ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1014/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 02 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Județul Harghita, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - M.D.R.A.P.F.E. a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 156536/20.12.2017, emisă de pârât, prin care s-a respins Contestația nr. ad. x/20.11.2017, formulată împotriva Certificatului de control de prim nivel, comunicat prin Adresa nr. x/27.10.2017;

- anularea parțială a Certificatului de control de prim nivel, comunicat prin Adresa nr. x/27.10.2017, conținând Informarea privind controlul de prim nivel în ceea ce privește cheltuielile de deplasare contestate;

- obligarea pârâtului să deconteze integral costul cheltuielilor de deplasare, inclusiv 133,37 euro, aferente deplasării în Viena a unui membru A. (unitate de implementare a proiectului) și modificarea corespunzătoare a cererii de validare nr. 1.

Prin sentința civilă nr. 109 din 11 mai 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta U.A.T. Județul Harghita, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - M.D.R.A.P.F.E., ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 109 din 11 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Harghita, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamanta a învederat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 și ale art. 24 din H.G. nr. 1860/2006, respectiv incidența prevederilor O.M.F.P. nr. 2634/2015, coroborate cu criteriile generale de eligibilitate cuprinse în Manualul de implementare, Capitolul 3.3.3.1.

Astfel, instanța de fond a stabilit în mod nejustificat că procedura efectivă de decontare presupune documente justificative care să conțină exact cuantumul cheltuielilor efectuate, decontarea putând fi efectuată prin raportare exclusiv la câtimea sumelor pentru care s-au depus bonuri fiscale, neavând nicio relevanță dacă această valoare este sub valoarea cheltuielilor efective.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 08 octombrie 2018, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând că sentința atacată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale incidente în speță.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Harghita este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 1/2017 a Consiliului Județean Harghita s-a aprobat participarea Județului Harghita la realizarea proiectului "B." (B.) din cadrul Programului Transnațional Dunărea. În perioada 09 mai 2017 -11 mai 2017 delegatul reclamantei a participat la o acțiune aferentă proiectului organizată la Viena, Austria, iar ulterior, în urma verificării documentelor justificative atașate solicitării de efectuare a controlului pentru proiectul în cauză, înregistrată la MDRAPFE cu nr. X/22.08.2017, s-a validat suma totală de 5.836,29 euro, fiind stabilite și cheltuielile neeligibile în valoare de 200,53 euro, din care suma de 67,16 Euro reprezentând indemnizație zilnică, și suma de 133,37 euro, reprezentând cheltuieli de transport.

Prin Certificatul de control de prim nivel s-a constatat raportarea sumei în valoare totală de 190,50 euro, din care a fost declarată eligibilă 57,13 euro, iar suma de 133,37 euro a fost considerată neeligibilă.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu controlul de legalitate a Deciziei nr. 156536/20.12.2017, emisă de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin care s-a respins contestația formulată împotriva Certificatului de control de prim nivel, solicitând obligarea acestuia la decontarea integrală a costului cheltuielilor de deplasare, inclusiv 133,37 euro, aferente deplasării în Viena a unui membru A. (unitate de implementare a proiectului) și modificarea corespunzătoare a cererii de validare nr. 1.

Criticile de nelegalitate, ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulate de recurenta-reclamantă privesc chestiunea litigioasă a interpretării și aplicării, de către instanța de fond, a prevederilor art. 16 și ale art. 24 din H.G. nr. 1860/2006, sub aspectul întrunirii condițiilor prevăzute de aceste texte de lege pentru a se dispune decontarea integrală a costului cheltuielilor de deplasare, inclusiv 133,37 euro, aferente deplasării în Viena a unui membru A. (unitate de implementare a proiectului).

Conform prevederilor art. 16 din H.G. nr. 1860/2006, "Deplasarea cu autoturismul proprietate personală se poate face numai cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, atât pentru posesorul autoturismului, cât și pentru persoanele din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care se deplasează împreună cu acesta. În acest caz, posesorul autoturismului va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurși pe distanța cea mai scurtă", iar potrivit dispozițiilor art. 24 din același act normativ "Cheltuielile de transport se decontează pe bază de documente justificative".

Din interpretarea logică și sistematică a acestor norme rezultă că decontarea cheltuielilor de transport se realizează pe baza documentelor justificative din care să reiasă prețul unitar pe litru de combustibil.

În speță, deplasarea cu autoturismul proprietate personală s-a efectuat cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, fiind întocmit în acest sens Ordinul de deplasare nr. 353/2017, la care s-au anexat bonurile fiscale nr. x/09.05.2017, emis de o benzinărie din Arad și nr. x/11.05.2017, emis de o benzinărie din Viena, din care rezultă prețul unitar pe litru de combustibil la data de referință.

În consecință, instanța de control judiciar, contrar opiniei judecătorului fondului, reține că, în cauză, s-a făcut dovada cheltuielilor de transport, din moment ce intimatul-pârât nu contestă că deplasarea s-a efectuat cu un autoturism proprietate personală, în mod efectiv și real și nici faptul că distanța cea mai scurtă este de 2.002 km, din care 1.040 km traseu intern și 962 km traseu extern.

Înalta Curte constată că reclamanta a raportat, în mod legal și temeinic, suma totală de 190,50 Euro la capitolul cheltuieli de transport, prin aplicarea următoarei formule de calcul:

- intern: 1.040 km x 7,50 l/100 km x 4,84 RON 377,52 RON (82,72 euro);

- extern: 962 km x 7,50 l/100 km x 1,50 euro = 108,23 euro.

Înalta Curte apreciază, așadar, ca fiind nelegale actele administrative contestate în cauză, respectiv refuzul autorității de a deconta integral costul cheltuielilor de deplasare, inclusiv 133,37 euro, aferente deplasării în Viena a unui membru A. (unitate de implementare a proiectului), motivat de neprezentarea de documente justificative pentru această sumă raportată.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 și ale art. 24 din H.G. nr. 1860/2006, impunându-se reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Harghita, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, va anula Decizia nr. 156536/20.12.2017 și, în consecință, va anula parțial Certificatul de control de prim nivel, comunicat prin Adresa nr. x/27.10.2017 și va obliga pârâtul să deconteze integral costul cheltuielilor de deplasare, inclusiv 133,37 euro, aferente deplasării în Viena a unui membru A. (unitate de implementare a proiectului) și să modifice corespunzător cererea de validare nr. 1.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Harghita împotriva sentinței civile nr. 109 din 11 mai 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Admitere cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Harghita, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației.

Anulează Decizia nr. 156536/20.12.2017 și, în consecință, anulează parțial Certificatul de control de prim nivel, comunicat prin Adresa nr. x/27.10.2017 și obligă pârâtul să deconteze integral costul cheltuielilor de deplasare, inclusiv 133,37 euro, aferente deplasării în Viena a unui membru A. (unitate de implementare a proiectului) și să modifice corespunzător cererea de validare nr. 1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.