ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 723/2018

Decizia nr. 723/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, la data de 21 noiembrie 2016 sub nr. x/105/2016, reclamanta SN A. SA a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 148, art. 194 și urm. C. proc. civ., art. 254 și urm. C. muncii, art. 1531 și urm. C. civ., H.G. nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a O.U.G.

nr. 195/2002, pct. 492 din Normele metodologice date în aplicarea art. 21 alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., Ordinul B. nr. 522/2003, dispoziția directorului general al SN A. SA nr. 6 din 01 februarie 2013, în contradictoriu cu pârâtul C., obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat societății în cuantum de 7.329,06 lei compus din 6.852,90 lei reprezentând cheltuieli cu mijlocul de transport autoturism, efectuate fără temei legal în perioada 01 august 2013-31 decembrie 2014 și suma de 476,16 lei, reprezentând dobândă legală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 4806 din 2 noiembrie 2017 pronunțata în Dosar nr. x/105/2016 Tribunalul Prahova, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale, reținând că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată (obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat societății angajatoare în derularea raporturilor de muncă) și de sediul reclamantei, indicat ca fiind în București, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 269 C. muncii, conform cărora cererile privitoare la soluționarea conflictelor de muncă sunt de competența instanței de judecată în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul, reclamantul.

Prin sentința nr. 134 din 11 ianuarie 2018 pronunțată în Dosar nr. x/3/2017 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și. asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut că prin încheierea din 11 septembrie 2017 Tribunalul Prahova a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de pârât prin întâmpinare, cu motivarea că la data promovării cererii de chemare în judecată pârâtul avea domiciliul pe raza Tribunalului Prahova. După respingerea excepției, instanța a administrat probatoriul, inclusiv o expertiză contabilă și, în loc să se pronunțe asupra fondului cauzei, a mai soluționat o dată excepția necompetenței teritoriale, de data aceasta prin raportare la dispozițiile legale aplicabile.

Având în vedere caracterul interlocutoriu al încheierii pronunțate la data de 11 septembrie 2017, Tribunalul Prahova nu mai putea reveni asupra soluției de respingere a excepției necompetenței teritoriale, singura posibilitate în care Tribunalul București putea fi investit cu soluționarea cauzei fiind în cazul introducerii unei noi cereri de către reclamantă sau al anulării hotărârii de către instanța de apel, conform art. 480 alin. (4) C. proc. civ. în condițiile exercitării unei asemenea căi de atac. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc.

civ. „La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând, în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

încheierea are caracter interlocutoriu." Alin. (2) al aceluiași articol statuează că „în mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop". În cauză, prin încheierea de ședință din 11 septembrie 2017, dată ce a constituit primul termen la care părțile au fost legal citate conform dispozițiilor legale anterior enunțate, Tribunalul Prahova a procedat la verificarea propriei competențe, în sensul că a respins excepția de necompetență teritorială invocată de către pârâtul C. prin întâmpinare, concluzionând că este competent să soluționeze cauza, întrucât la data introducerii cererii de chemare în judecată (21 noiembrie 2016), pârâtul avea domiciliul pe raza acestei instanțe, reclamanta investind cu prezenta acțiune instanța de la domiciliul pârâtului la acel moment.

Cum dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc în mod expres că încheierea prin care instanța de judecată consemnează rezultatul verificării și stabilirii propriei competențe are caracter interlocutori u, rezultă că asupra celor reținute prin încheierea de ședință din 11 septembrie 2017 Tribunalul Prahova nu mai putea reveni. Caracterul interlocutorul este definit de dispozițiile art. 235 C. proc. civ., potrivit cărora „ Instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, rară a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase." și semnifică faptul că ceea ce s-a statuat printr-o asemenea încheiere nu mai poate fi schimbat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2018.