ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1408/2018

HOTĂRÂRE

20.04.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1408/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași sub număr de dosar x/08,02.2017 reclamanta CN CF CFR S.A. București - prin Sucursala Regională CF Iași, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1254 RON, sumă nedatorată încasată de pârât de la reclamantă în calitate de angajator, plus dobândă legală și cheltuieli de judecată.

În fapt cererea a fost motivată în esență astfel; în baza unei sentințe de primă instanță pronunțată în cadrul unui litigiu de muncă, sentință executorie de drept, reclamanta a achitat benevol pârâtului suma de 2168 Iei corespunzător pretențiilor recunoscute de instanță. Reclamanta a încheiat în acest sens cu pârâtul o convenție de plată eșalonată a sumelor datorate, suma de 2168 RON reprezentând tranșa I conform înțelegerii părților. Ulterior plății acestei tranșe, sentința primei instanței a fost modificată în parte în calea de atac a apelului, fiind recunoscute pârâtului drepturi bănești în cuantum mai mic decât cel acordat de prima instanță și decât cel achitat benevol de reclamantă. Pe cale de consecință, prin cererea sa, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei încasată de acesta în plus.

În drept s-au invocat în susținerea cererii dispozițiile art. 256 și art. 269 din C. muncii.

Prin Sentința civilă nr. 723/10.04.2017 Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul lași a reținut că, potrivit disp. art. 269 alin. (1) C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ., iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau sediul. De asemenea, potrivit disp. art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Prin urmare, în ceea ce privește conflictele de muncă, competența teritorială nu este alternativă, ci revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul/reședința/sediul sau locul de muncă reclamantul.

Având în vedere dispozițiile legale citate, precum și faptul că sediul reclamantei este în Municipiul București, Tribunalul Iași a constatat că Tribunalul București este instanța competentă în soluționarea prezentei cauze.

În determinarea instanței competente în soluționarea cauzei, nu prezintă relevanța faptul că acțiunea introductivă a fost formulata de reclamanta CN CF CFR S.A. București, prin Sucursala Regională CF Iași, sucursală al cărei sediu este în municipiul lași. în stabilirea instanței competente, trebuie avut în vedere sediul/domiciliul reclamantului, și nu sediul procedural ales sau sediul reprezentantului reclamantului, (sediul reprezentantului reclamantului prezentând relevanță doar în situația în care acțiunea a fost formulată de sindicat în numele membrilor).

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 581/1998, "(1) Se înființează Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., denumită în continuare C.F.R., societate comercială pe acțiuni, cu sediul în municipiul București, prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române. (2) C.F.R. este persoană juridică română, se organizează și funcționează în conformitate cu legislația în vigoare și cu statutul prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (3) C.F.R. poate înființa sucursale, reprezentanțe, agenții și alte asemenea subunități, în țară și în străinătate, în condițiile legii", iar potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2017.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 5782 din 7 septembrie 2017, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria lași.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut, în esență, că temeiul de drept al acțiunii reclamantului este de fapt art. 723 și urm. din C. proc. civ. (întoarcerea executării), a admis excepția ridicată din oficiu și declinat cauza spre soluționare Judecătoriei Iași, apreciind că în raza acesteia "s-ar fi putut efectua executarea silită a creanței" (instanță de executare),

Judecătoria lași, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 1805 din 18 februarie 2018, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria București.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Iași a reținut că judecarea litigiilor de muncă, este de competența materială în primă instanță a tribunalelor, iar, sub aspect teritorial, a tribunalului în circumscripția căruia domiciliază reclamantul.

Potrivit art. 22 alin. (4), (5) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, în acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă. Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora.

Reține instanța sesizată că temeiul de drept sau cauza juridică a cererii de față, așa cum a fost ea formulată de reclamantă în fața Tribunalului Iași a fost reprezentat de dispozițiile 256 din C. muncii, text potrivit căruia "Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau și care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptățit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabilește potrivit valorii acestora de la data plății." - fila 6 dosar constituit la Tribunalul Iași.

Reclamanta a arătat în cererea sa că a încheiat cu pârâtul o convenție de eșalonare a plății, iar suma de bani achitată efectiv pârâtului reprezenta tranșa 3 conform înțelegerii părților. Reclamanta a arătat în cererea sa că dispozițiile art. 256 din C. muncii reglementează situația în care este antrenată răspunderea patrimonială a pârâtului chiar și atunci când acesta fără vinovăție este ținut la restituirea unor sume încasate necuvenit.

Acest temei de drept indicat de reclamantă, prin intermediul unui consilier juridic deci a unei persoane cu pregătire juridică, a rămas același (nefiind modificat de reclamantă în acord cu prevederile art. 204 din C. proc. civ.) atât la primul termen de judecată cu procedură legal îndeplinită în fața primei instanțe sesizate - Tribunal Iași, cât și la primul termen de judecată cu procedură legal îndeplinită în fața celei de-a doua instanței sesizate - Tribunalul București precum și la primul termen de judecată cu procedură legal îndeplinită în fața celei de-a treia instanțe sesizate - judecătoria Iași.

Pe cale de consecință, față de obiectul acțiunii prin care reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1254 RON reprezentând sumă nedatorată și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale de la data pronunțării sentinței și până la restituirea efectivă a debitului restant, în temeiul prevederilor art. 256 alin. (1) din C. muncii, competența de soluționare a prezentei cauzei aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul reclamanta, respectiv Tribunalul București, Judecătoria Iași nefiind competentă.

De altfel în același sens a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 1654/09.11.2017 pronunțată în Dosar nr. x/2017 într-o situație similară (conform copiei hotărârii trimisă la dosar de pârât).

Cu privire la conflictul negativ de competență, eu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prioritar, se constată că, în speță, instanțele de judecată aflate în conflict negativ de competență s-au dezînvestit succesiv, atât în considerarea necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei, cât și prin verificarea și stabilirea competenței materiale, însă obiectul conflictului de competență îl constituie numai verificarea și stabilirea competenței materiale, întrucât ultima instanță sesizată, Judecătoria Iași, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, chiar instanța de la care primise dosarul, astfel încât, prin prezentul regulator de competență, urmează a se reține considerente numai pe aspectul competenței materiale.

În speță, prin cererea de chemare în judecată reclamanta CN CF CFR S.A. București - prin Sucursala Regională CF Iași, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1254 lei, sumă nedatorată încasata de pârât de la reclamantă în calitate de angajator, plus dobândă legală și cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 256 alin. (1) și art. 269 C. muncii.

Astfel, s-a arătat că, prin Sentința civilă nr. 1988/2014 pronunțată de Tribunalul lași, instanța a obligat societatea la plata actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, a diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate în perioadele: 09.09.2010 - 31.12.2010 și cele cuvenite în mod legal, prin stabilirea salariului de bază brut, raportat la salariul minim brut la nivel de ramură de transporturi, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare corespunzători clasei la care a fost salarizat reclamantul și cu aplicarea procentelor de sporuri la salariul rezultat prin metoda corectă de calcul; 01.01.2011 - 18.04.2014 și cele cuvenite în mod legal, prin stabilirea salariului de bază brut, raportat la salariul minim brut pe țară garantat în plată conf. H.G. 1193/24 11.2010, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare corespunzători clasei la care a fost salarizat reclamantul și cu aplicarea procentelor de sporuri la salariul rezultat prin metoda corectă de calcul; obligarea la plata către reclamant a dobânzii legale practicată de B.N.R. calculată de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă a acestora în baza acestei sentințe executorii de drept, și ca urmare a solicitării scrise a Uniunii Sindicale Teritoriale "(...)" Iași, în numele și pentru reclamant, societatea a încheiat convenția de eșalonare la plată nr. 2.12/132/02.02.2015 și a achitat către pârât suma de 2.168 RON (tranșa I conform convenției).

Prin Decizia civilă nr. 467/2015 a Curții de Apel Iași, instanța a modificat sentința Tribunalului lași, în sensul respingerii capetelor de cerere, formulate de "Uniunea Sindicală "(...)" lași, în numele și pentru reclamant, în contradictoriu cu pârâtele S.C. CN CF "CFR" S.A. și S.C. CN CF "CFR" S.A. prin Sucursala CF Iași, referitoare la obligarea la plata, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, a diferenței de drepturi salariale pentru perioada 01.01.2011 - 18.04.2014.

În urma acestei decizii, prin care a fost admis apelul formulat de către societate, suma pe care reclamantul era îndreptățit să o primească s-a diminuat, rezultând astfel o diferență de 1.254 RON achitați în plus de către societate.

Executarea acestui titlu executoriu s-a făcut într-adevăr de bună voie, nefiind demarată procedura executării silite, aspect corect reținut de către instanțele în conflict.

Așadar, nu era vorba de o executare silită a obligației, ci de o executare benevolă din partea debitoarei, în baza unui titlu executoriu - o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, conform art. 274 C. muncii, pe baza unei convenții încheiate între cele două părți.

Prin urmare, în speță, piața nu s-a făcut în cadrul unei executări silite pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 723 și urm. C. proc. civ. referitoare la întoarcerea executării, ci pe baza unei convenții dintre părți, în care debitoarea are calitatea de angajator, iar creditorul este salariatul acesteia, fiind, astfel, incidente dispozițiilor art. 256 C. muncii potrivit cărora -salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.

Ca atare, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă face parte din categoria conflictelor de muncă, fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 256 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, același temei juridic fiind indicat de către reclamantă în precizările depuse la dosar la data de 13 februarie 2018.

În judecarea conflictelor de muncă, dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilesc competența materială în sensul că judecarea acestor cauze este de competența tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Articolul 216 din același act normativ stipulează că:

"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.".

Ca atare, obiectul acțiunii de față îl constituie un conflict de muncă, iar nu o întoarcere a executării, așa cum greșit s-a reținut de către Judecătoria Iași.

Așa fiind, în raport de situația de fapt și de drept mai sus expusă, având în vedere și dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 care prevăd că, în primă instanță, conflictele individuale de muncă se soluționează de tribunal, în cauză se reține competența de soluționare a Tribunalului București, instanță competentă din punct de vedere material.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București.