ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5502/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 16 august 2016, sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 533/2011, privind modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1351/2001 privind atestarea domeniului public al județului Harghita, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Harghita, și care se referă la următoarele poziții din anexa 3:

· poziția 153 cu privire la clădire vestiar la baza sportivă școlară situată în comuna Ditrău, str. x nr. 4/A, județul Harghita;

· poziția 155, Clădire cămin de zi situată în comuna Ditrău, str. x nr. 4/A, județul Harghita;

· poziția 168, Teren de hochei situat în comuna Ditrău, județul Harghita;

· poziția 169, Clădire vestiar la terenul de hochei.

Prin sentința nr. 43 din 20 aprilie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu Guvernul României.

Împotriva sentinței nr. 43 din 20 aprilie 2017 au formulat recurs reclamantele A. și B., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 43 din 20 aprilie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva sentinței nr. 43 din 20 aprilie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat, în tot, sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016*.

Prin sentința nr. 32 pronunțată la 14 aprilie 2022, Curtea de Apel Târgul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, a dispus anularea, în parte, a punctului 4 din Hotărârea de Guvern nr. 533/18 mai 2011, publicat în Monitorul oficial al României nr. 379/31 mai 2011, cu referire la Anexa 3, ce face parte integrantă din H.G. nr. 533/2011 și publicată în Monitorul oficial al României nr. 379 bis/31 mai 2011, pe care a anulat-o în parte în ce privește pozițiile 153, 155, 168 și 169, după cum urmează: -153. Clădire - vestiar la baza sportivă școlară, situată în comuna Ditrău, str. x, nr. 4/A, construită din piatră și cărămidă, acoperit cu țiglă, cu suprafața construită de 80 mp; - 155. clădire - cămin zi, situată în comuna Ditrău, str. x, clădire P, construită din piatră și cărămidă, acoperit cu țiglă cu 3 încăperi, suprafață construită 252 mp; - 168. Teren de hochei, situat în comuna Ditrău, str. x, suprafață 1868 mp; - 169. Clădire - vestiar la terenul de hochei, situată în comuna Ditrău, str. x, construită din cărămidă, acoperită cu țiglă, suprafață 36 mp. și a obligat pârâtul Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului să plătească reclamantelor A. și B. suma totală de 20.379 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 32 pronunțată la 14 aprilie 2022 de Curtea de Apel Târgul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Guvernul României, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică.

- apreciază că sentința civilă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, și consideră că, în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea și a anulat, în parte, Hotărârea Guvernului nr. 533/2011.

Susține că trebuia să se ia în considerare ipoteza potrivit căreia, prin hotărârea de Guvern și prin hotărârile autorităților publice locale nu se delimitează proprietatea unităților administrativ-teritoriale de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Prin aceste acte administrative, consiliile locale/județene stabilesc doar regimul juridic diferențiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voința juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau județean aparținând, deci, autorităților locale,

De altfel, intervenția Guvernului asupra inventarelor, astfel cum au fost ele însușite prin acte ale autorităților locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri ar fi reprezentat o ingerință în autonomia locală, consacrată prin Constituție și prin Legea nr. 215/2001, în vigoare la data adoptării hotărârii de Guvern contestate, în prezent transpusă în dispozițiile O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, cât și o depășire a atribuțiilor conferite prin Legea nr. 213/1998, cu același regim legislativ ca precedenta lege.

Efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ-teritoriale.

- nu poate fi reținut ca întemeiat motivul de nelegalitate invocat de către reclamante, în sensul în care hotărârea de Guvern este susceptibilă de a-i produce o vătămare în propriile interese.

- în mod eronat, instanța de fond a concluzionat în sensul că, s-a produs încălcarea dreptului de proprietate, întrucât Hotărârea Guvernului nr. 533/2011 este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituție, republicată, și al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare (în vigoare la acea dată).

Reactualizarea inventarelor, cuprinse în anexele sus-menționate, a fost însușită de Consiliul Județean Harghita prin Hotărârea nr. 136/2010, precum și de Consiliile Locale, reținându-se că imobilele cuprinse în anexele la hotărârea Guvernului nu fac obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată sau de restituire, depuse în temeiul actelor normative cu caracter special privind fondul funciar, respectiv cele care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, nu sunt grevate de sarcini și nu fac obiectul niciunui litigiu.

Menționează că hotărârea este un act administrativ cu caracter individual, astfel încât îi sunt incidente prevederile art. 6 alin. (2) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 213/1998 (în vigoare la acea dată), inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale se întocmește de către comisiile special constituite în acest sens, în fiecare unitate administrativ-teritorială și se însușește prin hotărârea autorității publice a unității respective, urmând ca apartenența la domeniul public de interes local a bunurilor cuprinse în inventar să fie atestată prin hotărâre a Guvernului.

Inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public al Comunei Ditrău au fost însușite de Consiliul Local Ditrău prin H.C.L. nr. 32/2001, act ce a stat la baza atestării domeniului public al Comunei Ditrău, prin H.G. nr. 1351/2001.

Comisia specială de la nivelul Comunei Ditrău, județ Harghita, a întocmit și aprobat inventarul aparținând domeniului public al acestei unități administrative, în lista inventarului fiind cuprinse și descrise și imobilele obiect al litigiului.

Prin Hotărârea nr. 40/2009, dată de Consiliul Local al Comunei Ditrău, județ Harghita, această unitate administrativ teritorială și-a însușit inventarul întocmit de comisia specială; Guvernul României, prin H.G. nr. 533/201 1, Anexa nr. 3, a atestat bunurile imobile de la pozițiile 153, 155, 168 și 169 ca aparținând domeniului public de interes local al Comunei Ditrău, județ Harghita.

In condițiile în care partea reclamantă invocă un drept real asupra bunului (teren) aflat în domeniul public local, arătă că potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (4) din Constituție și celor ale art. 861 din C. civ., bunurile aflate în domeniul public pot fi doar date în administrare, folosință, concesionate sau închiriate.

In mod neîntemeiat, Curtea a constatat că îi revine competența procesuală materială să stabilească valabilitatea titlului în baza cărora pârâtul a procedat la atestarea bunurilor imobile de la pozițiile 153, 155, 168 și 169 din Anexa nr. 3, H.G. nr. 533/2011.

Intimatele-reclamante au depus întâmpinare, prin care au solicitat în principal anularea căii de atac pentru netimbrare și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală a soluției instanței de fond și acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.

UAT comuna Ditrău a depus la dosar cerere prin care solicită a fi introdusă în cauză, în baza art. 16

1

din Legea nr. 544/2004, întrucât este titularul dreptului de proprietate vizat prin H.G.-ul atacat. Totodată a menționat că, în cazul în care se respinge cererea de introducere în cauză să i se comunice toate înscrisurile pentru a formula o cerere de intervenție în interesul recurentului.

Intimatele - reclamante au depus note de ședință, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea cererii de introducere în cauză ca neîntemeiată.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 17 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul - pârât și a apărărilor formulate de către societatea reclamantă, Înalta Curte constată nefondat motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând motivele contradictorii și încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de contecnios administrativ a fost investită cu verificarea legalității Hotărârii de Guvern nr. 533/2011, privind modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1351/2001 privind atestarea domeniului public al județului Harghita, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Harghita, în ceea ce privește pozițiile nr. 153, nr. 165, nr. 168 și nr. 169 din Anexa 3 de face parte din H.G. nr. 533/2011.

În rejudecare, după casare, soluția primei instanțe de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs instituția pârâtă, care a criticat soluția dată, invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând în esență că actul administrativ a respectat dispozițiile legale, nu au fost vătămate interesele reclamantelor și instanța de contencios administrativ nu ar fi competentă material să stabilească valabilitatea titlului în baza căruia pârâtul a procedat la atestarea bunurilor imobile aflate în litigiu.

Asupra cererii de introducere în cauză formulată de U.A.T. Ditrău.

Înalta Curte va respinge cererea de introducere în cauză formulată de Unitatea Administrativ Teritoriale Ditrău în baza art. 16

1

din Legea nr. 544/2004, având în vedere în vedere dispozițiile art. 494 coroborat cu art. 478 C. proc. civ., în sensul că nu poate fi modificat cadrul procesual stabilit de către instanța de fond, cu atât mai mult în rejudecare după casare, în stadiu procesual al recursului.

În ceea ce privește excepția netimbrării recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului invocată prin întâmpinare de către intimatele-reclamante, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Deliberând asupra fondului cererii de recurs, Înalta Curte reține că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Textul vizează acele situații în care instanța evocă normele de drept substanțial incidente situației de fapt, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate, apecte care nu au incidență în cauza pendinte.

În prealabil, trebuie precizat că recursul nu poate avea ca obiect reinterpretarea probelor și stabilirea unei alte situații de fapt, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" și, ca urmare, nu pot fi primite criticile de netemeinicie formulate de recurent.

Verificând motivele de recurs și dispozițiile legale indicate, se constată că recurentul - pârât nu a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, vizând încălcarea competenței altei instanțe și nici nu a ridicat acest aspect în fața instanței de fond, astfel că, este nefondată critica privind faptul că "În mod neîntemeiat, Curtea a constatat că îi revine competența procesuală materială să stabilească valabilitatea titlului în baza cărora pârâtul a procedat Ia atestarea bunurilor imobile de la pozițiile 153, 155, 168 și 169 din Anexa nr. 3, H.G. nr. 533/2011".

În cauză judecătorul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind investit cu anulare în parte a unui act administrativ în baza Legii nr. 554/2004, respectiv i s-a solicitat să verifice valabilitatea titlului în baza căruia pârâtul a procedat la atestarea bunurilor imobile de la pozițiile 153, 155, 168 și 169 din Anexa 3 parte din H.G. nr. 533/2011.

Reclamantele prin cererea de chemare în judecată au susținut că prin H.G. nr. 533/2011 pârâtul a schimbat regimul juridic al bunurilor imobile din proprietate privată în proprietate publică, iar imobilele în cauză au fost în mod nelegal incluse în inventarul centralizat al bunurilor aparținând domeniului public al unității administrativ teritoriale, deși nu fac obiectul dreptului de proprietate publică prin efectul legii și nici nu s-a făcut dovada dobândirii lor în proprietatea statului în baza vreunui titlu valabil, prin vreunul dintre modurile prevăzute de lege.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că prin decizia de casare s-au trasat limitele de rejudecare care constau tocmai în conturarea stării de fapt raportat la încadrarea juridică incidentă cauzei (Legea nr. 213/1998), astfel cum aceste limite au fost indicate de ÎCCJ. În acest sens, Înalta Curte arată că reclamantele au înțeles să conteste legalitatea H.G. nr. 533/2011, Anexa 3 a acestui H.G., solicitând anularea în parte a acesteia, act prin care s-a modificat și completat anexe ale H.G. nr. 1351/2001 privind atestarea domeniului public al județului Harghita, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Harghita.

Hotărârea nr. 533/18 mai 2011 dată de Guvernul României, publicată în Monitorul oficial al României nr. 379/31 mai 2011, s-a modificat și completat unele anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.351/2001 privind atestarea domeniului public al județului Harghita, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Harghita.

În prezenta speță este relevant, de asemenea, punctul 4 al H.G. nr. 533/18 mai 2011, respectiv modificarea și înlocuirea Anexei nr. 23 din H.G. nr. 1.351/2001 cu Anexa 3 privind "Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Ditrău", această din urmă anexă făcând parte integrantă din H.G. nr. 533/2011.

Instanța de fond în mod legal a reținut că "(...) H.G. nr. 533/2011, cât și Anexa nr. 3, parte integrantă a H.G. nr. 533/2011, este un act administrativ unilateral individual, prin care se atestă apartenența bunurilor din domeniul public al comunei Ditrău, județ Harghita. Printre aceste bunuri se află și cele 4 imobile, cu suprafețele de teren aferente, de la pozițiile 153, 155, 168 și 169 din Anexa 3 a acestei hotărâri de Guvern, imobile ce fac obiectul prezentei cauze."

În acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs constată că H.G. nr. 533/2011 (Anexa) deși nu este un titlu de proprietate al statului are ca efect principal atestarea bunurilor în inventarul autorității administrativ locală și plasarea lor în categoria bunurilor din domeniul public local.

Înalta Curte reține instituția recurentă a susținut în tot parcursul procesului că "imobilele cuprinse în anexa atacată nu ar fi făcut obiectul vreunei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate", dar din ansamblul probator s-a dovedit contrariul, reclamantele și antecesorii lor au demonstrat că au depus la autoritățile locale, începând cu anul 1990, cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privind imobile menționate în hotărârea de guvern contestată.

Astfel, în mod greșit au fost atestate, prin hotărârea de guvern, ca aparținând domeniului public de interes local, bunuri care, conform Legilor nr. 213/2001 nu au fost dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și nici nu au intrat in proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, aspect reținut corect de către judecătorul fondului.

Față de cele expuse anterior nu are temei susținerea recurentului în sensul că partea reclamantă invocă un drept real asupra bunului (teren) aflat în domeniul public local, care pot fi date în administrare, folosință, concesionate sau închiriate, întrucât s-a dovedit fără putință de tăgadă că imobilele - terenuri nu au intrat sub incidența Legii 213/2001 și nici nu au aparținut statului cu titlu valabil.

Instanța de fond a precizat în mod corect faptul că:

"reclamantele, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, sunt titularele unui interes legitim privat, astfel cum îl definește art. 2 alin. (1) lit. p) din aceiași lege", există o vătămare prin atestarea de către pârât a unor bunuri ca fiind în domeniul public local în condițiile în existau cereri de reconstituire a dreptului de proprietate a acestora și se "contestă tocmai titlul în baza căruia pârâtul a dispus atestarea acestor bunuri și încadrarea lor în regimul de proprietate publică".

Astfel, susținerea pârâtului în sensul că Hotărârea nr. 533/2011 este temeinică și legală, fiind adoptată de către Executiv în temeiul art. 108 din Constituție, republicată, și al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare (în vigoare la acea dată) nu este legală, potrivit înscrisurilor din dosar și a celor expuse anterior, bunurile nu au aparținut niciodată statului cu titlu valabil.

Mai mult, din cuprinsul actelor aflate la dosar, nu rezultă, astfel cum a observat în mod corect și judecătorul fondului că "autoritatea administrativ teritorială Comuna Ditrău, județ Harghita și pârâtul Guvernul României, în calitate de organ central ce atestă valabilitatea titlului în mod implicit, au reușit să probeze fără putință de tăgadă că imobilele în cauză au intrat în proprietatea Comunei în temeiul unui titlu valabil, ulterior datei de 6 martie 1945 și anterior anului 1989".

În acest context nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 pentru a considera H.G. nr. 533/2011, în ceea ce privește punct 4, cu referire la pozițiile 153, 155, 168 și 169 din Anexa nr. 3, parte integrantă a H.G. nr. 533/2011, un titlu valabil.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Ca atare, în raport de cele anterior prezentate, instanța de recurs, în acord cu prima instanță, reține că actul administrativ unilateral individual H.G. nr. 533/2011 - punct 4 este nelegal în ceea ce privește pozițiile 153, 155, 168 și 169 din Anexa nr. 3, parte integrantă a H.G. nr. 533/2011.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinței nr. 105/2020 din 10 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de introducere în cauză a Unității Administrativ Teritoriale Ditrău.

Respinge excepția netimbrării recursului.

Respinge recursul formulat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 32 din 14 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 noiembrie 2022.