ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2799/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2799/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 19 iunie 2014, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia a fost înregistrat recursul declarat de pârâtul B. (J.) O.D. împotriva Deciziei civile nr. 153/A din 31 august 2014, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 3153/243/2009, având ca obiect partaj bunuri comune. Prin încheierea de ședință din data de 2 septembrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a dispus suspendarea judecării cauzei, conform dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Instanța a constatat că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, așa încât sunt aplicare dispozițiile legale enunțate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul B. (J.) O.D., arătând că recurentul a fost legal citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, obligație legală ce nu a fost îndeplinită. Ca urmare, instanța nu a fost legal sesizată și nu putea dispune suspendarea cauzei, soluția corectă fiind anularea recursului, ca netimbrat, după ce, în prealabil, instanța ar fi putut acorda un termen de amânare a pronunțării, pentru a nu se încălca dreptul la apărare. La termenul de judecată din data de 21 octombrie 2014, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.
civ. Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Conform art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ., "Asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs". În speță, recursul declarat de pârâtul B. (J.) O.D. vizează o încheiere de suspendare a judecății, care a fost pronunțată de curtea de apel în recurs. Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 244 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care reglementează o situație de excepție, în sensul că nu sunt supuse recursului încheierile de suspendare a judecării cauzei pronunțate în faza procesuală a recursului.
De altfel, prin Decizia nr. 1019/2008 a Curții Constituționale, s-a constatat că, potrivit art. 282 alin. (2) și art. 299 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., împotriva încheierii susceptibile de a fi atacată separat poate fi exercitată aceeași cale de atac precum împotriva hotărârii pronunțate pe fondul cauzei. Totodată, s-a arătat că împrejurarea că încheierea prin care se dispune suspendarea judecării procesului este pronunțată în faza procesuală a recursului justifică pe deplin opțiunea legiuitorului în sensul exceptării ei de la posibilitatea exercitării căii de atac prevăzute de lege pentru celelalte situații. Astfel, întrucât stadiul procesual este recursul, iar hotărârea care soluționează cauza are caracter irevocabil și încheierea prin care se dispune suspendarea judecății își însușește acest caracter, urmând soarta hotărârii finale.
În consecință, față de caracterul irevocabil al hotărârii atacate și de dispozițiile art. 244 1 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul exercitat împotriva încheierii de ședință din data de 2 septembrie 2014 va fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul B. (J.) O.D. împotriva încheierii de ședință din data de 2 septembrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014. Procesat de GGC - CL
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.