ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3517/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 august 2016, sub nr. x/2016, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 533/2011 privind modificarea și completarea unor anexe la Hotărârea de Guvern nr. 1351/2001 privind atestarea domeniului public al județului Harghita, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Harghita, și se referă la următoarele poziții din anexa 3:

-poziția 153 cu privire la clădire vestiar la baza sportivă școlară situată în comuna Ditrău, str. x nr. 4/A, județul Harghita;

-poziția 155, Clădire cămin de zi situată în comuna Ditrău, str. x nr. 4/A, județul Harghita;

-poziția 168, Teren de hochei situat în comuna Ditrău, județul Harghita;

-poziția 169, Clădire vestiar la terenul de hochei.

Prin sentința nr. 43 din 20 aprilie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și C., în contradictoriu cu Guvernul României.

Împotriva sentinței nr. 43 din 20 aprilie 2017 au formulat recurs reclamantele A. și C., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Recurentele-reclamante critică sentința recurată sub aspectul reținerii de către prima instanță a faptului că nu ar fi atacat H.G. nr. 1351/2001 privind atestarea domeniului public al județului Harghita, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Harghita, ci doar Hotărârea de Guvern nr. 533/2011 privind modificarea și completarea unor anexe la Hotărârea de Guvern nr. 1351/2001, motiv străin de natura cauzei.

Astfel, instanța de fond nu a analizat niciunul dintre motivele de fapt și de drept cuprinse în cererea de chemare în judecată și nici din cele cuprinse în întâmpinarea formulată de către pârâta, ci s-a prevalat de un motiv nou, nepus in discuția părților, încălcând în acest fel principiul contradictorialității.

Totodată, instanța nu a verificat sub nici un aspect legalitatea actului atacat raportat la conformitatea sa cu dispozițiile Legii nr. 213/1998 care stabilesc imperativ condițiile în care se poate determina apartenența unui bun la domeniul public, împrejurare, în raport cu care, reclamantele apreciază că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Or, sub acest aspect, nu există niciun element de fapt sau de drept care sa confirme că imobilul respectiv ar fi intrat în proprietatea statului, în baza vreunui titlu, cu atât mai puțin a vreunui titlu valabil, în fapt procedându-se la o expropriere a bunurilor imobile aparținând reclamantelor-recurente cu ocazia includerii acestora în domeniul public al comunei Ditrău.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25.08.2017, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție supra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele A. și C. este fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților."

Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În strânsă legătură cu obligația de motivare a hotărârii, Înalta Curte reține și obligația judecătorului de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Raportând aceste considerații de ordin teoretic la hotărârea pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că, din conținutul acesteia, rezultă că prima instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor deduse judecății, precum și faptul că a avut în vedere motive străine de natura pricinii.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 533/2011, privind modificarea și completarea unor anexe la Hotărârea de Guvern nr. 1351/2001 privind atestarea domeniului public al județului Harghita, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Harghita, și se referă la următoarele poziții din Anexa nr. 3:

-poziția 153 cu privire la clădire vestiar la baza sportivă școlară situată în comuna Ditrău, str. x nr. 4/A, județul Harghita;

-poziția 155, Clădire cămin de zi situată în comuna Ditrău, str. x nr. 4/A, județul Harghita;

-poziția 168, Teren de hochei situat în comuna Ditrău, județul Harghita;

-poziția 169, Clădire vestiar la terenul de hochei.

În raport de pretențiile expuse prin cererea de chemare în judecată și de argumentarea lor în fapt și în drept, Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor și motivelor expuse de părți, nefiind întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil.

Pe de-o parte, motivarea hotărârii de fond are un caracter atât de succint, încât nu permite exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluției pronunțate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deși, strict formal, Curtea de Apel Târgu-Mureș s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

Considerentele instanței de fond se rezumă la indicarea unor acte administrative incidente (H.C.L. nr. 32/29.03.2011, H.G. nr. 1351/2001, H.G. nr. 533/2001), precum și la expunerea unei scurte concluzii privind legalitatea actelor administrative atacate, fără a cuprinde o analiză proprie, completă, a argumentelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, instanța de fond analizează critici de nelegalitate a actelor administrative, diferite de cele formulate de reclamantele A. și C., fiind fondată critica recurentelor-reclamante privitoare la existența unor motive străine de natura pricinii. Astfel, în hotărârea de fond sunt expuse, majoritar, considerente referitoare la neatacarea în instanță a Hotărârii de Guvern nr. 1351/2001, deși reclamantele au învestit instanța cu o acțiune prin care au solicitat anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 533/2011 privind modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1351/2001 privind atestarea domeniului public al județului Harghita, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Harghita, respectiv a Anexei nr. 3.

Instanța fondului a fost învestită cu analizarea legalității actelor administrative contestate, dar această analiză trebuia realizată în limitele trasate de reclamant prin cererea introductivă, în raport de prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât la punctul 4 din Hotărârea de Guvern nr. 533/2011 se prevede că Anexa 23 "Inventarul Bunurilor care aparțin domeniului public al comei Ditrău" se modifică și se înlocuiește cu Anexa nr. 3.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de soluția de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurentul-pârât Municipiul Iași, fondate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.

În ceea ce privește solicitarea recurentelor de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, dată fiind soluția de casare cu trimitere, culpa procesuală nu a fost încă stabilită în condițiile art. 453 C. proc. civ., astfel că acordarea cheltuielilor de judecată va fi analizată de instanța de rejudecare odată cu soluționarea fondului, întrucât acordarea cheltuielilor de judecată trebuie raportată la soluția pronunțată în rejudecare.

În consecință, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinței nr. 43 din 20 aprilie 2017 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A. și C. împotriva sentinței nr. 43 din 20 aprilie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în tot, sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iulie 2020.