ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4901/2022

Ședința publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, reclamantul Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita a chemat în judecară pe pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând anularea/suspendarea art. 2 pct. 2 din Decizia nr. 45/13.04.2016 emisă de pârât.

1.2. Prin sentința nr. 143 din 8 decembrie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de interes, invocată din oficiu de instanță și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca lipsită de interes.

1.3. Prin Decizia nr. 4814/16.10.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita, împotriva sentinței nr. 143 din 08 decembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a soluționa cauza pe fond.

În rejudecare, prin sentința nr. 64 din 01.10.2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Împotriva sentinței nr. 64 din 01.10. 2020, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivare, recurentul-reclamant a susținut că art. 1 alin. (4) din Contractul de finanțare prevede cu titlu general dispoziția că beneficiarul se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, iar conform art. 9 lit. A) alin. (2) beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața AMPOR și Ol pentru implementarea proiectelor.

Aceste dispoziții cu caracter general deși statuează că întreaga răspundere în legătură cu implementarea proiectelor revine beneficiarului, nu au un caracter absolut, ci relativ. În consecință, cu privire la aceste reguli sunt aplicabile și prevederile legislației pozitive în legătură cu exonerarea de răspundere.

Cu toate că se instituie această prezumție relativă în sensul că beneficiarul este singurul răspunzător pentru implementarea proiectului, consideră că se impune întotdeauna analiza culpei beneficiarului, in concreto.

Or, în speță, analizând culpa beneficiarului, nu se poate stabili cu certitudine că acesta era singurul în culpă pentru implementarea nereușită parțială a obiectivelor.

Susține că a întâmpinat dificultăți în implementarea obiectivelor, prestatorii de servicii contractați nerespectând graficele de execuție stabilite prin prevederile contractuale, după cum urmează: (i) Contractul nr. x/14.09.2012, încheiat cu S.C. A. S.R.L., având ca obiect servicii de realizare materiale publicitare nu a mai fost prelungit, întrucât prestatorul nu a respectat graficele de execuție în repetate rânduri, iar din cauza refuzului intimatului-pârât de a prelungi perioada de implementare nu a mai rămas timp suficient la dispoziție pentru executarea contractului, deși a fost încheiat un nou contract cu un alt prestator; (ii) Contractul nr. x/22.04.2014, încheiat cu S.C. B. S.R.L., având ca obiect servicii de publicare inserții publicitare, publicitate outdoor și promovarea prin intermediul posturilor de radio, nu a fost prelungit fiindcă prestatorul nu a semnat actul adițional, recurenta pregătind caietul de sarcini pentru serviciile nerealizate, însă din cauza refuzului intimatului-pârât de a prelungi perioada de implementare nu a mai rămas timp suficient pentru derularea procedurii; (iii) Contractul nr. x/03.05.2012, încheiat cu S.C. C. S.R.L., având ca obiect organizarea de evenimente și trimiterea de invitații nu a fost prelungit, beneficiarul pregătind caietul de sarcini pentru această activitate, reluarea procedurii de achiziție publică nu a fost inițiată, întrucât executarea acestui contract era în legătură de dependință față de obiectul unui alt contract, contractul nr. x/14.09.2012; (iv) Obligațiile asumate de prestator prin Contractul nr. x/03.07.2013, încheiat cu S.C. D. S.R.L., având ca obiect servicii privind realizarea și administrarea unui portal de informații de turism, nu au fost executate de prestator.

Recurentul admite că, în calitate de beneficiar, avea la dispoziție anumite mijloace legale pentru a constrânge cocontractantul să execute obligațiile asumate, însă toate aceste proceduri presupuneau o perioadă relativ îndelungată de timp, raportat la termenul limită până la care trebuiau să fie implementate obiectivele. Învederează că a făcut demersuri pentru desfășurarea procedurilor de achiziții în vederea atribuirii contractelor pentru serviciile nerealizate, însă din cauza timpului scurt rămas până la finalizarea proiectului și a refuzului intimatului-pârât de a prelungi perioada de implementare, aceste demersuri nu au putut fi finalizate.

Pentru aceste motive consideră că ar fi fost justificată aplicarea art. 20 alin. (1) din Contract, fiind în prezența unui caz excepțional.

În aprecierea instanței, art. 20 alin. (1) din contractul de finanțare trebuie interpretat destul de restrictiv, în sensul că pot fi incluse în categoria cazurilor excepționale doar acele situații când nerealizarea obiectivelor se datorează aproape exclusiv unor circumstanțe externe de voința părții. Această interpretare restrictivă este criticabilă în baza prevederilor art. 1266-1268 din C. civ.

În conformitate cu art. 1268 din C. civ., clauzele îndoielnice trebuie interpretate în sensul să corespundă într-o măsura cât mai ridicată naturii și obiectului contractului, respectiv împrejurărilor în care a fost încheiat, sensului clauzelor în domeniul respectiv. Alin. (3) vine cu încă o precizare, care constituie un ultim punct de reper în procesul de interpretare a clauzelor îndoielnice. Conform acestui alin. (3), o clauză trebuie interpretată în acel sens, în care își poate să producă efecte și nu în sensul în care nu poate să producă efecte.

Interpretarea restrictivă reținută de prima instanță restrânge atât de mult aplicabilitatea art. 20 alin. (1) din contractul de finanțare, încât riscă să nu poate fi aplicabilă deloc.

Subliniază faptul că intimatul-pârât a refuzat aplicarea art. 20 alin. (1) din Contract, întrucât a considerat că nu sunt întrunite condițiile necesare pentru a se încadra într-un caz excepțional, or, împrejurările anterior prezentate reprezintă o motivare temeinică pentru reținerea cazului excepțional, mai ales că intimatul-pârât nu a negat aplicarea prevederile art. 20 alin. (1) din contractul de finanțare, în cazul în care s-ar fi aflat în ipoteza unei asemenea caz excepțional.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările de la fond.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurenului, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

Recurentul-reclamant Județul Harghita a supus controlului instanței de contencios administrativ verificarea legalității Deciziei nr. 45/13.04.2016, prin care s-a dispus încetarea Contractului de finanțare nr. x/28.04.2011, în conformitate cu art. 20 alin. (4) coroborat cu art. 9 alin. (2), 7) și 9) din contract, cu obligația de restituire a sumei totale de 77.984,50 RON.

În esență, recurentul-reclamant a arătat că nefinalizarea obiectivelor proiectului s-a datorat unei situații excepționale generată de întârzierea nejustificată și neîndeplinirea obligațiilor de către prestatorii de servicii contractați, neimputabilă beneficiarului, care justifica incidența art. 20 alin. (1) din contractul de finanțare, fără a fi solicitată restituirea finanțării nerambursabile deja plătite.

Curtea de apel a apreciat că dispozițiile contractului de finanțare sunt neechivoce, atât în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților, dar și în ceea ce privește încetarea și rezilierea contractului, iar în raport de probatoriul administrat, reclamantul nu a făcut dovada că imposibilitatea implementării proiectului s-ar datora unei situații excepționale pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (1) din contract.

Soluția instanței de fond este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt rezultată din probele administrate.

Efectuând propria evaluare a probatoriului administrat pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (4) din Contractul de finanțare nr. x/28.04.2011 încheiat între părți:

"(4) Beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze Proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract și cu legislația națională și comunitară în vigoare".

De asemenea, în conformitate cu art. 9 lit. A) alin. (2), (7) și (9) din Contractul de finanțare:

"(2) Beneficiarul se obligă să implementeze proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile prezentului Contract și ale legislației comunitare si naționale în vigoare. Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața AMPOR și OI pentru implementarea proiectului și pentru realizarea obiectivelor prevăzute în anexa IV-Cererea de finanțare la prezentul Contract".

(7) Beneficiarul are obligația de a respecta calendarul activităților prevăzute în Anexa IV -Cererea de finanțare la prezentul Contract.

(9) Beneficiarul are obligația de a respecta calendarul achizițiilor publice prevăzute în Anexa IV - Cererea de finanțare a prezentului Contract".

Potrivit art. 20 alin. (4) din contractul de finanțare, "în cazul nerespectării de către Beneficiar a prevederilor prezentului Contract, AM POR poate decide rezilierea unilaterală a Contractului printr-o notificare scrisă. În această situație, Beneficiarul are obligația restituirii în întregime a sumelor deja primite în cadrul Contractului, în condițiile prevăzute la art. 14 din prezentul Contract".

Întrucât aceste dispoziții au putere de lege între părțile contractante conform art. 1270 C. civ., instanța de fond a constatat, în mod corect, că recurentul-reclamant are obligația de a restitui sumele de bani primite în cadrul finanțării derulate prin contractul de finanțare nr. x/28.04.2011, ca urmare a rezilierii contractului de către reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru neimplementarea obiectivelor proiectului.

Prin recursul său, recurentul-reclamant nu contestă nerespectarea prevederilor contractuale reținute în decizia de reziliere, ci insistă asupra ideii că împrejurările care au condus la neimplementarea obiectivelor proiectului, constituie un caz excepțional, care justifică incidența clauzei prevăzute la art. 20 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. x/28.04.2011:

"În situații excepționale și temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forță majoră, AM POR poate decide să rezilieze Contractul printr-o notificare scrisă, fără a fi solicitată restituirea finanțării nerambursabile deja plătite.", clauză interpretată restrictiv de instanța de fond.

Contrar susținerilor recurentului, înlăturarea de la aplicare a clauzei contractuale în discuției a fost corect argumentată de prima instanță, care a conchis că, deși se impune a se face distincție între forța majoră (împrejurare de origine externă, cu caracter excepțional, imprevizibilă și absolut invincibilă și inevitabilă) și cazul excepțional (care nu presupune îndeplinirea cumulativă a acestor condiții), această chestiune este lipsită de relevanță juridică atâta timp cât în cauză nu s-a făcut dovada de către reclamant că imposibilitatea implementării contractului s-a datorat unei astfel de situații (excepționale).

În cauză nu se pune problema unei clauze îndoielnice, pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 1268 alin. (3) C. civ., pentru că în categoria cazurilor excepționale și temeinic motivate pot intra evenimente, care, deși nu fac parte din categoria cazurilor de forță majoră, sunt asimilate acestora.

În speță, dificultățile întâmpinate de recurent pe parcursul implementării proiectului (întârzierea nejustificată și neîndeplinirea obligațiilor de către prestatorii de servicii contractați), nu pot fi însă circumscrise unui caz excepțional și temeinic dovedit care să justifice aplicarea clauzei prevăzute la art. 20 alin. (1) din contract, întrucât situația invocată nu exclude culpa beneficiarului în neîndeplinirea obiectivelor proiectului, nu are un caracter imprevizibil și totodată, nu are un caracter inevitabil, fiind rezultatul direct al acțiunii umane sau al propriilor acțiuni ale beneficiarului.

Recurentul-reclamant este singurul răspunzător de încălcarea prevederilor art. 9 din contract, astfel că în pofida atitudinii înțelegătoare manifestată de intimat, dovedită de actele adiționale prin care a fost prelungită perioada de implementare a proiectului de la 24 de luni la 54 de luni, în mod corect s-a constatat că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, neimplementând în termen obiectivele proiectului din motive imputabile.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere considerentele expuse, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita, împotriva sentinței nr. 64 din 01 octombrie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2022.