ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2365/2014

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 24 septembrie 2013, reclamantul I.A.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC G.S.S. SRL, anularea Deciziei de concediere nr. 1378 din 14 august 2013, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, și repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei a cărei anulare a solicitat-o.

Prin Sentința civilă nr. 1998 din 21 februarie 2014 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență teritorială și a dispus declinarea competenței de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, argumentând că deși, prin textul art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, se stabilește o competență teritorială alternativă, întrucât nu mai este în vigoare un contract de muncă, nu se mai poate pune problema locului de muncă, singura instanță competentă fiind cea de la domiciliul reclamantului. Prin Sentința civilă nr. 1720 din 10 iulie 2014, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a declinat la rândul lui competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, reclamantul are posibilitatea alegerii competenței teritoriale între instanța de la locul domiciliului său și instanța de la locul de muncă. Or, prin introducerea acțiunii pe rolul Tribunalului București, această instanță a devenit competentă în soluționarea cauzei. Ivindu-se conflictul negativ de competență, în raport de dispozițiile art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. Asupra conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 107 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, competența teritorială pentru judecarea cererilor de chemare în judecată aparține instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că instanțele aflate în conflict negativ de competență au fost sesizate cu o acțiune având ca obiect anularea Deciziei de concediere nr. 1378 din 14 august 2013, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, și repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei a cărei anulare a solicitat-o. Potrivit art. 1 pct. 1 lit. p) pct. III teza a 2-a din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social: "De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de muncă următoarele: (iii) conflictele în legătură cu constatarea încetării raporturilor de serviciu ori a unor clauze ale acestora". Întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, în principal, anularea unei decizii de concediere, rezultă că prezentului litigiu i se aplică dispozițiile legii speciale referitoare la conflicte de muncă.

Ca dispoziție specială art. 269 alin. (1) C. muncii, stipulează în alin. (1) că: "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii" iar alin. (2) că "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința". Pe de altă parte, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". Articolul 216 din același act normativ stipulează că: "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele C. proc.

civ.". Astfel potrivit art. 116 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente". Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauza de față, domiciliul reclamantului este în Prahova, conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată, iar locul de derulare a raporturilor de muncă se află în București, așa cum rezultă din Contractul individual de muncă din 3 decembrie 2012, pct. D, aflat la dosarul Tribunalului București. Reiese deci că, atât Tribunalul Prahova, cât și Tribunalul București, erau deopotrivă competente în soluționarea cauzei, reclamantul având alegerea între aceste două instanțe deopotrivă competente. Or, reclamantul prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București a învestit în mod legal această instanța, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia. Prin urmare, Tribunalul București nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părți, declinarea competenței, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenței, care nu este de ordine publică.

Astfel cum deja s-a arătat, opțiunea reclamantului între instanțele deopotrivă competente teritorial indicate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 poate fi exercitată la momentul sesizării instanței de judecată, ceea ce, în speță, s-a și întâmplat. Față de cele anterior arătate, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, stabilește că, în cauză, competența de soluționare revine Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014. Procesat de GGC - CL