeplini, scopul

contractului fiind fondat pe o cauză ilicită; acumularea Pârcovaci constituie

rezervație naturală și nu poate fi afectată activității de acvacultura și

piscicultura - activități ce constituie chiar obiectul contractului menționat

mai sus - conform relațiilor comunicate de autoritățile din domeniul protecției

mediului.

Recurenta mai arată că pârâta i-a

creat mari prejudicii, iar cu privire la lipsa cauzei actului adițional nr. 1

la contractul din 2007, menționează că s-a aflat în eroare, referitor la statutul

de rezervație naturala a acumulării Pârcovaci.

Recurenta reproșează instanței de apel

faptul că a confirmat susținerile pății adverse cu referire la avizul de mediu,

iar pârâta se face vinovată pentru lipsa mențiunilor privind rezervația

naturală a acumulării Pârcovaci - interdicțiile de a ceda folosința acestei

rezervații - întrucât prin lipsa acestor mențiuni i s-a creat convingerea în ce

privește acumularea Pârcovaci, invocă procesul - verbal din 06 martie 2009 și

actele normative în materie.

Recurenta precizează și faptul că,

prin actul adițional din 2009 încheiat la contractul de concesiune din 2007 s-a

modificat doar obiectul contractului, celelalte prevederi ale contractului

rămânând valabile în forma în care au fost redactate.

Recurenta susține că în realitate este

vorba de Dosarul nr. 803/99/2008, dosar în care A.B.A. Prut-Barlad și SC D. SRL

au avut calitate de pârâte.

La termenul din 08 iulie 2009 în acest

dosar instanța a luat act de tranzacția încheiată la 07 mai 2009 între A.B.A.

Prut-Barlad și SC M. SRL. Vaslui, iar SC D. SRL prin consilier juridic H.P.,

s-a opus renunțării la judecată atâta vreme cât nu a fost lămurită situația

celor doua contracte, iar în urma declarării recursului de către SC D. SRL

instanța a dispus detașarea cererii de recurs de unde rezultă că SC D. SRL s-a

împotrivit înțelegerii dintre A.N.A. Prut-Barlad și SC M. SRL Vaslui, sens în

care anexează menționata încheiere.

Recurenta susține că, instanța de apel

face confuzie între motivarea făcută prin Decizia nr. 42/2012 a Curții de Apel

lași pronunțată în Dosarul nr. 4495/99/2010 și motivarea făcută prin încheiere

de ședința din 22 mai 2012 în Dosarul nr. 1647/99/2012.

În Dosarul nr. 1647/99/2012 și nu în

Dosarul nr. 4495/99/2010 instanța a pus în discuție natura juridica a

contractului din 2007 încheiat între A.B.A. Prut-Barlad și SC D. SRL constatând

ca din conținutul contractului nu reies dispozițiile legale, în baza cărora a

fost încheiat acest contract, iar întreaga procedură de licitație nu face

referire la nici un act normativ față de care instanța l-a calificat ca drept

un contract asimilat unui contract de concesiune încheiat în conformitate cu

prevederile O.U.G. nr. 54/2006.

De asemenea, recurenta critică

reținerea instanței potrivit căreia reclamanta SC D. SRL prin motivele de apel

formulate împotriva sentinței civile nr. 2677/2011 pronunțată în Dosarul nr.

4495/99/2010 ar fi criticat valoarea pretențiilor stabilite prin expertiza.

Față de această susținere a instanței

precizează că SC D. SRL nu a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză deoarece

nu a avut nici un motiv să facă acest lucru, raportul fiind favorabil SC D. SRL

Instanța de apel a omis să arate că

s-a dispus efectuarea unei expertize piscicole în urma căreia s-a stabilit că

societății SC D. SRL i s-a adus un prejudiciu în sumă de 8.059.448 lei.

Atâta timp cât instanța de fond prin

încheierea de ședința din 22 mai 2012 a asimilat contractul cu din 2007

încheiat între A.B.A. Prut-Barlad și SC D. SRL ca fiind un contract de

concesiune conform art. 53 pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 54/2006 SC D. SRL este

îndreptățită a primi fără întârziere o justă despăgubire conform raportului de

expertiză întocmit în cauză având în vedere și faptul ca societatea recurentă

și-a respectat toate obligațiile asumate prin contract și actul adițional.

Referitor la actul adițional din 2009

recurenta solicită să se constate că SC D. SRL în condițiile modificării

regimului juridic al acumulării Pârcovaci avea un drept de preemțiune în ceea

ce privește administrarea, exploatarea, folosința și utilizarea acestei

acumulări inclusiv practicarea activității de piscicultura și acvacultura.

În consecință, recurenta solicită

admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, partea adversă a

invocat excepția netimbrării și excepția tardivității recursului.

Trebuie precizat că intimata referitor

la excepțiile invocate prin întâmpinare, apărătorul intimatei a declarat, în

ședința publică, că renunță la excepția timbrării, iar în ceea ce privește

excepția tardivității, apărătorul intimatei a susținut-o și pe fondul cauzei a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a luat act de susținerile

părților referitor la excepția tardivității și a rămas în pronunțare atât pe

această excepție, cât și pe fondul cauzei.

Referitor la excepția tardivității

recursului, Înalta Curte urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

Din examinarea dovezii de comunicare a

deciziei atacate cu recurenta, după cum se poate observa, decizia i-a fost

comunicată recurentei la data de 31 decembrie 2013, iar la data de 14 ianuarie

2014 a declarat recursul - data poștei de pe plicul cu care a fost expediat

recursul aflat pe versoul filei 63 dosar recurs - adică în termenul prevăzut de

15 zile.

De altfel, intimata prin excepția

tardivității recursului prin întâmpinare precizează numai data de 03 februarie

2014, dată care nu este conformă cu data declarării recursului, care este de 14

ianuarie 2014, data poștei - data expedierii recursului - cum s-a arătat la

alineatul anterior.

În ce privește recursul declarat de

recurentă, înalta Curte constată că este nefondat conform considerentelor ce se

vor arăta în continuare:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea

ori aplicarea greșită a legii.

Altfel spus, motivul de recurs invocat

statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situație

în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din

care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă

legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea

unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează interpretarea eronată a

unei norme juridice.

Pentru a fi în prezența celei de-a

doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanțial - trebuie îndeplinite

următoarele condiții: norma încălcată să existe și să fie în vigoare la

momentul judecății, să existe o contradicție între considerentele și

dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta

să contravină dispozițiilor legale.

Pentru a fi în prezența ultimei

ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanța

recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită interpretare sau faptul

reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu exigențele unui anumit text

de lege.

De asemenea, motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este incident și atunci când, în

dezlegarea pricinii, instanța face aplicarea unei norme generale nesocotind

existența unei norme speciale.

Autoritatea de lucru judecat este nu

numai o prezumție legală, dar și una absolută, în sensul că un proces odată

judecat, între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză, nu poate

fi reluat, asigurându-se prin aceasta stabilitatea și securitatea raporturilor

juridice încheiate

Puterea lucrului judecat, reglementată

prin art. 120

1

C. civ., are la bază regula că o acțiune nu poate fi

judecată decât o singură data.

Principiul puterii lucrului judecat împiedică

nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect,

aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre

două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau

constatările făcute printr-o hotărâre definitive să nu fie contrazisă printr-o

altă hotărâre posterioară, data într-un alt proces.

Deci, pentru ca să existe autoritate

de lucru judecat este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte că

scopul final urmărit este același, chiar dacă se discută numai pe cale

incidentală dreptul pretins de una sau cealaltă parte, astfel că soluția

pronunțată de instanță într-un prim process are putere de lucru judecat în noua

acțiune în care se încearcă valorificarea aceluiași drept.

În cauză, în mod corect, instanța de

apel a aplicat dispozițiile legale privind incidența art. 120

1

C.

civ. de la 1864, constatând existența triplei identități între prezenta cauză

și cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 4495/99/2010, soluționată irevocabil

în recurs de către instanța supremă.

Astfel, în speță, s-a constatat că

între părți a mai existat o judecată în Dosarul nr. 4495/99/2010 al

Tribunalului lași, având același obiect și în care au fost invocate aceleași

motive ca și în prezenta cauză, dosar în care a fost pronunțată sentința civilă

nr. 2677 din 15 noiembrie 2011, devenită irevocabilă și din care rezultă fără

putință de tăgadă că instanța a analizat și capătul de cerere, precizat

ulterior de reclamantă prin cererea completatoare, privind nulitatea absolută a

actului adițional din 2009 de modificare a contractului din 2007, capăt de

cerere ce face obiectul principal și al prezentului dosar.

În același context, este de observat

că, instanța anterioară a statuat că în Dosarul nr. 4495/99/2010 reclamanta SC

D. SRL în contradictoriu cu pârâta A.B.A. Prut Bârlad a solicitat constatarea

nulității absolute a anexei nr. 1/2009 la contractul din 2007 deoarece anexa

s-a încheiat prin fraudă la lege, acumularea Pârcovaci fiind rezervație

naturală și nu se putea concesiona.

Mai mult decât atât, instanța de apel

a reținut că nu s-a dovedit încheierea actului adițional din 2009 cu încălcarea

normelor de ordine publică. Comunicarea Gărzii de Mediu la solicitarea

reclamantei este ulterioară încheierii contractului, în speță, a actului

adițional. Actul normativ nu impune, ca o condiție de validitate, un aviz emis

de Garda de Mediu.

De asemenea, cu privire la dosarul

evocat de recurentă, nr. 803/99/2011 s-a constatat că, contractul din 2006 a

fost supus controlului judiciar în Dosarul nr. 803/99/2008 al Tribunalului

lași, prin care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1208/Com irevocabilă,

contractul fiind prelungit până la 30 decembrie 2019, iar acțiunea în nulitate

promovată de reclamantă la acel moment, disjunsă, a fost finalizată pe cale de

excepție, fiind anulată ca netimbrată; s-a reținut că reclamanta nu a indicat

cauzele de nulitate absolută la prima instanță și nu le poate invoca direct în

apel, iar dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 și O.U.G. nr. 54/2006 nu sunt

incidente și nu sunt nici motive de ordine publică pe care să le invoce

instanța din oficiu, astfel încât soluția de respingere pronunțată la fond este

legală și temeinică.

Prin urmare, susținerile recurentei cu

privire la pretinsa confuzie referitoare la considerentele reținute în Dosarul

nr. 4495/99/2010 și Dosarul nr. 1647/99/2012 (încheierea de ședință din 22 mai

2012) și că, de fapt în realitate este vorba de Dosarul nr. 803/99/2011, Înalta

Curte urmează să le respingă ca nefondate, având în vedere considerentele

expuse mai sus.

De asemenea, în mod corect, instanța

de apel a reținut că atât în prezenta cauză, cât și în Dosarul nr. 4495/99/2010

reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a anexei nr. 1/2009 prin

raportare la frauda la lege motivat de faptul că la momentul încheierii anexei

reclamanta nu a cunoscut că acumularea Pârcovaci este rezervație naturală,

fiind înștiințată de acest fapt prin adresa din 22 octombrie 2010 a Gărzii

Naționale de Mediu.

Așa încât, fără a mai enumera modul în

care s-a constatat existența triplei identități reglementată de art. 1201 C.

civ. - ceea ce ar duce la antamarea situației de fapt ce nu poate constitui

analizarea controlului judiciar în recurs - Înalta Curte constată că, instanța

anterioară a aplicat corect dispozițiile legale incidente.

De altfel, criticile recurentei cu

privire la neanalizarea cauzei actului juridic a cărui nulitate s-a solicitat,

vizează de fapt împrejurarea că obiectul contractului din 2007 modificat prin

actul adițional nr. 1/2009 nu își poate îndeplini scopul contractului, deoarece

este întemeiat pe o cauză ilicită, ceea ce înseamnă că recurenta antamează

modul în care a fost judecat acest capăt de cerere, prin cele arătate recurenta

nu face decât să susțină cauza ilicită a contractului.

Toate susținerile recurentei cu

privire la cauza ilicită a actului adițional, în sensul că nu poate executa

activități tocmai datorită regimului juridic al rezervației naturale Pârcovaci,

a fost soluționată și în primul proces și în cel de-al doilea, în cauză operând

autoritatea de lucru judecată.

În afară de această împrejurare,

reținută corect de instanța anterioară, după cum se poate observa, în prezentul

recurs, recurenta tinde spre aspecte de reapreciere a probelor administrate în

cauză și restabilirea situației de fapt, adică aspecte de netemeinicie, ce nu

pot forma obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât

acesta se realizează numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele

anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă și celelalte critici ale

recurentei vizând actul adițional, deoarece recurenta readuce în discuția

aspecte de netemeinicie, în sensul că este nemulțumită de modul în care a fost

calificat actul adițional din perspectiva dispozițiilor legale indicate de

recurentă în motivarea recursului și, care, de asemenea, nu pot fi examinate,

știut fiind că, în recurs, controlul judiciar asupra deciziei atacate se face

numai pentru motivele de nelegalitate prevăzut expres și limitativ de pct. 1 -

9 ale art. 304 C. proc. civ.

În mod legal a admis instanța de apel

excepția autorității lucrului judecat și în ceea ce privește cel de-al treilea

capăt de cerere referitor la plata cheltuielilor efectuate pentru concesiunea

acumulării Pârcovaci.

Criticile recurentei referitoare la

confuzia instanței în motivarea făcută în Decizia nr. 42/2012 a Curții de Apel

lași, în Dosarul nr. 4495/99/2010 și încheierea de ședință din 22 mai 2012 în

Dosarul nr. 1647/99/2012, sunt nefondate, întrucât după cum se poate observa,

recurenta antamează situația de fapt stabilită în cele două dosare, și, care nu

pot forma obiectul cenzurii în calea de atac a recursului, nefiind motive de

nelegalitate. Practic, recurenta în criticile arătate se referă la probele

administrate în cauză cu referire la prejudiciul suferit și la calificarea

juridică a contractului din 2007, precum și la dreptul de preemțiune invocat.

Acest din urmă drept pretins de recurentă nu constituie un motiv de

nelegalitate, ci aspecte care tind la restabilirea situației de fapt, iar

presupusa omitere a instanței potrivit căreia prin efectuarea expertizei

piscicole dispusă în cauză i s-a stabilit un prejudiciu în sumă de 8.059.448

lei, de asemenea, se readuce în discuție reaprecierea probelor administrate în

cauză și restabilirea situației de fapt deja stabilită.

Prin urmare, în mod corect și cu

aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză a art. 120

1

C.

civ., instanța anterioară a constatat existența autorității de lucru judecat.

În consecință, Înalta Curte constată

că instanța anterioară a aprecit în mod corect și legal incidența art. 120

1

C. civ., în sensul existenței autorității de lucru judecat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează să oblige recurenta să plătească intimatei pârâte A.B.A.

Prut - Bârlad suma de 5.819 lei cheltuieli de judecată, dovedite cu actele

justificative depuse la dosarul cauzei la filele 121 - 124 dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

recursului invocată de intimata -pârâtă A.B.A. Prut - Bârlad prin întâmpinare,

ca nefondată.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC D. SRL Suceava împotriva Deciziei civile nr. 148 din 18

noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă.

Obligă recurenta să plătească

intimatei pârâte A.B.A. Prut - Bârlad suma de 5.819 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 septembrie 2014.