ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 723/2018

Decizia nr. 723/2018

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Prahova, secția I civilă, la data de 21 noiembrie 2016 sub nr. x/105/2016,

reclamanta SN A. SA a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 148, art.

194 și urm. C. proc. civ., art. 254 și urm. C. muncii, art. 1531

și urm. C. civ., H.G. nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a O.U.G.

nr. 195/2002, pct. 492 din Normele metodologice date în aplicarea art. 21 alin.

(4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., Ordinul B. nr. 522/2003,

dispoziția directorului general al SN A. SA nr. 6 din 01 februarie 2013,

în contradictoriu cu pârâtul C., obligarea pârâtului la plata prejudiciului

cauzat societății în cuantum de 7.329,06 lei compus din 6.852,90 lei

reprezentând cheltuieli cu mijlocul de transport autoturism, efectuate

fără temei legal în perioada 01 august 2013-31 decembrie 2014 și

suma de 476,16 lei, reprezentând dobândă legală, cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința nr. 4806

din 2 noiembrie 2017 pronunțata în Dosar nr. x/105/2016 Tribunalul

Prahova, secția I civilă, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția

a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale, reținând

că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată (obligarea

pârâtului la plata prejudiciului cauzat societății angajatoare în

derularea raporturilor de muncă) și de sediul reclamantei, indicat ca

fiind în București, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 269

C. muncii, conform cărora cererile privitoare la soluționarea

conflictelor de muncă sunt de competența instanței de

judecată în a cărei circumscripție își are domiciliul sau

reședința, ori după caz, sediul, reclamantul.

Prin sentința nr. 134 din

11 ianuarie 2018 pronunțată în Dosar nr. x/3/2017 Tribunalul

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și.

asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ de

competență și a înaintat dosarul spre soluționare Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța

astfel, Tribunalul București a reținut că prin încheierea din 11

septembrie 2017 Tribunalul Prahova a respins excepția necompetenței

teritoriale invocată de pârât prin întâmpinare, cu motivarea că la

data promovării cererii de chemare în judecată pârâtul avea

domiciliul pe raza Tribunalului Prahova.

După respingerea

excepției, instanța a administrat probatoriul, inclusiv o

expertiză contabilă și, în loc să se pronunțe asupra

fondului cauzei, a mai soluționat o dată excepția

necompetenței teritoriale, de data aceasta prin raportare la

dispozițiile legale aplicabile.

Având în vedere caracterul

interlocutoriu al încheierii pronunțate la data de 11 septembrie 2017,

Tribunalul Prahova nu mai putea reveni asupra soluției de respingere a

excepției necompetenței teritoriale, singura posibilitate în care

Tribunalul București putea fi investit cu soluționarea cauzei fiind

în cazul introducerii unei noi cereri de către reclamantă sau al

anulării hotărârii de către instanța de apel, conform art. 480

alin. (4) C. proc. civ. în condițiile exercitării unei asemenea

căi de atac.

Înalta Curte, competentă

să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135

alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 131 alin. (1) C.

proc. civ. „La primul termen de judecată la care părțile sunt

legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat,

din oficiu, să verifice și să stabilească dacă

instanța sesizată este competentă general, material și

teritorial să judece pricina, consemnând, în cuprinsul încheierii de

ședință temeiurile de drept pentru care constată

competența instanței sesizate. încheierea are caracter

interlocutoriu."

Alin. (2) al aceluiași

articol statuează că „în mod excepțional, în cazul în care

pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe

suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția

părților și va acorda un singur termen în acest scop".

În cauză, prin încheierea

de ședință din 11 septembrie 2017, dată ce a constituit

primul termen la care părțile au fost legal citate conform

dispozițiilor legale anterior enunțate, Tribunalul Prahova a procedat

la verificarea propriei competențe, în sensul că a respins excepția

de necompetență teritorială invocată de către pârâtul C.

prin întâmpinare, concluzionând că este competent să soluționeze

cauza, întrucât la data introducerii cererii de chemare în judecată (21

noiembrie 2016), pârâtul avea domiciliul pe raza acestei instanțe, reclamanta

investind cu prezenta acțiune instanța de la domiciliul pârâtului la

acel moment.

Cum dispozițiile art. 131

alin. (1) C. proc. civ. stabilesc în mod expres că încheierea prin care

instanța de judecată consemnează rezultatul verificării

și stabilirii propriei competențe are caracter interlocutori u,

rezultă că asupra celor reținute prin încheierea de

ședință din 11 septembrie 2017 Tribunalul Prahova nu mai putea

reveni.

Caracterul interlocutorul este

definit de dispozițiile art. 235 C. proc. civ., potrivit cărora „

Instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter

preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii

acelea prin care, rară a se hotărî în totul asupra procesului, se

soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte

chestiuni litigioase." și semnifică faptul că ceea ce s-a

statuat printr-o asemenea încheiere nu mai poate fi schimbat.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 7 martie 2018.